Belgravia – Julian Fellowes

Titlu in romana: Belgravia

Titlu in engleza: Belgravia

Autor: Julian Fellowes

Apariție: 5 iulie 2016

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

La Downtown Abbey nu m-am uitat, dar nu am putut sa nu fiu curioasa cu privire la aceasta carte. Mi-a atras atentia comparatia cu faimosul serial si coperta atat de frumoasa. Romanul Belgravia mi-a fost oferit de Libris si face parte din literatura universala.

Un alt punct care mi-a placut extrem de mult a fost perioada in care s-a petrecut prima parte a romanului: in vara anului 1815, in Bruxelles, cele mai importante persoane ale societatii britanice se reunesc pentru a petrece o seara de neuitat la petrecerea ducesei Richmond. Dincolo de frumoasa petrecere, a doua zi, mare parte din tinerii participanti vor muri in marea batalie de la Waterloo.

Sophia Trenchard este o fata extrem de frumoasa, fiica unui comerciant prosper, care a ajuns la o buna situatie finanaciara muncind pe branci si care isi doreste sa intre in lumea buna a societatii. Ambitiile sale sunt alimentate si de fiica sa, dar nu si de sotia acestuia, care se multumeste cu ceea ce are.

Douazeci si cinci de ani mai tarziu regasim o parte dintre personajele pe care am avut ocazia sa le cunoastem in 1815, mai tristi dar multi mai bogati. Intr-atat de bogati incat se muta in Belgravia, unul dintre cartierele la moda din Londra. Domnul Trenchard nu mai este doar un comerciant, a intrat in industria constructiilor iar parte din frumoasele case ale cartierului unde locuieste sunt construite de el si asociatii lui. Sotia lui incepe sa se imprieteneasca cu doamne din lumea din care el inca nu face parte cu adevarat, oricat si-ar dori. Iar fiul lui este cea mai mare dezamagire a sa, intrucat nu e dornic sa se implice deloc in afacerile tatalui.

¨Belgravia¨ este o poveste plina de secrete, de drama si tragedia. Douazeci si cinci de ani mai tarziu, Sophia nu mai face parte din povestea noastra, dar secretele pe care le-a avut si pe care le-a lasat din urma sunt cele care vor schimba intreaga societate pe care o cunoastem in romanul lui Julian Fellowes.

Imi place mult doamna Trenchard, imi place caracterul calm si frumos al dumneai. Imi place chiar si nora ei pentru ceea ce face in ultima parte a rolului pe care ea il joaca in carte. In schimb, nu mi se pare deloc in regula ceea ce face domnul Trenchard pentru ca mi se pare ca nu ii ofera libertate fiul sau sa faca ceea ce isi doreste. Practic, din cauza asta este si dezamagit, dar in fond cred ca vina este chiar a lui. Imi place ca pana la urma intentiile celor doi tineri, Sophia si iubitul ei, au fost bune si corecte, desi tanara femeie a suferit enorm.

Imi place mult cum a scris Julian Fellowes, te invaluie cu povestea si te face sa intri in scena cu personajele romanului. Recomand cartea pentru serile friguroase de decembrie in care ne putem bucura de carte impreuna cu o cana de ceai cald.

 

Labirintul spiritelor (# 4 Cimitirul cartilor uitate) – Carlos Ruiz Zafón

Titlu in spaniola: El laberinto de los espíritus

Autor:  Carlos Ruiz Zafón

Apariție: 17 noiembrie 2016

Proceded by: Umbra vantului, Jocul ingerului, Prizonierul cerului

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Inca de la inceput trebuie sa va spun ca am citit acest ultim roman al seriei Cimitirul cartilor uitate in limba spaniola, deoarece la noi inca nu s-a tradus, lucru care sper sa se intampla curand. Eu am imprumutat cartea de la o colega si trebuie sa va spun ca mi se pare ca este cea mai mare ca numar de pagini de pana acum: are nu mai putin de 900 si ceva de pagini pline de magie si mister. Eu am pus titlul articolului in limba romana, dar nu stiu daca acesta va fi cel ales de editura care va traduce cartea (pana acum celelalte carti au aparut la Polirom).

Ca de  obicei personajele sunt Daniel Sempere, matur, casatorit si cu copii, tatal lui Daniel in rol de bunic de aceasta data, Bea, inteligenta si frumoasa sotie a lui Daniel si nelipsitul Fermin, care pare-mi-se ca are un rol si mai important decat in cartile anterioare. Romanul chiar incepe cu povestea lui Fermin, cum a ajuns in Barcelona si cum a intalnit-o pe Alicia, cea care are si ea un rol extrem de important, poate cel mai important din carte.

Cel mai mult am empatizat cu Alicia. Este un personaj foarte bine construit, puternic dar si sensibil. A suferit enorm de-a lungul vietii si asta a transformat-o in personajul pe care il cunoastem in cartea aceasta cu o actiune complicata. Daniel este urmarit de amintirea mamei sale, Isabel, si ceea ce s-a intamplat cu ea  il urmareste pe intreaga desfasurarea a povestii.

Actiunea se petrece in anii ´60, atat in Barcelona cat si in Madrid. Nelipsit este si Cimitirul cartilor uitate, atat de misterios si de magic. Nu de putine ori traiesc cu impresia ca acest loc chiar exista in minunata Barcelona.

Cel mai mult mi-a placut ultima parte a romanului, unde actiunea devine mai rapida si ceva mai incurcata, dar unde se descurca si multe din misterele acestui roman dar si al anterioarelor.

Sunt indragostita iremediabil de felul in care scrie Carlos Ruiz Zafón si stiu sigur ca oricine a citit cel putin una din cartile sale, il apreciaza la fel de mult. E minunat felul cum a conturat aceasta poveste a cimitirului cartilor uitate intr-o Barcelona dintr-o epoca magica si plina de mistere.

Recomand din suflet seria si daca ati citit cel putin una dintre cartile din serie, va invit sa-mi impartasiti opiniile voastre.

 

6 carti pana la Craciun

Probabil titlul nu va este deloc necunoscut. Mi-a venit ideea pentru aceasta provocare  dupa ce am vazut clipul Irinei de la Coffentropy  si pe cel al Irinei de la Irina Citeste, care a facut si anul trecut acest clip.

Am decis sa preiau si eu ideea, eu fiind o persoana care nu isi alege dinainte cartile pe care le citeste. Ma iau mai degraba dupa ce am pofta sa citesc atunci cand termin o carte, dupa starea de spirit si dupa anotimp.

Mi-a fost foarte greu sa aleg doar sase carti din biblioteca mea, asa ca am si un bonus, asta daca reusesc sa termin provocarea la timp. Sa incepem:

  1. Prima carte pe care am ales-o este un ebook: ¨Más allá del invierno¨ de Isabel Allende, pe care mi-o doream inca din toamna. As fi vrut cartea in format fizic pentru ca are o coperta superba dar nu am reusit sa o gasesc in Madrid in timpul scurt petrecut acolo in luna octombrie. Si, asa cum ii spune titlul, este in spaniola, contine cuvantul iarna si cred ca va fi potrivita pentru friguroasele zile care ne asteapta.
  2. ¨Bibliotecara de la Auschwitz¨ de Antonio G. Iturbe este si ea pe lista mea. Si nu e prima data cand imi propun sa o citesc, dar de data asta nu ma las pana nu reusesc. Imi plac foarte mult povestile reale sau inspirate din cel De-al Doilea Razboi Mondial.

  3. ¨Regina adevarata¨ de Erika Johansen este prima carte a seriei Regina Tinutului Tearling, un tinut saracit din epoca feudala. Protagonista este o tanara de 19 ani care cunoaste lumea cartilor. Suna bine, nu? Si coperta acestui roman este superba.

  4. ¨Locuri intunecate¨de Gillian Flynn este cea de-a patra alegere a mea pentru ca nu putea sa lipseasca un thriller de pe lista mea si pentru ca am cautat foarte mult cartea aceasta pana am gasit-o si am reusit sa fac rost de ea.

  5. ¨Oryx si Crake¨ de Margaret Atwood este prima parte a unei trilogii, care ne pune in vedere un viitor apocaliptic. Dupa ¨Povestea slujitoarei¨  care mi-a placut foarte mult, sunt curioasa cum va fi aceasta trilogie.
  6. ¨Destinul coroanei¨ de Evelyn Skye este al doilea volum al seriei ¨Jocul coroanei¨ si abia astept sa il citesc deoarece mi-a placut foarte mult primul volum si aparitia in limba romana a celui ce-al doilea volum a venit la fix. Vika e mag imperial si Pasa se pregateste de incoronare. Dar unde este Nikolai?

Bonusul pe care l-am ales, si deci cea de-a saptea carte pe care o voi include in provocare daca reusesc sa termin cele 6 carti mai repede, este ¨Poveste de iarna¨ de Mark Helprin, o frumoasa poveste de dragoste, intr-un New York inghetat si magic. Am vazut deja filmul cred ca acum doi ani dar sunt sigura ca o sa imi placa mult mai mult cartea.

Daca voi ati citi vreuna din cartile mentionate de mine va invit sa imi spuneti parerea voastra. Ce va doriti sa cititi in acest decembrie magic?

Jane Eyre – Charlotte Bronte

Titlu in romana: Jane Eyre

Titlu in engleza: Jane Eyre

Autor:  Charlotte Bronte

Apariție: 16 octombrie 1847

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

In ultimii ani nu am prea citit clasici, desi imi doream dar parca nu gaseam niciodata momentul potrivit. Asa ca am profitat de provocarea lansata pe un grup de Facebook (Lorelei’s Book Club) in luna septembrie, si am citit aceasta carte care reprezinta una din cele mai recomandate romane clasice.

In liceu am citit o varianta mai scurta a acestui volum, in limba engleza asa ca stiam ce voi gasi intre paginile ei. Dar asta nu a insemnat ca nu m-am putut bucura de aceasta poveste.

La inceput, o cunoastem pe Jane ca o fetita de 10 ani, orfana, care a ajuns sa locuiasca cu matusa ei, doamna Reed, care dupa moartea sotului ei se poarta foarte urat cu copilul si face o multime de diferente intre ea si copii ei. Vedem cat de urat se poarta ceilalti copii cu ea, iar cand se apara tot ea este pedepsita. Curand ajunge la o scoala pentru fetite orfane, unde nu o duce mai bine dar cel putin nu mai este la fel de chinuita ca in casa matusii sale.

M-a impresionat prietenia pe care o are cu una din celelalte fetite, Helen Burns. Jane Eyre simte pentru Helen afectiune, tandrete si respect si amintirea acesteia va fi cu ea intotdeauna.

La implinirea varstei de optsprezece ani, protagonista noastra devine profesoara  chiar in orfelinatul unde a crescut si curand paraseste institutia si ajunge in casa domnului Rochester Edward ca si guvernanta a micutei Adele. De-aici inainte viata ei capata un alt sens.

Nu m-am atasat prea mult de nici un personaj, majoritatea fiindu-mi chiar antipatice: de la matusa si copii acesteia pana la insusi Dl Rochester sau John Rivers, acesta din urma parandu-mi lunatic. Singurul personaj care m-a intrigat si m-a atras, care m-a facut curioasa a fost Helen Burns.

M-a amuzat teribil o scena dintre Jane si domnul Rochester, cand barbatul recunoaste ca vrea sa se casatoreasca, iar fata ii marturiseste ca isi doreste sa paraseasca casa cand asta se va intampla. Rochester ii spune: “O sa te cocoti pe piramidele din Egipt” si ii cere banii inapoi, atunci cand Jane ii spune ca va da un anunt pt a-si cauta un nou loc.

Charlotte Bronte nu e degeaba preferata multora dintre cititori. Are un fel deosebit de a scrie si de a aseza o astfel de poveste atragandu-ne in lumea lui Jane Eyre. Finalul este deosebit si va recomand si voua cartea. Cred ca face parte dintre romanele pe care trebuie neaparat sa le citim cel putin o data in viata.

Perfecti (#2 Defecti) – Cecelia Ahern

Titlu in spaniola: Perfectos

Titlu in engleza:  Perfect

Autor:  Cecelia Ahern

Apariție: 4 aprilie 2017

Proceded by: Defecti

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Dupa ce am terminat cartea “Defecti” nu am putut sa rezist tentatiei de a citi si continuarea primului roman young adult scris de Cecelia Ahern, asa ca am citit volumul doi al seriei in limba spaniola. Muream de curiozitatea sa aflu ce s-a intamplat cu Celestine North dupa ce a fost marcata si dupa ce viata ei perfecta a luat o intorsatura la care nu s-ar fi asteptat niciodata.

N-as sti exact sa spun de ce i-am dat doar 4 stele din 5 pe Goodreads, comparativ cu primul volum, dar cred ca acest al doilea volum a fost un pic mai previzibil si cateodata am avut parte de momente cand personajele m-au scos din sarite.

In ¨Perfecti¨ Cecelia Ahern completeaza ceea ce a ramas nespus in primul volum si aduce aminte voalat de aspecte din actiunea cartii “Defecti” pentru ca cititorul sa nu se simta pierdut atunci cand va citi continuarea seriei.

Celestine a fugit din mainile judecatorului Crevan si ale tribunalului si se ascunde in casa bunicului sau dar, din pacate acest refugiu nu o va salva la nesfarsit si curand are nevoie de un nou plan. Scapa printre urechile acului de urmatori, dar nu fara a plati un pret extrem de scump si, la  inceput nu e foarte clar daca calea pe care o va urma este cea corecta. Nu ne este clar nici noua ca cititori dar nici ei, ca pilon principal al actiunii, sau cel putin aceasta a fost impresia mea.

Celestine din primul volum mi-a placut mai mult decat fata in care s-a transformat in cel de-al doilea volum al seriei, desi se presupune ca a evoluat mult, ca a devenit mai puternica si ca este un simbol pentru ceilalti defecti. Eu am vazut-o parca mai fragila ca niciodata. Si nu de putine ori nu am fost de acord cu aliatii pe care i-a ales.

Desigur, misiunea ei nu este una deloc usoara. Trebuie sa fie motorul care sa schimbe societatea asa cum o cunoastea ea pana de curand, sa remedieze ceea ce vede gresit la ea si sa ii salveze pe toti defectii. Relatia cu familia ei evolueaza si ea, si mi se pare ca impreuna s-au maturizat si au devenit si mai apropiati ca inainte de evenimentul ce le-a marcat vietile.

Mi se pare ca Cecelia Ahern a facut o treaba excelenta cu aceasta serie young adult, in ciuda criticilor pe care le-a primit dupa aparitia primului volum si chiar daca “Perfecti” nu a fost inca publicat la noi, va invit sa cititi primul volum al seriei (daca nu ati facut-o deja), pe care il puteti gasi la Editura All.