Lecturi de vara

Mi-aș dori să am suficient timp și curaj să particip la un maraton de lectură dar cum nu mă prea încumet (momentan), am ales o varianta mai ușoară și m-am provocat să mai citesc o parte din cărțile necitite din biblioteca mea dar și cărți ce mi-au trezit interesul.

În lista de mai jos nu veți găsi neapărat noutățile verii ci mai degrabă continuări ale unor serii începute anul trecut și anul acesta, serii faimoase pe care eu încă nu le-am citit, cărți fantasy și distopii dar și o carte de non ficțiune.

Iată despre ce este vorba:

  • Seria Jocurile foameide Suzanne Collins pe care  nu am citit-o deși am vrut, dar nu am văzut nici filmele și nici nu am de gând să le văd până nu reușesc să termin întreaga serie. Dacă nu reușesc să citesc toate  cele 3 cărți anul acesta, măcar una în acestă vară.
  • Bibliotecara de la Auschwitz de Antonio G. Iturbe – nu este prima dată când includ acest roman într-un reading challenge, dar sper ca de această dată să mă țin de treabă.

  • Viață după viață de Kate Atkinson este o carte pe care am cumpărat-o de la Bookfest 2018 și care mi-a atras atenția atunci. Pare extrem de interesantă.

  • Caraval de Stephanie Garber – o altă carte pe care o am de ceva timp în bibliotecă și pe care m-am hotărât să o citesc în sfârșit.

  • Orașul pustiu de Ransom Riggs, este al doilea volum al seriei Miss Peregrine și îmi doresc să aflu ce s-a îmtâmplat cu protagoniștii noștri.

  • Jumătate de viață  de Care Santos – dupa cum puteți observa, pătrățelul din dreptul acesti cărți este colorat, ceea ce înseamnă că am citit-o deja. Ceea ce vă pot menționa deocamdată este că am început-o dimineața pe la 11 și până seara a fost gata (are vreo 300 și un pic de pagini). Mi-a plăcut atât de mult și m-a prins atât de tare încât categoric o recomand pentru vara asta.

  • Orașul oaselor  de Cassandra Clare. Primul volum al seriei Instrumente mortale se află și el în biblioteca mea și deșl poate că nu mai sunt la vârsta la care să ma prindă foarte tare, sunt curioasă și vreau să văd ce impresie îmi va lăsa. Știu că este o serie foarte iubită și m-am săturat să se vorbească despre personaje și eu să nu știu despre cine este vorba 🙂

  • Silozul. Începuturile de Hugh Howey este cel de-al doilea volum al seriei Silozul. Pe primul l-am terminat de lecturat în urmă cu câteva săptămâni și mi-a plăcut tare mult.

  • Oryx și Crake de Margaret Atwood. Prima dată m-a atras autoarea, apoi descrierea. Daca-i la fel de bună ca Povestea slujitoarei o va urma curând și cel de-al doilea volum.

  • Adunarea umbrelor de V.E. Schwab este și ea a doua carte din seria Culorile magiei. Mi-a plăcut extrem de mult primul volum și m-am bucurat atunci când am văzut că a apărut și cel de-al doilea volum în limba română.

  • Sapiens. Scurtă istorie a omenirii de Yuval Noah Harari este singura carte de non fincțiune din lista mea. Sper să am timp să o răsfoiesc.

  • Crucea de foc de Diana Gabaldon este cel de-al cincilea volum al seriei Călătoarea și pentru că nu mai citisem de ceva timp continuarea aventurilor lui Jamie și Clare, am adăugat-o la finalul listei. De altfel, deja o citesc.

Îmi dau seama că sunt destul de multe cărți și nu-s deloc scurte, dar voi încerca să citesc cât mai multe dintre ele. Voi ce vreți să citiți în acestă vară?

Jpeg

One Reply to “Lecturi de vara”

Leave a Reply