3 cărți de non-ficțiune care te pot schimba

Vă voi vorbi astăzi despre 3 cărți de non-ficțiune pe care le-am citit și despre care cred că vă pot schimba dacă le veți citi. Dar nu este vorba despre cărți de dezvoltare personală ci despre trei cărți care spun poveștile de viață ale autorilor.

Tocmai am terminat de citit Educated de Tara Westover, o carte pe care am început-o acum o lună, dar pe care am tot evitat-o și am abandonat-o pe birou, din cauza așteptărilor mari pe care le aveam de la ea. Mi-era frică să nu îmi placă pentru că, de când a fost tradusă în limba română, o vedeam mereu pe la cititori și toți spuneau cât de impresionantă este. La câteva minute de când am terminat cartea, nu am avut astâmpăr și am decis să scriu un articol despre ea și despre alte două cărți similare, pe care le-am citit în anii trecuți și despre care am scris și pe blog.

Toate cele trei mențiuni pe care am să le fac se leagă de aceeași idee: accesul la educație. Acesta este un drept pe care orice copil îl are în lumea pe care noi o trăim dar unii, dintr-un motiv sau altul, îl desconsideră din păcate. Ceea ce nu știm sau uităm de cele mai multe ori, este câți copii își doresc să poată merge la școală și din păcate nu pot.

Prima carte pe care aș vrea să o menționez este Cenușa Angelei: o copilărie irlandeză de Frank McCourt care este de fapt o primă parte dintr-o serie în care autorul și-a împărțit biografia. Frank s-a născut în timpul Marii Crize Economice, în Statele Unite ale Americii dar, atunci când încă era foarte mic, părinții au hotărât să se întoarcă în țara natală, Irlanda unde, copilul are parte de o copilărie extrem de grea.

A doua carte despre care cred că te poate schimba dacă o citești este Castelul de sticlă de Jeannette Walls. Este despre o familie care decidă să trăiască după propriile reguli, care duce o viață nomadă. Ce m-a impresionat cel mai mult și lucrul care a rămas cu mine din 2018 când am citit cartea, este cum cei patru frați s-au ajutat unul pe altul. Există o loialitate între ei pe care rar mi-a fost dat o văd. Această carte a fost și ecranizată.

Iar cea de-a treia mențiune este cartea pe care am tocmai am terminat-o: Învățare de Tara Westover. Născută într-o familie cu mulți copii, o familie care se pregătește constant pentru finalul lumii și care trăiește după regulile și ideile tatălui, Tara reușește să pună piciorul într-o sală de clasă, în calitate de student, la 17 ani.

Un sentiment pe care mi l-au stârnit cele trei cărți este furia față de egoismul părinților. Adulții sunt cei pe care nu am reușit să îi înțeleg în niciuna dintre cărți. Cred că reușesc cumva să scoată la suprafață anumite lucruri cu care unii dintre noi s-ar putea să ne simțim identificați. De exemplu, am regăsit în Educated dorința părinților de a menține dependența copiilor față de părinți chiar și după ce aceștia și-au creat propriile familii. Faci ca mine sau ești împotriva mea.

Din motive religioase sau de credință personală, părinții iau de multe ori dreptul copiilor la educație și la sănătate. Este greu de imaginat, dar lucrurile astea se întâmplă într-un colț de lume chiar în acest moment. Nu știu cât de multe putem face noi pentru acei tineri, dar ce putem face este să citim aceste memorii ale unor copii care au reușit să cunoască lumea altfel decât o știau, care au luptat, au muncit, au învățat pentru că și-au dorit și au reușit să facă ce au visat, cu o mulțime de sacrificii și cu niște condiții mult, mult mai proaste decât cele pe care le avem noi. Avem de învățat o mulțime de lucruri, indiferent de poziția pe care o avem, și mă refer aici atât la perspectiva de părinte, adolescent sau tânăr care și-a încheiat studiile.

Este probabil lesne de înțeles că vă recomand toate cele trei cărți, ba chiar le consider lecturi obligatorii și, dacă aveți recomandări de povești similare, vă invit să le împărtășiti cu mine.

Book haul si ce am mai citit Q1 2018

Anul acesta imi doresc sa continui seria de articole trimestriale cu rezumatul cartilor citite si cumparate la fiecare trei luni. Si cum prima parte a anului a trecut foarte repede, iata ca a sosit momentul primei retrospective a lui 2018. Si doar aruncand o privire asupra titlurilor ce au facut parte din lista mea de lecturi, pot sa afirm ca thrillerele au predominat.

Ce am citit:

In primele zile ale lunii ianuarie am terminat de citit ¨Tobele toamnei¨ cel de-al patrulea volum al seriei Calatoarea de Diana Gabaldon. A urmat ¨Ruta subterana¨ de Colson Whitehead pe care am primit-o de la Libris. Luna ianuarie nu a fost prea productiva si scurta lista de lecturi a fost incheiata de ¨Castelul din nori s-a sfaramat¨ (#3 Millenium) de Stieg Larsson si ¨Fata dinainte¨ de J.P. Delaney.

In luna februarie am capatat mai mult timp liber si astfel m-am putut bucurat de mai multe carti: am continuat cu volumul patru din Millenium ¨Prizoniera in panza de paianjen¨ de David Lagercrantz si volumul 5 ¨Dintre pentru dinte¨ de acelasi autor, care a continuat seria inceputa de Stieg Larsson. Am continuat cu ¨Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza¨ de Frank McCourt si cu ¨Splendida cetate a celor o mie de sori¨ de Khaled Hosseini si am terminat luna cu ¨El día que se perdió la cordura¨ de Javier Castillo si ¨Un sir infinit de testoase¨ de John Green, un roman atat de laudat in ultima vreme.

Martie a sosit cu zapezi, si eu am citit o carte pe masura: ¨Printesa gheturilor¨  de Camilla Läckberg. O noutate pentru mine a fost reprezentata de primul roman grafic pe care mi l-am cumparat: ¨Persepolis¨ volumul I de Marjane Satrapi. Am citit si cele doua carti primite de la Libris in prima luna a primaverii: ¨Partea intunecata a magiei¨ de V.E. Schwab pe care mi-am dorit-o din suflet si care nu m-a dezamagit, si ¨Iubita locotenentului francez¨ de John Fowles. Pentru cea de-a doua tura de zapada, am continuat cu ¨Sacrificiul din miezul iernii¨ de Mons Kallentoft. Spre finalul lunii, m-am bucurat de doua carti extrem de interesante: ¨Se numea Sarah¨de Tatiana de Rosnay si ¨Castelul de sticla¨ de Jeannette Walls.

Carti noi in biblioteca mea

Pentru inceputul acestui an mi-am dorit sa incep sa citesc mai multe carti din biblioteca mea inainte de a cumpara altele noi. M-am tinut cu greu de aceasta pseudo provocare pe care mi-am impus-o, in asteptarea titlurilor pe care mi le doresc.

Asadar, in luna ianuarie am cumparat de pe Emag trei carti: ¨Un sir infinit de testaose¨ de John Green, ¨Castelul de sticla¨  de Jeannette Walls si ¨Vremuri second-hand¨ de Svetlana Aleksievici. La acestea am primit cadou cartea ¨Amo(u)r¨ de Maxim Crocer. Tot in prima luna a lui 2018 am primit de la Libris cartea ¨Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza¨ de Frank McCourt.

In februarie, cei de la Libris mi+au trimis doua carti: ¨Iubita locotenentului francez¨ de John Fowles si ¨Partea intunecata a magiei¨ de V.E. Schwab. Tot atunci mi-am cumparat din nou de pe Emag primul meu roman grafic ¨Persepolis¨ in doua volume, de Marjane Satrapi, ¨Sapiens Scurta istorie a omenirii¨ de Yuval Noah Harari si ¨Femeia-cameleon¨ de Taylor Stevens.

In martie mi-am cumparat doar o carte, la lansarea careia am participat pe 1 martie. Este vorba despre ¨Jumatate de viata¨ de Care Santos.

Voi ce carti ati citit si v-ati cumparat pana acum in 2018?

 

Serii de citit in 2018

Zilele trecute ma gandeam la ce serii am inceput dar pe care inca nu le-am terminat fie pentru ca nu au aparut inca toate volumelein limba romana, fie pentru ca intre timp atentia mi-a fost captata de alte carti. Am incercat asadar sa fac o lista cu ce mi-as dori sa citesc in 2018, din ceea ce deja am inceput desi, din pacate, nu stiu ce sanse sunt sa apara toate sau macar unul din volume anul acesta. Fara alte prelungiri, sa-i dam drumul:

  1. Regina rosie, volumul #3 Colivia regelui de Victoria Aveyard care deja se poate precomanda pe site-ul celor de la Nemira. Incerc sa nu ma entuziasmez prea tare si sa dau iama in wishlist, intrucat mi-am propus sa limitez cumparaturile in primul trimestru al anului, deoarece am in biblioteca o multime de romane necitite. Nu stiu insa cat o sa rezist, pentru ca imi doresc sa continui seria al carei prim volum mi-a placut mult in timp ce cel de-al doilea nu m-a mai incantat atat de tare dar nici atat de putin incat sa nu imi doresc sa vad ce s-a mai intamplat cu Mare si Cal. Despre primele doua volume ale seriei am scris aici si aici.
  2. Trei coroane intunecate, volumul #2 One dark throne si #3 Two dark thrones de Kendare Blake care vor aparea la editura Leda Edge  cel mai probabil, asa cum s-a intamplat si cu primul volum. In mod sigur anul acesta apare cel de-al doilea volum al seriei in limba romana, si dupa finalul primei parti, mor de nerabdare. Despre Trei coroane intunecate am scris aici.
  3. Urgia si zorile, volumul #2 Trandafirul & hangerul de Renee Ahdied care va apare la editura Epica, pentru a continua traditia aparitiei primului volum. Abia astept sa vad spre ce ne poarta pasii Seherezadei si ai lui Khalid.
  4. Un cantec de gheata si foc, volumul #5 Dansul dragonilor de George R.R. Martin. Acesta este un roman pe care il putem gasi in limba romana la editura Nemira. Este o serie pe care o iubesc si pe care as reciti-o la un moment dat.
  5. Inainte sa te cunosc, volumul #3 Still me de Jojo Moyes care cred ca va aparea la editura Litera, asa cum au aparut si volumele anterioare. Categoric volumul II nu a mai fost la fel de emotionant si deosebit ca primul volum dar continuam sa o insotim pe Lou in povestea ei. Despre volumul I si II am scris aici si aici.
  6. Regina tinutului Tearling, volumul #2 The invasion of the Tearling si #3 The fate of the Tearling  de Erika Johansen. Primul volum al seriei a aparut la editura Trei si despre el am scris aici. Mi-as dori sa apara si celelalte doua volume in limba romana, desi nu stiu ce sanse sunt. Poate-mi fac curaj sa ii intreb pe cei de la editura si va dau si voua de veste. Mi se pare prea putin cunoscuta la noi aceasta serie, si e minunata, merita sa fie cunoscuta de mai multi cititori si chiar va incurajez sa o cumparati si sa o cititi. Daca nu o sa apara curand, o sa o citesc probabil in spaniola.
  7. Calatoareavolumul #5 The fiery cross, #6 A breath of snow and ashes, #7 An echo in the bone si #8 Written in my own heart’s blood de Diana Gabaldon. Deja super faimoasa serie Calatoarea a fost tradusa la noi si ne putem bucura de primele patru volume la editura Nemira. Probabil si urmatoarele doua ne vor bucura anul acesta, daca nu, macar cel de-al cincilea volum al seriei, pentru a nu-i pierde din vedere pe Jamie si pe Claire.
  8. Cronicile lunare, volumul #4 Winter de Marissa Meyer. Primul volum, Cinder a aparut deja la editura Epica si ma bucur ca in sfarsit s-a hotarat cineva sa o traduca pe Marissa Meyer care ne aduce o reinterpretare a povestilor copilariei. Bravo! Eu am citit primele trei volume in limba spaniola si probabil voi proceda la fel si cu cel de-al patrulea volum, deoarece nu mai am rabdare. Dar va incurajez sa cititi seria, o sa va placa, garantez.
  9. Alba ca zapada, volumul #2 Alb ca zapada si #3 Negru ca abanosul de Salla Simukka traduse la noi la editura Trei. Am citit deja primul volum si am scris despre el aici. Desi este o serie pentru adolescenti, mie mi-a placut, are aventura si se citeste usor si repede.
  10. Frank McCourt, volumul #2 ‘Tis a memoir si #3 Teacher man de Frank McCourt. Primul volum al seriei, Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza a aparut la editura Art. Este un gen pe care nu l-as fi vazut neaparat incadrat intr-un astfel de top al meu, o data pentru ca este o autobiografie si o data pentru ca nu am intalnit pana acum autobiografii impartite in mai multe volume, dar si-a facut loc usor in sufletul meu, e o carte care impresioneaza. O puteti gasi si pe site-ul celor de la Libris.
  11. Maestravolumul #3 Ultima de L.S. Hilton. Volumele 1 si 2 au aparut la editura Litera si banuiesc ca si cel de-al treilea va fi tradus tot acolo, lucru care sper sa se intample anul acesta. Este un thriller interesant despre care puteti afla mai multe aici si aici.

Cam aceasta ar fi lista seriilor cu a caror lectura as vrea sa continui anul acesta. Timp sa fie, ca in rest dorinta exista. Ma gandesc chiar sa ma provoc sa citesc o carte dintr-o serie in fiecare luna.  Voi ce va doriti sa cititi in 2018?

Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza – Frank McCourt

Titlu in romana: Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza

Titlu in engleza:  Angela´s ashes: a memoir

Autor:  Frank McCourt

Apariție: 1996

Followed by: ´Tis a memoir, Teacher man

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Am terminat de doar cateva zile acest roman al lui Frank McCourt si am simtit nevoie sa las sa se aseze in mintea mea toate gandurile si sentimentele pe care mi le-a generat aceasta lectura. Cartea mi-a fost oferita de cei de la Libris si face parte din literatura universala. Autorul povesteste despre copilaria sa in aceasta prima parte a seriei autobiografice.

„Cand imi aduc aminte de copilaria mea, ma intreb cum de am supravietuit. A fost, desigur, o copilarie nefericita – o copilarie fericita abia daca merita pomenita. Mai rea decat copilaria nefericita obisnuita este copilaria irlandeza nefericita, iar si mai rea este copilaria irlandeza catolica nefericita.“

Intr-adevar, asa cum mentioneaza Frank McCourt in fragmentul de mai sus, copilaria sa a fost una extrem de grea. Nu puteam sa nu ma gandesc la asta pe masura ce treceau paginile. E incredibil cum a reusit sa treaca peste toate momentele grele si nu putine au fost clipele cand s-a aflat pe marginea prapastiei dintre viata si moarte.

Frank s-a nascut in Brooklyn in timpul Marii Crize Economice dintr-un tata din Irlanda de Nord si o mama tot din Irlanda dar din Sud. Atunci cand micutul are 4 ani, familia sa se intoarce in tara natala din cauza vietii grele pe care o duc in America. Dar ceea ce gasesc acasa este mult mai greu decat ce au lasat in tara tuturor posibilitatilor.

Despre Malachy si Angela McCourt nu am prea multe cuvinte de lauda. Poate e din cauza lipsei educatiei si din cauza saraciei in care au trait mai toata viata, dar sa faci atatia copii si sa nu poti avea grija de ei mi se pare prea mult. Tatal este un betiv in toata regula, nu are un serviciu stabil si atunci cand il are bea toti banii capatati la sfarsit de saptamana, in timp ce copii mor de foame, nu au cu ce sa se imbrace sau sa se incalzeasca. S-asa locuiesc in conditii mizere. Despre mama mi-a ramas in gand doar ca fumeaza si ca asteapta ca sotul sa aduca bani acasa. Insa putin tot o apreciez pentru momentele cand lupta pentru copii ei si ii sustine, asa cum poate.

Odata cu plecarea tatalui la razboiul din Anglia, familia se cam destrama si Angela ramane de izbeliste cu copii. Frank preia incet incet fraiele familiei, incepe sa munceasca de la o varsta frageda, uneori face lucruri nu tocmai potrivite dar, doar asa reuseste sa-si scoata la liman mama si fratii. Dintre copii familiei, numai cativa reusesc sa supravietuiasca conditiilor grele si bolilor ce ii lovesc. Acestea sunt unele din momentele cele mai grele ale lecturii.

Imi place modul cum este scrisa cartea, autorul avand un mod aparte de a pune pe hartie intamplarile din viata sa. Cele mai haioase momente mi se pare cele de la scoala, unde profesorul spunea ceva si copii repetau pe bucati ceea ce spunea dascalul.

¨Domnul se asaza la catedra, cu batul in fata lui. Ii spune lui Intrebare sa termine cu smiorcaitul si sa fie barbat. Daca mai aude pe careva din clasa ca pune intrebari stupide sau ca vorbeste despre Colecta, o sa-l bata cu nuiaua pana-i tasneste sangele. 
Ce-o sa fac, baieti?
O sa-l bateti cu nuiaua, domnule.
Pana cand?
Pana tasneste sangele, domnule.¨

Imi place Frank, imi place cum creste si cum evolueaza, cum se indragosteste. Este un copil puternic, care se maturizeaza pe zi ce trece.

Inchei aici parerea mea despre Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza dar abia astept sa citesc si urmatoarele volume ale lui Frank McCourt si sa aflu ce s-a intamplat cu el.