Silozul. Inceputurile (Silo #2) – Hugh Howey

Titlu in romana: Silozul. Inceputurile

Titlu in engleza: Shift

Autor: Hugh Howey

Apariție: 28 ianuarie 2013

Followed by: Silozul

Followed by: Generațiile

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Așa cum îi spune și numele, Începuturile ne duce în trecutul primului volum, către momentul când a apărut ideea silozurilor și următorii zeci, poate chiar sute de ani după implementarea acestor proiecte. Așadar, acțiunea se petrece cu mult timp înaintea situațiilor pe care le-am întâlnit în volumul anterior, și astfel reușim să vedem ce și cum s-a întâmplat de s-a ajuns acolo.

Reîntâlnim personaje pe care deja le cunoaștem dar apar și unele noi, prin ochii cărora vedem lucrurile așa cum au fost ele înțelese. De fapt, întreaga acțiunea a cărții se va încheia în punctul  în care am terminat și prima carte, acesta fiind un lucru extrem de interesant și de original din punctul meu de vedere. Mă întreb oare ce ne așteaptă în următorul volum.

Unul dintre personajele pe care le vom urmări de-a lungul istoriei din Silozul. Începuturile este un bărbat care trăiește într-o lume similară cu a noastră, ceea ce ne face să ne identificăm cu acesta și să intrăm de-a binelea în poveste. De altfel, așa cum vă spuneam și în articolul despre primul volum, mie nu mi se pare deloc de neimaginat un astfel de scenariu. Ba chiar aș putea să cred că un astfel de proiect se desfășoară chiar acum sau este în lucru.

Acest al doilea volum al seriei vine să răspundă unor întrebări pe care cu siguranță ni le-am pus atunci când am citit prima carte, așa că nu  trebuie să vă simțiți dezamăgiți că nu continuă de unde s-a încheiat cealaltă.

Despre personaje, nu pot spune că am avut un preferat, și o să mă întelegeți atunci când veți citi și voi. Cumva, ele parcă fac parte din spații și timpuri diferite și faptul că mergem într-o călătorie din mintea unuia într-a celuilalt, nu-ți permite să-ți alegi un favorit. Însă, o mare supriză o reprezintă întâlnirea cititorului cu povestea unui personaj cu care am avut deja ocazia să facem cunoștință.

Un plus al acestor două cărți ar fi și acela că nu contează ordinea în care le citești. Poți alege să începi cu cel de-al doilea volum sau poți începe, așa cum am facut și eu, cu primul volum al seriei.

Așa cum probabil bănuiți, eu vă recomand această carte, este un must read din punctul meu de vedere, și tare mult mi-aș dori să văd și un serial sau un film adaptat după cărțile lui Hugh Howey. Nu mai zic că abia aștept să pun mâna pe volumul următor!

Jocurile foamei (#1 Jocurile foamei) – Suzanne Collins

Titlu in romana: Jocurile foamei

Titlu in engleza: The hunger games

Autor: Suzanne Collins

Apariție: 14 septembrie 2008

Followed by: Sfidarea, Revolta

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Primul volum al seriei Jocurile foamei a apărut în anul 2008 și a fost un adevărat fenomen, care ulterior a dat frâu liber și altor scriitori să creeze opere similare. În ciudat acestui fapt, eu am auzit de această serie la începutului anului 2014 dar chiar și așa, am ajuns să o citesc abia anul acesta.  Și trebuie să recunosc că nu am mai fost așa de prinsă de foarte mult timp.

Jocurile foamei se desfașoară într-un viitor în care societatea este împărțită în districte, fiecare dintre acestea având obiectul său de activitate. În locul Statelor Unite ale Americii este acum Panem, a cărei capitală este Capitoliu, locul de unde se dirijează întreaga viață a celor 13 districte. În districtul cu numărul 12, viața celor care lucrează în minele de cărbuni și a familiilor acestora, este extrem de grea, suferind de o lipsă acută de alimente pe lângă lipsa altor resurse. Printre aceste familii se află și cea a lui Katniss Everdeen, formată din mama ei și sora ei, Primrose, pe care ea o alintă Prim. Tatăl fetelor a fost ucis de o explozie în mina în care lucra și de atunci, Katniss a trebuit să învețe cum sp se descurce pentru a putea reuși să pună ceva pe masă.

În plus, în fiecare an, în fiecare district se organizează o extragere a două nume, un băiat și o fată, care urmează să participe la Jocurile Foamei, o întrecere sângeroasă din care doar unul iese câștigător și viu. Toate celelalte 23 de tributuri sunt ucise. Este o bătălie pe viață și pe moarte, pusă la cale de cei care conduc Panemul, pentru a le da o lecție districtelor și astfel acestea nu se vor mai revolta, așa cum au făcut în trecut, cand districtul 13 a fost ras de pe fața pământului. Este o dovadă de putere, prin care Capitoliul răpește 24 de tineri cu vârsta între 12 și 18 ani din sânul familiilor lor, și practic îi trimit la o moarte sigură.

Anul acesta, Prim are deja 12 ani și devine eligibila pentru Jocuri, lucru care o îngrozește pe Katniss. Iar atunci când aude numele dragii ei surori, nu ezită o clipă și se oferă voluntară, impresionându-i  pe toți oamenii din  districtul 12, și renunțând la familia ei și la Gale, băiatul care i-a fost alături la bine și la greu, vânând împreună pentru a-și putea hrăni familiile.

Cel de-al doilea tribut al Districtului 12 va fi Peeta, unul dintre băieții brutarului. Iar Katniss va avea un al doilea șoc atunci când află asta, întrucât este ultima persoană la care s-ar fi așteptat și pentru că realizează că va trebui să îl omoare, pentru a ieși câștigătoare și pentru a se întoarce acasă la sora ei.

Katniss și Peeta pleacă în aventura aceasta însoțiți de mentorul lor, un bărbat din districtul 12 care a câștigat Jocurile în urmă cu mulți ani și care acum este mai tot timpul beat. Cei doi trebuie să îl convingă să-i ajute și le va fi destul de greu.

Înainte de a intra în arenă, concurenții fac antrenamente, sunt evaluați, dau interviuri televizate și se prezintă în fața mulțimii din Capitoliu în costume spectaculoase. Pentru ca mai apoi, lupta din arenă să fie extrem de grea și dureroasă. Vor fi trădări și alianțe, dovezi de dragoste și speranță.

Mi-a plăcut mult și cum au fost conturate personajele, atât cele principale cât și cele secundare. Îmi place Katniss, este puternică și inteligentă și face o echipă bună cu Peeta, au o legătură frumoasă dar ea dă cu bâta în balta la final. Mentorul lor este mai inteligent decât cred ceilalți. Nu știu încă ce să cred despre Gale. Despre relația dintre Katniss și mama ei, pot spune că se vede că e tensionată, se simte asta în mai multe momente și sunt curioasă cum va evolua pe mai departe. Prim nu are un rol extrem de prezent, este mai mult în gândul lui Katniss, fiind persoana la care se gândește mai mereu în lupta pentru viața ei.

Dacă nici voi nu ați citit încă Jocurile foamei, nu mai așteptați! Nici nu știți ce pierdeți! Și mai apoi vă recomand și filmul, care-i rămâne destul de fidel cărții, și e chiar bun.

Trandafirul si hangerul (#2 Urgia si zorile) – Renee Ahdieh

Titlu in romana: Trandafirul si hangerul

Titlu in engleza: The Rose & the Dagger

Autor: Renee Ahdieh

Apariție: 26 aprilie 2016

Preceded by:  Urgia si zorile (The wrath and the dawn)

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Trandafirul și hangerul este cel de-al doilea volum al seriei Urgia și zorile și încheie povestea lui Khalid și a Șeherezadei.

Nevoită să-și părăsească soțul, Șeherezada se întoarce la familia ei, pe care o regăsește în deșert printre dușmanii lui Khalid, bărbatul pe care îl iubește. Tatăl ei este grav bolnav, blestemul abătut asupra lui Khalid și războiul care pare că se apropie din ce în ce mai tare, sunt elementele care conduc acțiunea acestei cărți.

Neputându-și ajuta prea mult tatăl, adică nu mai mult decât îngrijindu-l împreuna cu sora sa, Șeherezada caută un mod prin care să rupă blestemul abătut asupra soțului său și asupra Khorasanului. A fost nevoită să se maturizeze mai repede decât ar fi trebuit și să devină puternică și mai puțin impulsivă. Între timp, Khalid își ajută poporul așa cum poate, lucrând aproape de ei la reconstrucția orașului, fără să se dea de gol.

Sora Șeherezadei este unui din personajele mele preferate din această carte. Este fermecătoare și deșteaptă. Tariq și cel mai bun prieten al său vor fi și ei prezenți în Trandafirul și hangerul. Primul la fel de loial fetei pe care o iubește, iar cel de-al doilea, îndrăgostit de sora Șeherezadei. Un personaj nou este Artan, cel care o va ajuta mult pe Șeherezada și despre a cărui poveste aș fi vrut să aflăm mai multe lucruri.

Magia își face simțită prezența mai mult ca oricând, prin carte tatălui Șeherezadei și prin covorașul acesteia. Vorbind despre tatăl protagonistei noastre, trebuie să spun că nu mă așteptam ca acest personaj să aibă o astfel de evoluție. Omul ăsta este detestabil. Noroc că spre final, autoarea l-a făcut să-și spele păcatele făcute față de fetele sale.

Până la urmă totul e bine când se termină cu bine și acesta va fi și cazul lui Khalid și a Șeherezadei. Vor reuși împreună să treacă peste toate necazurile pe care le-a avut, să anuleze blestemul și să refacă Khorasan. Trandafirul și hangerul  este o poveste de dragoste și o dovadă că până la urmă binele învinge răul.

 

 

Adunarea umbrelor (#2 Culorile magiei) – V.E. Schwab

Titlu in romana: Adunarea umbrelor

Titlu in engleza: A gathering of shadows

Autor: V.E. Schwab

Apariție: 23 februarie 2016

Preceded by:  Partea intunecata a magiei (A darker shade of magic)

Followed by: A conjuring of light

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Aventura Lilei și a lui Kell continuă în Adunarea umbrelor, cel de-al doilea volum al seriei Culorile magiei de Victoria Schwab. Îi reîntâlnim la patru luni după sfârșitul cărții Partea întunecată a magiei, diferiți, atinși de ceea ce s-a întâmplat atunci și de consecințele lucrurilor pe care le-au făcut.

Londra Roșie se pregătește de Jocurile Elementelor, puse la cale de Rhy. Acestea reprezintă o competiție internațională de magie, care aduc împreună conducătorii mai multor ținuturi și care ar trebui să întărească legăturile dintre acestea. Între timp, Londra Neagră nu mai este deloc ceea ce a fost. Este gata să revină la viață, cu orice cost.

În această carte îi cunoaștem mai bine pe vechii noștri protagoniști dar apar și noi personaje. Unul dintre acestea este Alucard Emery, căpitanul bărcii pe care o vom regăsi pe Delilah Bard. Odată cu anunțarea jocurilor, numite Essen Tasch, cei doi se întorc în Londra Roșie. Căpitanul are de gând să-și pună la încercare puterile, dar odată cu asta, ies la iveală o serie de amănunte pe care Lila nu le cunoaște despre omul care a ajutat-o în ultimele luni.

În același timp, Kell și Rhy împart fiecare coșmar și fiecare durere, dar simt nevoia să facă ceva pentru ca fiecare dintre ei să redevină ceea ce au fost. Din păcate, lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel deși Rhy încearcă prin intermediul Jocurilor Elementelor să facă ceva pentru Kell.

Revenind la Lila, aceasta are un plan prin care să-și testeze puterile antrenate în ultimele luni. Doar că întoarcerea în orașul lui Kell nu este tocmai ușoară. Îl va reîntâlni oare pe Kell?

Cred că Adunarea umbrelor mi-a plăcut mai mult decât Partea întunecată a magiei pentru că este mai dinamică, probabil datorită Jocurilor. Și evoluția personajelor este una favorabilă din punctul meu de vedere dar, Lila este cu siguranță favorita mea, alături de Alucard Emery. Poate că sună ciudat dar finalul cărții, alegerea lui Kell m-a făcut să am ceva dubii cu privire la evoluția sa pe mai departe. În plus, Alucard este pur și simplu delicios, și-mi place relația pe care o are cu Rhy.

Cu siguranță lucrurile vor deveni și mai interesante în următorul volum, pe care abia aștept să îl citesc. Până atunci, aștept să-mi spuneți părera voastră despre Adunarea umbrelos. 

 

Jumatate de viata – Care Santos

Titlu in romana: Jumătate de viață

Titlu in spaniolă: Media vida

Autor: Care Santos

Apariție: februarie 2017

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Jumătate de viață este cel mai recent roman al lui Care Santos tradus la noi și nu l-am putut rata. Am fost la lansare, apoi am așezat frumos cartea în biblioteca mea, alături de suratele sale,  până în ziua când m-am hotărât să o citesc. Mi-a plăcut atât de atre și am fost atât de captivată încât nu m-am lăsat până nu am terminat-o, chiar în aceeași zi în care am început-o.

Aceasta ne prezintă întâi de toate o întâmplare din anul 1950 când cinci fete joacă, în timpul nopții, “adevăr  sau provocare” sau așa cum îl numesc ele, “jocul cu gajuri”. Va fi ultima noapte petrecută acolo, împreună, întrucât gemenele Viñó, Olga și Marta, urmează să părăsească internatul a doua zi. Jocul lor, condus de grăsuța Olga, se va termina așa cum niciuna dintre ele nu ar fi bănuit.

Treizeci de ani mai târziu, viața le aduce din nou împreună pe Olga, Marta, Lolita, Nina și Julia. Vor organiza o cină pentru a se pune la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat în viața lor în ultimii ani. Vor ieși la suprafață secrete, sentimente și cuvinte nespuse la momentul potrivit.

Este o poveste fascinantă, bine construită, misterioasă, care te ține cu sufletul la gură, pentru că cititorii, dar și o parte dintre personaje vor afla adevărul abia la final. Si credeți-mă că va fi unul pe care nici nu îl bănuiți.

Cunoaștem poveștile de viață ale acestor cinci femei, ale căror destine au avut trasee diferite. Sunt cinci stiluri de viață specifice perioadei în care are loc acțiunea romanului. Dintre toate cinci, preferata mea este Marta, pentru puterea de care dă dovadă și pentru că ne demonstreză că nu e niciodată prea târziu pentru a face ce ne place. De fapt, fiecare dintre cele cinci ar putea fi una dintre noi. Și cred că la asta ar trebui să ne gândim mult atunci când citim Jumătate de viață dar și după ce închidem cartea și o punem la loc în raft.

Acest roman este despre puterea de a merge mai departe și de a-ți face loc într-o lume a bărbaților, este despre rolul femeii, care se schimbă în funcție de dorințele acesteia și de evoluția societății, este despre prietenie, iertare, libertate și dragoste.

Așa cum spuneam și pe Goodreads îndată ce am terminat-o de citit, nu mai știu să spun care este cartea mea preferată dintre toate cele scrise de Care Santos. Mă recucerește cu fiecare nouă apariție și abia aștept să descopăr ce ne mai pregătește.

O recomand pentru că avem atât de multe de învățat din ea și pentru că este o lectură fascinantă, originală, emoționantă și care te face să stai cu sufletul la gură de la început până la ultimul rând.