Cele mai frumoase cărți citite în 2018

Anul 2018 este deja aproape de final și a sosit vremea să fac o retrospectivă a celor mai frumoase cărți pe care le-am citit. Cumva, categoriile sunt puțin diferite față de cele din anii trecuți, în sensul că, am pus sub categoria ficțiune atât thrillere cât și historical fiction.

Ficțiune:

  1. Castelul din nori s-a sfărâmat (#3 Millenium) – Stieg Larsson.Autorul este unul dinter preferații mei. Ador primele 3 cărți ale seriei și mi se pare un must read pentru orice iubitor de thriller și mister, dar și pentru cei care nu au citit acest gen până acum. Vă asigur că o să vă îndrăgostiți de aceste cărți! Pe de altă parte, povestea lui Lisbeth Salander este continuată de un alt autor, după ce Stieg Larsson a murit, dar nu mai este la fel. Vă recomand și filmele, mai ales variantele suedeze. Și dacă nu mă înșel, a apărut și ecranizarea volumului 4.

  2. Splendida cetate a celor o mie de sori – Khalid Hosseini. Această carte m-a marcat cumva prin povestea ei dar și prin locul unde se desfășoară acțiunea și mediul din țara respectivă.

  3. Privighetoarea – Kristin Hannah. Cartea asta mi-a rupt sufletul și m-a făcut să mă îndrăgostesc de stilul autoarei. Parcă-și pune ea sufletul pe tavă și le dă din el personajelor sale. Acțiunea se petrece ăn timpul celui de-al Doilea Război Mondial și ne prezintă povestea a două surori.

  4. Jumătate de viață – Care Santos. Autoarea mea preferată din Spania a publicat o nouă carte la noi, un roman care ne prezintă 5 femei ce se reîntâlnesc la o mulțime de ani după un eveniment ce le-a marcat viitorul pentru totdeauna. O lectură plăcută, a cărei acțiune are loc într-un loc minunat.

  5. Bibliotecara de la Auschwitz – Antonio G. Iturbe. O poveste despre Holocaust care nu mai are nevoie de nici o prezentare. O să spun doar că este inspirată din realitate.

  6. Aleea cu licurici – Kristin Hannah. V-am zis că m-am îndrăgostit de stilul autoarei. Poate că nu s-ar fi aflat în top dacă nu ar fi avut loc un eveniment anume, care la fel ca și în cazul romanului Privighetoarea, mi-a rupt sufletul. Nu mai plânsesem așa citind o carte de la Harry Potter, volumul în care moare Dumbledore.

Young adult:

  1. Un șir infinit de țestoase – John Green. Ar trebui să fie citită de toți adolescenții, de cei care se luptă cu anxietatea și nu numai. E mai mult decât o lectură, este o lecție, cred eu, pentru cei care nu înțeleg anumite stări.

  2. Simon și planul Homo Sapiens – Becky Albertalli. Din punctul meu de vedere, aceasta este o carte despre acceptarea de sine și despre curajul de a le spune celorlalți ce simțim, indiferent pentru cine. Am avut ocazia să văd întâi filmul, la invitația celor de la Editura Epica și mi-a plăcut foarte mult. Apoi cartea a fost devorată în cel mult 2 zile.

  3. Ura cu care lovești – Angie Thomas. La fel ca și în cazul cărții Un șir infinit de țestoase, cred că această carte trebuie să ajungă în mâinile câtor mai mulți adolescenți. Pentru mine a fost deosebită pentru că a pus pe masă un subiect despre care până în acel moment doar am auzit vorbindu-se la televizor.

Serii:

  1. Partea întunecată a magiei (#1 Culorile magiei) – V.E. Schwab. Povestea celor trei Londre m-a captivat de la primele pagini. Personajele au ceva magic, indiferent din care Londră provin.

  2. Un tron întunecat (#2 Trei coroane întunecate) – Kendare Blake. Abia așteptam continuarea poveștii celor 3 surori, mai ales după finalul pe care l-a avut primul volum. Și nu am fost dezamăgită. Acum abia aștept următorul volum ca să aflu și ce se mai întâmplă.

  3. Silozul (#1 Silozul) – Hugh Howey. Nu eram eu mare fan SF dar am devenit fan al lui Hugh Howey, după ce am citit primul volum al seriei. După ce am terminat cartea care prezintă un scenariu pe care eu îl consider posibil, am căutat mai multe detalii despre ea și autor pe internet și mi-a crescut admirația pentru scriitor. Fiecare parte a acestui volum a fost scrisă ca o poveste individuală dar nu se observă, așa de bine sunt legate. În plus, autorul și-a publicat singur cărțile, chiar și după ce au început să aibă succes. Volumul 2, Silozul.Începuturile, ne duce ceva mai mult în trecut, înainte de acțiunea din primul volum.

  4. Jocurile foamei (întreaga serie) – Suzanne Collins. Da, am citit seria abia anul ăsta și nu pot să cred că am așteptat atât de mult. E una din cele mai faine serii pe care le-am citit și unele din cele mai faine ecranizări pe care le-am văzut. Recomand, recomand, recomand! Efectiv nu am putut să mă țin departe de volumele 2 și 3 după ce am terminat-o pe prima.

  5. Scythe (#1 Arc of a Scythe) – Neal Shusterman. Am devorat cartea asta. Păcat că nu e încă tradusă la noi, dar sper să apară în 2019, pentru că e faină tare. Abia aștept să citesc continuarea poveștii Cirei și a lui Rowan. Ei sunt protagoniștii noștri, într-o lume în care oamenii nu mai mor din cauze naturale. Dacă are loc un accident și o persoană moare, ea poate fi reînviată imediat. Pe când, dacă o “coasă” te ucide, nu mai este loc de întors. Și este nevoie de oameni cu coase pentru a Evita suprapopularea. Dar cum faci să alegi cine rămâne în viață și cine nu?

Non-ficțiune:

  1. Castelul de sticlă – Jeanette Walls. Aceasta este povestea adevărată a unei familii care m-a indignat dar m-a și învățat că uneori dorința de a depăși o anumită situație este suficientă pentru a o învinge mediul bolnav în care ești crescut. Poate că e prea mult să spun mediu bolnav dar fiind că totuși părinții își iubeau copii, dar mi-a fost prea greu să înțeleg egoismul tatălui și al mamei.

  2. Disecție: un roman – Han Kang. Autoarea povestește un episod tragic din istoria Coreei de Sud, un eveniment de care s-a simțit legată toată viața pentru că acțiunea se petrece în orașul de unde ea plecase împreună cu familia ei.

  3. Sapiens. Scurtă poveste a omenirii – Yuval Noah Harari. Este o carte despre care nu am nici o îndoială că ați auzit. Este o lectură extrem de interesantă, pentru că afli lucruri pe care nu le înveți la școală și pe care practic nu le poți găsi în manualele de istorie. În gimnaziu nu m-am dat în vânt după istorie, din cauza profesorilor pe care i-am avut, iar la liceu am învățat mai ales despre istoria Spaniei, dar mereu mi-a plăcut să văd documentare despre evenimentele istorice. Și așa este și această carte, ca un documentar.

  4. Orice om îi este teamă: un partid, doi ani și trei premieri – Radu Paraschivescu. Pentru mine este prima carte de la acest autor contemporan român pe care o citesc și care are o însemnătate deosebită, pentru că, așa cum ar trebui să se întâmple cu fiecare dintre noi, mă simt afectată de aspectele atinse de acesta în volumul ce poartă ca titlu o replică premierului României.

Și iată că fără să vreau, am creat o listă cu 18 cărți faine pe care le-am citit anul acesta. Care au fost pentru voi, cele mai frumoase cărți citite în 2018?

Book haul si ce am mai citit Q4 2018

Păstrând tradiția, nu pot să închei anul 2018 fără să scriu articolul cu ce cărți noi au intrat în biblioteca mea și ce am mai citit în ultimul trimestru al acestui an.

Ce am citit

În luna octombrie am început cu Disecție de Han Kang și apoi a urmat Oryx și Crake de Margaret Atwood, care se afla pe lista mea de lecturi de ceva timp. Aceasta din urmă este prima parte a unei serii cu numele MaddAddam, care ne prezintă un viitor greu de imaginat în acest moment, dar deloc imposibil, după părerea mea.

Tot în aceeași lună, am ascultat două audiobookuri, în limba engleză: Little fires everywhere de Celeste Ng (tradusă la noi sub numele Mici focuri pretutindeni) și Twenties girl de Sophie Kinsella (tradusă la noi la Polirom cu numele Fata fantomă). Am încercat să ma obișnuiesc cu tipul acesta de lectură, și am ales cărți ușoare. Sunt genul de persoană care se plictisește destul de repede, și este simplu să fiu distrasă de altceva atunci când ascult și să nu fiu atentă la lectură.

Am încheiat această lună de toamnă cu Aleea cu licurici de Kristin Hannah, care mi-a plăcut foarte mult (puteți afla mai multe în curând, într-un articol pe blog) și cu o carte care nu este încă tradusă la noi Scythe de Neal Shusterman, primul volum al seriei Arc of a Scythe. De foarte mult timp nu am mai fost așa de captivată de o serie. Mi-a plăcut foarte mult, se află printre favoritele anului și o să vă povestesc curând pe blog despre ea.

Cum sfârșitul de an era foarte aproape iar eu eram departe de îndeplinirea reading challenge-ului de pe Goodreads, am încercat să citesc cât mai mult pentru a recupera din diferență. Iar luna noiembrie a fost una extrem de productivă din punctul acesta de vedere și ținând cont de toate schimbările din viața mea.

Am reușit să termin Grădina speranței de Diane Ackerman, pe care o începusem în octombrie. A urmat Viață după viață de Kate Atkinson, care m-a introdus într-o poveste diferită de ceea ce am citit eu până atunci. O mică favoare de Darcey Bell m-a însoțit în călătoria mea spre un nou început. Am terminat și audiobookul Eleanor Oliphant is completely fine de Gail Honeyman. Cartea este extrem de cunoscută și este tradusă la noi cu numele Eleanor Oliphant se simte excelent.

Au urmat trei lecturi în limba spaniolă. Prima a fost The undomestic goddess de Sophie Kinsella (în spaniolă La reina de la casa , în română Supermenajera). A doua a fost La casa de Riverton de Kate Morton (tradusă la noi cu numele Casa de la Riverton), prima carte a autoarei pe care o citesc, și în ciuda faptului ca e foarte lăudată pe mine nu m-a dat pe spate. O sa continui să citesc și alte cărți să vedem dacă or să îmi placă mai mult. Iar ultima carte în limba spaniolă a fost primul volum al seriei Familia Royal, La princesa de papel de Erin Watt (cunoscută la noi sub numele Prințesa de hârtie). Luna s-a încheiat cu o carte de la Libris: Cazul Joan M de James M. Cain.

Luna decembrie a fost și mai productivă decât anterioara. Am continuat seria Familia Royal, de Erin Watt cu volumele 2 și 3: Prințul de hârtie  și Palatul de hârtie. Au urmat două cărți în spaniolă: El viaje de las novias de Jojo Moyes (tradusă la noi cu numele În căutarea unui destin) și La niña del cristal de Jeffrey Ford, carte care încă nu este tradusă la noi, din câte știu. Am reușit să citesc și Sapiens. Scurtă istorie a omenirii de Yuval Noah Harari și am început o serie thriller care se numește Helen Grace, de M.J. Arlidge, iar primul volum se numește Ghici cine moare primul (în spaniolă Tú te vas, tú te quedas).

Între Crăciun și sfârșitul anului îmi propusesem să citesc 7 cărți, despre care v-am scris în acest articol. Am început cu Urmașii de sânge și os de Tomi Adeyemi, apoi cu Orice om îi este teamă: un partid, doi ani și trei premieri de Radu Paraschivescu și am continuat cu Zăpada mieilor de Jenny Hubbard și Ultima scăpare de Federico Axat. Sunt 4 din 7 iar în prezent am trecut de jumătatea cărții Biblioteca sufletelor, cel de-al treilea volum al seriei Miss Peregrine, de Ransom Riggs.

Cărți noi în biblioteca mea

Așa cum spuneam și în articolul trecut, am încercat să cumpăr cât mai puține cărți, din dorința de a le termina pe cele neîncepute din biblioteca mea. Asta ținând cont și de faptul că am plecat din țară și am putut să îmi iau cu mine doar câteva cărți.

În octombrie m-am ținut departe de cumpărături. La început de noiembrie am primit de la Libris două cărți: Cazul Joan M de James M Cain și O mică favoare de Darcey Bell. Tot în aceeași lună am dat o comandă pe site-ul lor și mi-am luat: Ultima scăpare de Federico Axat, Urmașii de sânge și os (#1 Zestrea Orishei) de Tomi Adeyemi, Negru ca abanosul (#3 Lumikki Andersson) de Salla Simukka și Zăpada mieilor de Jenny Hubbard. Câteva zile mai târziu, am dat o comandă și pe Emag și mi-am luat Povestea mea de Michelle Obama, cu care plănuiesc să încep anul 2019.

În luna decembrie am reușit să cumpăr doar o carte. De fapt este un album cu rețete, poze frumoase și câteva povești. Este vorba despre Crăciun la New York de Lisa Nieschlag și Lars Wentrup.

Închei aici seria de articole trimestriale pentru 2018 dar voi continua să scriu și în 2019. Vă doresc un an nou bogat în lecturi!

Book haul si ce am mai citit Q3 2018

Odată cu toamna s-a încheiat și cel de-al treilea trimestru al anului 2018 și a sosit momentul să facem retrospectiva lunilor iulie, august și septembrie. Fără alte introduceri, o să trec direct la treabă.

Ce am citit

Luna iulie a început cu lectura unei cărți oferite de către Libris: Ura cu care lovești de Angie Thomas și a continuat cu o carte de la o autoare pe care o plac foarte mult: Care Santos și a ei Jumătate de viață. Au urmat Adunarea umbrelor, cel de-al doilea volum al seriei Culorile magiei, de V.E. Schwab și Trandafirul și hangerul de Renee Ahdieh, tot un al doilea volum al unei serii cu numele Urgia și zorile. Am încheiat luna cu Jocurile foamei, primul volum al seriei cu acelasi nume, de Suzanne Collins. Este o serie pe care am amânat mult timp să o citesc și-mi pare rău, pentru că a fost foarte faină.

În luna august am început cu Silozul.Începuturile de Hugh Howey, cel de-al doilea volum al seriei Silozul, o serie fascinantă. Am continuat cu cel de-al doilea volum al seriei Jocurile foamei, numit Sfidarea de Suzanne Collins, pentru că nu am putut să mă țin departe de serie prea mult timp. Următoarele două cărți citite au fost în cadrul unui maraton de 500 pagini in 3 zile și este vorba despre Caraval de Stephanie Garber, primul volum al seriei cu același nume și cel de-al doilea volum al seriei Miss Peregrine, Orașul pustiu de Ransom Riggs.

Am reușit să termin și cel de-al cincilea volum al seriei Outlander (Călătoarea), Crucea de foc de Diana Gabaldon, început în iulie și terminat la început de septembrie. Tot în prima lună de toamnă am citit Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe, tot o carte pe care îmi doream să o citesc de mult timp. Am continuat cu Coborârea de Tim Johnston și mai apoi cu prima mea carte în format audio: Leah of the Offbeat (seria Creekwood, volumul 2) de Becky Albertalli. Finalul de lună a fost extrem de productiv, așa că am citit: volumul 3 din Jocurile foamei, Revolta de Suzanne Collins, Asiatici bogați și ticniți de Kevin Kwan și Cum să opești timpulde Matt Haig, pe care tocmai l-am descoperit și-mi place mult de tot. Am încheiat cu Casnica de Jill Alexander Essbaum.

Cărți noi în biblioteca mea

Există două motive pentru care nu am mai cumpărat prea multe cărți noi pentru biblioteca mea: primul este acela că vreau să mai citesc din cărțile necitite pe care le am iar cel de-al doilea motiv este acela că nu voi putea sa-mi iau cărțile cu mine când voi pleca din țară, într-o lună două.

În luna iulie am primit de la Libris cartea Ura cu care lovești  de Angie Thomas și mi-am cumpărat Grădina speranței de Diane Ackerman, ce îmi atrăsese atenția de mai multe luni. Două persoane foarte drăguțe cu care fac adesea schimb de cărți, mi-au oferit Trandafirul și hangerul de Renee Ahdieh. Am făcut și o comandă la Emag, într-o zi cu reduceri și mi-am cumpărat: Cum să oprești timpul  de Matt Haig, Aleea cu licurici de Kristin Hannah, Vieți secrete de Tatiana de Rosnay și Homo deus Scurtă istorie a viitorului de Yuval Noah Harari. De asemenea, mi-am luat de la Antic ex libris 3 cărți: Endgame. Jocul final: Cheia cerului de James Frey și Nils Johnson-Shelton, Travelling to infinity de Jane Hawking (o carte despre Hawking) și  The dressmaker de Rosalie Ham, o carte cu o copertă superbă.

În august am primit tot de la Libris un thriller, Femeia de la fereastră  de A.J. Finn iar în septembrie, tot ei mi-au oferit Coborârea de Tim Johnston și Asiatici bogați și ticniți de Kevin Kwan.

Cam atât am avut să vă povestesc despre acest trimestru. Despre celelalte două trimestre puteți citi aici (Q1) și aici (Q2). Voi ce ați citit sau ce v-ați cumpărat în această perioadă?

11 carti pentru toamna asta

În urmă cu 2 luni spuneam în articolul despre lecturi de vară că nu am curaj încă să particip la un maraton de lectură, dar că mi-am făcut o listă cu diverse cărți pe care aș vrea sa le citesc. Vara s-a încheiat oficial de vreo două săptămâni, iar eu nu am reușit să citesc toate cărțile pe care mi le-am propus. Dar ținând cont de faptul că lista a fost făcută pe 21 iulie, cred că am facut o treabă bună.

Și pentru că din lista de 12 cărți, mi-au rămas patru necitite, am decis ca trei dintre ele să mearga mai departe în lista pentru toamnă. Este vorba despre:

  • Viață după viață de Kate Atkinson
  • Oryx și Crake de  Margaret Atwood
  • Sapiens de Yuval Noah Harari

Acestor trei cărți li se vor alătura următoarele:

  • Disecție de Han Kang. Ceea ce m-a făcut să cumpăr această carte a fost numele autoarei. Eu am mai citit și Vegetariana și mi-a plăcut foarte mult. Cred că Han Kang atinge subiecte diferite de ceea ce eu am citit până acum.
  • Regina albă de Philippa Gregory  se află de ceva timp în biblioteca mea dar am decis să o adaug pe listă pentru că am văzut serialul pe HBO și mi-a adus aminte de ce iubesc cărțile ce ating bucăți din istorie.
  • Ultimii martori de Svetlana Aleksievici se află și ea de ceva timp în bilbioteca mea și am decis să se afle printre lecturile de toamnă pentru că nu am mai citit de mult timp un roman al autoarei și pentru că mi se pare că se potrivește cu atmosfera cenușie a unei zile de toamnă târzie.
  • Casnica de Jill Alexander Essbaum este o achiziție recentă, al cărei titlu mă intrigă.
  • Grădina speranței de Diane Ackerman este și ea o achizite relativ recentă, care se afla pe lista mea de cumpărături de mult timp. Actiunea se petrece în timpul celui De-al Doilea Război Mondial și are legătura cu Holocaustul. Cred că este genul de carte pe care nu aș refuza să-l citesc niciodată.
  • Cum să oprești timpul de Matt Haig este o carte renumită zilele astea. Cred că succesul autorului, înregistrat cu o carte anterioară a contribuit la asta. Pe lângă sinopsul interesant.
  • Aleea cu licurici de Kristin Hannah îmi place și prin prisma titlului, cât și prin sinops. În plus, o altă carte a autoarei care mie mi-a plăcut, a fost Privighetoarea  și tind să cred că nici aceasta nu va fi mai prejos.
  • Vieți secrete de Tatiana de Rosnay este ultima dar nu cea din urmă carte de pe lista mea de lecturi pentru toamna asta. Din nou, am mai citit un alt roman al autoarei, Se numea Sarah, o carte incredibil de frumoasă, și am mari așteptări cu privire la Vieții secrete.

Voi ce aveți de gând să citiți toamna asta? Vă creați o listă, așa cum am făcut eu acum sau preferați să alegeți următoarea carte de citit după ce o terminați pe actuala?

Book haul si ce am mai citit Q2 2018

Pentru că luna iunie tocmai se încheie și odată cu ea se termină și trimestrul 2 al anului 2018, a sosit momentul pentru o nouă retrospectivă a cărților citite în acestă perioadă și a celor mai noi achiziții pentru biblioteca mea. Și dacă în articolul trecut spuneam că au predominat thrillerele, de această dată mai degrabă cărțile fantasy au fost mai multe.

Ce am citit

La început de primăvară cu greu am reuși să termin patru cărți deoarece am avut o perioadă aglomerată pe alte planuri și nu am prea avut poftă de citit. Dar pentru că eram curioasă să aflu ce s-a mai întâmplat cu Mare Barrow, am citit Colivia regelui, al treilea volum al seriei Regina Roșie de Victoria Aveyard.  A urmat Testamentul lui Abraham de Igor Bergles, roman care mi-a plăcut mai mult decât Biblia pierdută dar care mi s-a părut destul de lung. Tot o carte pe care îmi doream mult să o văd tradusă a fost Un tron întunecat de Kendare Blake, cea de-a doua carte a seriei Trei coroane întunecate. Am încheiat luna cu sfârșitul seriei Înainte să te cunosc de Jojo Moyes. Este vorba despre Eu, și totuși alta.

Luna mai a fost ceva mai productivă, cinci cărți fiind cele pe care am reușit să le încep și să le termin în florar. Întâi a fost vorba despre Șarpele din Essex de Sarah Perry, care s-a potrivit de minune grădinii unde am citit-o. A urmat Bookends de Jane Green, un ebook, pentru că îmi era dor de Kindle-ul meu. A treia carte a fost Simon și planul Homo Sapiens de Becky Albertalli pe care am citit-o imediat dupa ce am văzut filmul, pentru că îmi doream să descopăr diferențele dinte cele două. Am continuat cu Privighetoarea de Hannah Kristin, o carte ce m-a impresionat și am încheiat cu cel de-al doilea volum al Persepolis de Marjane Satrapi, acesta din urmă fiind primul meu roman grafic.

Luna iunie a început cu Afaris. Umbre pe Aora de Tudor George Ciubotaru, un SF/Fantasy care m-a uimit. Am mers mai departe alături de protagoniștii romanului Puterea de Naomi Alderman, o carte cu adevărat electrizantă. Trioul puternic al lunii cireșar a fost închis de Silozul de Hugh Howey, care este primul volum al seriei cu același nume. Am încheiat cu ceva simplu și lejer, Galerista de Wendy Holden și în prezent citesc Catedrala mării de Ildefonso Falcones.

Cărți noi în biblioteca mea

Am încercat să mă țin în continuarea de ideea de a nu mai cumpăra atât de multe cărți, mai cu seamă și pentru că nu mai am unde să le așez frumos, dar și pentru că imi doream să citesc ce mai am în bibliotecă. Să vedem dacă mi-a și reușit.

În luna aprilie am primit de la Libris Colivia regelui de Victoria Aveyard și am dat si o comandă, pe același site, ce a conținut recent apăruta carte Un tron întunecat de Kendare Blake și primul volum al seriei Instrumente mortale, Orașul oaselor de Cassandra Clare. Tot atunci mi-am comandar și de pe Elefant cartea Povești de seară pentru fete rebele vol 2 de Elena Favilli și Francesca Cavallo.

În luna mai, am primit de la Libris cartea Șarpele din Essex de Sarah Perry  și de la Epica, odată cu invitația la premiera filmului, cartea Simon și planul Homo Sapiens de Becky Albertalli. Iar cei de la Afaris World mi-au oferit primul volum al serie Afaris, numită Afaris. Umbre pe Aora și scrisă de Tudor George Ciubotaru.

La Bookfest, tentația a fost extrem de mare, și m-am întors de acolo cu: Disecție de Han Kang, Viață după viață de Kate Atkinson, Trei femei puternice de Marie NDiaye, Casnica de Jill Alexander Essbaum și Endgame. Jocul final: Convocarea de James Frey și Nils Johanson-Shetton. De la standul celor de la Litera am cumpărat cartea Economie. Idei fundamentale care face parte dintr-o serie numită Big Ideas simply Explained, carte pe care am dăruit-o prietenului meu, deci a ajuns tot in biblioteca noastră.

În luna iunie nu am cumpărat nimic, doar am primit de la Libris cartea Puterea de Naomi Alderman.

Se pare că nu m-am putut ține mult timp departe de cumpăraturi, deși rezultatul lunii iunie (cel puțin până acum) este unul bun, dar mă simt din ce în ce mai tentată.