Titlu in romana: Simon si planul Homo Sapiens
Titlu in engleza: Simon vs. the Homo Sapiens Agenda
Autor: Becky Albertalli
Apariție: 7 aprilie 2015
Followed by: Leah on the Offbeat
Nota: 5/5
Pe 15 mai am avut ocazia să particip, la invitația celor de la Editura Epica, la avanpremiera filmului Cu drag, Simon, care are la bază cartea Simon și planul Homo Sapiens. Cu această ocazie, cei de la Epica Publishing House au scos a doua ediție a cărții, care conține și câteva imagini din timpul filmării, precum și alte materiale extra.
După cum știți, mie îmi place să citesc întâi cartea și apoi aleg să văd ecranizarea dar, de această dată am făcut un schimb. A fost unul din rarele cazuri când am văzut întâi filmul și nu îmi pare rău deloc. În plus am avut ocazia să cunosc oameni faini la eveniment.
Îndată ce am terminat de vizionat pelicula, am început să citesc cartea, mânată fiind de curiozitatea de a vedea diferențele. Și pentru că tocmai aseară am terminat-o de citit, o să vorbesc întâi despre ea, pentru că până la urmă este și fundația scenariului filmului.
Simon este un adolescent ca oricare altul, merge la liceu, are un grup de prieteni foarte buni, o familie frumoasă, formată din doi părinți foarte înțelegători și moderni și două surori, una mai mare, Alice, și una mai mică, Nora. Dar în spatele tuturor acestor lucruri, se află un secret pe care nu l-a împărtășit cu niciunul dintre apropiații săi: este homosexual.
Băiatul își trimite email-uri cu Blue, un tânăr din școala sa, a cărei identitate reală îi este total necunoscută. Într-un moment de neatenție, Martin, un coleg al lui Simon va avea acces la mesajele dintre Blue si Simon și va începe să îl șantajeze, cerându-i să îl ajute să se combine cu Abby, una din cele mai bune prietene ale sale, a cărei atracție față de Nick (cel mai bun prieten al său) este evidentă și e reciprocă. Nedorindu-și să-l pună într-o situație neplăcută pe Blue, Simon acceptă șantajul lui Martin, cu riscul de a strica relațiile cu cei mai buni prieteni ai săi.
Vorbind despre relații, legătura care se formează între Blue și Jacques (numele cu care se semnează Simon) este una foarte frumoasă și specială. Avem parte pe parcursul lecturii de schimbul de mailuri între cei doi, în care vedem încet cum se deschid unul față de celălalt și cum se cunosc.
Dar nereușita planului lui Martin cu Abby va atrage după sine razbunarea acestuia împotriva lui Simon, ceea ce va duce la o schimbare în viața protagonistului nostru, pentru care nu era tocmai pregătit.
Cum vor evolua lucrurile după aflarea adevărului puteți afla citind cartea sau vizionând filmul. Nu aș vrea să dau mai multe spoilere decât am dat până acum.
Despre ecranizare pot spune că este destul de fidelă acțiunii cărții deși conține o serie de elemente diferite. De exemplu, în film Simon are doar o soră, nu două, reacția tatălui său la aflarea adevărului este ceva mai diferită de cea din carte, suspiciunile despre cine este Blue se îndreaptă pe rând spre mai multe persoane, comportamentul lui Simon față de Martin este diferit la final, una din scenele de la Waflle House cu Martin și Abby este atât de diferită față de cea din carte. Mi-a plăcut mult mai mult cum a fost întâlnirea dintre cei doi îndrăgostiți în film, fiind mult mai emoționantă. Leah este cea mai bună prietenă a lui Simon, dar cea din carte este totalmente diferită de cea din film, rolul său fiind, din punctul meu de vedere, mult mai restrâns în carte.
Subiectul cărții poate să nu fie unul agreat de toată lumea și este în regulă cât timp nu se trec anumite limite. Mie mi se pare perfect normal și cred că este alegerea și dreptul fiecăruia să iubească pe cine dorește. Este important să învățăm să îi acceptăm pe ceilalți, să acceptăm alegerile lor și să nu ne schimbăm relația cu ei din cauza preferințelor lor sexuale.
În concluzie, cu toții avem multe de învățat de la cartea lui Becky Albertalli și vă invit și pe voi să descoperiți atât cartea cât și filmul și să îmi povestiți părerea voastră. Mie amandouă mi-au plăcut extrem de mult.