Titlu în engleză: One step too far
Autor: Tina Seskis
Apariție: 7 aprilie 2013
Notă: 4/5
Am ales să citesc Cu un pas prea departe din impuls și nu am căutat nici un fel de detaliu despre ea înainte. Recunosc că m-a atras coperta ediției din limba română. În același timp, sinopsisul nu ne dă prea multe detalii: Emily Coleman se decide într-o dimineață să își părăsească viața perfectă pe care o ducea alături de soțul și copilul ei și să o ia de la capăt, să-și facă o nouă viață cu un nou nume și fără să mai menționeze vreodată cuiva ceva din trecutul ei.
Mi-a părut o carte de mister numai bună și pe măsură ce o lecturam, mi-am dat seama că-mi place atunci când autorii țes poveștile în jurul personajelor și abia spre final ne dezvăluie elementele care le-au condus către anumite decizii. Astfel, te fac să te întrebi constant despre ce s-a întâmplat și îți dorești să citești cât mai repede, ca să afli.
În plus, acțiunea se desfășoară pe două planuri. Unul, este din prezent, unde o însoțim pe Emily în noua sa viață în Londra iar cel de-al doilea începe de la nașterea lui Emily și a sorei sale gemene, Caroline și ne este povestită de un narator. De obicei, atunci când am parte de cărți a căror acțiune se desfășoară pe două planuri, eu îl prefer pe unul dintre ele dar, în Cu un pas prea departe ambele planuri mi-au plăcut și au fost bine separate, astfel încât să nu creeze confuzie printre cititori.
Ca minusuri, aș menționa faptul că deși la început autoarea pune accent șo pe Caroline și pe părinții gemenelor, pe măsură ce paginile trec, aceste personaje devin mai puțin prezente, unele dintre acestea trecând cu totul în anonimat iar accentul se pune exclusiv pe povestea lui Emily. Astfel, sunt anumite situații care rămân nerezolvate, anumite întrebări rămân fără răspunsuri.
Ca o concluzie, eu vă recomand să citiți această carte dacă aveți poftă de ceva mister care să vă țină lipit de paginile cărții dar din care să aveți și de învățat.