Regine blestemate – Cristina Morató

Titlu în spaniolă: Reinas malditas

Autor: Cristina Morató

Apariție: 2014

Type: audiobook

Notă: 4/5

Regine blestemate este o carte un pic mai diferită de alegerile mele obișnuite. Această carte a Cristinei Morató ne aduce în prim plan viețile a 6 femei, 6 regine și împărătese ale Europei. Iar ele nu au fost alese la întâmplare, viețile lor fiind pline de controverse, lucruri surprinzătoare sau tragedii.

Cele 6 femei sunt: prințesa Sissi, Împărăteasa Austriei, Maria Antonieta, Regina Franței, Cristina, Regina Suediei, Eugenia de Montijo, Împărăteasa Franței, Victoria, Regina Angliei și Alexandra Romanov, țarina Rusiei. Trebuie să recunosc că aceasta din urmă a fost cea care mi-a trezit intereseul pentru ultimul țar al Rusiei, un subiect pe care l-am investigat în amănunt ulterior. O altă favorită de-a mea a fost și prințesa Sissi, care ne este cunoscută tuturor.

Poveștile unora dintre ele le cunoșteam. Poate nu în detaliu dar, cu siguranță am mai auzit și citit despre ele. Altele însă îmi erau necunoscute, și mă refer la Cristina, Regina Suediei și la Eugenia de Montijo, cea care a fost soția lui Napoleon al III-lea.

Cred că cea mai tristă povestea este aceea a lui Sissi. Autoarea parcă reușește să ne transmită nostalgie și melancolie atunci când vorbește despre ea.

Maria Antonieta este probabil cunoscută de toată lumea, mai ales din cauza sfârșitului tragic de care a avut parte și pe care probabil nu-l merita. Afirm asta pentru că am avut ocazia să cunosc o față a sa despre care nu s-a prea vorbit în cărțile de istorie.

Cristina a Suediei a fost o femeie destul de liberă. Deseori comparată cu un bărbat, a fost cred cea mai libertină și destinsă regină dintre cele menționate în carte.

Victoria, Regina Angliei, a fost una din cele mai faimoase personalități atât din punct de vedere al longevității domniei ei, cât și din punct de vedere al evoluției țării în timpul domniei sale. Sunt însă prezentate o serie de aspecte mai puțin plăcute despre caracterul său.

Cred că este interesant să citim din când în când câte ceva despre cele care au fost reginele Europei și care au influențat într-o mai mare sau mai mică proporție evoluția istoriei. Din păcate, cartea nu este tradusă nici în lima română nici în engleză, așa că din păcate doar cei care știu spaniolă se pot bucura momentan de carte.

Călărețul de aramă (#1 Călărețul de aramă) – Paullina Simons

Titlu în engleză: The bronze horseman

Titlu în spaniolă: El jinete de bronce

Autor: Paullina Simons

Apariție: 17 iulie 2000

Followed by: Tatiana și Alexander, The summer garden

Type: ebook

Notă: 4/5

Călărețul de aramă de Paullina Simons este primul volum al seriei cu același nume, iar eu m-am decis să o citesc după ce am auzit de ea de la Diana de la Cărți de Iubit, care a vorbit numai la superlativ despre acest roman. Puteți vedea recenzia ei, video, aici.

Acțiunea începe în Leningradul anilor 1941, unde cunoaștem două surori, Tatiana și Dasha Metanov care locuiesc într-un apartament mic alături de familia lor numeroasă. Cu un război nimicitor pe cale să le invadeze viețile, soarta fetelor va urma căi nebănuite. Tatiana îl cunoaște pe Alexander, un tânăr militar, ce îi atrage atenția de la prima vedere. Ceea ce ea nu știe este faptul că și Dasha îl cunoaște pe acest tânăr misterios, și chiar mai bine decât și-ar dori Tatiana.

Călărețul de aramă ne oferă un cumul de sentimente care pornesc de la tristețe și suferință până la fericire fără margini, iar autoarea are darul de a ne face să nu lăsăm cartea din mână (iar aceasta are o mărime deloc de neglijat). Nu știm niciodată ce va urma, dar ne invită să ne gândim la tot felul de variante. Și dincolo de asta, ne arată o poveste de dragoste care dă putere celor doi protagoniști și îi ajută să treacă peste toate obstacolele.

Deși din punctul meu de vedere tendința este aceea ca cititorii să fie atrași tocmai de povestea de dragoste, pe mine m-au interesat în mod deosebit elementele istorice ce țin de război dar și de felul în care trăiau oamenii în acea perioadă extrem de grea.

Iar legat de faptul că romanul este unul destul de lung, cititorul nu simte totuși presiunea paginilor pentru că are parte de destul de multă acțiune încât să nu simtă cum trec acestea.

Personajele sunt multe și diverse, așa că avem ocazia să cunoaștem tipologii diferite de persoane. Pe unele le vom iubi, pe alte le vom disprețui, dar îtr-un final povestea nu ar mai fi fost aceeași fără toate acestea.

De ce am oferit totuși numai 4 din 5 stele pe Goodreads? Pentru că simt că nu am iubit atât de mult povestea de dragoste a protagoniștilor pe cât au făcut-o alți cititori, dar și pentru final. Pentru că mi-e teamă că acum, când s-a schimbat mediul, continuarea seriei să nu mă mai intereseze la fel de mult.

Diamantul de la miezul nopții (# 2 Tronul de cleștar) – Sarah J. Maas

Titlu în spaniolă: Corona de medianoche

Titlu în engleză: Crown of midnight

Autor: Sarah J. Maas

Apariție: 27 august 2013

Followed by: Heir of fire (Moștenitoarea focului), Queen of Shadows (Regina umbrelor), Empire of Storms (Imperiul furtunilor), Tower of Dawn, Kingdom of Ash

Preceded by: Tronul de cleștar (Throne of glass)

Notă: 5/5

La puțin timp după ce am terminat primul volum al seriei Tronul de cleștar, am început și cel de-al doilea volum pentru că îmi doream să aflu ce va mai face Celaena, după ce a câștigat turneul la care a participat în primul volum și a devenit astfel asasina Regelui.

Diamantul de la miezul nopții începe cu Celaena care duce la îndeplinire ordinele pe care teribilul rege din Erilea i le dă. Deși nu îi convine deloc situația în care se află, fata nu prea are de ales, întrucât regele a amenințat-o că dacă nu face tot ce îi spune el, Chaol și Nehemia vor avea de suferit. Pe căpitanul Chaol îl cunoaștem deja, de la primele pagini ale cărții Tronul de cleștar dar cu Nehemia facem cunoștință abia acum. Ea este o prințesă ținută împotriva voinței ei în palat, deși totul e ambalat în așa fel încât să pară că nu e ținută prizonieră.

În primul volum al seriei nu am prea avut ocazia să o cunoaștem pe sângeroasa asasină recunoscută în întreaga țară dar, în Diamantul de la miezul nopții Sarah J. Maas a vut ggrijă să ne arate de ce era ea atât de cunoscută. În același timp, nu lasă deoparte partea mai umană a Celaenei, așa că avem ocazia să vedem și cum se împrietenește ea cu prințesa Nehemia.

Magia e și ea din ce în ce mai prezentă și nu o să încetez să laud universul creat de autoare. E într-adevăr unul din cele mai compleze ținuturi despre care am citit și acestor lucruri li se adaugă complexitatea personajelor și a subiectelor secundare atinse.

Și dacă în primul volum spuneam că am avut un triunghi amoros iată că, pare că Celaena s-a decis și va alege între cei doi bărbați.

Finalul este însă magistral și ne lasă cu poftă de mai mult. Trebuie însă să recunosc că deși a trecut ceva timp de când am citit volumul doi din această serie, abia de curând m-am apucat de volumul trei. Mă gândeam la el din ce în ce mai mult.

Voi ați citit sau ați început seria Tronul de cleștar?

Un gentleman la Moscova – Amor Towles

Titlu în engleză: A gentleman in Moscow

Autor: Amor Towles

Apariție: 6 septembrie 2016

Notă: 5/5

Despre Un gentleman la Moscova nu știam nimic atunci când a fost tradus la noi. Mi-a atras atenția coperta variantei în limba engleză, așa că mi-am comandat-o de pe bookdepository.com cu prima ocazie. Iar atunci când am ales să o aleg pentru lectură, am citit și descrierea de pe spate și m-am convins că îmi va plăcea.

Acțiunea romanului scris de Amor Towles începe în anul 1922, în Moscova, unde contele Rostov este condamnat de un tribunal bolșevic la arest la domiciliu. Lucrul ciudat în această poveste este acela că “acasă” este pentru conte hotelul Metropol din capitala Rusiei. Și pentru șarmantul bărbat, lucrurile nu se opresc aici pentru că, va trebui să facă ceva ce nu a mai făcut până atunci: să muncească. Iar el va fi însoțit în această călătorie de către noi, cititorii.

Educația, eleganța și felul său de a fi, îl vor ajuta pe contele Rostov să câștige de partea sa angajații hotelului și să iasă din cele mai încurcate situații. Este un personaj încântător, amuzant, care evoluează pe măsură ce avansăm cu lectura. Practic, întregul roman se învârte în jurul vieții acestui bărbat. dar fără a fi plictisitor, Din contră, pe măsură ce trecem de jumătatea romanului, avem parte de tot mai multă acțiune.

Angajații hotelului Metropol devin ca o familie pentru conte, dar tot familie pentru el va fi și Nina, o fetiță care petrece o perioadă în hotel și care îi oferă o anumită bucurie bărbatului. O femeie importantă în viața lui este Anna Urbanova, o actriță cu care el are o relație.

Pe lângă viața contelui Rostov, în plan secund putem observa și schimbările suferite de către Uniunea Sovietică, un subiect care pe mine mă interesează din ce în ce mai tare în ultima perioadă.

Vă recomand Un gentleman la Moscova dacă vă doriți să citiți ceva diferit de ceea ce alegeți în mod obișnuit și dacă, la fel ca și pe mine, vă interesează Rusia unei epoci mai puțin cunoscută nouă.

19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019 – update Iulie 2019

În articolul 19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019, pe care l-am scris în luna ianuarie 2019, am povestit câte ceva despre cărțile pe care vreau neapărat să le citesc anul acesta. Și după ce prima jumătate a anului a trecut deja, consider că e momentul să fac o actualizare cu privire la ce am citit și ce îmi rămâne de citit pentru următoarele 6 luni din 2019.

Dar înainte de a începe, trebuie să menționez că zilele astea citesc Fiica ceasornicarului (The clockmaker’s daughter) de Kate Morton.

Ce mai am de citit

Cea mai mare parte a cărților pe care voiam să le citesc anul acesta, rămâne cea a celor necitite, care începe cu Alb letal (#4 Cormoran Strike) – Robert Galbraith, Tatuatorul de la Auschwitz – Heather Morris, pe care o am cu mine în Belgia și va urma curând și al doilea volum al seriei Arc of a Scythe, Thunderhead – Neal Shusterman

Încă îmi este puțin teamă să mă apuc de Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman. Și mă feresc și de Ape House – Sara Gruen, Magicianul – John Fowles și The summer before the war – Helen Simonson. Am fost de multe ori pe punctul de a le asculta pe Audible, dar în ultimul moment am ales altceva. Sper să ajung totuși la ele, dacă nu vara asta, măcar în toamnă. The thief of time – John Boyne este și ea o carte pe care o mai am de citit, urmată de al treilea volum din seria Silozul, Silozul. Generațiile – Hugh Howey și de tot al treilea volum al seriei Shades o magic, A conjuring of light – V.E. Schwab.

Ultima dar nu cea din urmă rămâne o carte a lui Kristin Hannah, numită Un nou început.

Ce am citit

  1. Fly Away (#2 Firefly Lane) – Kristin Hannah. 
  2. Furtuna războiului (#4 Regina Roșie) – Victoria Aveyard. 
  3. Ursul și privighetoarea (#1 Winternight trilogy) – Katherine Arden. 
  4. Un gentleman la Moscova – Amor Towles. 
  5. Station eleven – Emily St. John Mandel. A fost tradusă la noi cu numele Simfonia itinerantă.
  6. Soția călătorului în timp – Audrey Niffenegger. 
  7. Călărețul de aramă (#1 Călărețul de aramă) – Paulina Simons.

Despre unele dintre ele puteți să citiți deja pe blog. Până atunci însă, vă invit să îmi spuneți ce carte v-ați fi dorit să citiți anul acesta și dacă ați reușit să faceți asta până acum sau dacă ați amânat-o pentru semestrul doi al anului 2019.