Posts

Posted on

Fata care citea in metrou – Christine Féret-Fleury

Titlu in romana: Fata care citea in metrou

Titlu in franceza: La fille qui lisait dans le métro

Autor: Christine Féret-Fleury

Apariție: 2017

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Aceasta carte are un nume extrem de fain si m-a atras din primul moment. Cred ca multe dintre cititoare se regasesc in personajul Juliettei. La fel ca aceasta, si eu merg zi de zi cu metroul catre serviciu, si profit de timpul petrecut in subteran pentru a citi. Si de cele mai multe ori incerc sa aflu care sunt titlurile in care ceilalti calatori se pierd, asta daca nu reusesc sa recunosc din prima cartile.

Juliette, personajul nostru principal, merge cu metroul din Paris, orasul minunat din Franta si cea mai mare placere a sa este sa vada ce citesc cei din jur: doamna mai in varsta, colectionarul de editii rare, studenta la matematica sau fata care plange la pagina 247.

Intr-o zi, femeia coboara cu doua statii mai devreme si acela este momentul  in care lucrurile se schimba radical. Juliette intra in lumea cartilor asa cum nu si-a imaginat ca o va face vreodata si va reusi sa-si schimbe viata si sa o schimbe si pe cea a celor din jur.

Romanul lui Christine Féret-Fleury are un iz suprarealist care nu convinge din prima si care initial m-a dezamagit, deoarece eu ma asteptam la altceva: am crezut ca va fi un roman plin de actiune, un thriller dar, cu fiecare pagina pe care o citeam m-am trezit intr-o lume a cartilor comparabila cu lumea creata de Carlos Ruiz Zafón dar mai putin slefuita, si dedicata mai mult adultilor si lumii interioare a acestora.

Este o carte scurta, care se citeste extrem de repede si care poate bucura sufletul fiecarui cititor avid, care viseaza zi de zi la o lume ca cea pe care o descopera Juliette atunci cand decide sa iasa din zona ei de confort si sa schimbe traiectoria urmata pana atunci. I-am dat doar 3 din 5 intrucat o consider o carte de moment, care te poate face sa visezi, dar care nu-ti lasa o impresie care sa te insoteasca mai mult timp si pentru ca am asteptat multe pagini ca ceva de impact sa se intample, si am cam ramas cu asteptatul.

Posted on

Jocul coroanei (#1 Jocul coroanei) – Evelyn Skye

Titlu in romana: Jocul coroanei

Titlu in engleza:  The Crown’s game

Autor:  Evelyn Skye

Apariție: 17 mai 2016

Followed by: Destinul coroanei

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Vika Andreieva si Nikolai Karimov sunt doi tineri aparent normali, dar care detin secretul magiei, fiind singurii magi din Rusia. Ea poate crea furtuni de zapada iar el poate vedea dincolo de pereti. La initiativa tarului, cei doi intra in aventura vietii lor: Jocul Coroanei, un duel din care doar unul dintre ei va iesi invingator, celalalt fiind macinat pana la disparitia sa de pe pamant.

Problemele apar atunci cand cei doi se cunosc si se simt atrasi unul de celalalt. Lupta devine din ce in ce mai dificila dar cei doi tineri se intrec cu fiecare proba, aducand culoare orasului.

Vika a fost crescuta de tatal ei, Sergei, si s-a antrenat intreaga viata pentru a devenit Mag Imperial. Nikolai nu are parinti dar a fost adoptat de Galina, sora lui Sergei. Insa aceasta nu a fost niciodata apropiata de baiat, ci mai degraba s-a purtat urat cu el. Atat Sergei cat si Galina i-au antrenat pe cei doi pentru a deveni viitorul Mag Imperial si niciunul nu isi doreste ca invatacelul sau sa piarda, mai ales ca asta i-ar putea aduce moartea.

In momentul in care tarul da startul Jocului Coroanei, cei doi maestri sunt indepartati de cei doi tineri si acestia sunt lasati sa se descurce singuri.

Este fascinant modul in care se descurca atat Nikolai cat si Vika, desi respira durere prin toti porii (sau cel putin aceasta a fost impresia mea). Mi-au placut personajele despre care v-am vorbit pana acum, mi-a placut si micul tar, Pasa, desi pe alocuri e enervant, dar am dispretuit-o pe sora acestuia si pe tatal lor.

Lumea pe care a creat-o Evelyn Skye e cu adevarat magica si desi imi era tare frica de aceasta carte, care a stat aproape un an in biblioteca mea inainte de a o citi, mi-a placut foarte foarte mult. Povestea e bine pusa la punct, conturata cu actiune si descrieri fanstastice care te introduc in lumea Vikai si a lui Nikolai.

Avem parte de un final greu de digerat, la care eu nu ma asteptam. Rivalitatea dintre Pasa si Nikolai duce la un adevarat dezastru, si prietenia lor este pusa la incercare. Reapare si un personaj din trecutul lui Nikolai, care nu va face lucrurile deloc usoare, ci mai degraba pare ca va pune sare pe rana.

“Jocul Coroanei” este primul volum al seriei cu acelasi nume, formate din doar doua volume. Odata terminat primul volum, nu am avut de asteptat prea mult pentru ca m-am sincronizat fara sa vreau cu aparitia celui de-al doilea volum “Destinul Coroanei”.

Recomand “Jocul coroanei” iubitorilor de fantasy, chiar de sunt pretentiosi. Cartea aceasta indeplineste si cele mai exigente cerinte. Mi-as dori sa vad o ecranizare a acestei povesti.

 

Posted on

Rosu ca sangele (Lumikki Andersson #1) – Salla Simukka

Titlu in romana: Rosu ca sangele

Titlu in finlandeza: Punainen kuin veri

Autor: Salla Simukka

Apariție: 2013

Followed by: Alb ca zapada, Negru ca abanosul

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Inainte sa citesc si volumul 1 si 3 al seriei Millenium de Stieg Larsson (asta pentru ca am citit volumul 2 prin 2014), nu stiam exact de cine anume imi aduce aminte protagonista din aceasta carte. Acum doua zile am terminat cel de-al treilea volum al seriei si atunci cand am inceput sa pregatesc acest articol, le-am asociat pe cele doua protagoniste. Doar ca una dintre ele e ceva mai tanara iar cartea este dedicata adolescentilor.

Lumikki Andersson (Lumikki inseamna Alba ca Zapada in finlandeza) este o fata de 17 ani care merge la o scoala de arte si care nu-si doreste sa se bage in treburile nimanui. Dar intr-o zi, in timp ce se refugiaza intr-o camera despre care credea ca nu mai e folosita de nimeni altcineva, gaseste o multime de bancnote de 500 euro si se vede bagata intr-un bucluc de zile mari.

“Rosu ca sangele” incepe cu uciderea unei femei care incearca sa fuga cu 30.000 euro si cu o iarna mai grea decat cele din ultimii ani, iar sangele niciunde nu iese mai mult in evidenta ca pe zapada imaculata.

Actiunea cartii se petrece in Tampere si include atat adolescenti cat si oameni puternici si mafioti implicati in tot felul de afaceri dubioase. Unul dintre acestia este chiar Ursul Polar, in casa caruia va ajunge si Lumikki. Protagonista se aliaza cu alti trei colegi, care au legatura cu banii pe care i-a gasit fata, si care se numeste Tukka, Elisa si Casper. Desi este o fata singuratica si independenta, locuind si singura, Lumikki aproape se imprieteneste cu Elisa, si descopera in ea o fata altfel decat o credea pana atunci.

Ritmul actiunii este unul destul de alert, cartea fiind scurtuta si se citeste si usor. Avem parte de multa miscare iar descrierile te introduc in lumea friguroasa a Finlandei, deci e numai buna de citit zilele astea cand si noi avem parte de zapada.

Finalul cartii mi s-a parut un pic cam alert si modul in care Lumikki scapa ca printre urechile acului din situatii extrem de periculoase pare uneori putin credibil. Dar abia astept sa vad cum va evolua intreaga aventura si personajul nostru principal in urmatoarele doua volume ale seriei care ii poarta si numele.

Recomand cartea celor care vor sa citeasca ceva similar cu seria Millenium dar mult mai light. E mult mai potrivita pentru adolescenti, dar si pentru adulti daca sunteti putini melancolici, asa ca mine. Si  o recomand chiar si celor care vor sa inceapa sa citeasca thrillere.

Posted on

Ruta subterana – Colson Whitehead

Titlu in romana: Ruta subterana

Titlu in engleza: The Underground Railroad

Autor: Colson Whitehead

Apariție: august 2016

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

De cand am vazut varianta in limba engleza mi-am dorit romanul si m-a atras acest titlu. Asa ca in luna decembrie cartea lui Colson Whitehead s-a aflat pe lista mea de dorinte si cei de la Libris mi-au oferit-o.

¨Ruta subterana¨ face parte din categoria fictiune istorica si a fost considerata cea mai buna carte de fictiune a anului 2016. De altfel, a castigat Premiul Pulitzer in 2017.

Acest roman ce ne ofera o bucatica din istoria Americii este primul cu acest subiect pe care eu il citesc. Ideea principala este centrata in jurul sclaviei si a lipsei drepturilor africanilor, adusi cu forta intr-o tara atat de indepartata de originile lor.

Personajul nostru principal este Cora si cartea incepe cu o prezentare a familiei ei, rezumata la bunica si mama fetei. Din pacate, situatia de sclav se mosteneste dar mama Corei nu a vrut sa se multumeasca cu atat de putin si a fugit, lasandu-si singura fiica, la o varsta frageda, ceea ce o face pe Cora sa se simta parasita. Din nefericire, doar cititorul va descoperi ce s-a intamplat cu mama Corei si este trist ca personajul nostru, cheia povestii scrise de Colson Whitehead, nu va afla niciodata care i-a fost soarta femeii ce i-a dat viata.

Dupa introducerea in copilaria Corei, urmarim putin evolutia ei pe plantatia unde e tinuta si vedem cum, si ce se va intampla in mintea si in sufletul ei, pentru a se hotari sa urmeze calea mamei ei.

Despre viata la ferma am putea crede ca greutatile prin care trec sclavii i-ar face sa se apropie, dar lucrurile nu stau chiar asa. De multe ori se ataca sau isi sapa groapa unul altuia. La fel ca in lumea de astazi, exista oameni exclusi, oameni puternici, dar si pierzatori.

Asa cum spune si titlul, cartea centrala a cartii este o ruta subterana, de neimaginat, cu ajutorul careia Cora va reusi sa supravietuiasca. M-a uimit extrem de tare cantitatea de piedici de care va avea parte Cora. Fix cand ai impresia ca lucrurile vor intra pe fagasul normal, ceva se schimba si lucrurile o iau razna, situatia devenind din ce in ce mai grava. Cora pierde o multime de oameni dar castiga prieteni si cunoaste o viata pe care nu si-a imaginat-o.

In ¨Ruta subterana¨ Colson Whitehead ne pune pe tapet aspecte precum: sclavia pe plantatiile de bumbac, lipsa drepturilor si a libertatilor negrilor, cat de periculoasa ar fi pentru albi o grupare puternica a sclavilor care ar putea face o razmerita si cum se incearca controlarea nasterilor. Sunt aspecte despre care nu citim prea des in literatura de fictiune si desi unii ar considera ca sunt evenimente triste, consider ca este important sa le citim si sa le avem mereu prezente, pentru ca fara cunoasterea trecutului nu ne vom putea forma viitorul. Si astfel de evenimente si situatii nu trebuie sa se mai repete. Recomand romanul insotit de toate motivele de mai sus si daca l-ati citit deja, va invit sa imi impartasiti opinia voastra.

 

Posted on

Viata e usoara, nu-ti face griji – Agnès Martin-Lugand

Titlu in romana: Viata e usoara, nu-ti face griji

Titlu in franceza: La vie esta facile, ne t´inquiète pas

Autor: Agnès Martin-Lugand

Apariție: 23 aprilie 2015

Previous: Oamenii fericiti citesc si beau cafea

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Primul meu contact cu romanele lui Agnès Martin-Lugand a fost odata cu ¨Oamenii fericiti citesc si beau cafea¨ de la care am avut  mari asteptari dar care a fost cu totul altceva decat ceea ce speram. Am ales totusi s citesc si continuarea, pentru a afla ce se va intampla cu Diane.

¨Viata e usoara, nu-ti face griji¨ incepe acolo unde s-a terminat prima carte, cu Diane intoars din Irlanda. Decide sa redeschida cafeneaua, convinsa fiind de Felix. Incepe astfel o noua etapa in viata ei, in care se centreaza exclusiv pe mica ei afacere si in viata ei intra Oliver.

Barbatul acesta e bun de pus pe rana: o accepta cu toata durerile ei, accepta faptul ca nu-si doreste sa mai fie mama, o iubeste si impreuna formeaza o relatie ce pare a avea sanse de reusita. Doar ca nu pare foarte credibila in ochii mei, intrucat tot timpul imi pare ca Edward este in umbra lor. Diane nu pare total refacuta dupa esperienta din Irlanda si faptul ca trebuie sa calatoreasca din nou intr-acolo ii da si mai tare peste cap viata.

De-aici incolo iese la suprafata sfarsitul, intrucat este o poveste extrem de previzibila. Diane se reintalneste cu Edward, afla ca acesta are un copil pe care il ingrijeste in felul sau, incercand inca sa se adapteze la aceasta noua schimbare.

Cei doi se apropie, Diane se ataseaza de copil, acesta fiind personajul meu preferat din acest roman. La intoarcea in Paris, asa cum ati banuit, Diane renunta la relatia cu Oliver.

Nu prea inteleg legatura povestii cu titlul, cum nu am prea inteles-o nici in primul volum. Numai usoara nu-i e viata protagonistei. Va recomand lectura acestei carti ca fiind una usoara, placuta, pentru relaxare, dar fara prea multa esenta.