Titlu in romana: Sarpele din Essex
Titlu in engleza: The Essex Serpent
Autor: Sarah Perry
Apariție: 27 mai 2016
Nota: 4/5
Îndată ce am terminat de citit Șarpele din Essex de Sarah Perry, carte ce mi-a fost oferită de către Libris, am simțit nevoia să scriu despre ea. Rar am sentimentul acesta atunci când termin de citit o carte. De cele mai multe ori îmi iau câteva zile de pauză între terminarea lecturii și recenzie, pentru a-mi așeza mai bine gândurile. Romanul este o ficțiune istorică și trebuie să recunosc că m-am simțit introdusă în lumea conturată de autoare încă de la primele pagini.
Cora Seaborne rămâne văduvă dar în loc să fie tristă, se simte mai degrabă ușurată de povara căsniciei sale, despre care ne dăm seama încă de la început că nu era una fericită. Însoțită de fiul său Francis și de femeia care îi este alături de ceva timp, Martha, merge în Colchester, un sat englez unde un șarpe dă de furcă sătenilor.
Cora este convinsă că miticul animal aducător de necazuri este de fapt o specie nedescoperită încă și mânată de pasiunea ei pentru științele naturii se implică în procesul de descoperire a șarpelui. Pe de altă parte, preotul satului Aldwinter, William Ransome, nu este de acord cu ideile sătenilor dar nici cu cele ale Corei. În ciuda faptului că vor deveni buni prieteni, cei doi se vor contrazice deseori.
Acțiunea se desfășoară în secolul XIX și avem parte de personaje fermecătoare. Chiar și morocănoșii mi s-au părut bine integrați în peisaj. Cât despre subiectul romanului, acesta nu este doar unul ci este un cumul de subiecte: plecând de la momentul văduviei Corei, trecând prin relația cu fiul ei, relația cu familia preotului, cu Martha, cu prietenii șl cunoștințele sale, condimentând cu elemente fantastice, simțind frica sătenilor cu privire la șarpe și încheind cu probleme ale societății precum și inovațiile medicinei de la acea vreme.
Șarpele din Essex nu vă va plictisi nici o clipă. Iar pentru iubitorii de povești de dragoste, să știți că Sarah Perry a pus în scenă una din cele mai tandre povești de dragoste despre care am citit eu vreodată.
Personajul meu preferat este de departe Cora: modernă, puternică, independentă, este ca fluturele care iese din cocon dupa moartea soțului ei. Și soția preotului și Martha sunt două personaje cel puțin la fel de puternice, deși prietena Corei mi-a fost antipatică pe alocuri. Sau poate nu am reușit eu să o înțeleg prea bine. Apreciez intenția autoarei de a crea astfel de personaje feminine, ce pot constitui un exemplu pentru persoanele care citesc cartea.
Romanul este bine documentat, ceea ce cred eu că i-a permis autoarei să recreeze cu succes peisajele epocii. De asemenea, pune accent pe ignoranța oamenilor și pe faptul că uneori superstițiile ne pot invinge. Acestea sunt elemente la fel de prezente în secolul XIX ca și în prezent, în 2018.
Vă invit să citiți Șarpele din Essex de Sarah Perry și să îmi împărtășiți părerea voastră. Eu zic că nu degeaba a fost declarată Cartea Anului în 2016 la Waterstones și în 2017 la British Book Awards. În plus, coperta este cu adevărat minunată.