Înainte să fim ai voștri – Lisa Wingate

Titlu în engleză: Before we were yours

Autor: Lisa Wingate

Apariție: 6 iunie 2017

Notă: 4/5

Aceasta este prima carte scrisă de Lisa Wingate pe care am citit-o și. m-a atras de când am citit pentru prima dată sinopsisul. Deși subiectul este puțin diferit, mi-a adus cumva aminte de Trenul orfanilor de Christina Baker Kline.

Locul unde începe povestea este Memphis, în 1939, unde o familie cu 5 copii locuiește pe o barcă ce le ține loc și de casă, pe Misisipi. Într-o noapte, mama are nevoie de ajutor medical deoarece este pe punctul de a da naștere altor 2 copii și lucrurile se complică așa că, cei 5 rămân singuri pe barcă.

Din nefericire, cineva vine să-i ia și nimeni nu este acolo să îi apere. Sunt considerați orfani, sunt mințiți și duși la un orfelinat. Ajung astfel în ghearele Asociației Orfelinatelor de copii din Tennessee, asociație condusă de Georgia Tann. Această femeie chiar a existat în realitate și s-a ocupat cu traficul de copii, orfani sau nu, răpiți pentru a fi dați în adopție și vânduți unor familii bogate care nu puteau avea copii.

Rill Foss, una dintre naratoarele acestei povești speră și luptă să-și țină frații și surorile aproape dar, acest război este extrem de greu. Alți naratori ai poveștii sunt Audrey Stafford și May Crandall. Avery își dorește să afle povestea bunicii sale și a secretelor pe care aceasta le-a ascus atâta timp dar și legătura pe care ea o are cu această May Crandall.

Povestea celor 5 frățiori este extrem de dură și tristă dar, este partea care mi-a plăcut cel mai mult în această carte. Avery, deși este un personaj destul de interesant, nu m-a făcut să empatizez cu ea suficient de mult.

Atunci când am început cartea nu știam că Georgia Tann și asociația ei au fost reale și au făcut aceste fapte condamnabile. Poate pe de o parte le-au dat ocazia să aibă o viață mai bună dar, nu este deloc corect să vinzi pe bani grei niște copii care nu sunt nici măcar orfani. Mulți au fost despărțiți pe nedrept de părinții lor, fără ca aceștia să își dea acordul și fără a avea dreptul de a-i recupera vreodată.

Înainte să dim ai voștri de Lisa Wingate este o poveste emoționantă, dificilă, dar cu un final ce aduce puțină speranță, chiar dacă nu este cel mai fericit. Vă recomand cartea pentru a descoperi și alte povești diferite de ceea ce citim de obicei. Este o carte ce ne invită la analiză, la iubire dincolo de greutăți, la luptă și la speranță. Este o bună lecție despre sângele care nu se face apă.

Fetița pe care au lăsat-o în urmă – Roxanne Veletzos

joker123

Titlu în engleză: The girl they left behind

Autor: Roxanne Veletzos

Apariție: 9 octombrie 2018

Notă: 4/5

Fetița pe care au lăsat-o în urmă este un roman care mi-a atrat atenția de când am văzut-o pentru prima dată și, în afară de motivul legat de subiectul pe care îl atinge, un alt motiv este acela că autoarea este de origine română și, acțiunea începe pe străzile din București.

Într-o noapte friguroasă de iarnă, în luna ianuarie 1941, o fetiță evreică este găsită pe scările unei clădiri din București. Dat fiind că România tocmai s-a aliat cu Germania, soarta evreilor din această țară este la fel de neclară și, ei sunt în pericol la fel ca în orice altă țară ocupată sau aliată a nemților.

Fetița ajunge într-un orfelinat din București, de unde este adoptată de Anton și Despina, un cuplu care nu are copii. Aceștia o vor numi Natalia și îi vor da o șansă la o viață mai bună.

De altfel, Anton și Despina sunt și numele celor doi oameni care au înfiat-o pe bunica autoarei. Această carte este practic inspirată din povestea bunicii autoarei, care a fost abandonată de părinți, pentru a scăpa cu viață din Programul de la București, o întâmplare reală, din 1941, unde mii de evrei au fost scoși din casele lor, bătuți și chiar omorâți.

Natalia va avea o relație extrem de apropiată de părinții săi adoptivi iar aceștia vor face tot ce le stă în putință pentru viitorul ei atunci când, România intră sub ghearele de fier al sovieticilor.

Mi-a plăcut foarte mult această carte și, mi-aș dori să descopăr tot mai multe povești din acele vremuri ale României. Din păcate, eu nu am studiat foarte mult istoria României, deoarece am făcut liceul în altă țară dar, îmi place să descopăr astfel de istorii. Aceasta este prima carte pe care eu o citesc, a cărei acțiune și desfășurare îmi dă ocazia să descopăr altfel Bucureștiul acelor ani.

Roxanne Veletzos ne prezintă povestea Nataliei nu doar în timpul celui de-al doilea Război Mondial dar, și în timpul stăpânirii sovieticilor, acestea fiind două perioade extrem de importante din istoria țării noastre.

Vă recomand această carte și astfel vă invit să încurajăm împreună scriitorii români să abordeze astfel de subiecte.

Colivia de aur (#1 Fayes hämnd) – Camilla Läckberg

buy dnp online

Titlu în original: En bur av guld

Autor: Camilla Läckberg

Apariție: 21 martie 2019

Alte cărți ale autoarei: Prințesa ghețurilor (The ice princess; Fjällbacka #1), Predicatorul (The preacher; Fjällbacka #2) și altele

Notă: 3/5

Colivia de aur este o carte care mi-a atras atenția de când am văzut-o pentru prima dată. Cunoșteam autoarea, pentru că am mai citit Prințesa ghețurilor și mă așteptam ca și aceasta să fie o carte de mister, un thriller, dar nu am vrut să aflu alte detalii înainte să o citesc.

Deși acțiunea să desfășoară în Stockholm, există o asemănare cu Prințesa ghețurilor pentru că locul unde începe cu adevărat povestea lui Faye este chiar Fjällbacka. Se pare că, deși este vorba despre o altă serie, autoarea leagă poveștile de acel oraș.

Revenind însă la cartea noastră, o cunoaștem pe Faye care, în ochii celorlalți pare că are o viață perfectă: un soț drăguț, o fiică și un apartament luxos în Stockholm. Dar în spatele acestei vieți, Faye are un trecut, care o mai urmărește încă și care contribuie la felul în care ea se simte: închisă într-o colivie. Însă nu doar trecutul pe care ea l-a lăsat în urmă în Fjällbacka, este cel care o face să se simtă așa, ci și un eveniment care declanșează acel ceva în ea. Faye redevine ceea ce a fost și înainte de a avea o nouă viață în capitală.

Atunci când a ajuns în Stockholm, Faye era încă foarte tânără și s-a înscris la studii. Și-a dat seama că e foarte bună la ceea ce face și că se pricepe la numere. Tot acolo îl cunoaște pe Jake și pe prietenul lui cel mai bun.

Pentru prima dată, Faye simte că lucrurile merg bine în viața sa și pentru că relația dintre ea și Jack evoluează frumos, femeia decide să renunțe la studii și să se angajeze pentru a-i susține financiar pe cei doi prieteni în formarea companiei la care visează. Ea contribuie chiar și la alegerea numelui și mi s-a părut cam nedrept că ea a fost cea care a trebuit să se sacrifice, fiind cea mai bună dintre ei.

Chiar și atunci când afacerea crește și cei doi prieteni ajung milionari, Faye nu se întoarce la studii, ci rămâne acasă pentru a se ocupa de fiica ei și de casă, simțindu-se în siguranță din punct de vedere financiar datorită soțului. Însă, într-o zi, descoperă ceva despre Jack, care o va face să regrete decizia de a se fi sacrificat pentru acesta. Se va afla într-o situație în care n-a crezut că va ajunge și, va începe să plănuiască o răzbunare.

Prin această schimbare în Faye, mi se pare că autoarea a vrut să atragă atenția asupra miilor de femei aflate într-o situație similară cu cea a personajului nostru. Femei care renunță la ele însele și devin accesorii în brațele bărbaților care, nu se vor gândi de două ori dacă să le înlocuiască cu o altă variantă a lor, dar mai tânără.

Mi-a plăcut această carte dar, mi s-a părut puțin cam exagerată răzbunarea atât de bine bună în scenă și asta m-a făcut să îi dau doar 3 din 5 stele pe Goodreads. Dar, este o carte pe care o recomand, o lectură interesantă și antrenantă.

Grădina de iarnă – Kristin Hannah

xe88

Titlu în engleză: Winter Garden

Autor: Kristin Hannah

Apariție: 2 februarie 2010

Alte cărți ale autoarei: Privighetoarea (The Nightingale), Aleea cu licurici (Firefly lane #1), Dincolo de stele (Fly away; Firefly lane #2), Drum în noapte (Night road), Culorile vieții (True colors), Un nou început (The great alone) și altele.

Notă: 4/5

Kristin Hannah m-a cucerit ușor, ușor, prin cărțile sale, prima pe care am citit-o fiind Privigehtoarea, fiind și cea mai apreciată carte a autoarei pe Goodreads, cu un punctaj de 4.58/5 steluțe de la mai mult de 650.000 de ratinguri primite. Atunci când am cumpărat Grădina de iarnă, nu am citit nimic din sinopsis și m-am lăsat surprinsă de ce am găsit în paginile acestei cărți.

Aceasta este povestea lui Meredith și a Ninei, două surori, pe care le cunoaștem puțin atunci când sunt copii și mai târziu, la maturitate. În timp ce una a rămas acasă, se ocupă de afacerea cu livada de meri și de copii săi, cealaltă călătorește prin cele mai periculoase locuri din lume, făcând fotografii.

Atunci când tatăl lor se îmbolnăvește, cele două surori se reîntâlnesc iar pe patul de moarte, acesta le smulge o promisiune. Liantul ce a ținut mereu familia împreună și le-a oferit toată iubirea fiicelor sale, le roagă pe acestea sp-i promită că o vor asculta pe mama lor și vor avea grijă de ea în continuare.

Prin intermediul unei povești, suntem purtați în Leningradul anilor 1941 iar cititorii, împreună cu cele două femei, vor afla motivele care au dus la transformarea Anyei Whitson într-o stană de piatră atunci când se află în preajma fetelor.

Ca și în alte cărți unde acțiunea este împărțită între trecut și prezent, eu prefer poveștile din trecut, așa că aceasta a fost partea mea preferată. De altfel, este și partea care m-a făcut să o înțeleg pe bătrâna care iese în frig, iarna, în Alaska, și petrece ore întregi în grădina de iarnă, îmbrăcată necorespunzător.

Nina, mânată poate de jurnalistul din ea, este cea care insistă ca mama ei să le spună întreaga poveste. Meredith, în ciuda faptului că este la fel de prezentă în carte ca și sora ei mai mică, m-a atras mai puțin prin caracterul ei, reacțiile și deciziile pe care le ia.

Vă recomand Grădina de iarnă îndeosebi pentru povestea din timpul războiului, pentru finalul total surprinzător dar și pentru evoluția personajelor feminine din prezent.

The Break – Marian Keyes

pussy888

Titlu în spaniolă: Una pareja casi perfecta

Autor: Marian Keyes

Alte cărți ale autoarei: E cineva acolo? (Anybody out there?), Pepenașul (Watermelon). Sushi pentru începători (Sushi for beginners), altele

Apariție: 2017

Notă: 3/5

Așa cum am mai afirmat și în trecut, Marian Keyes este autoarea mea preferată atunci când vine vorba despre cărți chick-lit, autoare pe care eu am descoperit-o prin liceu cu E cineva acolo?, pe care o recomand și acum, la atâția ani distanță.

The Break este o apariție relativ recentă, din 2017 și nu a fost încă tradusă în limba română. Ne spune povestea unui cuplu, format din Amy și Hugh în care, bărbatul decide să ia o pauză de 6 luni de la viața de familie și să plece în lume, fără să-i dea vreun semn soției în toată această perioadă. Îi cere să aibă încredere că în 6 luni el se va întoarce acasă și vor fi din nou o familie, alături de copii lor. Doar că, în 6 luni, multe lucruri se pot schimba iar promisiunile pot fi date uitării. Iar acum, înainte de a merge mai departe, vă invit să vă gândiți ce ați face voi în locul lui Amy.

Decizia lui Hugh este prezentată chiar în primele pagini și m-a scos din sărite egoismul său: 6 luni de libertate, fără nici o veste, timp în care soția ta trebuie să se ocupe de tot și toate și în care ea își imaginează tot ce faci tu, cu cine știe cine, și cu banii care ar fi trebuit folosiți în alt scop. Mi s-a părut nedrept și Hugh mi-a fost antipatic instantaneu.

Dar, odată cu trecerea paginilor, m-am mai înmuiat, pentru că trebuie luate în considerare și condițiile care au dus la decizia lui Hugh, dar pe care vă las să le descoperiți singuri.

Așadar, Amy rămâne să se descurce singură cu cele două fiice ale sale și cu nepoata sa pe care practic, a adoptat-o. Iar lucrurile se complică destul de tare pentru femeia trecută de 40 ani, care are și o afacere împreună cu 2 prieteni. Desigur, nici Amy nu este o femeie fără de păcat și deci, rămâne de văzut dacă cei doi vor reuși să redevină un cuplu atunci când, și dacă, Hugh se va întoarce acasă.

Ceea ce apreciez eu la cărțile lui Marian Keyes sunt lecțiile pe care le obținem prin intermediul lecturii. Pentru că, indiferent cât de enervant mi s-a părut mie Hugh, povestea lui și a lui Amy nu e neapărat ceva nemaiîntâlnit în viața reală și putem să învățăm ceva din ea.

În plus, avem ocazia să cunoaștem mai multe tipologii de personaje și diferite relații între acestea. Vă recomand această lectură deși, finalul nu a fost chiar pe măsura așteptărilor mele (și de aici punctajul de 3/5 stele pe Goodreads), dar este o carte plăcută și ușor de parcurs, în ciuda numărului destul de mare de pagini.