Au trecut 10 luni de la articolul original, pe care l-am scris în luna ianuarie a acestui an, și vreo 4 luni de la articolul pe care l-am scris în iulie cu privire la cele 19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019, și pentru că sfărșitul de an nu mai e așa de departe cum părea până acum câteva săptămâni, cred că a venit momentul să mai arunc o privire pe listă să văd ce mi-a mai rămas de citit și ce am reușit să mai bifez pe lista făcută la începutul anului.
Ce am mai citit
Pentru că deja o parte din cărți au fost menționate în vară, am să povestesc aici doar despre cele cărora li s-a schimbat statusul. Am reușit să citesc Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris care mi-a plăcut foarte mult, în ciuda unor critici pe care le-am auzit, cu privire la faptul că nu e o operă atât de bogată așa cum s-ar fi așteptat unii. Eu am văzut-o exact așa cum este: mărturia unui om care a trecut prin iad.
O altă carte pe care am reușit să o citesc a fost Thunderhead de Neal Shusterman, care este al doilea volum al seriei Arc of a Scythe, și al cărei prim volum a fost deja tradus și la noi. A fost și ea una din favoritele mele, pentru că este o serie diferită de ce am mai citit.
Și dacă în vară spuneam că unul din romanele pe care le evitam era The summer before the war de Helen Simonson, între timp am reușit să o ascult pe Audible. Cumva, mă așteptam la o poveste un pic mai diferită de ceea ce am primit, un pic mai centrată pe acel război din titlu și mai puțin pe viața oamenilor și legăturile dintre ei. Totuși, este o lectură plăcută.
Acum căteva zile am terminat de citit și The thief of time de John Boyne care m-a dus cu gândul la Cum să oprești timpul de Matt Haig.
Ce mai am de citit
Din lunga listă făcută la început de an, mi-au mai rămas de citit:
- Alb letal (#4 Cormoran Strike) – Robert Galbraith,
- Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman
- Ape House – Sara Gruen
- Magicianul – John Fowles
- Silozul. Generațiile (#3 Silozul)– Hugh Howey
- A conjuring of light (#3 Shades of magic) – V.E. Schwab
- Un nou început – Kristin Hannah
Mai sunt destul de multe rămase necitite, și dacă mai adaug și faptul că am mai creat o listă cu 5 cărți pe care vreau să le citesc înainte de 2020, nu știu dacă voi avea timp să trec prin toate. Dar cu siguranță o să împărtășesc cu voi, la final de an, deznodământul acestor două provocări.