Am ales să citesc Cu un pas prea departe din impuls și nu am căutat nici un fel de detaliu despre ea înainte. Recunosc că m-a atras coperta ediției din limba română. În același timp, sinopsisul nu ne dă prea multe detalii: Emily Coleman se decide într-o dimineață să își părăsească viața perfectă pe care o ducea alături de soțul și copilul ei și să o ia de la capăt, să-și facă o nouă viață cu un nou nume și fără să mai menționeze vreodată cuiva ceva din trecutul ei.
Mi-a părut o carte de mister numai bună și pe măsură ce o lecturam, mi-am dat seama că-mi place atunci când autorii țes poveștile în jurul personajelor și abia spre final ne dezvăluie elementele care le-au condus către anumite decizii. Astfel, te fac să te întrebi constant despre ce s-a întâmplat și îți dorești să citești cât mai repede, ca să afli.
În plus, acțiunea se desfășoară pe două planuri. Unul, este din prezent, unde o însoțim pe Emily în noua sa viață în Londra iar cel de-al doilea începe de la nașterea lui Emily și a sorei sale gemene, Caroline și ne este povestită de un narator. De obicei, atunci când am parte de cărți a căror acțiune se desfășoară pe două planuri, eu îl prefer pe unul dintre ele dar, în Cu un pas prea departe ambele planuri mi-au plăcut și au fost bine separate, astfel încât să nu creeze confuzie printre cititori.
Ca minusuri, aș menționa faptul că deși la început autoarea pune accent șo pe Caroline și pe părinții gemenelor, pe măsură ce paginile trec, aceste personaje devin mai puțin prezente, unele dintre acestea trecând cu totul în anonimat iar accentul se pune exclusiv pe povestea lui Emily. Astfel, sunt anumite situații care rămân nerezolvate, anumite întrebări rămân fără răspunsuri.
Ca o concluzie, eu vă recomand să citiți această carte dacă aveți poftă de ceva mister care să vă țină lipit de paginile cărții dar din care să aveți și de învățat.
Știu că sfârșitul lunii iulie se apropie dar, pentru mine, luna august a devenit în ultimii ani un fel de etalon de vacanță de vară așa că, deși nu am planificat nici un concediu pentru această lună, am ales totuși să fac un reading challenge de vară dar, unul puțin diferit de altele făcute până acum.
Am ales o serie de cărți din diferite tipuri, cărți pe care îmi doream să le citesc dar la care parcă nu ajungeam niciodată și, planul este ca, pe măsură ce termin de citit lecturile curente, să extrag din grămada respectivă de bilețele un alt titlu sau poate chiar două. Am ales deja două titlu aseară și din fericire am ales două cărți din categorii diferite.
Înainte să vă spun exact care sunt categoriile și titlurile aferente, vreau să menționez și faptul că lecturile mele nu se vor limita doar la această listă. Dacă o să am poftă să citesc altceva o să aleg fără nici o problemă mai ales că, pe listă sunt atât de multe titluri încât nu cred că o să îmi ajungă timpul să le citesc pe toate până în septembrie.
Non ficțiune
O librărie în Berlin: extraordinara evadare a unei femei din calea nazismului – Françoise Frenkel
Ce știu cu adevărat – Oprah Winfrey
Siajul morții. Ultima călătorie a navei Lusitania – Erik Larson
Vremuri second hand – Svetlana Aleksievici
Ficțiune istorică
Biblioteca din Paris – Janet Skeslien Charles
Arhitectul parizian – Charles Belfoure
Regii blestemați. I. Regele de fier – Druon Maurice
Ficțiune
Vanessa mea cea întunecată – Kate Elizabeth Russell
Swing time – Zadie Smith
Primăvara în Toscana – Santa Montefiore
Cabaret Biarritz – José C. Vales
Prietena mea genială (#1 Prietena mea genială) – Elena Ferrante
Măștile fricii – Camelia Cavadia
Îmi pare rău, sunt așteptată – Agnès Martin-Lugand
Hoțul de oglinzi – Martin Seay
Prințesa Diana. Povestea nespusă – Monica Ali
Pânza de păianjen – Cella Serghi
Clasici
Rațiune și simțire – Jane Austen
Anna Karenina – Lev Tolstoi
Thriller/Mister
Pacienta tăcută – Alex Michaelides
Lanțul – Adrian McKinty
Crede-mă când mint – J.P. Delaney
Copilul – Fiona Barton
Tu – Caroline Kepnes
Victimă fără chip (#1 Fabian Risk) – Stefan Ahnhem
Cam astea sunt categoriile și cărțile alese pentru acest reading challenge. Dintre ele, am tras la sorți două: Pânza de păianjen de Cella Serghi și Ce știu cu adevărat de Oprah Winfrey. De prima m-am ferit mult timp, deși mă atrage mult prin titlu iar pe a doua am vrut să o citesc de cum am dat cu ochii de ea. Așadar, una-i caldă, alta nu prea.
Așa cum vă spuneam, probabil nu voi avea timp să le citesc pe toate, dar măcar voi parcurge câteva dintre ele în perioada ce urmează. Spor la citit să avem!
Pe Tatiana de Rosnay eu am descoperit-o prin intermediul cărții ‘Se numea Sarah’, al cărui subiect este diferit de cel abordat în ‘Anotimpul ploilor’. Pentru că acel roman mi-a plăcut foarte mult, am căutat și alte cărți ale autoarei iar, cartea despre care vă povestesc astăzi m-a atras din momentul în care a fost anunțată apariția ei. Între timp, am mai citit și ‘Vieți secrete’, care se apropie un pic mai mult de temele abordate și în ‘Anotimpul ploilor’. Dar nici una din aceste două titluri nu au reușit să îmi placă la fel de mult ca primul.
‘Anotimpul ploilor’ este povestea familiei Malegarde care, se pregătește să sărbătorească cea de 70-a aniversare a tatălui, în Paris. Din păcate momentul ales de aceștia nu este cel mai potrivit deoarece, orașul luminilor este în pragul unui dezastru natural cauzat de ploile neîncetate. Prin ochii fotografului Linden Malegarde, cel mai mic dintre copii cuplului Malegarde, descoperim Parisul așa cum probabil puțini îl știu: cenușiu și sub ape. Iar pe măsură ce orașul se scufundă ușor, ușor, secretele și temerile membrilor familiei ies la suprafață.
Dar cine sunt cei care fac parte din familia Malegarde? Tatăl, Paul, este un arboricultor cunoscut și melancolic, căsătorit cu Lauren, o americancă ce e dispusă să facă din weekendul de sărbătoare un adevărat succes. Cei doi copii ai cuplului sunt Tilia și Linden, ea căsătorită la rândul ei și cu dorința de a păstra cele mai negre lucruri din viața ei cât mai ascunse iar el un fotograf de succes dar cu teama că, în ciuda renumelui, este o dezamăgire pentru cei care i-au dat viață.
Eu nu sunt un mare fan al poveștilor de familie și atât și, de aceea, îmi este mai greu să ofer note mai mari cărților de acest tip. Ceea ce a salvat însă totul a fost, modul în care autoarea scrie pentru că, are un mod special prin care ne prezintă lucrurile. Finalul a fost însă destul de abrupt și m-a făcut să ofer doar 3 din 5 stele pe Goodreads.
Iată că a sosit și momentul în care să vă povestesc despre cărțile pe care le-am citit și pe care le-am cumpărat în trimestrul doi al acestui an. Articolul despre lecturile și achizițiile din primele trei luni poate fi citit aici.
Ce am citit
Luna aprilie a fost cea mai productivă din punct de vedere al cărților citite. Am reușit să termin 10 cărți iar prima dintre ele a fost Patrioții de Sana Krasikov care mi-a lăsat o impresie bună. A fost urmată de Trenul lui Lenin de Catherine Merridale, care mi-a prezentat lucruri pe care nu le știam despre acesta și călătoria lui spre Rusia.
După porția despre Rusia, am schimbat puțin macazul și am ales o carte de Agatha Christie. Este vorba despre Casa strâmbă. Am reușit să termin și Educated (Învățare) de Tara Westover care, a fost prima carte de 5 stele a anului. Alte lecturi ale lunii au fost Parada de Paște de Richard Yates și Stilista de Rosie Nixon.
Alte două lecturi de cinci stele au fost Povestea unui orfan de Pam Jenoffși Rețeaua Alice de Kate Quinn, aceasta din urmă fiind o carte pe care am ascultat-o pe Audible anul trecut și pe care mi-am dorit-o și în format fizic.
Aprilie s-a încheiat cu Vrabia roșie de Jason Matthews, care are și ecranizare, dar a cărei poveste este extrem de diferită față de carte, și al treilea volum al seriei Silozul de Hugh Howey, numit Generațiile.
Luna mai a început cu Pretty girls de Karin Slaughter, pe care eu am citit-o în spaniolă și despre care nu sunt sigură daca a fost tradusă în limba română. O lansare nouă care a intrat rapid pe lista lecturilor mele a fost Pământ american de Jeanine Cummins căreia mă așteptam să îi dau 5 stele dar, nu a ajuns să mă convingă să fac asta.
Primul audiobook al lunii florar a fost o carte din seria Walsh Family de Marian Keyes și, este vorba de volumul 5 numit The mystery of Mercy Close. Mai apoi, am ales să citesc Trandafirii pierduți de Martha Hall Kelly, care e parte din seria Liliac girls.
Următoarea lectură de 5 stele a anului, și care va intra în topul favoritelor anului, este Auschwitz Lullaby de Mario Escobar. Am ascultat-o pe Audible și este o poveste inspirată din adevărata poveste a unei femei de origine germană care ajunge cu cei cinci copii ai ei într-un lagăr de concentrare, din cauza originii soțului ei.
Dragă Edward de Ann Napolitano a fost următoarea lectură și, spuneam pe Instagram că mi-a adus aminte de Înainte de cădere. Am încheiat cu Poveștile Bardului Beedle de J.K. Rowling, în format audio.
Luna iunie a fost ceva mai slabuță în materie de lecturi pentru că, a trebui să mă mut într-un alt oraș și am fost ocupată o bună perioadă din timp cu strânsul și mutatul lucrurilor. Am participat la reading challenge-ul de 10 minute pe zi, organizat de Andreea Chiuaru și, la final de lună am constatat că am citit totuși 2060 de pagini. În plus, o să vedeți o tendință pentru cărți ceva mai rapid de parcurs în această lună.
Prima lectură a acestei luni a fost Impostoarea de E. Lockhart, urmată de Casa bântuită de Shirley Jackson și de În spatele ușilor închise de B.A. Paris. Toate aceste trei cărți pot fi încadrate la categoria cărți de mister dar niciuna dintre ele nu a reușit să mă surprindă prea mult. A urmat o altă carte de E. Lockhart, Lista iubiților mei care, face parte dintr-o serie ce poartă numele personajului principal, Ruby Oliver.
Ultimele două cărți citite în luna iunie au fost Drum în noapte de Kristin Hannah și Cadavrul din bibliotecă de Agatha Christie. Prima, mi-a plăcut destul de mult, dar nu a reușit să detroneze preferatele mele scrise de această autoare, și anume Privighetoarea și Aleea cu licurici. Romanul Agathei Christie a fost și el o lectură drăguță dar, nici una dintre cărțile ei pe care le-am citit în ultima vreme nu a devenit o favorită.
Cărți noi
Nu am mai prea cumpărat cărți noi pentru mine, cel puțin nu în format fizic pentru că, nu o să ajung prea repede în România și drept urmare nu prea am cum să le citesc. Am făcut mai multe comenzi pentru nepoata mea, care acum descoperă poveștile iar, ultimei comenzi i-am adăugat și două cărți pentru mine. Comanda a fost dată pe site-ul editurii Litera, spre finalul lunii iunie și mi-am luat Cortina de fier. Represiunea sovietică în Europa de Est, 1945-1956 de Anne Applebaum și Copiii uitați ai lui Hitler. Povestea adevărată a proframului Lebensborn și a unei femei aflate în căutarea identității sale de Ingrid Von Oelhafen. Pe cea de-a doua o aveam pe whishlistul meu de foarte mult timp iar pe prima am ales-o pentru că, în ultima vreme, am impresia că îmi plac mai mult cărțile istorice, fie că e vorba de ficțiune istorică sau non-ficțiune. Dacă ficțiunile istorice sunt preferatele mele de mai mulți ani, non-ficțiunea care are ca subiect întâmplări istorice a fost mai puțin prezentă dar, mă atrage din ce în ce mai mult.
Titlu în franceză: L’immeuble des femmes qui ont renoncé aux hommes
Autoare: Karine Lambert
Apariție: 7 mai 2014
Notă: 3/5
Femeile care au renunțat la bărbați de Karin Lambert este un roman despre femei, așa cum o spune și numele. Această carte spune povestea a cinci femei care, din motive diferite, au renunțat la a mai crede în dragoste și implicit în bărbați.
Trei din femei locuiesc într-o clădire care aparține celei de-a patra, Regina, o fostă balerină ajunsă la bătrânețe. Lor li se adaugă și o a cincea, Juliette, care este cea mai tânără și care, spre deosebite de celelalte, nu a renunțat la iubire. Ba ea are mai mult ca niciodată nevoie de iubire, întrucât toată viața a simțit lipsa afecțiunii părinților săi și s-a simțit ca un intrus în relația lor.
Regina refuză să iasă sau să fie văzută prea mult, deoarece nu dorește ca nimeni să o vadă în starea în care a ajuns după succesul de care s-a bucurat toată viața. Giuseppina este o altă locatară a clădirii Reginei. Ea este de fel din Sicilia și a făcut parte dintr-o familie de bărbați care i-au făcut tot timpul viața un calvar, începând cu frații și tatăl ei și continuând cu soțul acesteia.
Simone a avut un copil din flori, Diego, care a ajuns la maturitate iar ea nu își dorește să-și dedice viața altui bărbat iar Rosalie, este căsătorită dar, soțul ei a părăsit-o și îi trimite o scrisoare din când în când.
Pe cele cinci le leagă nu doar faptul că locuiesc în aceeași clădire și trebuie să țină cont de regula impusă de Regina cu privire la bărbați, singurul acceptat în interior fiind un motan, ci și faptul că ajung să lege o prietenie și să își construiască o rutină împreună.
Femeile care au renunțat la bărbați este un roman lejer, ușor de parcurs, perfect pentru o zi de vară în care, cu excepția poveștii Juliettei, nu se intră prea mult în viețile celorlalte femei. Deși autoarea a conturat niște personaje plăcute și interesante, ea evită să intre prea mult în detalii, întrucât romanul ar fi devenit unul mult mai lung și încărcat emoțional. Se menține astfel o linie de umor și pozitivitate în ciuda greutăților prin care trec doamnele.
Recomand această carte despre femei nu doar femeilor. Cred că este o lectură potrivită oricui își dorește să citească un roman protagonizat în întregime de femei dar, unde bărbații sunt totuși omniprezenți.
