Titlu în engleză: Winter Garden
Autor: Kristin Hannah
Apariție: 2 februarie 2010
Alte cărți ale autoarei: Privighetoarea (The Nightingale), Aleea cu licurici (Firefly lane #1), Dincolo de stele (Fly away; Firefly lane #2), Drum în noapte (Night road), Culorile vieții (True colors), Un nou început (The great alone) și altele.
Notă: 4/5
Kristin Hannah m-a cucerit ușor, ușor, prin cărțile sale, prima pe care am citit-o fiind Privigehtoarea, fiind și cea mai apreciată carte a autoarei pe Goodreads, cu un punctaj de 4.58/5 steluțe de la mai mult de 650.000 de ratinguri primite. Atunci când am cumpărat Grădina de iarnă, nu am citit nimic din sinopsis și m-am lăsat surprinsă de ce am găsit în paginile acestei cărți.
Aceasta este povestea lui Meredith și a Ninei, două surori, pe care le cunoaștem puțin atunci când sunt copii și mai târziu, la maturitate. În timp ce una a rămas acasă, se ocupă de afacerea cu livada de meri și de copii săi, cealaltă călătorește prin cele mai periculoase locuri din lume, făcând fotografii.
Atunci când tatăl lor se îmbolnăvește, cele două surori se reîntâlnesc iar pe patul de moarte, acesta le smulge o promisiune. Liantul ce a ținut mereu familia împreună și le-a oferit toată iubirea fiicelor sale, le roagă pe acestea sp-i promită că o vor asculta pe mama lor și vor avea grijă de ea în continuare.
Prin intermediul unei povești, suntem purtați în Leningradul anilor 1941 iar cititorii, împreună cu cele două femei, vor afla motivele care au dus la transformarea Anyei Whitson într-o stană de piatră atunci când se află în preajma fetelor.
Ca și în alte cărți unde acțiunea este împărțită între trecut și prezent, eu prefer poveștile din trecut, așa că aceasta a fost partea mea preferată. De altfel, este și partea care m-a făcut să o înțeleg pe bătrâna care iese în frig, iarna, în Alaska, și petrece ore întregi în grădina de iarnă, îmbrăcată necorespunzător.
Nina, mânată poate de jurnalistul din ea, este cea care insistă ca mama ei să le spună întreaga poveste. Meredith, în ciuda faptului că este la fel de prezentă în carte ca și sora ei mai mică, m-a atras mai puțin prin caracterul ei, reacțiile și deciziile pe care le ia.
Vă recomand Grădina de iarnă îndeosebi pentru povestea din timpul războiului, pentru finalul total surprinzător dar și pentru evoluția personajelor feminine din prezent.