Preceded by: Milarepa, Domnul Ibrahim și florile din Coran
Followed by: Copilul lui Noe, Le sumo qui ne pouvait pas grossir, Les dix enfants que madame Ming n’a jamais eus, Félix et la source invisible
Type: ebook
Notă: 5/5
Oscar și Tanti Roz face parte din seria cu numele Le Cycle de l’invisible și este al treilea volum din aceasta. În această carte cunoaștem povestea lui Oscar, un băiețel de 10 ani care suferă de cancer în fază terminală. Numai această propoziție i-ar putea face pe unii cititori să evite lectura acestui roman scris de Éric-Emmanuel Schmitt. Dar tocmai pentru că vorbim de Schmitt, cred că numai el putea să pună pe hârtie o poveste extrem de tristă prezentată într-un mod vesel. Așa că vă încurajez să îi dați o șansă, asta dacă nu ați făcut-o deja, pentru că din ce știu, cel puțin pe Bookster este una din cele mai citite cărți.
Atunci când află că este bolnav, Oscar o cunoaște pe Tanti Roz, o femeie puternică și amuzantă, pe care o regăsim alături de copil pe tot parcursul cărții. Între cei doi se creează o legătură emoțională puternică.
Tanti Roz îi propune lui Oscar să îi scrie o scrisoare lui Dumnezeu, timp de 12 zile, în fiecare zi, cerându-i câte un lucru pentru suflet, nimic material. În plus, fiecare zi va fi trăită de Oscar ca fiind mereu la altă vârstă, adăugându-și câte 10 ani cu fiecare zi, și oferindu-i astfel șansa să treacă prin toate etapele vieții.
Oscar profită de timpul pe care îl mai are de trăit așa cum puțini ar face-o. Își face prieteni și o are alături pe Tanti Roz, se poartă ca și cum nu ar fi bolnav, deși starea lui evoluează de la o zi la alta.
La final, vă mai recomand încă o dată cartea pentru extraordinara poveste pe care o spune și pentru lecția pe care ne-o dă.
Delia este o femeie de patruzeci și cinci de ani, necăsătorită și fără copii, care locuiește în Roma dar care este nevoită să se întoarcă în orașul natal, Napoli, după ce primește vestea că mama ei, Amalia, a murit.
Atât întâmplarea nefericită, cât și orașul, îi trezesc amintiri tulburătoare. Femeia are o relație de ură și iubire atât cu orașul cât și cu femeia ce i-a dat viață. Un al treilea personaj este tatăl Deliei, despre care aceasta își amintește crizele de gelozie pe care el le avea atunci când mama ei accepta cadourile unui al patrulea personaj, pe numele său Caserta. Acest bărbat îi oferea flori și haine Amaliei iar aceasta nu le refuza, în ciuda furiei soțului său.
Orașul în care are loc acțiunea este unul extrem de violent, atât din punct de vedere al relațiilor dintre bărbați care vor să-și demonstreze bărbăția și puterea, cât și din punct de vedere al relațiilor dintre bărbați și femei. Aceasta este o balanță dezechilibrată, întrucât puterea fizică a femeilor este inferioară bărbaților și din păcate multe pierd o astfel de luptă.
Delia nu a fost singură la părinți. Ea mai are două surori, dar fiind cea mai mare, a fost prezentă mai mult și mai des la violența dintre părinții ei. În plus, ea devine mai conștientă pe zi ce trece de tipul de relație pe care Amalia și Caserta îl au și cumva, începe să imite acest lucru cu fiul lui Caserta, Antonio, sub atenta supraveghere a bunicului acestuia.
Vrând să se răzbune cumva pe mama ei, pentru că în acest război Delia este de partea tatăli ei, ea inventează o minciună care le va schimba viețile tuturor și pentru totdeauna. Amalia va ajunge să-și părăsească soțul și să ia cu ea cele trei fete.
Se zice că urâm la ceilalți ceea ce nu ne place la noi însăși. La fel și Delia ajunge să-și dea seama că a devenit ceea ce toată viața a disprețuit: puțin din tatăl ei și puțin din mama ei. Dar tot ce se va întâmpla în Napoli, o va ajuta într-un final să treacă peste și să meargă mai departe în viața ei?
În articolul 19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019, pe care l-am scris în luna ianuarie 2019, am povestit câte ceva despre cărțile pe care vreau neapărat să le citesc anul acesta. Și după ce prima jumătate a anului a trecut deja, consider că e momentul să fac o actualizare cu privire la ce am citit și ce îmi rămâne de citit pentru următoarele 6 luni din 2019.
Dar înainte de a începe, trebuie să menționez că zilele astea citesc Fiica ceasornicarului (The clockmaker’sdaughter) de Kate Morton.
Ce mai am de citit
Cea mai mare parte a cărților pe care voiam să le citesc anul acesta, rămâne cea a celor necitite, care începe cu Alb letal (#4 Cormoran Strike) – Robert Galbraith, Tatuatorul de la Auschwitz – Heather Morris, pe care o am cu mine în Belgia și va urma curând și al doilea volum al seriei Arc of a Scythe, Thunderhead – Neal Shusterman
Încă îmi este puțin teamă să mă apuc de Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman. Și mă feresc și de Ape House – Sara Gruen, Magicianul – John Fowles și The summer before the war – Helen Simonson. Am fost de multe ori pe punctul de a le asculta pe Audible, dar în ultimul moment am ales altceva. Sper să ajung totuși la ele, dacă nu vara asta, măcar în toamnă. The thief of time – John Boyne este și ea o carte pe care o mai am de citit, urmată de al treilea volum din seria Silozul, Silozul. Generațiile – Hugh Howey și de tot al treilea volum al seriei Shades o magic, A conjuring of light – V.E. Schwab.
Ultima dar nu cea din urmă rămâne o carte a lui Kristin Hannah, numită Un nou început.
Ce am citit
Fly Away (#2 Firefly Lane) – Kristin Hannah.
Furtuna războiului (#4 Regina Roșie) – Victoria Aveyard.
Ursul și privighetoarea (#1 Winternight trilogy) – Katherine Arden.
Un gentleman la Moscova – Amor Towles.
Station eleven – Emily St. John Mandel. A fost tradusă la noi cu numele Simfonia itinerantă.
Soția călătorului în timp – Audrey Niffenegger.
Călărețul de aramă (#1 Călărețul de aramă) – Paulina Simons.
Despre unele dintre ele puteți să citiți deja pe blog. Până atunci însă, vă invit să îmi spuneți ce carte v-ați fi dorit să citiți anul acesta și dacă ați reușit să faceți asta până acum sau dacă ați amânat-o pentru semestrul doi al anului 2019.
A sosit și vremea să facem o retrospectivă a celui de-al doilea trimestru din anul 2019. A fost o perioadă extrem de productivă, zic eu, atât din punct de vedere al lecturilor cât și din punct de vedere al cărților cumpărate. Am profitat de ocazia că am mers în România în iunie și am cumpărat câteva din cărțile pe care le aveam pe listă.
Ce am citit
Luna aprilie a început acolo unde terminasem luna martie, și anume la audiobookuri. Prima carte audio a fos A piece of world de Christina Baker Kline, și a fost urmată de The Reader de Bernhard Schlink și Flowers of Algernon de Daniel Keyes. Pe toate le aveam pe listă mea de citit de ceva timp. Tot de la Diana de la Cărți de iubit am auzit de Călărețul de aramă de Paullina Simons, primul volum al seriei cu același nume, așa că am citit-o și eu, după ce m-a convins prin vlogul ei. A urmat Oscar și Tanti Roz de Éric-Emmanuel Schmitt, despre care am auzit numai lucruri bune și care mi-a plăcut foarte mult.
Tot în aprilie am citit Iubire amară de Elena Ferrante, prima carte de la această autoare pe care avut ocazia să o lecturez. De tetralogia napolitană mă feresc deocamdată. Reinas malditas de Cristina Morató, Ursul și privighetoarea (The bear and the nightingale) (#1 Winternight) de Katherine Arden, Spinning Silver de Naomi Novik (care va fi tradusă la noi în această toamnă) și Maytreyi de Mircea Eliade sunt cărțile cu care am încheiat luna.
În mai am terminat de citit City of Dark Magic (#1 City of dark magic) de Magnus Flyte pe care o începusem în aprilie. A fost urmată de Winter de Marissa Meyer, al patrulea volum al seriei Cronicile lunare (până în acest moment, în România s-au tradus doar primele două volume), The lost girls of Paris de Pam Jenoff care mi-a plăcut foarte multși Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak, care m-a surprins plăcut și ea.
În aceeași perioadă, am citit și Secrets of a charmed life de Susan Meissner, Girl at war de Sara Nović și Warlight de Michael Ondaatje care se aflau și ele de ceva timp în lista mea de citit de pe Goodreads. Faimoasa A walk to remember (O plimbare de neuitat) de Nicholas Sparks a fost și ea printre lecturile mele. Luna mai s-a încheiat cu The almost moon de Alice Seboldși The bookshop on the corner de Jenny Colgan.
Ultima lună din acest trimestru a debutat cu Fly Away (#2 Aleea cu licurici) de Kristin Hannah, continuarea primului volum, care mi-a plăcut atât de mult anul trecut. Still Alice de Lisa Genova era o carte de care mă temeam, dar abia aștept să vă povestesc despre ea.
Audible, una din aplicațiile de cărți audio pe care le folosesc, oferă lunar o serie de cărți gratuite, iar în luna iunie am văzut acolo un autor pe care l-am mai citit: Francesc Miralles cu a lui Mátame Eternamente. În concediul din România, am citit Înainte de cădere de Noah Hawley, pe care eu am primit-o de la Diana Solomon, și pe care am oferit-o mai departe Eugeniei Boca. A urmat al treila volum al seriei Trei coroane întunecate, Două domnii întunecate de Kendare Blake și al patrulea volum al seria Regina Roșie, Furtuna războiului de Victoria Aveyard. Luna s-a încheiat cu Sașenka (#1 Moscova) de Simon Sebag Montefiore.
Cărți noi în biblioteca mea
La această categorie nu o să menționez și cărțile audio pe care le-am ascultat, pentru că aș repeta mai bine de 60-70% din titlurile menționate mai sus.
În lunile aprilie și mai am profitat de reducerile sporadice din România (de pe Libris, Elefant sau Cartepedia) pentru a-mi comanda: Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, Omul din Sankt Petersburg de Ken Follet, Femeia din cabina 10 de Ruth Ware, Înainte să fim ai voștri de Lisa Wingate, Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Aleksievici, Grădina de iarnă de Kristin Hannah, Două domnii întunecate de Kendare Blake, Fiica ceasornicarului de Kate Morton, Furtuna războiului de Victoria Aveyard și Autonom de Annalee Newitz.
Din Belgia, mi-am cumpărat de la un anticariat două cărți în limba engleză: Girl with a pearl earring de Tracy Chevalier și Summer in February de Jonathan Smith. Iar într-o zi, am intrat într-o librărie de lângă casă, unde au un raft micuț cu romane în limba engleză, și am găsit o carte superbă (după copertă): Enchanteé de Gita Trelease.
Cam atât pentru acest trimestru. Aștept să îmi împărtășiți și voi lecturile cele mai faine pe care le-ați avut în ultimul timp și ce cărți noi au intrat în biblioteca voastră.
Articolul de trimestrul trecut poate fi citit aici.
Followed by: Treimea (Trinity), Bloodline, Ravenspur: Rise of the Tudors
Notă: 5/5
Acțiunea romanului Pasărea furtunii începe în 1437 când, după decesul lui Henric al V-lea, pe tronul Angliei urcă fiul acestuia, Henric al VI-lea. Din păcate sănătatea sa este șubredă iar acest lucru îl transformă într-un rege care nu poate conduce de unul singur, și are nevoie de suport. Teritoriile pe care Anglia le deține pe pământ francez sunt pe care să fie pierdute din cauza răzmerițelor despre care se tot zvonește că sunt pe cale să izbucnească.
În plus, Henric al VI-lea se căsătorește cu Margaret de Anjou și asta alimentează și mai mult ideea că poate Anglia nu va rezista presiunilor deși, căsătoria a fost plănuită tocmai pentru a întări poziția Angliei în Franța. Adolescenta franceză în vârstă de doar paisprezece ani devine regină și începe să aiba control și din ce în ce mai multă putere, devenind un stâlp extrem de puternic al casei Lancaster.
Pentru un roman care ilustrează istoria Angliei, are o scriere așa de lină și plăcuta încât o citești foarte repede, vrând să descoperi ce se va întâmpla pe mai departe. Inevitabil mă duce cu gandul la Urzeala tronurilor, iar asta probabil doar pentru că am citit o parte din seria lui George R.R. Martin înainte de a mă apuca de cartea lui Conn Iggulden, dar și datorită similitudinilor.
Povestea scrisă de Conn Iggulden nu se centrează doar pe regi și pe suspușii din regat, ci avem ocazia să urmărim și oameni de rând ale căror acțiuni au avut un efect sau altul asupra turnurii lucrurilor. Mi-a plăcut foarte mult acest roman și abia aștept să continui seria. Este un tot ce înglobează acțiune, istorie, personaje interesante, iar autorul te introduce în poveste prin scrierea sa magică.
Dacă vă plac romanele istorice, vă invit să încercați neapărat Pasărea furtunii, iar dacă ați citit-o, vă invit să îmi împărtășiți părerea voastră.