Topul cărților mele preferate din toate timpurile (a doua parte)

Săptămâna trecută povesteam despre prima parte a topului cărților mele preferate din toate timpurile și a sosit momentul să trecem la următoarele titluri care m-au cucerit.

Fata pe care ai lăsat-o în urmă de Jojo Moyes este o carte care spune povestea a două femei la distanță de aproape un secol, unite printr-un tablou cu portretul unei femei. E un roman care împletește cărțile de dragoste cu ficțiunea istorică.

Ferma animalelor de George Orwell, este cea de-a doua carte a autorului care apare în topul favoritelor mele, după O mie nouă sute optzeci și patru. Mi-ar fi fost foarte greu să aleg doar una dintre ele, pentru că mi-au plăcut foarte mult. Am mai citit și altceva scris de autor, dar acestea două au rămas cu mine. Este o fabulă politică unde animalele își alungă stăpânul de la fermă și se reorganizează dar lucrurile iau o turnură neașteptată.

Povestea slujitoarei de Margaret Atwood, este probabil extrem de populară în acest moment. Din câte îmi aduc aminte, am citit-o înainte să se facă serialul și a fost o revelație pentru mine, fiind de părere că este un scenariu ce nu pare imposibil în contextul actual. Cartea a fost publicată inițial în 1985 dar o găsesc extrem de actuală. Acțiunea se desfășoară în America, într-un viitor în care un regim religios pune stăpânire pe țară și ucide drepturile femeilor. Ele sunt împărțite pe categorii, una dintre ele fiind a slujitoarelor, transformate în mașini de făcut copii pentru familiile care nu pot să se reproducă. Scenariul este unul care nu de puține ori îți face pielea de găină.

Un băiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson este povestea adevărată a unui copil salvat de Schindler.

Alături de alți membri ai familiei sale, Leon (numele său adevărat fiind Leib Lejzon) ajunge pe lista lui Schindler de muncitori la fabrica acestuia. Acest gest i-a salvat viața. Deși este o carte destul de scurtă, care se citește destul de repede, nu este mai puțin tristă decât alte mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului.

Lista lui Schindler de Thomas Keneally este probabil, una din cele mai faimoase cărți ce au legătură cu Holocaustul, mai ales datorită ecranizării. Este dovada faptului că au existat și oameni care au riscat totul pentru a salva atâția oameni cât le-a fost posibil. Unul dintre acești oameni a fost Oskar Schindler. Dacă nu ați văzut deja filmul, sau dacă nu ați citit cartea, vă rog să o faceți! Țineți însă cont că veți plânge, fără doar și poate.

Castelul de sticlă de Jeannette Walls este povestea adevărată a autoarei și a fraților ei. Jeannette este fiica mijlocie a soților Walls și este crescută cu iubire de părinți dar fără a le asigura condiții propice de trai și fără un trai decent. Rând pe rând, încurajându-se și susținându-se reciproc, micuții reușesc să fugă și să își urmeze dorința de a merge la școală. Modul în care autoarea își expune povestea este unul prin care nu își judecă părinții.

Privighetoarea de Kristin Hannah este cartea mea favorită scrisă de această autoare. Este o carte de ficțiune istorică, ce ne spune povestea a două surori din Franța, atât de diferite una de cealaltă, dar care se iubesc. Ce m-a impresionat a fost faptul că lucrurile nu au fost îndulcite deloc, ba chiar lucrurile au fost prezentate așa cum sunt uneori în viața reală: nedrepte.

S-a vorbit la un moment dat și de o ecranizare, dar nu am reușesc să găsesc informații despre apariție.

Silozul de Hugh Howey este primul volum al seriei cu același nume și nu se compară cu nimic din ceea ce mai citisem înainte (și nici cu ce am citit după). Spune povestea unor oameni care locuiesc într-un siloz, un fel de bloc subteran, în care societatea e organizată pe nivele. Întrucât se crede că aerul este toxic, oamenii nu ies din acest siloz decât foarte rar, îmbrăcați în niște costume speciale, iar cei ce ies, nu se mai întorc niciodată. E un SF interesant, antrenant și de curând a apărut și un serial făcut după această serie.

Eu am citit Jocurile foamei de Suzanne Collins după ce aproape trecuse toată nebunia legată de seria asta. Am devenit însă rapid un fan al seriei distopice în care tineri din cele douăsprezece districte ale Panemului sunt trimiși într-un joc periculos din care numai unul va ieși câștigător.

Am văzut și filmele și mi-au plăcut la fel de mult, dar recomand să le vedeți (asta dacă nu ați făcut-o deja) după ce citiți cărțile.

Secera de Neal Shusterman este primul volum al unei serii distopice pe care am început să o citesc la mai mulți ani după ce nu mai citisem nimic atât de bun din lumea asta fantastică/SF/distopic. Prezintă un viitor în care știința a avansat atât de mult încât oamenii nu mai mor din cauze naturale și au chiar șansa trăiască mai multe vieți resetându-și “ceasul” . Însă pentru a nu scăpa numărul oamenilor de sub control, există o categorie de oameni care se ocupă cu lichidarea surplusului, dacă mi se permite o astfel de exprimare, mai dură.

Orice om îi este teamă: un partid, doi ani și trei premieri de Radu Paraschivescu este prima carte a acestuia pe care mi-am cumpărat-o și pe care am citit-o. Titlul este dat de o replică faimoase a unei doamne care a ajuns cumva să fie premierul României în anul plecării mele din țară. Sunt astfel legată la nivel sentimental de evenimentele ce au dus la scrierea acestei cărți. Este cireașa de pe tortul anilor trecuți de la Revoluție încoace. Ar trebui ca fiecare dintre noi să o citească, mai ales în prag de alegeri.

Book haul si ce am mai citit Q4 2017

Nu puteam sa nu inchei runda de carti citite si carti cumparate sau primite de-a lungul fiecarui trimestru al anului, asa ca iata-ma cu ultimul articol pentru anul 2017. Cel pentru trimestrul trei il puteti citi aici.

Ce am citit:

In luna octombrie am terminat de citit monstruletul de El laberinto de los espíritus  de Carlos Ruiz Zafón, apoi am trecut la o carte pe care o aveam in biblioteca de ceva timp dar pe care nu apucasem sa o citesc: O mare de lacrimi de Ruta Sepetys. De altfel, m-am bucurat si de Casa spiritelor de Isabel Allende unde autoarea i-a ilustrat pe cei din familia ei. Cu mine in calatoria in Aranda de Duero a pleacat Domina de L.S. Hilton, al doilea volum al seriei Maestra, un thriller cu un personaj cel putin interesant.

In luna noiembrie, prima carte pe care am terminat-o de citit a fost Lista lui Schindler de Thomas Keneally, pe care am imprumutat-o de la o colega. Este o carte pe care o recomand tuturor. Aceasta a fost urmata de Madonele din Leningrad de Debra Dean si de Rosu ca sangele, primul volum al seriei Alb ca zapada de Salla Simukka.

O carte de care-mi era teama, pentru ca nu stiam exct la ce sa ma astept, desi auzisem pareri si pareri despre ea, a fost Jocul coroanei primul volum al seriei cu acelasi nume scrisa de Evelyn Skye. Este fermecatoare, atat atmosfera creata in Rusia cat si personajele principale. Am devenit dependenta de aceasta saga.

Am reusit sa termin si Omagiu Cataloniei de George Orwell, pe care am cautat-o indelung. Imi doream sa o citesc mai ales in contextul problemelor cu care s-a confruntat Catalonia incepand cu referendumul din octombrie si pentru ca ma leaga multe amintiri de aceasta zona.

Belgravia de Julian Fellowes, autorul Downton Abbey impreuna cu Fata care citea in metrou de Christine Feret-Fleury au incheiat luna noiembrie.

Luna decembrie a venit cu o provocare de care nu prea am reusit sa ma tin, dar macar am incercat. Destinul coroanei de Evelyn Skye este al doilea volum al seriei Jocul Coroanei si incheie minunat povestea. Am descoperit apoi o minunata serie Regina tinutului Tearling, al carei prim volum se numeste  Regina adevarata de Erika Johansen.

O alta carte pe care am cautat-o mult deoarece stocurile se epuizau foarte repede, este Locuri intunecatede Gillian Flynn. Este printre cele mai bune carti citite anul acesta. Au urmat Mas alla del invierno de Isabel Allende,  o carte la care m-a atras coperta si titlul dar pe care nu am mai apucat sa o cumpar in format fizic, asa ca am citit-o in format ebook. E cu totul altceva decat ceea ce credeam, dar a fost numai buna pentru zilele libere. Si inchei cu cea mai buna carte pe care am citit-o in intreg trimestrul, si poate in intreg anul: Barbati care urasc femeil de Stieg Larsson, primul volum al seriei Millenium.

Carti noi in biblioteca mea

Am cumparat mult mai putine carti decat in perioadele anterioare deoarece am incercat sa citesc cat mai mult din ceea ce aveam deja in biblioteca. In luna octombrie am cumparat primele doua carti din saga Alba ca zapada de Salla Simukka: Rosu ca sangele si Alb ca zapada si Maestrul si margareta de Mihail Bulgakov. Cartea lunii de la Libris: Domina de L.S. Hilton iar de la Madrid mi-am cumparat de Javier Sierra – La dama azul, de C.J. Sansom Herejia si de Gadea Fitera – Como arena entre tus dedos.

In luna noiembrie am primit de la Libris cartea Belgravia de Julian Fellowes. De asemenea am profitat de reducerile de Black Friday si am cumparat: Regina adevarata de Erika Johansen, Povesti de seara pentru fete rebele de Elena Favilli si de Francesca Cavallo, pe care mi-o dorem de cand a aparut (am vazut pe bookdepository ca a aparut si volumul 2), Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay, Jocurile foamei de Suzanne Collins (toate cele 3 volume), Destinul coroanei de Evelyn Skye, pe care deja am citit-o pentru ca nu mai aveam rabdare, Locuri intunecate de Gillian Flynn (bifata de asemenea pe lista lecturilor din 2017) si Fata care citea in metrou de Christine Féret-Fleury pe care de asemenea am citit-o.

Nu puteam sa lipsesc nici de la Gaudeamus, de unde mi-am luat Agnes Grey de Anne Bronte in limba engleza si de la standul editurii ALL mi-am cumparat patru carti: Disparuti fara urma de Cecelia Ahern, Anticarul de Julian Sanchez, Glasul mortilor de Julian Sanchez si Vei fi acolo? de Guillaume Musso.

In aceeasi zi in care am vizitat Gaudeamus, am dat intamplator si peste o super oferta la Carrefour, de unde mi-am luat Oryx si Crake de Margaret Atwood si Ce-am pierdut in foc de Mariana Enriquez.

Luna cadourilor a fost extrem de speciala: am primit Simpatizantul de Viet Thanh Nguyen de la un cititor cu care-mi mai imprumut carti, secret santa mi-a daruit Castele de furie de Alessandro Baricco, Mos Nicolae a venit cu Atlas frumusetii de Mihaela Noroc si mi-am cumparat si Mica enciclopedie Lykke de Meik Wiking. Cei de la Libris mi-au oferit Ruta subterna de Colson Whitehead, pe care o citesc in prezent.

Ati citit vreuna dintre romanele mentionate? Ce carti ati gasit sub brad?

 

Cele mai frumoase carti citite in 2017

Mai sunt doar cateva zile pana vine 2018 si vreau sa impart cu voi cele mai frumoase carti citite anul acesta, asa cum am facut si anul trecut. Si tot de cateva zile Goodreads mi-a facut un rezumat a ceea ce am lecturat.

De data aceasta am impartit in categorii cele mai frumoase carti citite anul acesta, dar mi-a fost la fel de greu sa aleg, ca si anul trecut. Am constatat ca desi avem impresia ca am dat mai putine note de 5, m-am inselat. Cred ca peste 30 din cele 88 de carti citite au o asemenea nota. M-am pus pe taiat titluri si am aplicat un fel de metoda Konmari dar fara succes. Ordinea este aleatorie.v

Thrillere sau cartile care nu-s pentru stomacul tuturor.

  • Jocul lui Gerald – Stephen King. 

    Prima carte a autorului pe care am citit-o si care m-a facut sa ma indragostesc de stilul sau. In plus are si ecranizare, una destul de buna daca ar fi sa ma intrebi pe mine. Dar nici nu se putea altfel cu o astfel de carte. Recenzia ei o puteti gasi aici. Am primit o multime de recomandari legate de Cimitirul animalelor si o voi include pe lista mea pentru anul urmator.

  • Locuri intunecate – Gillian Flynn.

    Tocmai am terminat-o de citit de doar cateva zile si mi se pare geniala! am vanat-o cateva luni si mi-era putin teama ca nu o sa se ridice la inaltimea asteptarilor, dar efectiv autoarea este si ea printre cei mai buni scriitori de acest gen, din punctul meu de vedere. Efectiv nu mi-am dat seama cine a fost vinovatul! Si trebuie sa va spun ca autoarea mai are un titlu printre favoritele de anul acesta.

  • Fata din Brooklyn – Guillaume Musso.

    Ceva mai soft de aceasta data. Acest roman te tine cu sufletul la gura pana la final iar modul in care a fost construit inceputul iti trezeste interesul inca de la primele pagini. Recenzia aici.

  • Cariera malefica (#3 Cormoran Strike) – Robert Galbraith.

    Trisez putin incluzand aceasta carte aici, deoarece face parte dintr-o serie si ar trebui sa o mentionez acolo dar, subiectul m-a facut sa aleg sa o pun aici. Trebuie sa va spun de asemenea ca ar trebui sa cititi intreaga serie dedicata lui Cormoran Strike. Si ca sa va conving o sa va mai spun ca Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling (daca nu stiati deja). Recenzia acestui volum o puteti gasi aici, si pentru partea I si a IIa a seriei aici si aici.

  • Obiecte ascutite – Gillian Flynn.

    Asa cum spuneam si mai sus, mai am o carte a autoarei inclusa in acest top si asta pentru ca mi-a fost imposibil sa aleg intre cele doua titluri ale acesteia. Recenzia obiectelor ascutite se afla aici.

  • Barbati care urasc femeile (#1 Millenium) – Stieg Larsson.

    Inca o trisare pentru includerea acestui titlu in aceast categorie, dar am facut-o pentru ca romanele seriei Millenium se pot citi si separat, din punctul meu de vedere. Stieg Larsson a devenit la fel ca si Stephen King, un clasic al thrillerelor si desi nu am terminat de citit intregul roman (am facut rost de varianta impartita in doua parti), mi-a placut atat de mult pana acum incat categoric trebuie sa faca parte din lecturile preferate ale acestui an.

Lecturi obligatorii

  • Fahrenheit 451 – Ray Bradbury.

    Nu a primit neaparat 5/5 ci mai degraba un 4/5 pentru ca mi se pare ca a fost prea scurta si la subiect, dar cartea are o tema extrem de faina si de interesanta. Indicii? E cu pompieri, dar nu unii care sting focul ci unii care-l aprind.

  • Colectionarul – John Fowles.

    Acest roman te va tulbura, pot sa garantez. John Fowles ne arata pana unde poate ajunge o minte bolnava. Recenzia aici.

  • Ferma animalelor – George Orwell.

    Nu este despre ferma din Guvernul Romaniei din zilele astea, dar nu degeaba li s-a facut unora cadou aceasta carte. Si daca nu ati citit-o trebuie sa o faceti! Reflecta foarte bine unde se poate ajunge si unde ne aflam noi acum, in ciuda faptului ca a fost scris in 1945. Recenzia aici.

  • Povestea slujtoarei – Margaret Atwood.

    Chiar stiu oameni care nu au putut vedea serialul si categoric nu pot citi cartea si inteleg ca ideea ii oripileaza. Pe mine mai degraba ma ingrijoreaza pentru ca am impresia ca spune mai mult din realitate si poate viitor decat vrem sa credem. Recenzia.

Serii

  • Regina Rosie (#1 Regina Rosie) – Victoria Aveyard.

    O vom cunoaste pe fetita cu fulgerele, cea care va rasturna societatea impartita intre argintii si rosii, intre puternici si slabi, intre conducatori si condusi. Mi-era dor de o carte asa, si cum am mentionat si in recenzie, daca v-au placut eroinele din Delirium, Cronicile Lunare sau Divergent, va veti indragosti si de Mare Barrow.

  • Iuresul sabiilor si Festinul ciorilor (#3 si #4 Un cantec de gheata si foc) – George R.R. Martin.

    Nu puteau sa lipseasca aceste carti nici din topul anului acesta. Nu va lasati descurajati de marimea cartilor sau de faptul ca ati vazut serialul. Merita! Si la fel cum ii spuneam cuiva pe Facebook zilele trecute, nici eu nu intelegeam ce vede toata lumea la serial&carti, pana nu am citit si pana nu am vazut serialul. Dar este mult prea bine construita lumea din cartile astea ca sa o ratezi.

  • Defecti (#1 Defecti) – Cecelia Ahern.

    Da, Cecelia Ahern s-a apucat de serii young adult. Si chiar de unora nu le place, mie mi-a placut atat de mult incat imediat am pus mana si pe volumul doi. E chiar o poveste din care avem ce invata. Recenzia aici.

  • Trei coroane intunecate (#1 Trei coroane intunecate) – Kendare Blake.

    S-ar putea ca primele 50-100 de pagini sa nu vi se para deloc extraordinare. Dar stiti cand devine super? In ultimele 10 pagini. DA! Finalul m-a lasat masca, si desi am avut tendinta de a-mi contura o parere similara, nu m-a dus gandul chiar pana acolo. Imediat am cautat volumul doi, care nu aparuse inca. A aparut intre timp dar deocamdata nu este tradus in limba romana. Recenzia aici.

  • Jocul coroanei (#1 Jocul coroanei) – Evelyn Skye.

    Una din cele mai bune serii pe care le-am citit vreodata. Da, are trio amoros, dar nu intr-acolo mi se pare ca se centreaza povestea. Actiunea se petrece in Rusia si e fascinant. Iar volumul doi a aparut deja si la noi si se numeste Destinul coroanei.

  • Regina adevarata (#1 Regina tinutului Tearling) – Erika Johansen.

    Este cea mai recenta serie pe care am inceput-o si imi place mult de tot, intr-atat incat nu stiu daca voi mai astepta sa apara volumul doi si in limba romana. Povestea mi se pare una originala si intriganta.

  • Outlander (#1 Outlander) – Diana Gabaldon.

    In realitate sunt pe la volumul 4 al seriei, dar cred ca primul volum este cel care mi-a ramas cel mai aproape pana acum. Pentru cei care nu stiu nimic despre seria asta: Claire calatoreste in timp. Daca va pasioneaza subiectul, istoria si va plac povestile de dragoste o sa iubiti si seria aceasta. Recenziile: volumul 1, volumul 2, volumul 3.

Non fictiune

  • Arsa de vie – Souad. Titlul este unul sugestiv, nu? Povestea este una cat se poate de reala si dincolo de asta, cartea este despre puterea de a lupta si despre cum e viata in unele colturi de lume. Recenzia aici.
  • Soldatii de zinc – Svetlana Aleksievici.

    Autoarea este una dintre preferatele mele in ceea ce priveste bucati de istorie si carti de non fictiune. Fiecare carte a ei are un subiect diferit dar la fel de important. In acest roman Svetlana Aleksievici aduce in prim plan marturii cutremuratoare ale victimelor unui razboi despre care eu nu stiam. Recenzia aici.

  • Auschwitz. Alive 70 de ani coord. Romeo Couti.

    O carte despre care stiu prea putini oameni, dar care reuneste marturii ale catorva dintre supravietuitorii holocaustului. Asa cum am mai spus-o, mi se pare important sa citim astfel de carti pentru a incerca sa intelegem ceea ce s-a intamplat si sa facem tot ce putem pentru a nu se repeta greselile.  Recenzia aici.

  • Un baiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson.

    Un alt supravietuitor al dezastrului nazist si-a pus pe hartie povestea. O carte scurta, dar pe care nu o poti uita usor. Recenzia aici.

  • Lista lui Schindler – Thomas Keneally.

    Povestea reala a omului care a reusit sa salveze evrei riscand totul. Am auzit ca are si ecranizare.

Restul – diverse

  • O mare de lacrimi – Ruta Sepetys.

    Fictiune istorica ce ne spune povestea cutremuratoare a celei mai mari tragedii maritime din istorie. Recenzia aici.

  • Ultima scrisoare de dragoste – Jojo Moyes.

    Cea mai frumoasa carte de dragoste pe care am citit-o anul acesta. Au fost cateva titluri deosebite, mai ales in prima parte a anului dar aceasta a castigat. Recenzia aici.

  • Circul noptii – Erin Morgenstern.

    Cel mai plin de magie roman al anului. Recenzia aici.

  • Toate acele locuri minunate – Jennifer Niven.

    Cred ca e o carte pe care o iubesti sau o urasti. Stiti cum sunt notele pe Goodreads? Are fie o stea fie cinci stele. Dar sunt mai multe de cinci, deoarece media este 4.19.  “O emoţionantă poveste de dragoste despre o fată care învaţă să trăiască de la un băiat care vrea să moară.” Recenzia aici.

  • Pofta de ciocolata – Care Santos.

    Iar trisez putin, deoarece aceasta carte a fost printre ultimele, sau chiar ultima pe care am citit-o la final de decembrie 2016 dar nu am mai apucat sa o includ in articolul de anul trecut. Ce poate fi mai bun decat ciocolata bauta dintr-o ciocolatiera si povestile a trei femei din trei epoci diferite? Recenzia aici.

Inchei aici aceasta lista si va invit sa-mi spuneti si voi care au fost preferatele voastre de anul acesta.