Category: Romana

Posted on

Noaptea trecuta la Chateau Marmont – Lauren Weisberger

Titlu in romana: Noaptea trecuta la Chateau Marmont

Titlu in engleza: Last Night at Chateau Marmont

Autor:  Lauren Weisberger

Apariție: 2010

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Pe Lauren Weisberger am cunoscut-o prin intermediul cartii ¨Diavolul se imbraca de la Prada¨, asa cum probabil multti au auzit si vazut ecranizarea acesteia. O stiu deci de prin 2008, sa tot fie vreo 9 ani de cand am castigat un premiu de ¨creatie artistica¨ impreuna cu colegii mei de liceu si banii ii puteam folosi doar la o librarie, de unde mi-am achizitionat aceasta carte.

Pentru ca mi-a placut atat ¨Diavolul se imbraca de la Prada¨ cat si continuarea ei, un am ezitat atunci cand am vazut cartea ¨Noaptea trecuta la Chateau Marmont¨.

Nu e la fel de incitanta ca romanul care a consacrat-o pe autoare, dar are o poveste interesanta, si mie chiar mi-a placut. Face cu siguranta parte din genul de carti pe care il citesc atunci cand plec in vacanta sau am o perioada in care un am mult chef de citit.

Protagonista noastra estre Booke, care este casatorita cu Julian de 5 ani. El este muzician si canta in diverse baruri mai mici, in asteptarea momentului sau de glorie. Ea lucreaza ca nutritionist intr-un spital local si intr-un liceu privat, pentru a putea sa-si sustina sotul financiar si pentru a se putea descurca pana la finalul lunii.

Intr-una din zile, Julian primeste mult asteptata veste legata de cariera lui, si viata celor doi indragostiti este data peste cap.

Brooke se vede bagata intr-o lume a faimosilor, unde se poate sa nu faca fata. Visul lui Julian se transforma usor usor in cosmarul sotiei lui.

¨Noaptea trecuta la Chateau Marmont¨ un e doar o simpla carte din categoria chick-lit ci iti da de asemenea de gandit cu privire la viata artistilor. Cu totii ne-am dorit intr-un moment al vietii noastre sa fim faimosi, la fel ca artistii nostri preferati, dar un realizam tot ce sacrifica si ce compromisuri fac unii dintre ei pentru a-si putea continua cariera. E usor sa judeci cand te afli dincolo de ecran sau dincolo de paginile revistei in care ni se prezinta o ¨stire bomba¨.

Intr-o astfel de situatie se afla si Brooke, viata sa fiind complet data peste cap de faima ce o dobandeste Julian peste noapte. In plus, relatia sa cu sotul sau este in pericol. Va reusi oare sa isi salveze casnicia?

Va invit sa cititi acest savuros roman, care ne introduce in lumea celebritatilor si care se citeste usor si repede, numai bun pentru o zi de mai.

Posted on

Baiatul cu pijamalele in dungi – John Boyne

Titlu in romana: Baiatul cu pijamalele in dungi

Titlu in engleza: The Boy in the Striped Pyjamas

Autor:  John Boyne

Apariție: 2006

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Stiam de aceasta carte din liceu, cand o colega ne-a prezentat-o la ora de spaniola. Cativa ani mai tarziu, am vazut filmul si mi-a placut foarte mult. Este o perspectiva diferita a holocaustului, pe care eu nu am mai intalnit-o.

E ciudat totusi sa vezi toata actiunea din privinta unui copil care nu stie nimic despre ce se intampla in jurul lui.

Bruno, naratorul nostru, are 9 ani si locuieste cu parintii si sora lui la Berlin. Este foarte multumit cu viata sa si cu prietenii sai, pana cand intr-o zi primeste vestea ca trebuie sa plece din oras impreuna cu familia sa, intrucat tatal lui a primit o sarcina foarte importanta.

Noua casa un ii ofera prea multe solutii pentru a se distra, dar imaginea pe care o vede prin fereastra camerei sale ii starneste interesul.

Intr-o zi, Bruno ajunge pana la gardul locului pe care il zarea de la fereastra si acolo il intalneste pe Shmuel, un copil de aceeasi varsta cu el, dar cu o uniforma ciudata, in dungi.  Cei doi se imprietenesc si continua sa se intalneasca, lucru care il bucura enorm pe Bruno, pentru ca in sfarsit incepe sa se simta in largul lui in noua casa.

Shmuel ii povesteste prietenului sau ca a fost despartit de parintii lui cand au ajuns in acel loc si acesta se ofera sa il ajute sa il caute pe tatal lui. Imbracat intr-o pijama in dungi, la fel ca Shmuel, Bruno trece dincolo de gard si intra astfel in lumea prietenului sau.

“Baiatul cu pijamalele in dungi” este o carte trista si dura, dar la fel a fost si viata celor care au fost in lagarele nemtilor. Este o carte care se citeste usor, are putine pagini, dar care te lasa marcat.

Posted on

Caminul copiilor deosebiti (Miss Peregrine #1) – Ransom Riggs

Titlu in romana: Caminul copiilor deosebiti

Titlu in engleza: Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children

Autor:  Ransom Riggs

Apariție: 7 iunie 2011

Followed by: Orasul pustiu, Biblioteca sufletelor

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Primul volum al seriei Miss Peregrine face parte din categoria cartilor ale caror ecranizari le-am vazut inainte de a citi cartea. Si de cele mai multe ori regret ca am facut asta, dar in cazul acesta am aflat despre romanele scris de Ransom Riggs dupa ce am vazut filmul, care m-a fermecat.

Nu mica mi-a fost surpriza cand am vazut ce diferente exista intre carte si film, dar daca nu le stiti si voi deja, nu vreau sa va stric si voua surpriza, asa ca nu le mentionez.

Jacob este protagonistul nostru si cartea incepe cu prezentarea lui si a bunicului sau, precum si a povestilor pe care acesta din urma i le-a spus pe parcursul anilor nepotului sau, si pe care Jacob le-a crezut la inceput dar, cu timpul nu le-a mai dat crezare.

Atunci cand bunicul sau moare, Jacob se vede prins intr-o situatie extrem de ciudata si din acel moment, viata lui capata o alta fata. Marcat de pierderea bunicului sau si manat de parintii lui, baiatul incepe sa mearga si la psiholog, un barbat care va avea un rol important in povestea noastra.

Pentru a-l ajuta putin pe Jacob, tatal lui il insoteste pe insula unde a locuit bunicul sau cand era copil, in cautarea orfelinatului in jurul caruia s-au conturat atatea basme de-a lungul copilariei sale.

De-aici povestea se impleteste cu putina magie si desi pare o ruina, casa unde a locuit Miss Peregrine impreuna cu ai ei copii, prinde viata. Astfel, Jacob are ocazia sa ii cunoasca pe acei copii deosebiti si pe Miss Peregrine, care care ii trimitea scrisori bunicului sau.

Fiecare dintre copii deosebiti are o putere speciala, care ii va ajuta in razboiul pe cale sa inceapa. Caminul lui Miss Peregrine incepe sa fie inconjurat de oameni extrem de periculosi, si ar putea fi pus in pericol. Din pacate, Miss Peregrine nu-i va putea insoti pe copii deosebiti si pe Jacob in aventura lor.

Prin acest roman intram in lumea minunata pe care Ransom Riggs a creat-o plecand de la niste fotografii. Cartea are un format special si regasim printre paginile ei poze deosebite.

Cred ca daca nu as fi vazut intai filmul, m-as fi indragostit de lumea lui Miss Peregrine. Din pacate, nu am simtit nevoia sa fug spre cel de-al doilea volum al seriei indata ce am terminat prima carte, desi o am in biblioteca. A meritat insa 4/5 si va recomand cartea daca vreti sa cunoasteti o lume fantastica.

Posted on

Cel mai frumos loc din lume e chiar aici – Care Santos si Francesc Miralles

Titlu in romana: Cel mai frumos loc din lume e chiar aici

Titlu in spaniola: El mejor lugar del mundo es aquí mismo

Autor:  Care Santos si Francesc Miralles

Apariție: 2008

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

La sfarsitul lunii martie am primit de la cei de la Libris cartea „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” scris de Care Santos si Francesc Miralles in 2008 si recent lansata in Romania.

Aceasta carte face parte din categoria fictiune, si desi e scrisa intr-un mod simplu, usor de citit, are putine pagini si un scris foarte mare (eu am citit-o in cateva ore), transmite mai mult decat o simpla poveste de magie.

Nu-mi aduc aminte sa fi citit vreo carte de-a lui Francesc Miralles, dar pe Care Santos, asa cum probabil stiti, o citesc de multi ani si-mi place la nebunie. Si nici acest roman nu se abate de la regula. M-a fermecat de la primele pagini.

„Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” ne spune povestea lui Iris, o femeie de 36 ani care se afla intr-un moment crucial al vietii sale. De curand si-a pierdut parintii intr-un accident si traieste printre amintiri in casa acestora. Singuratatea cu care se confrunta si durerea pe care o simte dupa pierderea celor mai importante persoane din viata ei, o imping in pragul sinuciderii.

Se salveaza in ultima clipa si din acel moment, viata ei capata o alta turnura. La intoarcerea spre casa, vede pentru prima data reclama luminoasa a unei cafenele pe care nu a mai zarit-o pana atunci: Cel mai frumos loc din lume e chiar aici. Intrigata, intra in cafea si o noua lume i se dezvaluie. Magia incepe sa-si faca prezenta atunci cand il cunoaste pe proprietarul cafenelei si pe Luca, un barbat misterios care se aseaza la masa ei.

Zilele trec si Iris, prin discutiile pe care le are cu Luca, isi da seama de importanta vietii si porneste incet spre indeplinirea viselor sale. In fiecare dupa amiaza este nelipsita din cafenea, unde se pare ca mediul e altfel de fiecare data. Va las mai jos un fragment dintr-una din discutiile lui Iris cu barbatul misterios de care se indragosteste nebuneste.

“Si la fel de reala ca viata insasi. Ne invata ceva despre fericire: o por percepe cu toata intensitatea doar cei care au avut si suisuri, si coborasuri, caci este vorba despre un joc de contraste. Cei care traiesc caldicel, navigand printre emotii moderate, un vor cunoaste nicicand esenta vietii. Asta e invatatura povestii cu putul:uneori trebuie sa atingi fundul prapastiei ca sa intelegi maretia cerului.”

Un alt fragment care imi place la nebunie este cel care urmeaza. Mi-a placut atat de mult, incat mi l-am notat in agenda, sa-l citesc de fiecare data cand simt nevoia.

“Nu uita niciodata: orice sentiment isi are si reversul.

Cand te simti nefericit:asta e dovada ca poti fi si fericit. Iar asta e o veste buna.

Cand te simti singur, iti dai seama ce bine ar fi sa fii cu cineva.

Iar asta e o veste buna.

Trebuie sa te doara ceva ca sa apreciezi fericirea de a nu te durea nimic.

Iar asta e o veste buna.

De aceea, nu trebuie sa te temi niciodata de tristete, de singuratate sau de durere. Ele sunt dovada ca exista bucuria, iubirea si linistea.

Iata niste vesti bune.”

Totodata Iris isi aduce aminte de o iubire de-a ei din adolescenta, Olivier. Il reintalneste 20 ani mai tarziu, in timp ce-si indeplineste unul din vise, doar ca de aceasta data, Iris este indragostita de Luca si orice incercare a lui Olivier de a se apropia de ea pare sortita esecului.

O replica pe care am intalnit-o de cateva ori in carte, si care o insoteste pe Iris pe tot parcursul ei spre fericire este si ea de tinut minte: “Cateodata, cainele necunoscut al fericirii imi linge mana, iar eu nu stiu unde am lasat lesa.”

Mi-a placut mult de tot aceasta carte, cred ca cea mai importanta idee pe care mi-a transmis-o este legata de a doua sansa, pe care fiecare om trebuie sa si-o acorde si in acelasi timp sa o ofere si celorlati. Rolul pe care il joaca Luca in viata lui Iris este extrem de important deoarece dincolo de magia pe care i-o ofera, acesta are legatura cu parintii ei. In acelasi timp, si povestea sa de viata este una induiosatoare.

Tot cu ocazia trioului format din Iris, Luca si Olivier am aflat si ce este un haiku, un elemente care mi s-a parut extrem de interesant: “…un haiku e compus din trei versuri scurte care capteaza un anumit moment. Acest gen poetic e atent la detaliile cotidiene, fie din natura, fie din ambianta urbana a poetului. De asemenea, poate reda o emotie sau o stare sufleteasca concreta.”

Va recomand aceasta carte, mai ales daca treceti printr-un moment mai dificil, cred ca poate avea o influenta pozitiva asupra voastra. Mie mi-a dat o stare de bine, ca o speranta.

Posted on

Colectionarul – John Fowles

Titlu in romana: Colectionarul

Titlu in engleza: The collector

Autor:  John Fowles

Apariție: 1963

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Este foarte greu de scris o recenzie a acestei carti, intrucat este un roman de exceptie, care pe mine m-a lasat cu gura cascata atat din punct de vedere al modului in care este scris cat si din punct de vedere al ideii principale. Posibil sa nu placa tuturor, stiu ca sunt oameni care prefera sa citeasca un alt gen de carti, care sa le dea o altfel de stare decat cea pe care ne-o ofera John Fowles prin intermediul acestui roman, dar mie imi place ca din cand in cand sa am pe noptiera o carte care sa ma ravaseasca.

Cel putin acesta a fost efectul pe care „Colectionarul” l-a avut asupra mea. Spre rusinea mea nu am mai citit nici o carte a lui John Fowles pana acum, desi am mai auzit de el si in special de Magicianul, pe care sunt curioasa sa-l rasfoiesc si sper sa o fac cat de curand.

Revenind la al nostru colectionar, John Fowles nu putea alege un nume mai potrivit pentru povestea lui Frederick Clegg si a Mirandei Grey, cele doua persoanje in jurul carora se invarte intreaga actiune. Avem practic parte de doua parti, cate una pentru fiecare personaj, destul de diferite. Nu avem de a face neaparat cu situatii explicate din punctul amandurora de vedere, caci uneori Miranda rememoreaza momente din trecut in timpul pe care il petrece singura si inchisa.

Frederick e un tip solitar, introvertit, face parte din clasa sociala de mijloc, nu e nici foarte aratos, si colectioneaza fluturi, iar in contrast Miranda este frumoasa, studiaza artele si face parte dintr-o alta clasa sociala. El o cunoaste de multi ani, au fost si vecini, iar obsesia lui pentru ea a crescut odata cu trecerea anilor, stie aproape tot ce face si asta ii va usura punerea in aplicare a planului pe care il nutreste in secret.

Totodata da norocul peste Frederick si castiga un premiu in bani, matusa si verisoara care locuiesc cu el pleaca in Australia iar el renunta la jobul sau de la primarie pentru a-si indeplini un vis care se numeste Miranda.

Personajul Frederick te sperie dar te si fascineaza. E foarte ingenios creat, foarte credibil tot ceea ce face, inclusiv modul in care se comporta cu Miranda. Speranta lui este ca femeia sa cedeze in timp, si sa-si doreasca sa fie cu el. Obsesia lui pentru ea merge dincolo de dorinta fizica, tot ce simte este platonic. Incearca sa ii faca pe plac, dar rabdarea lui are limite si ajunge sa nu o mai creada nici atunci cand este bolnava cu adevarat si nu se preface.

Cel mai mult m-a socat finalul, nu ma asteptam la un astfel de deznodamant, speram sa fie altcumva. Imi place si acest paralelism pe care il face John Fowles intre o femeie si un barbat, intre cineva puternic si cineva slab si intre clase sociale, factori care maresc tensiunea pe care o simte cititorul pe masura ce trec paginile. In ciuda faptului ca Miranda nu e deloc intr-o situatie confortabila, continua sa fie puternica si sa incerce diverese modalitati de scapare. Mi-e greu sa-mi imaginez ce impact a avut „Colectionarul” atunci cand a aparut, mai ales ca pe mine m-a impresionat acum, la atata timp de la aparitie cand traim niste vremuri cand nimic nu ne mai mira.

Stiu ca romanul are si ecranizare chiar din 1965, pe care nu am vazut-o inca. Va las mai jos un trailer si va astept cu impresii atat despre film cat si despre carte.