Titlu în engleză: The ship of brides
Autor: Jojo Moyes
Apariție: 2005
Nota: 3/5
În căutarea unui destin ne spune o poveste de la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial când, peste șase sute de femei pornesc în aventura regăsirii soților și logodnicilor la bordul unui portavion.
Dintre acestea, remarcăm patru dintre tinere, extrem de diferite, dar ale căror destine se împletesc în drumul spre regăsirea bărbaților alături de care își doresc să formeze o familie. În mod normal, astfel de călătorii se desfășurau pentru tinerele soții în vapoare pentru pasageri, dar de această dată cele peste 600 de femei călătoresc alături de peste 1000 de marinari și bărbați care se întorc de la război. Cartea are la bază fapte reale iar călătoria se va întinde pe șase săptămâni, cu o traiectorie ce merge de la Sydney până în Plymouth.
Așa cum am spus și mai sus, noi vom urmări îndeaproape patru dintre tinere: Margaret, Avice, Frances și Jean, care vor împări aceeași cameră. Vom cunoaște situația fiecăreia și motivele pe care le-au avut pentru a-și părăsi țara și a pleca în căutarea unui nou destin. Una dintre ele este însărcinată și-și părăsește familia cu tristețe, pentru a se alătura noii ei familii, în Anglia. Îi este teamă de cum va fi primită și privită. Alta, provine dintr-o familie înstărită și a fost crescută pentru a devenit soție și pentru a se mândri cu asta. Cea de-a treia a fost asistentă medicală în ultimii patru ani, după un trecut întunecat. Nu prea vorbește despre ea iar sufletul ei poartă urme adânci de tristețe. Își dorește să aibă parte de un nou început în Anglia. Este personajul meu preferat, cu care am rezonat cel mai bine. Ultima femeie, este de fapt o adolescentă în vârstă de 16 ani, naivă și plină de energia dată de vârstă. Cred că este una dintre persoanele a căror viață va fi cel mai mult afectată.
Jojo Moyes reușește să transmită ceea ce au trăit personajele la bordul acelui portavion, cum s-au schimbat ele, cum au interacționat cu bărbații de la bord și cum le-a afectat asta. Ceea ce nu mi-a plăcut deloc au fost începutul și finalul romanului. Și mă refer la modul prin care autoarea ne-a introdus în poveste. Deși este ca o semnătură pentru majoritatea operelor scrise de ea, pe care eu le-am citit, partea care se referă la prezent m-a dezamăgit de această dată. Mai bine intra direct în pâine, cred că ar fi fost mai drăguț. Nu mi-au plăcut personajele de la început și de la final și nici legătura creată cu trecutul și cu povestea în sine. Dar poate nu am înțeles eu cum trebuie lucrurile.