Topul cărților mele preferate din toate timpurile (partea a treia)

Iată că a sosit momentul să închei acest top al cărților mele preferate din toate timpurile pe care le-am citit până la începutul lunii iunie. Celelalte două părți pot fi găsite aici și aici. Mi-aș dori să strâng cel puțin tot atâtea alte cărți printre favorite despre care să vă povestesc în viitor.

Povestea mea de Michelle Obama este autobiografia fostei primei doamne a Statelor Unite ale Americii. Mi-a plăcut să descopăr copilăria micuței Michelle dar și să-i văd punctul de vedere din timpul campaniei lui Barack. Din punctul meu de vedere este și va fi un exemplu pentru multe femei și fetițe din lumea întreagă.

Fetele dispărute din Paris de Pam Jenoff este un roman de ficțiune istorică a cărui copertă m-a făcut să vreau să ajung în locul unde este făcută poza asta (și am ajuns). Dar dincolo de copertă, este un roman pe două planuri temporale: unul prezent și unul din timpul celui de-al doilea Război Mondial în care o grupare de agente secrete din Londra ajung în Franța pentru a-și îndeplini misiunea de a ajuta Rezistența. Însă cele douăsprezece femei nu se vor mai întoarce niciodată acasă și noi vom încerca să aflăm de ce, împreună cu Grace, cea care descoperă o valiză din care ia câteva fotografii.

Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman este povestea unui bătrânel suedez, ursuz și tipicar. Este genul acela de vecin bun la toate dar care bombăne toată ziua. Este un bătrânel pe care nu ai cum să nu îl iubești. Parcurgem împreună cu el povestea vieții sale, din copilărie, momentul întâlnirii cu Sonja, întâmplările grele prin care trec și iubirea lor. Este genul acela de carte care te va face să plângi și care, rămâne cu tine peste ani și ani.

Învățare de Tara Westover este o carte pe care acum câțiva ani o vedeam peste tot pe internet și care a ajuns astfel la o mulțime de cititori. Este povestea autoarei, o femeie care a ajuns pentru prima dată într-o sală de clasă la vârsta de 17 ani. Născută și crescută într-o familie atipică, ea s-a pregătit toată viața pentru sfârșitul iminent al lumii. Nu a fost văzută niciodată de un medic sau de vreo asistentă și toate rănile grave sau mai puțin grave erau tratate acasă cu tot felul de ierburi.

Dincolo de șocul pe care ți l-ar putea provoca ideea că așa ceva încă se întâmplă în zilele noastre, într-o societate considerată atât de dezvoltată cum sunt Statele Unite ale Americii, povestea Tarei este o lecție pentru fiecare dintre noi.

Povestea unui orfan de Pam Jenoff este tot o ficțiune istorică a cărei acțiune se desfășoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă cadrul este unul atipic: un circ. Este povestea a două tinere care se cunosc în acest circ și a unui bebeluș a cărui soartă a fost schimbată pentru totdeauna. Noa, devenită mamă prea devreme și fiind nevoită să își abandoneze bebelușul, salvează un copilaș dintr-un vagon.

Dincolo de șocul pe care ți l-ar putea provoca ideea că așa ceva încă se întâmplă în zilele noastre, într-o societate considerată atât de dezvoltată cum sunt Statele Unite ale Americii, povestea Tarei este o lecție pentru fiecare dintre noi.

Rețeaua Alice de Kate Quinn este un roman de ficțiune istorică, pe două planuri temporale: unul imediat după cel de-al Doilea Război Mondial și unul din timpul Primului Război Mondial. Charlie, o tânără bogată din America este trimisă în Europa pentru a-și rezolva o mică problemă dar fuge de mama sa, cu speranța că o poate găsi pe verișoara ei, dispărută în timpul războiului abia încheiat.

Drumurile ei însă o duc la Eve, o femeie care a făcut parte dintr-un grup de spioane în timpul Primului Război Mondial. Împreună pornesc în căutarea adevărului legat de trădarea grupării spioanelor și a dispariției lui Rose.

Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini nu a fost prima mea întâlnire cu autorul. A fost însă romanul care m-a marcat cel mai tare. E o poveste de prietenie și loialitate care te va face să plângi cu lacrimi amare. Descoperim alături de protagoniștii noștri Afganistanul din ultimele zile ale monarhiei până aproape de prezentul nostru și asistăm înmărmuriți la schimbările prin care trece țara dar și la întâmplările lui Amir și cele ale lui Hassan, fiul servitorului. Este una dintre cele mai cutremurătoare cărți pe care le-am citit.

Neortodox. Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice de Deborah Feldman este o carte de non-ficțiune și, deși văzusem serialul atunci când a apărut, și a fost o revelație pentru mine, tot m-am simțit revoltată pe măsură ce citeam mărturiile acestei femei.
Mi se pare o ipocrizie să pui Holocaustul, o așa tragedie, pe umerii oamenilor care nu s-au îmbrăcat suficient de modest, au vrut să aibă anumite lucruri și o situație financiară bună, nu au fost suficient de umili iar femeile au avut parul lung și frumos, purtat în văzul lumii. Nu, nu astea-s păcate și nu astea-s motivele unei așa tragedii.

Și nu ar trebui să fie motivele pentru care să nu permiți copiilor dreptul la educație, la interacțiuni cu oameni din afara comunității, ca să nu mai vorbesc de educație sexuală care lipsește sau e făcută într-un mod ciudat. Ce mi se mai pare frapant este faptul că aceste comunități se formează și-și au propriile reguli după care se ghidează, chiar în mijlocul unor state considerate exemplu pentru altele.
Deborah Feldman e un exemplu de femeie care nu a vrut să se conformeze situației și și-a dorit mai mult pentru ea și pentru cei din familie.

Pâine cu ceva: amintiri, ca să se știe cum se trăia în comunismul oamenilor simpli de Liliana Nechita este un must read atât pentru cei născuți după ‘89, pentru cei nostalgici după vremurile alea dar și pentru cei ce nu cred că a fost dracul chiar atât de negru, pentru a-și aminti de marionetele care erau sau să cunoască aspectele traiului în comunism.


Aceasta a fost cartea mea favorită a anului 2022 și o să o recomand oricui îmi va cere o părere. Tare mi-aș dori să o văd tradusă în limba engleză pentru a o putea împărtăși cu oamenii din jurul meu care mă mai întreabă de unde vin și de vremurile alea. E-adevărat eu nu le-am cunoscut dar am crescut în rămășițele comunismului.

Înconjurat de idioți de Thomas Erikson este o carte de non-ficțiune pe care e musai să o citești dacă vrei să înțelegi un pic mai bine de ce te enervează anumiți oameni și cum de te potrivești foarte bine în gânduri și atitudine cu alții. Aflăm despre patru profiluri comportamentale cărora li se atribuie câte o culoare: roșu, galben, verde și albastru.

Roșii sunt curajoși și impulsivi, lideri înnăscuți, cu țeluri ambițioase. Galbenii sunt creativi și optimiști. Cei mai altruiști dintre toți, Verzii sunt relaxați, prietenoși și loiali. Iar Albaștrii sunt analitici, mereu cu mintea în alertă, orientați spre detalii. M-a ajutat să mă descopăr mai bine pe mine și pe cei din jur și îmi doresc să aprofundez subiectul.

Femeia de hârtie de Rabih Alameddine ne spune povestea lui Aaliya, o femeie în vârstă care locuiește într-un bloc din Beirut, fost librar, care an de an traduce în limba arabă, de plăcere, o carte care i-a plăcut. Traducerile ei nu au ajuns niciodată să fie publicate. Are niște vecine pe care nu le place în mod deosebit dar care fac și ele parte din deliciul cărții. Mi-a plăcut mult personajul, m-am simțit identificată cu ea, e genul care-ți intră la inimă, mai ales dacă ești un iubitor de cărți. A fost o surpriză atât de plăcută această carte, mai ales pentru că am luat-o din impuls, bazându-mă pe titlu și fără să o fi văzut pe undeva în online.

Și aici se încheie, pentru moment, lista mea cu cele treizeci și trei de cărți favorite din toate timpurile. Sper să descopăr curând și alte titluri favorite despre care să vă povestesc în viitor. Până atunci, spor la citit să avem!

Cele mai frumoase cărți citite în 2022 #lecturiin2022

A mai trecut un an și a venit din nou momentul să fac o retrospectivă a celor mai frumoase cărți pe care le-am citit de-a lungul acestui an. De această dată am un grup de cărți ce au avut un impact destul de mare asupra mea și un alt grup de mențiuni speciale.

Așadar preferatele anului au fost pentru mine, în ordinea cronologică a citirii lor: Cel care mă așteaptă de Parinoush Saniee, Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini, Neortodox. Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice de Deborah Feldman și Pâine cu ceva de Liliana Nechita. Este prima dată, cred, când un autor român ajunge în topul preferatelor mele dintr-un an și mă bucur, mai ales că e o carte citită pe ultima sută de metri a anului 2022.

Neortodox, este o carte de memorii a autoarei însăși, o femeie născută și crescută în lumea hasidicilor Satmar, in Brooklyn. Deși văzusem serialul atunci când a apărut, am regăsit și elemente neprezentate sau pe care le-am uitat și am rămas cu un gust amar, cu o uimire că o astfel de bulă există și-n ziua de azi.

Cel care mă așteaptă spune povestea unei tinere din Iran, care se îndrăgostește dar iubirea ei este una interzisă de familie. Ce trăiește e puțin spus că e un infern. O urmărim de-a lungul vieții sale și suferim alături de ea. Vânătorii de zmeie spune povestea unei prietenii dintre doi copii din Afganistan. Dar este și o poveste despre trădare și vinovăție, familie și iubire. M-a surprins de pe la începuturi și nu mă așteptam la ceea ce s-a întâmplat cu unul dintre băieți. Dincolo de asta, contextul istoric, atât în acest roman cât și în cartea menționată mai sus, este extrem de interesant și ne arată elemente ale istoriei care ne sunt mai puțin cunoscute.

Mențiunile mele speciale merg către Ultimul tren spre Londra de Meg Waite Clayton, despre care am scris aici, Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina, o poveste despre sacrificiu și puterea unei mame deportate în Siberia, Din cer au căzut trei mere de Narine Abgaryan, unde descoperim un mic sat din Armenia și unde condimentele sunt elementele de realism magic, Casa germană de Annette Hess, care ne spune povestea unei tinere care descoperă ce s-a întâmplat la Auschwitz, Gemenele de la Auschwitz de Affinity Konar, care ne spune povestea a două surori care ajung la Auschwitz, in Menajeria lui Mengele, Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetițe din Cambodgia de Loung Ung, o mărturie a unui copil ce-și vede viața zdruncinată de venirea la putere a roșiilor lui Pol Pot, și, Britt-Marie a fost aici de Fredrik Backman, în care o reîntâlnim pe Britt-Marie cu care am făcut cunoștință în Bunica mi-a zis să-ți spun că-ți pare rău, și pe care ajungem să o adorăm în această carte, întrucât asistăm la evoluția ei de la femeia obsedată de felul cum trebuie făcute toate lucrurile până la femeia care mai lasă astfel de lucruri deoparte și e capabilă să-și ia propriile decizii.

Acestea au fost cele 11 cărți pe care le-am ales din cele 112 pe care le-am citit în 2022. A fost cel mai bun an al meu în materie de lecturi și mi-aș dori să citesc cel puțin atâtea anul care vine dar, realist vorbind, nu cred că va mai fi posibil, mai ales și pentru că aș vrea să îmi îndrept puțin atenția și spre cărți de dezvoltare personală.

Provocările literare ale anului 2021 #lecturiin2021 și planurile mele pentru 2022

În articolul scris la început de 2021 spuneam că am raportat niște cărți din 2019 în 2020 și mai apoi în 2021. Ei bine, nici acum nu am ajuns să citesc acele cărți așa că, am ales să nu le mai trec pe lista de anul acesta. Și dacă o fi totuși să pun mâna pe ele, să fie binevenite.

Una este însă în curs de citire, și este vorba despre Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului de Yuval Noah Harari, pe care am început-o cu ceva timp înainte de finalul anului 2021 dar pe care, nu am apucat să o termin încă. Merge destul de greoi pentru că îmi place să citesc câte puțin și să mă gândesc la ceea ce ne prezintă Harari în această carte.

Pe lista de necite se află Magicianul de John Fowles și Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes. Restul au reușit să intre pe lista #lecturiin2021 și unele chiar să-mi devină favorite, cum sunt Patria de Fernando Aramburu și Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman.

Pentru 2022, lista este formată din 12 cărți pe care le-am ales cu mare greutate. Ce este însă diferit de anii trecuți este faptul că jumătate dintre ele sunt cărți de non-ficțiune. Prima alegere este o carte scrisă de Elif Shafak, de la care eu am mai citit Cele patruzeci de legi ale iubirii, care mi-a plăcut destul de mult (4/5 stele pe Goodreads). Am ales Ucenicul arhitectului care stă pe lista de așteptare de pe Goodreads, din 2016. Nu știu prea multe despre ea și-mi doresc să rămână în continuare un mister până o voi citi.

Următoarea alegere este romanul unui deja considerat clasic al horrorului, Stephen King. Este vorba despre Frumoasele adormite pe care a scris-o împreună cu fiul său. E un monstru de carte și acesta a fost motivul pentru care am ales-o pe ea și nu pe celelalte pe care le mai am necitite în bibliotecă.

Cea de-a treia alegere este a unei scriitoare de pe meleagurile natale, aceasta fiind Ioana Pârvulescu și cartea sa Inocenții despre care am auzit vorbindu-se de bine. Vreau să-mi dau ocazia să descopăr mai mulți autori români contemporani.

Un clasic se află pe poziția cu numărul patru: Minunata lume nouă de Aldous Huxley. Aceasta este urmată de un roman al unui autor pe care l-am descoperit în 2021 și care mi-a plăcut foarte mult. Am citit Să nu mă părăsești și am ales Klara și soarele pentru lectură în 2022, de Kazuo Ishiguro.

Iar ultima carte de ficțiune nu are încă un titlu, pentru că nu m-am decis dacă voi citi Și munții au ecou sau Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini. Am citit de același autor Splendida cetate a celor o mie de sori și mi-a plăcut foarte mult.

Cărțile de non-ficțiune sunt și ele destul de variate, dar cred că jumătate din ele fac referință la istorie. Celelalte sunt cărți de dezvoltare personală sau autobiografie. Prima este Poate ar fi bine să discuți cu cineva de Lori Gottlieb, urmată fiind de Pământul făgăduinței de Barack Obama. Următoarele două poziții sunt ocupate de Titani ai istoriei: giganții care ne-au modelat lumea de Simon Sebag Montefiore și Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm de Matthew Walker. De Montefiore am citit doar ficțiune până acum și tare-s curioasă să-mi îmbunătățesc cunoștintele și să îl descopăr pe Montefiore în non-ficțiune. Iar ultimele două alegeri au legătură cu România și cu istoria sa: Holocaustul în România de Radu Ioanid, care a ajuns pe această listă după ce am citit Pogromul de la Iași de același autor, și care m-a impresionat, și A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român 1921-2021 de Adrian Cioroianu.

Acestor douăsprezece titluri li se vor mai adăuga și unele cărți din serii pe care aș vrea să le termin de citit anul aceasta, pentru a reduce numărul de serii începute și neterminate. Dar până vă voi povesti despre ele, îmi puteți spune voi care sunt cărțile pe care doriți să le citiți în 2022.

Cele mai frumoase cărți citite în 2021 #lecturiin2021

A devenit tradiție ca în fiecare an să vă vorbesc într-un fel sau altul despre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit pe parcursul celor douăsprezece luni și nu voi face excepție nici pentru 2021, deși am cam abandonat blogul din motive de timp.

În luna ianuarie 2021, am citit o carte ce a rămas cu mine pe tot parcursul lui 2021: Biblioteca de la miezul nopții de Matt Haig. Probabil dintre cărțile scrise de el pe care eu le-am citit, aceasta este preferata mea.

Martie a venit cu Patria de Fernando Aramburu, care s-a aflat pe lista mea de lecturi în 2021. Mi-a plăcut foarte mult, am empatizat mult cu victimele și m-am enervat pentru nedreptățile din carte. Dar asta a fost realitatea pentru multe familii, din păcate.

Tot în martie am citit Pianistul de Wladyslaw Szpilman. Ce noroc a avut și în ce condiții a putut supraviețui omul acesta! Și ecranizarea merită văzută, e foarte bună, din punctul meu de vedere.

Luna mai mi-a făcut cunoștință cu o zonă, o cultură și o istorie despre care nu știam că există. Fascinantă a fost lectura în varianta audio a cărții The island of sea women de Lisa See. Sper să fie tradusă și în limba română, e o carte deosebită!

În lunile de vară am făcut cunoștință cu mai mulți supraviețuitori ai Holocaustului, prin Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz de Jeremy Dronfield, Supraviețuitorii de Georgia Hunter (o întreagă familie supraviețuiește deși sunt împărțiți în diverse colțuri ale lumii), O viață amânată de Dita Kraus (povestea bibliotecarei de la Auschwitz spusă chiar de ea), Copiii uitați ai lui Hitler de Ingrid von Oelhafen (despre copiii cu trăsături ariene, răpiți din brațele părinților pentru a fi dați nemților).

Octombrie m-a încântat cu Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman care, în stilul său caracteristic te face să iubești personaje morocănoase iar noiembrie mi-a dat două titluri pentru topul acesta: Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez și Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro. Pe acesta din urmă l-am citit pentru prima dată și abia aștept să-l descopăr și prin celelalte cărți ale sale.

Ultima lună, decembrie, mi-a oferit trei titluri pentru topul meu de lecturi ale anului. Din nou, au legătură cu Holocaustul, dar punctele de plecare sunt în România: Pogromul de la Iași de Radu Ioanid, Noaptea de Elie Wiesel, Cuptoarele lui Hitler de Olga Lengyel. Toate trei dure și extrem de clare cu privire la ororile săvârșite. Prima vine însoțită de poze care arată explicit ce se întâmpla la Iași în anii ’40 iar ultima descrie destul de amănunțit anumite situații.

Acestea au fost lecturile care au rămas cu mine, care au avut cel mai mare impact asupra mea în 2021. Multe au legătură cu holocaustul, știu, dar este subiectul meu preferat legat de istorie și nu cred că o să mă satur vreodată să citesc mărturii sau ficțiune despre acel negru episod al istoriei.

Provocările literare ale anului 2020 și planuri pentru 2021 #lecturiin2021

Anul trecut pe vremea asta dădeam startul unei provocări literare pentru întregul an, pe care am denumit-o 20 de cărți pentru 2020. Alegerilor mele de atunci le adăugasem și câteva cărți rămase restante din 2019 și, dintre acelea, încă nu am citit Magicianul de John Fowles. Deși atunci spuneam că voi renunța la ea dacă nu voi apuca să o citesc, am decis să o las totuși pe lista mea pentru anul acesta.

Dintre lista pentru 2020 mi-au mai rămas de citit încă patru cărți: Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului de Yuval Noah Harari, Cerul roșu al amiezii de Simon Sebag Montefiore, Fântânile tăcerii de Ruta Sepetys pe care am așteptat să o cumpăr în limba română dar traducerea ei s-a întâmplat abia în luna decembrie 2020 și Scandalul sau Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman.

Noutățile pentru anul acesta, care se alătură mențiunilor mele de mai sus, sunt: Anna Karenina de Lev Tolstoi și Don Quijote de la Machade Miguel de Cervantes, pentru că îmi doresc să citesc mai mulți clasici în acest an iar acestea două sunt suficient de lungi încât să-mi ocupe o bună parte din timp. Lor li se adaugă și Dincolo de bine și de rău de Friedrich Nietzche care mi-a fost recomandată de doi licențiați în filosofie.

Cele din urmă adăugiri vor fi Dragostea în vremea holerei de Gabriel García Márquez și Patria de Fernando Aramburu, pentru pasiunea mea legatră de limba spaniolă

Îmi doresc să țin această listă cât mai scurtă pentru că, la fel ca anul trecut, voi mai face probabil și alte provocări literare, poate pentru fiecare anotimp, ceea ce înseamnă că și alte cărți se vor adăuga acestei liste.

Ultima mențiune legată de planurile mele pentru 2021 este aceea că voi folosi #lecturiin2021 pentru toate cărțile pe care le voi arăta pe profilul meu de Instagram. Cred că îmi va fi mai ușor să țin o evidență și să le văd pe toate, în poze, atunci când voi căuta după acest hashtag.

În încheiere, aș vrea să vă întreb care sunt planurile voastre în materie de lecturi pentru 2021?