Iată că a sosit și momentul în care să vă povestesc despre cărțile pe care le-am citit și pe care le-am cumpărat în trimestrul doi al acestui an. Articolul despre lecturile și achizițiile din primele trei luni poate fi citit aici.
Ce am citit
Luna aprilie a fost cea mai productivă din punct de vedere al cărților citite. Am reușit să termin 10 cărți iar prima dintre ele a fost Patrioții de Sana Krasikov care mi-a lăsat o impresie bună. A fost urmată de Trenul lui Lenin de Catherine Merridale, care mi-a prezentat lucruri pe care nu le știam despre acesta și călătoria lui spre Rusia.
După porția despre Rusia, am schimbat puțin macazul și am ales o carte de Agatha Christie. Este vorba despre Casa strâmbă. Am reușit să termin și Educated (Învățare) de Tara Westover care, a fost prima carte de 5 stele a anului. Alte lecturi ale lunii au fost Parada de Paște de Richard Yates și Stilista de Rosie Nixon.
Alte două lecturi de cinci stele au fost Povestea unui orfan de Pam Jenoff și Rețeaua Alice de Kate Quinn, aceasta din urmă fiind o carte pe care am ascultat-o pe Audible anul trecut și pe care mi-am dorit-o și în format fizic.
Aprilie s-a încheiat cu Vrabia roșie de Jason Matthews, care are și ecranizare, dar a cărei poveste este extrem de diferită față de carte, și al treilea volum al seriei Silozul de Hugh Howey, numit Generațiile.
Luna mai a început cu Pretty girls de Karin Slaughter, pe care eu am citit-o în spaniolă și despre care nu sunt sigură daca a fost tradusă în limba română. O lansare nouă care a intrat rapid pe lista lecturilor mele a fost Pământ american de Jeanine Cummins căreia mă așteptam să îi dau 5 stele dar, nu a ajuns să mă convingă să fac asta.
Primul audiobook al lunii florar a fost o carte din seria Walsh Family de Marian Keyes și, este vorba de volumul 5 numit The mystery of Mercy Close. Mai apoi, am ales să citesc Trandafirii pierduți de Martha Hall Kelly, care e parte din seria Liliac girls.
Următoarea lectură de 5 stele a anului, și care va intra în topul favoritelor anului, este Auschwitz Lullaby de Mario Escobar. Am ascultat-o pe Audible și este o poveste inspirată din adevărata poveste a unei femei de origine germană care ajunge cu cei cinci copii ai ei într-un lagăr de concentrare, din cauza originii soțului ei.
Dragă Edward de Ann Napolitano a fost următoarea lectură și, spuneam pe Instagram că mi-a adus aminte de Înainte de cădere. Am încheiat cu Poveștile Bardului Beedle de J.K. Rowling, în format audio.
Luna iunie a fost ceva mai slabuță în materie de lecturi pentru că, a trebui să mă mut într-un alt oraș și am fost ocupată o bună perioadă din timp cu strânsul și mutatul lucrurilor. Am participat la reading challenge-ul de 10 minute pe zi, organizat de Andreea Chiuaru și, la final de lună am constatat că am citit totuși 2060 de pagini. În plus, o să vedeți o tendință pentru cărți ceva mai rapid de parcurs în această lună.
Prima lectură a acestei luni a fost Impostoarea de E. Lockhart, urmată de Casa bântuită de Shirley Jackson și de În spatele ușilor închise de B.A. Paris. Toate aceste trei cărți pot fi încadrate la categoria cărți de mister dar niciuna dintre ele nu a reușit să mă surprindă prea mult. A urmat o altă carte de E. Lockhart, Lista iubiților mei care, face parte dintr-o serie ce poartă numele personajului principal, Ruby Oliver.
Ultimele două cărți citite în luna iunie au fost Drum în noapte de Kristin Hannah și Cadavrul din bibliotecă de Agatha Christie. Prima, mi-a plăcut destul de mult, dar nu a reușit să detroneze preferatele mele scrise de această autoare, și anume Privighetoarea și Aleea cu licurici. Romanul Agathei Christie a fost și el o lectură drăguță dar, nici una dintre cărțile ei pe care le-am citit în ultima vreme nu a devenit o favorită.
Cărți noi
Nu am mai prea cumpărat cărți noi pentru mine, cel puțin nu în format fizic pentru că, nu o să ajung prea repede în România și drept urmare nu prea am cum să le citesc. Am făcut mai multe comenzi pentru nepoata mea, care acum descoperă poveștile iar, ultimei comenzi i-am adăugat și două cărți pentru mine. Comanda a fost dată pe site-ul editurii Litera, spre finalul lunii iunie și mi-am luat Cortina de fier. Represiunea sovietică în Europa de Est, 1945-1956 de Anne Applebaum și Copiii uitați ai lui Hitler. Povestea adevărată a proframului Lebensborn și a unei femei aflate în căutarea identității sale de Ingrid Von Oelhafen. Pe cea de-a doua o aveam pe whishlistul meu de foarte mult timp iar pe prima am ales-o pentru că, în ultima vreme, am impresia că îmi plac mai mult cărțile istorice, fie că e vorba de ficțiune istorică sau non-ficțiune. Dacă ficțiunile istorice sunt preferatele mele de mai mulți ani, non-ficțiunea care are ca subiect întâmplări istorice a fost mai puțin prezentă dar, mă atrage din ce în ce mai mult.