Topul cărților mele preferate din toate timpurile (partea a treia)

Iată că a sosit momentul să închei acest top al cărților mele preferate din toate timpurile pe care le-am citit până la începutul lunii iunie. Celelalte două părți pot fi găsite aici și aici. Mi-aș dori să strâng cel puțin tot atâtea alte cărți printre favorite despre care să vă povestesc în viitor.

Povestea mea de Michelle Obama este autobiografia fostei primei doamne a Statelor Unite ale Americii. Mi-a plăcut să descopăr copilăria micuței Michelle dar și să-i văd punctul de vedere din timpul campaniei lui Barack. Din punctul meu de vedere este și va fi un exemplu pentru multe femei și fetițe din lumea întreagă.

Fetele dispărute din Paris de Pam Jenoff este un roman de ficțiune istorică a cărui copertă m-a făcut să vreau să ajung în locul unde este făcută poza asta (și am ajuns). Dar dincolo de copertă, este un roman pe două planuri temporale: unul prezent și unul din timpul celui de-al doilea Război Mondial în care o grupare de agente secrete din Londra ajung în Franța pentru a-și îndeplini misiunea de a ajuta Rezistența. Însă cele douăsprezece femei nu se vor mai întoarce niciodată acasă și noi vom încerca să aflăm de ce, împreună cu Grace, cea care descoperă o valiză din care ia câteva fotografii.

Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman este povestea unui bătrânel suedez, ursuz și tipicar. Este genul acela de vecin bun la toate dar care bombăne toată ziua. Este un bătrânel pe care nu ai cum să nu îl iubești. Parcurgem împreună cu el povestea vieții sale, din copilărie, momentul întâlnirii cu Sonja, întâmplările grele prin care trec și iubirea lor. Este genul acela de carte care te va face să plângi și care, rămâne cu tine peste ani și ani.

Învățare de Tara Westover este o carte pe care acum câțiva ani o vedeam peste tot pe internet și care a ajuns astfel la o mulțime de cititori. Este povestea autoarei, o femeie care a ajuns pentru prima dată într-o sală de clasă la vârsta de 17 ani. Născută și crescută într-o familie atipică, ea s-a pregătit toată viața pentru sfârșitul iminent al lumii. Nu a fost văzută niciodată de un medic sau de vreo asistentă și toate rănile grave sau mai puțin grave erau tratate acasă cu tot felul de ierburi.

Dincolo de șocul pe care ți l-ar putea provoca ideea că așa ceva încă se întâmplă în zilele noastre, într-o societate considerată atât de dezvoltată cum sunt Statele Unite ale Americii, povestea Tarei este o lecție pentru fiecare dintre noi.

Povestea unui orfan de Pam Jenoff este tot o ficțiune istorică a cărei acțiune se desfășoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă cadrul este unul atipic: un circ. Este povestea a două tinere care se cunosc în acest circ și a unui bebeluș a cărui soartă a fost schimbată pentru totdeauna. Noa, devenită mamă prea devreme și fiind nevoită să își abandoneze bebelușul, salvează un copilaș dintr-un vagon.

Dincolo de șocul pe care ți l-ar putea provoca ideea că așa ceva încă se întâmplă în zilele noastre, într-o societate considerată atât de dezvoltată cum sunt Statele Unite ale Americii, povestea Tarei este o lecție pentru fiecare dintre noi.

Rețeaua Alice de Kate Quinn este un roman de ficțiune istorică, pe două planuri temporale: unul imediat după cel de-al Doilea Război Mondial și unul din timpul Primului Război Mondial. Charlie, o tânără bogată din America este trimisă în Europa pentru a-și rezolva o mică problemă dar fuge de mama sa, cu speranța că o poate găsi pe verișoara ei, dispărută în timpul războiului abia încheiat.

Drumurile ei însă o duc la Eve, o femeie care a făcut parte dintr-un grup de spioane în timpul Primului Război Mondial. Împreună pornesc în căutarea adevărului legat de trădarea grupării spioanelor și a dispariției lui Rose.

Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini nu a fost prima mea întâlnire cu autorul. A fost însă romanul care m-a marcat cel mai tare. E o poveste de prietenie și loialitate care te va face să plângi cu lacrimi amare. Descoperim alături de protagoniștii noștri Afganistanul din ultimele zile ale monarhiei până aproape de prezentul nostru și asistăm înmărmuriți la schimbările prin care trece țara dar și la întâmplările lui Amir și cele ale lui Hassan, fiul servitorului. Este una dintre cele mai cutremurătoare cărți pe care le-am citit.

Neortodox. Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice de Deborah Feldman este o carte de non-ficțiune și, deși văzusem serialul atunci când a apărut, și a fost o revelație pentru mine, tot m-am simțit revoltată pe măsură ce citeam mărturiile acestei femei.
Mi se pare o ipocrizie să pui Holocaustul, o așa tragedie, pe umerii oamenilor care nu s-au îmbrăcat suficient de modest, au vrut să aibă anumite lucruri și o situație financiară bună, nu au fost suficient de umili iar femeile au avut parul lung și frumos, purtat în văzul lumii. Nu, nu astea-s păcate și nu astea-s motivele unei așa tragedii.

Și nu ar trebui să fie motivele pentru care să nu permiți copiilor dreptul la educație, la interacțiuni cu oameni din afara comunității, ca să nu mai vorbesc de educație sexuală care lipsește sau e făcută într-un mod ciudat. Ce mi se mai pare frapant este faptul că aceste comunități se formează și-și au propriile reguli după care se ghidează, chiar în mijlocul unor state considerate exemplu pentru altele.
Deborah Feldman e un exemplu de femeie care nu a vrut să se conformeze situației și și-a dorit mai mult pentru ea și pentru cei din familie.

Pâine cu ceva: amintiri, ca să se știe cum se trăia în comunismul oamenilor simpli de Liliana Nechita este un must read atât pentru cei născuți după ‘89, pentru cei nostalgici după vremurile alea dar și pentru cei ce nu cred că a fost dracul chiar atât de negru, pentru a-și aminti de marionetele care erau sau să cunoască aspectele traiului în comunism.


Aceasta a fost cartea mea favorită a anului 2022 și o să o recomand oricui îmi va cere o părere. Tare mi-aș dori să o văd tradusă în limba engleză pentru a o putea împărtăși cu oamenii din jurul meu care mă mai întreabă de unde vin și de vremurile alea. E-adevărat eu nu le-am cunoscut dar am crescut în rămășițele comunismului.

Înconjurat de idioți de Thomas Erikson este o carte de non-ficțiune pe care e musai să o citești dacă vrei să înțelegi un pic mai bine de ce te enervează anumiți oameni și cum de te potrivești foarte bine în gânduri și atitudine cu alții. Aflăm despre patru profiluri comportamentale cărora li se atribuie câte o culoare: roșu, galben, verde și albastru.

Roșii sunt curajoși și impulsivi, lideri înnăscuți, cu țeluri ambițioase. Galbenii sunt creativi și optimiști. Cei mai altruiști dintre toți, Verzii sunt relaxați, prietenoși și loiali. Iar Albaștrii sunt analitici, mereu cu mintea în alertă, orientați spre detalii. M-a ajutat să mă descopăr mai bine pe mine și pe cei din jur și îmi doresc să aprofundez subiectul.

Femeia de hârtie de Rabih Alameddine ne spune povestea lui Aaliya, o femeie în vârstă care locuiește într-un bloc din Beirut, fost librar, care an de an traduce în limba arabă, de plăcere, o carte care i-a plăcut. Traducerile ei nu au ajuns niciodată să fie publicate. Are niște vecine pe care nu le place în mod deosebit dar care fac și ele parte din deliciul cărții. Mi-a plăcut mult personajul, m-am simțit identificată cu ea, e genul care-ți intră la inimă, mai ales dacă ești un iubitor de cărți. A fost o surpriză atât de plăcută această carte, mai ales pentru că am luat-o din impuls, bazându-mă pe titlu și fără să o fi văzut pe undeva în online.

Și aici se încheie, pentru moment, lista mea cu cele treizeci și trei de cărți favorite din toate timpurile. Sper să descopăr curând și alte titluri favorite despre care să vă povestesc în viitor. Până atunci, spor la citit să avem!

Cele mai frumoase cărți citite în 2020

Este deja al cincilea an în care vă povestesc despre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit pe parcursul anului. Cinci ani de poveste, cinci ani în care gusturile mi s-au schimbat pe ici pe colo, în care am grupat cărțile pe categorii mai mici sau mai mari, în funcție de luni, așa cum a fost cazul în 2019 sau am ales să nu le mai grupez deloc. Dacă vreți să citiți și despre alte cărți pe care le-am menționat în cei patru ani anteriori, puteți da click aici: 2016, 2017, 2018 și 2019.

Anul 2020 a fost unul atipic din mai multe puncte de vedere iar pentru mine, unul din acestea îl reprezintă faptul că nu am atât de multe cărți favorite. Deși mi-am îndeplinit targetul de pe Goodreads, de 75 de cărți (chiar e depășit cu aproximativ 10%), am fost mai zgârcită în privința stelelor. Spre deosebire de alți ani, am mai puține favorite și deci mai puține cărți de cinci stele. Și dacă ar fi să compar favoritele din toți acești cinci ani, cele de anul acesta mi se pare că se apropie mai mult de cele din 2016.

Fără alte introduceri, iată lista favoritelor mele de anul acesta, cu mențiunea că numerotarea e pur cronologică, după criteriul datei la care am terminat-o de citit și nu reprezintă un top:

Educated (Învățare) de Tara Westover

Probabil nu este o surpriză pentru nimeni că această carte se află în top, pentru că ați regăsit-o cu siguranță la foarte mulți cititori. Povestea autoarei este una pe care eu nici măcare nu pot să mi-o imaginez. Tara a crescut într-o familie în care actele de identitate sunt inexistente, copii nu au mers la școală și nici la medic iar întreaga familie se pregătește pentru apocalipsă, îndrumați fiind de tatăl lor care, devine tot mai radical cu trecerea anilor.

Povestea unui orfan de Pam Jenoff este povestea a două femei, la început rivale și mai apoi aliate în lupta pentru supraviețuire. Noa a fost alungată de acasă atunci când a rămas însărcinată și a renunțat la bebelușul său dar, a salvat de la moarte un copilaș evreu, dintr-un vagon de marfă care-i transporta către un lagăr de concentrare. Împreună cu micuțul ajunge la un circ unde o cunoaște pe Astrid. Este o poveste care m-a făcut să mă atașez de personaje cum nu o mai făcusem de mult timp.

Rețeaua Alice de Kate Quinn

Aceasta este un roman care aduce în prim plan povestea spioanelor din Primul Război Mondial. Marele război este un subiect nu foarte întâlnit în lecturile mele de ficțiune istorică dar, pe care aș vrea să îl aprofundez. O însoțim pe Charlie în Europa și avem ocazia să îi cunoaștem povestea și să o căutăm pe verișoara ei, dispărută în timpul războiului.

Auschwitz Lullaby de Mario Escobar. Din păcate, această carte nu este tradusă în limba română dar eu vă recomand să o citiți în limba engleză. Eu am ascultat-o pe Audible. Este povestea adevărată a lui Helene Hanneman, o femeie de origine germană, căsătorită cu un bărbat rrom și a celor cinci copii ai lor care sunt ridicați de Gestapo într-o zi a anului 1943. Helene poate rămâne acasă, în siguranță, dar ea decide să nu își abandoneze copii și îi însoțește la Auschwitz unde luptă cu toate forțele să îi țină în viață nu doar pe micuții ei dar și pe alți copii prezenți în lagărul de exterminare.

Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Aleksievici

Cred că această autoare nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare, mai ales dacă ați mai trecut prin articolele de pe blogul meu. Nu este singura carte scrisă de aceasta pe care am citit-o în 2020 și care se află în top.

Sunt atât de multe lucruri neștiute despre al Doilea Război Mondial, iar mare parte dintre aceste lucruri le implică și pe femeile trimise pe front împotriva inamicului nazist. Iar noi avem ocazia să cunoaște poveștile teribile ale câtorva dintre ele.

Acolo unde cântă racii de Delia Owens

Pe cât de discutată a fost în social media, pe atât de înduioșătoare este povestea fetei mlaștinii. Abandonată de întreaga familie, cu sau fără voia lor, Kya se luptă cu răutatea oamenilor și răzbește în viață așa cum lumea nu s-ar fi așteptat. Am empatizat cu personajul și i-am înțeles alegerile, indiferent de care au fi fost acelea. Ne dă o lecție multora dintre noi.

Cimitirul animalelor de Stephen King

Un roman al regelui Stephen King care nu putea să lipsescă din această listă. Îl aveam pe listă de foarte mult timp, de când mi-a fost recomandată și cred că este favoritul meu, din cele trei cărți ale sale pe care le-am citit până acum.

O familie formată din patru membri și un motan pe nume Winston Churchill se mută întru-un orăsel micuț care este mai periculos decât părea la o primă vedere, din cauza camioanelor care trec cu mare viteză pe șoseaua din fața caselor. Acesta este unul din motivele pentru care există un cimitir al animalelor destul de extins care se dovedește a fi mai înfricoșător decât ați crede.

The great alone (Un nou început) de Kristin Hannah

Alaska a rămas cu mine și acum, la o lună și jumătate dupa ce am terminat de citit acest roman. Mă urmărește și s-ar putea să te urmărească și pe tine pustietatea sălbatică și înghețată și iernile lungi.

De când am descoperit-o pe autoare, cel puțin una din cărțile ei se află pe lista celor mai frumoase cărți citite în anul respectiv, pentru că care darul să te atingă pprin poveștile ei.

Circe de Madeline Miller

O surpriză foarte plăcută, căreia nu mă așteptam să îi dau 5 stele atunci când am ales să o citesc. Într-o lume condusă de zei și titani, Circe nu își găsește locul. Din cauza unor greșeli, ajunge să fie pedepsită și să fie izolată pe o insulă și viața ei capată un alt sens.

Pentru mine, Circe a fost o poveste despre iubire și sacrificii.

Vremuri second-hand de Svetlana Aleksievici

Așa cum vă anunțam mai sus, Svetlana Aleksievici a intrat pe lista mea de anul acesta cu două dintre cărțile sale.

Acest volum este acum plin de semne, puse acolo unde un fragment mi-a atras atenția în mode deosebit. Avem parte de memorii alea rușilor centrate îndeosebi asupra lui Stalin și realizărilor acestora, fără a ține cont de distrugerile provocate.

Am găsit o grămadă de păreri pe care eu cred că le identific și în societatea românească și asta dovedește cât de înrădăcinate au rămas unele credințe.

Acestea sunt cele 10 cărți de pe lista mea cu cele mai frumoase cărți citite în 2020. Ar mai fi o mențiune specială, legată de varianta ilustrată a celui de-al doilea volum al seriei Harry Potter, Harry Potter și camera secretelor de J.K. Rowling dar acesta este deja un clasic al Crăciunurilor și e de la sine înțeles că are un loc special în inima mea de cititor.

Lecturi plăcute să avem și în 2021!

Ce am citit și cărți noi în biblioteca mea Q2 2020

Iată că a sosit și momentul în care să vă povestesc despre cărțile pe care le-am citit și pe care le-am cumpărat în trimestrul doi al acestui an. Articolul despre lecturile și achizițiile din primele trei luni poate fi citit aici.

Ce am citit

Luna aprilie a fost cea mai productivă din punct de vedere al cărților citite. Am reușit să termin 10 cărți iar prima dintre ele a fost Patrioții de Sana Krasikov care mi-a lăsat o impresie bună. A fost urmată de Trenul lui Lenin de Catherine Merridale, care mi-a prezentat lucruri pe care nu le știam despre acesta și călătoria lui spre Rusia.

După porția despre Rusia, am schimbat puțin macazul și am ales o carte de Agatha Christie. Este vorba despre Casa strâmbă. Am reușit să termin și Educated (Învățare) de Tara Westover care, a fost prima carte de 5 stele a anului. Alte lecturi ale lunii au fost Parada de Paște de Richard Yates și Stilista de Rosie Nixon.

Alte două lecturi de cinci stele au fost Povestea unui orfan de Pam Jenoff și Rețeaua Alice de Kate Quinn, aceasta din urmă fiind o carte pe care am ascultat-o pe Audible anul trecut și pe care mi-am dorit-o și în format fizic.

Aprilie s-a încheiat cu Vrabia roșie de Jason Matthews, care are și ecranizare, dar a cărei poveste este extrem de diferită față de carte, și al treilea volum al seriei Silozul de Hugh Howey, numit Generațiile.

Luna mai a început cu Pretty girls de Karin Slaughter, pe care eu am citit-o în spaniolă și despre care nu sunt sigură daca a fost tradusă în limba română. O lansare nouă care a intrat rapid pe lista lecturilor mele a fost Pământ american de Jeanine Cummins căreia mă așteptam să îi dau 5 stele dar, nu a ajuns să mă convingă să fac asta.

Primul audiobook al lunii florar a fost o carte din seria Walsh Family de Marian Keyes și, este vorba de volumul 5 numit The mystery of Mercy Close. Mai apoi, am ales să citesc Trandafirii pierduți de Martha Hall Kelly, care e parte din seria Liliac girls.

Următoarea lectură de 5 stele a anului, și care va intra în topul favoritelor anului, este Auschwitz Lullaby de Mario Escobar. Am ascultat-o pe Audible și este o poveste inspirată din adevărata poveste a unei femei de origine germană care ajunge cu cei cinci copii ai ei într-un lagăr de concentrare, din cauza originii soțului ei.

Dragă Edward de Ann Napolitano a fost următoarea lectură și, spuneam pe Instagram că mi-a adus aminte de Înainte de cădere. Am încheiat cu Poveștile Bardului Beedle de J.K. Rowling, în format audio.

Luna iunie a fost ceva mai slabuță în materie de lecturi pentru că, a trebui să mă mut într-un alt oraș și am fost ocupată o bună perioadă din timp cu strânsul și mutatul lucrurilor. Am participat la reading challenge-ul de 10 minute pe zi, organizat de Andreea Chiuaru și, la final de lună am constatat că am citit totuși 2060 de pagini. În plus, o să vedeți o tendință pentru cărți ceva mai rapid de parcurs în această lună.

Prima lectură a acestei luni a fost Impostoarea de E. Lockhart, urmată de Casa bântuită de Shirley Jackson și de În spatele ușilor închise de B.A. Paris. Toate aceste trei cărți pot fi încadrate la categoria cărți de mister dar niciuna dintre ele nu a reușit să mă surprindă prea mult. A urmat o altă carte de E. Lockhart, Lista iubiților mei care, face parte dintr-o serie ce poartă numele personajului principal, Ruby Oliver.

Ultimele două cărți citite în luna iunie au fost Drum în noapte de Kristin Hannah și Cadavrul din bibliotecă de Agatha Christie. Prima, mi-a plăcut destul de mult, dar nu a reușit să detroneze preferatele mele scrise de această autoare, și anume Privighetoarea și Aleea cu licurici. Romanul Agathei Christie a fost și el o lectură drăguță dar, nici una dintre cărțile ei pe care le-am citit în ultima vreme nu a devenit o favorită.

Cărți noi

Nu am mai prea cumpărat cărți noi pentru mine, cel puțin nu în format fizic pentru că, nu o să ajung prea repede în România și drept urmare nu prea am cum să le citesc. Am făcut mai multe comenzi pentru nepoata mea, care acum descoperă poveștile iar, ultimei comenzi i-am adăugat și două cărți pentru mine. Comanda a fost dată pe site-ul editurii Litera, spre finalul lunii iunie și mi-am luat Cortina de fier. Represiunea sovietică în Europa de Est, 1945-1956 de Anne Applebaum și Copiii uitați ai lui Hitler. Povestea adevărată a proframului Lebensborn și a unei femei aflate în căutarea identității sale de Ingrid Von Oelhafen. Pe cea de-a doua o aveam pe whishlistul meu de foarte mult timp iar pe prima am ales-o pentru că, în ultima vreme, am impresia că îmi plac mai mult cărțile istorice, fie că e vorba de ficțiune istorică sau non-ficțiune. Dacă ficțiunile istorice sunt preferatele mele de mai mulți ani, non-ficțiunea care are ca subiect întâmplări istorice a fost mai puțin prezentă dar, mă atrage din ce în ce mai mult.

3 cărți de non-ficțiune care te pot schimba

Vă voi vorbi astăzi despre 3 cărți de non-ficțiune pe care le-am citit și despre care cred că vă pot schimba dacă le veți citi. Dar nu este vorba despre cărți de dezvoltare personală ci despre trei cărți care spun poveștile de viață ale autorilor.

Tocmai am terminat de citit Educated de Tara Westover, o carte pe care am început-o acum o lună, dar pe care am tot evitat-o și am abandonat-o pe birou, din cauza așteptărilor mari pe care le aveam de la ea. Mi-era frică să nu îmi placă pentru că, de când a fost tradusă în limba română, o vedeam mereu pe la cititori și toți spuneau cât de impresionantă este. La câteva minute de când am terminat cartea, nu am avut astâmpăr și am decis să scriu un articol despre ea și despre alte două cărți similare, pe care le-am citit în anii trecuți și despre care am scris și pe blog.

Toate cele trei mențiuni pe care am să le fac se leagă de aceeași idee: accesul la educație. Acesta este un drept pe care orice copil îl are în lumea pe care noi o trăim dar unii, dintr-un motiv sau altul, îl desconsideră din păcate. Ceea ce nu știm sau uităm de cele mai multe ori, este câți copii își doresc să poată merge la școală și din păcate nu pot.

Prima carte pe care aș vrea să o menționez este Cenușa Angelei: o copilărie irlandeză de Frank McCourt care este de fapt o primă parte dintr-o serie în care autorul și-a împărțit biografia. Frank s-a născut în timpul Marii Crize Economice, în Statele Unite ale Americii dar, atunci când încă era foarte mic, părinții au hotărât să se întoarcă în țara natală, Irlanda unde, copilul are parte de o copilărie extrem de grea.

A doua carte despre care cred că te poate schimba dacă o citești este Castelul de sticlă de Jeannette Walls. Este despre o familie care decidă să trăiască după propriile reguli, care duce o viață nomadă. Ce m-a impresionat cel mai mult și lucrul care a rămas cu mine din 2018 când am citit cartea, este cum cei patru frați s-au ajutat unul pe altul. Există o loialitate între ei pe care rar mi-a fost dat o văd. Această carte a fost și ecranizată.

Iar cea de-a treia mențiune este cartea pe care am tocmai am terminat-o: Învățare de Tara Westover. Născută într-o familie cu mulți copii, o familie care se pregătește constant pentru finalul lumii și care trăiește după regulile și ideile tatălui, Tara reușește să pună piciorul într-o sală de clasă, în calitate de student, la 17 ani.

Un sentiment pe care mi l-au stârnit cele trei cărți este furia față de egoismul părinților. Adulții sunt cei pe care nu am reușit să îi înțeleg în niciuna dintre cărți. Cred că reușesc cumva să scoată la suprafață anumite lucruri cu care unii dintre noi s-ar putea să ne simțim identificați. De exemplu, am regăsit în Educated dorința părinților de a menține dependența copiilor față de părinți chiar și după ce aceștia și-au creat propriile familii. Faci ca mine sau ești împotriva mea.

Din motive religioase sau de credință personală, părinții iau de multe ori dreptul copiilor la educație și la sănătate. Este greu de imaginat, dar lucrurile astea se întâmplă într-un colț de lume chiar în acest moment. Nu știu cât de multe putem face noi pentru acei tineri, dar ce putem face este să citim aceste memorii ale unor copii care au reușit să cunoască lumea altfel decât o știau, care au luptat, au muncit, au învățat pentru că și-au dorit și au reușit să facă ce au visat, cu o mulțime de sacrificii și cu niște condiții mult, mult mai proaste decât cele pe care le avem noi. Avem de învățat o mulțime de lucruri, indiferent de poziția pe care o avem, și mă refer aici atât la perspectiva de părinte, adolescent sau tânăr care și-a încheiat studiile.

Este probabil lesne de înțeles că vă recomand toate cele trei cărți, ba chiar le consider lecturi obligatorii și, dacă aveți recomandări de povești similare, vă invit să le împărtășiti cu mine.

20 de cărți pentru 2020

La fel ca și anul trecut, vreau să îmi propun o anumită listă de cărți pe care să le citesc în timpul anului. Din păcate, anul trecut nu am reușit să ajung la toate cărțile propuse din diverse motive, unele legate de faptul că mi-aș dori să le citesc în limba română, pe altele le-am evitat pentru că nu m-au mai atras la fel de mult. Dar, nu vreau să renunț la ele, le-am păstrat in categoria want to read de pe Goodreads și le-am reportat pe anul 2020.

Spre deosebire de anul trecut, lista e deschisă, în sensul că nu m-am limitat strict la titluri. Am vrut să mă întorc la anumiți autori pe care i-am mai citit în trecut și am vrut să încerc alții noi, dar nu am ales un titlu anume de la aceștia. O să las instinctul să mă ghideze atunci când voi ajunge la ei.

Ce am adus din 2019

  1. Alb letal (#4 Cormoran Strike) – Robert Galbraith
  2. Ape house – Sara Gruen
  3. Magicianul – John Fowles
  4. Silozul. Generațiile (#3 Silozul) – Hugh Howey
  5. A conjuring of light (#3 Shades of magic) – V.E. Schwab
  6. Un nou început – Kristin Hannah

O altă carte pe care am adus-o din 2019, dar care nu s-a aflat în lista inițială ci într-o altă provocare, este Dosar Stalin. Genialissimul generalissim de Marius Stan și Vladimir Tismăneanu.

Ce am mai ales

Zbor în jurul soarelui de Paula McLain se află de ceva ani pe lista mea de cărți pe care vreau să le citesc. De această autoare am citit alte două cărți legate de două dintre soțiile lui Hemingway și mi-au plăcut foarte mult amândouă. De altfel, acesta este și motivul pentru care am ales să citesc și o carte de Hemingway anul acesta. Sper să îl descopăr altfel și sper să îmi placă stilul lui. Pe listă eu mi-am trecut Fiesta sau Bătrânul și marea dar, dacă aveți alte recomandări pentru mine, vă rog să mi le lăsați în comentarii.

Alte două titluri ce m-au atras sunt Acolo unde cântă racii de Delia Owens despre care am auzit impresii diverse și Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert, a cărei descriere mă atrage foarte mult.

O carte pe care mi-am dorit-o foarte mult în 2019 a fost Educated de Tara Westover, care a fost tradusă și la noi cu titlul Învățare. Cred că ați văzut-o și voi destul de des anul acesta în online. Au fost mulți bloggeri și vloggeri care au vorbit despre ea, și spre deosebire de alte cazuri, acest lucru m-a atras și mai mult.

Tot anul trecut am avut ocazia să-l citesc pe Fredrick Backman și m-am gândit că trebuie să mai citesc cel puțin o carte scrisă de acesta. Nu m-am putut decide exact la un titlu dar voi alege probabil între Scandalul și Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău.

Alți trei autori la care vreau să mă întorc în 2020 sunt Murakami, Stephen King și Ruta Sepetys. De la Murakami nu am ales nici un titlu, voi vedea ce voi alege, și vă invit să îmi recomandați ceva, dacă vreți. De la Stephen King, îmi doresc de mult timp să citesc Cimitirul animalelor dar și Sleeping beauties. Nu m-am putut decide la una din ele, așa că, din nou, las intuiția să aleagă la momentul potrivit. De la Ruta Sepetys vreau să citesc The fountain of silence, dar sper că până ajung eu la ea să se publice în limba română, pentru că vreau să o alătur celorlalte două cărți pe care le am de la ea și care sunt și cu autograf.

O altă alegere este o carte care stă de ceva timp în biblioteca mea de la București: Maestrul și Margareta de Mikhail Bulgakov.

Alte titluri pe care le-am inclus în acest reading challenge sunt: The testaments de Margaret Atwood, care este legată de Povestea slujitoarei, Red sky at moon (#2 Moscow Trilogy) de Simon Sebag Montefiore, care face parte din aceeași serie cu Sașenka și Homo deus: scurtă istorie a viitorului de Yuval Noah Harari.

Părerea mea este că e un mix bun, și sper că de această dată să pot să le citesc pe toate. Dacă, dintre cele reportate, nu voi citi anumite titluri, voi renunța la ele, pentru că sunt de părere că dacă nu ajung la ele în 2 ani probabil nu o să le citesc prea curând.

Voi vă faceți liste cu ce vreți să citiți și dacă da, care este cartea pe care doriți neapărat să o lecturați în anul 2020?