Un tron intunecat (#2 Trei coroane intunecate) – Kendare Blake

Titlu in romana: Un tron întunecat

Titlu in engleza: One dark throne

Autor:  Kendare Blake

Apariție: 19 septembrie 2017

Preceded by: Three dark crowns

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Când am terminat de citit Trei coroane întunecate am mărturisit că am fost atât de contrariată de final încât, imediat am căutat cel de-al doilea volum dar am fost surprinsă neplăcut deoarece nici nu apăruse încă. Mi-am înfrânt dorința de a afla ce s-a întâmplat cu cele trei surori și am așteptat. Și iată că a venit momentul să vă povestesc și despre volumul doi al seriei Trei coroane întunecate.

În plin an al ascensiunii, le regăsim pe Katharine, considerată cea mai slabp dintre surori, pe Arsinoe, învățând să-și gestioneze abia descoperitele puteri și pe Mirabell considerată preferata la succesiunea pentru tron. Fiecare dintre ele pune la cale o forma de a merge mai departe pe calea spre tron și de a supraviețui atacurilor celorlalte două.

Katharine, după ce a scăpat din ghearele morții devine mult mai puternică și nemiloasă. Este clar că ceva s-a întâmplat între momentul căderii ei și momentul când a reușit să iasă din hăul unde a fost aruncată.

Arsinoe, deși fusese resemnata cu ceea ce considera destinul său, s-a schimbat și ea. Doar că nu luptă neapărat pentru tron ci luptă pentru supraviețuire și pentru iubire. Marea supriză a sa și a noastră ca cititori a fost aceea de a o vedea dezvoltându-și o putere despre care nici nu bănuia că îi aparține.

Mirabella este cea mai pregătită dintre cele trei pentru a fi regină. Dintre toate este cea care are amintiri din copilărie și-și amintește momente petrecute alături de celelalte două fete. Dintre surori este cea pe care cel mai puțin o înțeleg pentru alegerile pe care le face.

Dintre personajele secundare îi reîntâlnim pe: Jules, Madrigal, Luca, Natalia, Billy, Joseph și Pietyr printre alții, dar apar și noi personaje. Jules îmi este total antipatică deși are parte de o schimbare care consider că va avea un rol important în acțiunea viitoare a poveștii. Pietyr, pe care cu toții l-am urât la finalul primului volum, se întoarce și ne surprinde cu gestul pe care îl va face.

Capitolele sunt scurte, la fel ca și în cartea precedentă, dar mai pline de acțiune și mai pline de suspans și intrigi. O noutate este și aceea că povestea nu este centrată doar pe cele trei potențiale regine ci și pe poveștile celorlalte personaje și pe rolul pe care îl au acestea în consursul pentru tron.

Vă invit și pe voi să aflați planurile fiecăreia dintre cele trei fete chiar de nu vor fi integral  dezvăluite și să le însoțiți în această aventură. Mi-a plăcut mult această carte și nu am ezitat să îi dau 5/5 pe Goodreads îndeosebi pentru evoluția personajelor și pentru elementele supriză.

 

Serii de citit in 2018

Zilele trecute ma gandeam la ce serii am inceput dar pe care inca nu le-am terminat fie pentru ca nu au aparut inca toate volumelein limba romana, fie pentru ca intre timp atentia mi-a fost captata de alte carti. Am incercat asadar sa fac o lista cu ce mi-as dori sa citesc in 2018, din ceea ce deja am inceput desi, din pacate, nu stiu ce sanse sunt sa apara toate sau macar unul din volume anul acesta. Fara alte prelungiri, sa-i dam drumul:

  1. Regina rosie, volumul #3 Colivia regelui de Victoria Aveyard care deja se poate precomanda pe site-ul celor de la Nemira. Incerc sa nu ma entuziasmez prea tare si sa dau iama in wishlist, intrucat mi-am propus sa limitez cumparaturile in primul trimestru al anului, deoarece am in biblioteca o multime de romane necitite. Nu stiu insa cat o sa rezist, pentru ca imi doresc sa continui seria al carei prim volum mi-a placut mult in timp ce cel de-al doilea nu m-a mai incantat atat de tare dar nici atat de putin incat sa nu imi doresc sa vad ce s-a mai intamplat cu Mare si Cal. Despre primele doua volume ale seriei am scris aici si aici.
  2. Trei coroane intunecate, volumul #2 One dark throne si #3 Two dark thrones de Kendare Blake care vor aparea la editura Leda Edge  cel mai probabil, asa cum s-a intamplat si cu primul volum. In mod sigur anul acesta apare cel de-al doilea volum al seriei in limba romana, si dupa finalul primei parti, mor de nerabdare. Despre Trei coroane intunecate am scris aici.
  3. Urgia si zorile, volumul #2 Trandafirul & hangerul de Renee Ahdied care va apare la editura Epica, pentru a continua traditia aparitiei primului volum. Abia astept sa vad spre ce ne poarta pasii Seherezadei si ai lui Khalid.
  4. Un cantec de gheata si foc, volumul #5 Dansul dragonilor de George R.R. Martin. Acesta este un roman pe care il putem gasi in limba romana la editura Nemira. Este o serie pe care o iubesc si pe care as reciti-o la un moment dat.
  5. Inainte sa te cunosc, volumul #3 Still me de Jojo Moyes care cred ca va aparea la editura Litera, asa cum au aparut si volumele anterioare. Categoric volumul II nu a mai fost la fel de emotionant si deosebit ca primul volum dar continuam sa o insotim pe Lou in povestea ei. Despre volumul I si II am scris aici si aici.
  6. Regina tinutului Tearling, volumul #2 The invasion of the Tearling si #3 The fate of the Tearling  de Erika Johansen. Primul volum al seriei a aparut la editura Trei si despre el am scris aici. Mi-as dori sa apara si celelalte doua volume in limba romana, desi nu stiu ce sanse sunt. Poate-mi fac curaj sa ii intreb pe cei de la editura si va dau si voua de veste. Mi se pare prea putin cunoscuta la noi aceasta serie, si e minunata, merita sa fie cunoscuta de mai multi cititori si chiar va incurajez sa o cumparati si sa o cititi. Daca nu o sa apara curand, o sa o citesc probabil in spaniola.
  7. Calatoareavolumul #5 The fiery cross, #6 A breath of snow and ashes, #7 An echo in the bone si #8 Written in my own heart’s blood de Diana Gabaldon. Deja super faimoasa serie Calatoarea a fost tradusa la noi si ne putem bucura de primele patru volume la editura Nemira. Probabil si urmatoarele doua ne vor bucura anul acesta, daca nu, macar cel de-al cincilea volum al seriei, pentru a nu-i pierde din vedere pe Jamie si pe Claire.
  8. Cronicile lunare, volumul #4 Winter de Marissa Meyer. Primul volum, Cinder a aparut deja la editura Epica si ma bucur ca in sfarsit s-a hotarat cineva sa o traduca pe Marissa Meyer care ne aduce o reinterpretare a povestilor copilariei. Bravo! Eu am citit primele trei volume in limba spaniola si probabil voi proceda la fel si cu cel de-al patrulea volum, deoarece nu mai am rabdare. Dar va incurajez sa cititi seria, o sa va placa, garantez.
  9. Alba ca zapada, volumul #2 Alb ca zapada si #3 Negru ca abanosul de Salla Simukka traduse la noi la editura Trei. Am citit deja primul volum si am scris despre el aici. Desi este o serie pentru adolescenti, mie mi-a placut, are aventura si se citeste usor si repede.
  10. Frank McCourt, volumul #2 ‘Tis a memoir si #3 Teacher man de Frank McCourt. Primul volum al seriei, Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza a aparut la editura Art. Este un gen pe care nu l-as fi vazut neaparat incadrat intr-un astfel de top al meu, o data pentru ca este o autobiografie si o data pentru ca nu am intalnit pana acum autobiografii impartite in mai multe volume, dar si-a facut loc usor in sufletul meu, e o carte care impresioneaza. O puteti gasi si pe site-ul celor de la Libris.
  11. Maestravolumul #3 Ultima de L.S. Hilton. Volumele 1 si 2 au aparut la editura Litera si banuiesc ca si cel de-al treilea va fi tradus tot acolo, lucru care sper sa se intample anul acesta. Este un thriller interesant despre care puteti afla mai multe aici si aici.

Cam aceasta ar fi lista seriilor cu a caror lectura as vrea sa continui anul acesta. Timp sa fie, ca in rest dorinta exista. Ma gandesc chiar sa ma provoc sa citesc o carte dintr-o serie in fiecare luna.  Voi ce va doriti sa cititi in 2018?

Cele mai frumoase carti citite in 2017

Mai sunt doar cateva zile pana vine 2018 si vreau sa impart cu voi cele mai frumoase carti citite anul acesta, asa cum am facut si anul trecut. Si tot de cateva zile Goodreads mi-a facut un rezumat a ceea ce am lecturat.

De data aceasta am impartit in categorii cele mai frumoase carti citite anul acesta, dar mi-a fost la fel de greu sa aleg, ca si anul trecut. Am constatat ca desi avem impresia ca am dat mai putine note de 5, m-am inselat. Cred ca peste 30 din cele 88 de carti citite au o asemenea nota. M-am pus pe taiat titluri si am aplicat un fel de metoda Konmari dar fara succes. Ordinea este aleatorie.v

Thrillere sau cartile care nu-s pentru stomacul tuturor.

  • Jocul lui Gerald – Stephen King. 

    Prima carte a autorului pe care am citit-o si care m-a facut sa ma indragostesc de stilul sau. In plus are si ecranizare, una destul de buna daca ar fi sa ma intrebi pe mine. Dar nici nu se putea altfel cu o astfel de carte. Recenzia ei o puteti gasi aici. Am primit o multime de recomandari legate de Cimitirul animalelor si o voi include pe lista mea pentru anul urmator.

  • Locuri intunecate – Gillian Flynn.

    Tocmai am terminat-o de citit de doar cateva zile si mi se pare geniala! am vanat-o cateva luni si mi-era putin teama ca nu o sa se ridice la inaltimea asteptarilor, dar efectiv autoarea este si ea printre cei mai buni scriitori de acest gen, din punctul meu de vedere. Efectiv nu mi-am dat seama cine a fost vinovatul! Si trebuie sa va spun ca autoarea mai are un titlu printre favoritele de anul acesta.

  • Fata din Brooklyn – Guillaume Musso.

    Ceva mai soft de aceasta data. Acest roman te tine cu sufletul la gura pana la final iar modul in care a fost construit inceputul iti trezeste interesul inca de la primele pagini. Recenzia aici.

  • Cariera malefica (#3 Cormoran Strike) – Robert Galbraith.

    Trisez putin incluzand aceasta carte aici, deoarece face parte dintr-o serie si ar trebui sa o mentionez acolo dar, subiectul m-a facut sa aleg sa o pun aici. Trebuie sa va spun de asemenea ca ar trebui sa cititi intreaga serie dedicata lui Cormoran Strike. Si ca sa va conving o sa va mai spun ca Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling (daca nu stiati deja). Recenzia acestui volum o puteti gasi aici, si pentru partea I si a IIa a seriei aici si aici.

  • Obiecte ascutite – Gillian Flynn.

    Asa cum spuneam si mai sus, mai am o carte a autoarei inclusa in acest top si asta pentru ca mi-a fost imposibil sa aleg intre cele doua titluri ale acesteia. Recenzia obiectelor ascutite se afla aici.

  • Barbati care urasc femeile (#1 Millenium) – Stieg Larsson.

    Inca o trisare pentru includerea acestui titlu in aceast categorie, dar am facut-o pentru ca romanele seriei Millenium se pot citi si separat, din punctul meu de vedere. Stieg Larsson a devenit la fel ca si Stephen King, un clasic al thrillerelor si desi nu am terminat de citit intregul roman (am facut rost de varianta impartita in doua parti), mi-a placut atat de mult pana acum incat categoric trebuie sa faca parte din lecturile preferate ale acestui an.

Lecturi obligatorii

  • Fahrenheit 451 – Ray Bradbury.

    Nu a primit neaparat 5/5 ci mai degraba un 4/5 pentru ca mi se pare ca a fost prea scurta si la subiect, dar cartea are o tema extrem de faina si de interesanta. Indicii? E cu pompieri, dar nu unii care sting focul ci unii care-l aprind.

  • Colectionarul – John Fowles.

    Acest roman te va tulbura, pot sa garantez. John Fowles ne arata pana unde poate ajunge o minte bolnava. Recenzia aici.

  • Ferma animalelor – George Orwell.

    Nu este despre ferma din Guvernul Romaniei din zilele astea, dar nu degeaba li s-a facut unora cadou aceasta carte. Si daca nu ati citit-o trebuie sa o faceti! Reflecta foarte bine unde se poate ajunge si unde ne aflam noi acum, in ciuda faptului ca a fost scris in 1945. Recenzia aici.

  • Povestea slujtoarei – Margaret Atwood.

    Chiar stiu oameni care nu au putut vedea serialul si categoric nu pot citi cartea si inteleg ca ideea ii oripileaza. Pe mine mai degraba ma ingrijoreaza pentru ca am impresia ca spune mai mult din realitate si poate viitor decat vrem sa credem. Recenzia.

Serii

  • Regina Rosie (#1 Regina Rosie) – Victoria Aveyard.

    O vom cunoaste pe fetita cu fulgerele, cea care va rasturna societatea impartita intre argintii si rosii, intre puternici si slabi, intre conducatori si condusi. Mi-era dor de o carte asa, si cum am mentionat si in recenzie, daca v-au placut eroinele din Delirium, Cronicile Lunare sau Divergent, va veti indragosti si de Mare Barrow.

  • Iuresul sabiilor si Festinul ciorilor (#3 si #4 Un cantec de gheata si foc) – George R.R. Martin.

    Nu puteau sa lipseasca aceste carti nici din topul anului acesta. Nu va lasati descurajati de marimea cartilor sau de faptul ca ati vazut serialul. Merita! Si la fel cum ii spuneam cuiva pe Facebook zilele trecute, nici eu nu intelegeam ce vede toata lumea la serial&carti, pana nu am citit si pana nu am vazut serialul. Dar este mult prea bine construita lumea din cartile astea ca sa o ratezi.

  • Defecti (#1 Defecti) – Cecelia Ahern.

    Da, Cecelia Ahern s-a apucat de serii young adult. Si chiar de unora nu le place, mie mi-a placut atat de mult incat imediat am pus mana si pe volumul doi. E chiar o poveste din care avem ce invata. Recenzia aici.

  • Trei coroane intunecate (#1 Trei coroane intunecate) – Kendare Blake.

    S-ar putea ca primele 50-100 de pagini sa nu vi se para deloc extraordinare. Dar stiti cand devine super? In ultimele 10 pagini. DA! Finalul m-a lasat masca, si desi am avut tendinta de a-mi contura o parere similara, nu m-a dus gandul chiar pana acolo. Imediat am cautat volumul doi, care nu aparuse inca. A aparut intre timp dar deocamdata nu este tradus in limba romana. Recenzia aici.

  • Jocul coroanei (#1 Jocul coroanei) – Evelyn Skye.

    Una din cele mai bune serii pe care le-am citit vreodata. Da, are trio amoros, dar nu intr-acolo mi se pare ca se centreaza povestea. Actiunea se petrece in Rusia si e fascinant. Iar volumul doi a aparut deja si la noi si se numeste Destinul coroanei.

  • Regina adevarata (#1 Regina tinutului Tearling) – Erika Johansen.

    Este cea mai recenta serie pe care am inceput-o si imi place mult de tot, intr-atat incat nu stiu daca voi mai astepta sa apara volumul doi si in limba romana. Povestea mi se pare una originala si intriganta.

  • Outlander (#1 Outlander) – Diana Gabaldon.

    In realitate sunt pe la volumul 4 al seriei, dar cred ca primul volum este cel care mi-a ramas cel mai aproape pana acum. Pentru cei care nu stiu nimic despre seria asta: Claire calatoreste in timp. Daca va pasioneaza subiectul, istoria si va plac povestile de dragoste o sa iubiti si seria aceasta. Recenziile: volumul 1, volumul 2, volumul 3.

Non fictiune

  • Arsa de vie – Souad. Titlul este unul sugestiv, nu? Povestea este una cat se poate de reala si dincolo de asta, cartea este despre puterea de a lupta si despre cum e viata in unele colturi de lume. Recenzia aici.
  • Soldatii de zinc – Svetlana Aleksievici.

    Autoarea este una dintre preferatele mele in ceea ce priveste bucati de istorie si carti de non fictiune. Fiecare carte a ei are un subiect diferit dar la fel de important. In acest roman Svetlana Aleksievici aduce in prim plan marturii cutremuratoare ale victimelor unui razboi despre care eu nu stiam. Recenzia aici.

  • Auschwitz. Alive 70 de ani coord. Romeo Couti.

    O carte despre care stiu prea putini oameni, dar care reuneste marturii ale catorva dintre supravietuitorii holocaustului. Asa cum am mai spus-o, mi se pare important sa citim astfel de carti pentru a incerca sa intelegem ceea ce s-a intamplat si sa facem tot ce putem pentru a nu se repeta greselile.  Recenzia aici.

  • Un baiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson.

    Un alt supravietuitor al dezastrului nazist si-a pus pe hartie povestea. O carte scurta, dar pe care nu o poti uita usor. Recenzia aici.

  • Lista lui Schindler – Thomas Keneally.

    Povestea reala a omului care a reusit sa salveze evrei riscand totul. Am auzit ca are si ecranizare.

Restul – diverse

  • O mare de lacrimi – Ruta Sepetys.

    Fictiune istorica ce ne spune povestea cutremuratoare a celei mai mari tragedii maritime din istorie. Recenzia aici.

  • Ultima scrisoare de dragoste – Jojo Moyes.

    Cea mai frumoasa carte de dragoste pe care am citit-o anul acesta. Au fost cateva titluri deosebite, mai ales in prima parte a anului dar aceasta a castigat. Recenzia aici.

  • Circul noptii – Erin Morgenstern.

    Cel mai plin de magie roman al anului. Recenzia aici.

  • Toate acele locuri minunate – Jennifer Niven.

    Cred ca e o carte pe care o iubesti sau o urasti. Stiti cum sunt notele pe Goodreads? Are fie o stea fie cinci stele. Dar sunt mai multe de cinci, deoarece media este 4.19.  “O emoţionantă poveste de dragoste despre o fată care învaţă să trăiască de la un băiat care vrea să moară.” Recenzia aici.

  • Pofta de ciocolata – Care Santos.

    Iar trisez putin, deoarece aceasta carte a fost printre ultimele, sau chiar ultima pe care am citit-o la final de decembrie 2016 dar nu am mai apucat sa o includ in articolul de anul trecut. Ce poate fi mai bun decat ciocolata bauta dintr-o ciocolatiera si povestile a trei femei din trei epoci diferite? Recenzia aici.

Inchei aici aceasta lista si va invit sa-mi spuneti si voi care au fost preferatele voastre de anul acesta.

Ce vreau sa citesc toamna asta

Pentru ca toamna isi face simtita prezenta tot mai mult si si-a intins aripile asupra soarelui, m-a cuprins melancolia si m-am gandit ce as vrea sa citesc in acest anotimp care mie-mi place foarte mult. Am afirmat de nenumarate ori ca toamna ma simt in mediul meu, si ma gandesc la bauturi calde, aromate, miros de carti si ploaie.

Prima carte pe care m-am gandit sa o citesc in aceasta toamna, este Jane Eyre de Charlotte Brontë, pe care am si inceput-o acum cateva zile si am si trecut de jumatate deja. De asemenea, aceasta carte a fost aleasa cartea lunii septembrie in grupul de pe facebook Lorelei’s Book Club.

Urmatoarea carte pe care am inceput-o si pe care am gasit-o cu greu este, Omagiu Cataloniei de George Orwell, in care autorul este pus in postura de reporter, de la inceputul razboiului civil din Spania, in 1936 pana la jumatate anului 1937. Despre acest razboi am invatat in liceu, si-mi doresc sa vad si perspectiva acestui scriitor care-mi place atat de mult. In plus, de cand am aflat despre aceasta carte mi-am dorit-o, intrucat ma simt aproape de catalani de cand Girona mi-a fost casa timp de 3 ani.

Urmatoarea pe lista mea de lecturi este Viata e usoara, nu-ti face griji de Agnes Martin-Lugand, pe care vreau sa o citesc pentru a afla continuarea povestii protagonistei, Diane, si a cafenelei sale cu un nume atat de frumos.

Dat fiind ca a aparut si cel de-al treilea sezon al serialului Outlander, imi doresc sa citesc si cel de-al patrulea volum al seriei scrise de Diana Gabaldon (Drums of Autumn), pe care am abandonat-o putin. Trebuie sa recunosc ca mi-e teama ca ceva din al treilea sezon al serialului sa fie parte din cel de-al patrulea volum, si nu as vrea sa fiu luata prin surprindere.

Un foarte asteptat al doilea volum al seriei Trei coroane intunecate de Kendare Blake, cu numele One Dark Throne, se afla si el pe lista mea pentru aceasta toamna. Sunt extrem de narabdatoare sa aflu ce se va intampla cu cele trei surori, intrucat finalul primului volum m-a lasat cu sufletul la gura. 

Fata care citea in metrou de Christine Féret-Fleury este un titlu care mi-a atrat atentia de la prima vedere si abia astept sa il citesc, mai cu seama ca si eu sunt o fata care citeste la metrou.

Inchei aceasta lista cu Soapte de iubire de Jamie McGuire si Teresa Mummert, a carei descriere mi-a placut si care mi se pare potrivita pentru toamna mea.

Voi ce recomandari aveti pentru mine si ce vreti sa cititi toamna aceasta?

Trei coroane intunecate – Kendare Blake

Titlu in romana: Trei coroane intunecate

Titlu in engleza: Three dark crowns

Autor:  Kendare Blake

Apariție: 20 septembrie 2016

Followed by: One dark throne

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Cand m-am decis sa cumpar aceasta carte, auzisem de ea atat pe Facebook, in grupurile din care fac parte cat si in blogosfera. Totusi, nu mi-am creat mari asteptari in ceea ce o priveste.

¨Trei coroane intunecate¨ este primul volum al seriei cu acelasi nume si ne prezinta povestea de pe insula Fennbirn unde, in fiecare generatie, un set de triplete, posibile viitoare regine, se naste. Bineinteles magia puterilor extraordinare isi face simtita prezenta si fiecare dintre cele trei fete are un har: Mirabela e elementara si poate starni dezastre printr-o simpla miscare, Katharine e toxica si se spune ca poate inghiti oricat de multa otrava fara a-i fi afectata sanatatea, iar Arsinoe este naturalista si deci poate face sa infloreasca florile in mijlocul iernii si poate domina animalele.

Elementul pe care l-am gasit ca fiind extrem de interesant este acela ca pana in ziua in care vor implini 16 ani, tinerele trebuie sa-si stapaneasca foarte bine puterile, iar acest fapt le-ar putea da ceva batai de cap celor trei, cat si familiilor care se ocupa de ele.

Si daca tot vorbeam de ziua cand implinesc 16 ani, aceea este si ziua in care incepe anul ascensiunii, adica momentul in care cele trei vor trebui sa inceapa lupta pentru castigarea tronului, intrucat numai una din ele va putea fi regina. Conform traditiei, celelalte doua vor muri. Pare un subiect destul de crud, mai ales daca te gandesti ca sunt trei surori ce vor lupta una impotriva celeilalte dar, pe de alta parte, se simt straine intrucat au crescut departe una de cealalta iar familia lor este acum cea in care au crescut: naturalistii pentru Arsinoe, toxicii pentru Katharine si elementalii pentru Mirabella.

Acest prim volum al seriei ne prezinta elemente din viata de pana acum a printeselor, inainte de inceperea intrecerii si element din acest concurs si traditii.

Le cunoastem pe fiecare si e greu de spus in favoarea careia am putea inclina balanata mai mult. Am crezut ca pana la finalul volumului voi avea o preferata dar, am fost atat de uimita de intorsatura pe care au luat-o lucrurile incat mi-am demontat orice varianta, orice preferinta. Sunt curioasa cum vor evolua fetele pe mai departe.

De altfel, adevarata actiune a romanului incepe la finalul cartii si banuiesc ca va continua cu surprize la fel de uimitoare si in cel de-al doilea volum, care nu a aparut inca dar pe care il asteptam in toamna (in limba engleza).

Ati ghicit probabil deja ca pentru mine cartea a fost imprevizibila si parca mi-au trecut prea repede paginile. Daca va atrag si pe voi seriile de acest gen, va recomand cu drag cartea. Cred ca este o lectura nemaipomenita pentru vara.