Book haul si ce am mai citit Q3 2017

Continui seria articolelor despre ce am citit si ce carti am cumparat in fiecare trimestru al anului 2017. Primele doua articole le puteti citi aici si aici si de aceasta data a venit randul perioadei cuprinse intre iulie si septembrie. Sa incepem.

Ce am citit

Iulie a fost o luna extrem de productiva din punct de vedere al lecturilor, desi in prima jumatate  de luna am avut o aventura care m-a scos putin din ritm. Ferma animalelor de George Orwell este o carte pe care am citit-o spre final de iunie, dar nu stiu de ce nu am bagat-o in articolul aferent trimestrului doi. Am citit si cel de-al treilea volum al seriei Calatoarea, de Diana Gabaldon, numit Cercul de piatra (in spaniola Viajera) si Amantul japonez de Isabel Allende, care m-a uimit. Povestea slujitoarei de Margaret Atwood este una din cele mai bune carti pe care le-am citit anul acesta. Au urmat Copilul zanelor de Philippa Gregory si Auschwitz. Alive 70 ani de Romeo Couti pe care le-am primit de la Libris  si Multumesc pentru amintiri  de Cecelia Ahern pe care am primit-o de la Editura All. Am incheiat cu trei super carti: Fetele de inghetata de Dorothy Koomson, Cariera malefica (al treilea volum al seriei dedicate lui Cormoran Strike) de Robert Galbraith si Urgia si zorile (prima carte a seriei) de Renee Ahdieh.

In august am citit la fel de mult: La marginea apei de Sara Gruen, pe care am primit-o de la Libris si Fata din Brooklyn de Guillaume Musso pe care am primit-o de la Editura All. Au urmat Oamenii fericiti citesc si beau cafea de Agnes Martin Lugand si O zi din sapte de Lauren Oliver pe care le-am citit in format electronic. Au urmat doua povesti de dragoste: Sotia plantatorului de ceai de Dinah Jefferies si Un barbat si o femeie de Jojo Moyes. Am terminat si cel de-al patrulea volum al seriei Cantec de gheata si foc de George R.R. Martin, Festinul ciorilor. Luna august s-a incheiat cu 3 carti extrem de diferite: Un baiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson, Pecetea mortii (primul volum al seriei) de Veronica Roth si Maestra de L.S. Hilton.

Septembrie nu a fost prea productiv, am simtit si ca mi-a zburat timpul si nu am prea avut timp sa ma bucur de carti. Am citit Istoria iubirii de Nicole Krauss, pe care mi-am dorit-o mult de tot, Defecti si Perfecti de Cecelia Ahern, prima dintre cele doua fiind primita de la Editura All iar pe cea de-a doua am citit-o in spaniola deoarece nu e inca tradusa la noi. Am citit si Calatoresc singura de Samuel Bjork, clasicul Jane Eyre de Charlotte Bronte, mai am putin din El laberinto de los espíritus  de Carlos Ruiz Zafón (un monstrulet de carte de 928 pagini) si am inceput Omagiu Cataloniei de George Orwell, pe care o citesc in spaniola deoarece nu am reusit sa o gasesc in romana.

Carti noi in biblioteca mea

Aceste trei luni au fost la fel de productive ca si prima jumatate a anului pentru biblioteca mea. Nu mai putin de 25 de carti noi si-au facut loc pe rafturile mele. De pe un grup de pe Facebook am cumparat Intr-o padure intunecata de Ruth Ware si Steaua lui Strindberg de Jan Wallentin. Apoi, de pe elefant am facut o comanda maricica, intr-o zi cu mari reduceri: Sotia plantatorului de ceai de Dinah Jefferies, Uratii de Scott Westerfeld, Un baiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson, Jertfa iubirii (cunoscuta si sub numele de Fata pe care ai lasat-o in urma) de Jojo Moyes si Vampirii din Morganville volumul 1 Casa de sticla de Rachel Caine.

De la Editura All am primit Fata din Brooklyn de Guillaume Musso si Multumesc pentru amintiri de Cecelia Ahern iar de la Libria am primit Auschwitz. Alive 70 ani de Romeo Couti si Copilul zanelor de Philippa Gregory. De la Targul Cartii mi-am cumparat primele doua volume ale seriei Scarlet de Alexandra Ripley (o continuare a cartii Pe aripile vantului de Margaret Mitchell), o carte din colectia Adevarul, de Mihail Sebastian care cuprinde atat Accidentul  pe care o am deja de la Libris cat si  Orasul cu salcami, si am cumparat-o pe aceasta din urma. Cea de-a treia carte pe care am cumparat-o este Orasul oaselor volumul doi al seriei Intrumente mortale de Cassandra Clare.

In august am primit de la Libris cartea La marginea apei de Sara Gruen, pe care mi-am dorit-o foarte mult inca de la aparitia ei. Tot in august am descoperit si magazinul de pe Magheru al celor de la Nemira si am gasit acolo la 10 lei bucata Manuscrisul gasit la Saragosa de Dan Potocki si Poveste de iarna de Mary Helprin. Nici pe elefant nu l-am evitat: mi-am cumparat 3 carti pe care mi le doream mult: Istoria iubirii de Nicole Krauss, Saga favoritelor de Jean des Cars si Mica enciclopedie Hugge. Reteta daneza a fericirii de Meik Wiking, aceasta din urma fiind cea mai mare supriza pentru mine. Desi am vrut sa o iau de la Bookfest, nu am gasit-o in ziua in care am fost eu si apoi o vedeam peste tot. Desi mi-o doream nu aveam mari asteptari de la ea si de aici si surpriza: este foarte interesanta si contine multe lucruri pe care le poti pune in aplicare.

Prima luna se toamna a venit cu o carte de la Libris Calatoresc singura de Samuel Bjork si cu Defecti de Cecelia Ahern, pe care am primit-o de la Editura All la evenimentul de lansare al cartii. Apoi am avut o pauza de la cumparaturile de carti si doar spre sfarsit am mai cumparat 3 carti. Prima este Familia lui Pascual Duarte de Camilo José Cela, pe care am gasit-o in Auchan la doar 5 lei. Pe celelalte doua le-am luat de pe un grup de pe Facebook, cu doar 5 lei fiecare: Moarte subita de J.K. Rowling si Iarn la Lisabona de Antonio Muñoz Molina.

Inchei aici lista tuturor cartilor pe care le-am cumparat sau le-am primit in aceasta perioada, si profit de ocazie sa va spun si de aceasta data ca am facut economii, cumparand de la alti cititori, sau profitand de reduceri si cautand prin anticariate.

Povestea slujitoarei – Margaret Atwood

Titlu in romana: Povestea slujitoarei

Titlu in engleza: The Handmaid’s Tale

Autor:  Margaret Atwood

Apariție: 1985

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Despre acest roman am auzit de la Carti+Alina, atunci cand Alina i-a facut o recenzie pe canalul ei de Youtube, in martie anul acesta. Povestea m-a atras foarte mult si cand am prins ocazia am cumparat cartea. Pentru mine, romanul lui Margaret Atwood reprezinta o cruda idee despre ce cale ar putea urma omenirea daca religia va prelua fraiele societatii.

Actiunea se petrece in Statele Unite, intr-un viitor nu foarte indepartat in care femeile fertile devin proprietate a societatii si sunt folosite pentru a facilita perpetuarea speciei. Acest lucru transforma femeile in obiecte si le imparte in sotii, matusi, care se ocupa de educarea femeilor fertile, servitoare, care se ocupa de curatenie si mancare si slujitoare, acestea din urma fiind cele care vor da copii atat de doriti de familiile bune. In plus, acestea nu mai au numele de dinainte de instaurarea acestui nou sistem, ci folosesc parte din numele familiei carora le-au fost repartizate.

Cunoastem toate lucrurile din perspectiva lui Offred, care ne povesteste prezentul si trecutul ei.  Inainte, aceasta a avut propria ei familie, un sot, un copil, prietene, un serviciu dar, rand pe rand, a asistat neputincioasa la rapirea tuturor lucrurilor si oamenilor importanti pentru ea.

M-a uimit brutalitatea cu care sunt tratate femeile in cadrul institutiilor unde matusile le invata noua randuiala. Ca sa nu mai spun despre ceremoniile ce au loc in fiecare familie, pentru reproducere sau cum sunt spanzurati oamenii, cu cate un sac in cap pentru a nu li se vedea chipul.

Ce mi s-a parut extrem de enervant este ca aceasta randuiala afecteaza in special femeile, desi si barbatilor li s-au impus anumite restrictii. Iar vina infertilitatii ce a afectat societatea este pusa tot in carca sexului feminin, desi probabil multi dintre barbati sunt si ei afectati de infertilitate.

Mai presus de scenele greu de digerat pentru multi cititori si mai ales pentru multi dintre cei care au vazut si serialul (pentru ca da, avem si un serial super, pe care vi-l recomand), Margaret Atwood transmite, din punctul meu de vedere, o serie de semnale legate atat de puterea religiei, cat si a anumitor aspecte legate de rolul femeii in familie si in societate. Desi a fost scrisa in anul 1985, povestea e de actualitate si nu pare departe de a fi pusa in aplicare.

Pentru ca este unul din cele mai bune romane citite de mine anul acesta, va recomand aceasta distopie.

Ce vreau sa citesc toamna asta

Pentru ca toamna isi face simtita prezenta tot mai mult si si-a intins aripile asupra soarelui, m-a cuprins melancolia si m-am gandit ce as vrea sa citesc in acest anotimp care mie-mi place foarte mult. Am afirmat de nenumarate ori ca toamna ma simt in mediul meu, si ma gandesc la bauturi calde, aromate, miros de carti si ploaie.

Prima carte pe care m-am gandit sa o citesc in aceasta toamna, este Jane Eyre de Charlotte Brontë, pe care am si inceput-o acum cateva zile si am si trecut de jumatate deja. De asemenea, aceasta carte a fost aleasa cartea lunii septembrie in grupul de pe facebook Lorelei’s Book Club.

Urmatoarea carte pe care am inceput-o si pe care am gasit-o cu greu este, Omagiu Cataloniei de George Orwell, in care autorul este pus in postura de reporter, de la inceputul razboiului civil din Spania, in 1936 pana la jumatate anului 1937. Despre acest razboi am invatat in liceu, si-mi doresc sa vad si perspectiva acestui scriitor care-mi place atat de mult. In plus, de cand am aflat despre aceasta carte mi-am dorit-o, intrucat ma simt aproape de catalani de cand Girona mi-a fost casa timp de 3 ani.

Urmatoarea pe lista mea de lecturi este Viata e usoara, nu-ti face griji de Agnes Martin-Lugand, pe care vreau sa o citesc pentru a afla continuarea povestii protagonistei, Diane, si a cafenelei sale cu un nume atat de frumos.

Dat fiind ca a aparut si cel de-al treilea sezon al serialului Outlander, imi doresc sa citesc si cel de-al patrulea volum al seriei scrise de Diana Gabaldon (Drums of Autumn), pe care am abandonat-o putin. Trebuie sa recunosc ca mi-e teama ca ceva din al treilea sezon al serialului sa fie parte din cel de-al patrulea volum, si nu as vrea sa fiu luata prin surprindere.

Un foarte asteptat al doilea volum al seriei Trei coroane intunecate de Kendare Blake, cu numele One Dark Throne, se afla si el pe lista mea pentru aceasta toamna. Sunt extrem de narabdatoare sa aflu ce se va intampla cu cele trei surori, intrucat finalul primului volum m-a lasat cu sufletul la gura. 

Fata care citea in metrou de Christine Féret-Fleury este un titlu care mi-a atrat atentia de la prima vedere si abia astept sa il citesc, mai cu seama ca si eu sunt o fata care citeste la metrou.

Inchei aceasta lista cu Soapte de iubire de Jamie McGuire si Teresa Mummert, a carei descriere mi-a placut si care mi se pare potrivita pentru toamna mea.

Voi ce recomandari aveti pentru mine si ce vreti sa cititi toamna aceasta?

Secretele somnului profund si revigorant – Nerina Ramlakhan

Titlu in romana: Secretele somnului profund si revigorant

Titlu in engleza: Fast Asleep, Wide Awake: Discover the secrets of restorative sleep and vibrant energy

Autor:  Nerina Ramlakhan

Apariție: 2016 USA/ 2017 Romania

Nota: 4/5

Ce parere ai de cartile de dezvoltare personala? Pentru unii sunt precum manelele pentru muzica clasica. Si eu aveam o parere nu prea buna despre astfel de carti dar in timp, am invatat ca te pot ajuta. Dintr-o astfel de carte am invatat de exemplu ce este gandirea laterala  si cum te poate ajuta chiar in viata de zi cu zi.

Daca suntem colegi de trib, – oameni ce desi se aseaza pe la 10.00 in pat (uneori) pana la ora 1-2:00 cand adorm au pe spate fiecare cm patrat din pat – atunci cartea asta e pentru tine. O poti citi si daca dormi ca un bebelus, contine si recomandari de viata, in general.

Nu cred in reteta perfecta pentru somn si asta pentru ca le-am incercat pe toate si n-a reusit nimic. Pana acum. Ba la un moment dat am discutat si cu un psiholog pe tema asta si degeaba, nu m-a ajutat cu somnul. Pana acum.

Cartea aceasta promite insa mult, am inceput sa aplic o parte din sfaturile din carte si am vazut o imbunatatire, dorm mai bine si ma simt mai odihnit. Nu dorm mai mult, dar somnul este mai odihnitor.

Primul sfat pe care l-am primit si aplicat a fost sa nu ma mai stresez cu privire la somn. Cand am primit cartea, pentru ca am primit-o, n-am cumparat-o, eram intr-o perioada foarte urata si ajunsesem la disperare. In capul meu se repeta constant nu pot sa dorm, nu pot sa dorm, nu voi dormi niciodata bine samd. Ma repet, ajunsesem la disperare, la propiu.

Ca si depresia, si somnul sau lipsa lui e o chestie pe care ar trebui s-o luam serios in considerare. Nu pare deloc important dar lipsa somnului face ravagii in organismele noastre, parere intarita si de cartea de fata, la fel zice si doctor Nerina.

Sunt si sfaturi mult mai practice. Pana sa ajungi la niste instrumente clare pe care sa le aplici, sunt cativa pasi pe care trebuie sa-i respecti. N-ar trebui sa fiu spoiler dar poate te ajuta si pe tine cartea.

Doctor Nerina recomanda asa:

– sa mananci dimineata, la circa 30-45 de minute dupa trezire;

– sa o lasi moale cu cafeaua si cofeina;

– sa lasi telefonul, tv-ul, tableta etc. si orice cu lumina albastra cu 1 h inainte de culcare; citeste o carte mai bine;

– sa dormi 4-5 zile pe saptamana inainte de ora 12:00;

– bea cel putin 2 litri de apa pe zi, de preferat alcalina.

Pana sa termin cartea eu am aplicat cel putin in parte sfaturile de mai sus si s-au simtit, inca de la inceput. Cel mai important? Relaxeaza-te, nu te mai gandi ca nu dormi, ca nu vei dormi in veci, daca faci asta in continuare.

Apoi, sfatul cu tehnologia se aplica la fix. Daca de exemplu ti-ai propus sa adormi la 11:00, atunci pe la 10:00 inchizi tv-ul, pc-ul, tableta, telefonul etc. Nu te mai uiti deloc la telefon, nici macar o singura data. De ce? Pentru ca ecranul albastru suprima secretia de melatonina, hormonul somnului gen. Deci e de ajuns sa te uiti o singura data si gata, se duce somnul.

Ca atare, mergi pe incredere si arunca tehnologia inainte de culcare. Un somn bun este medicament, te simti altfel dimineata, muncesti altfel, traiesti altfel.

Aaa inca ceva, sa renuntam la prostiile cu insomniile sunt ereditare si chestii de genul. Nu sunt. Cand erai mic, dormeai ca un bebelus, mai ales dupa ce te duceai la fotbal si din astea. Pe masura ce ai crescut, ti s-a dus somnul pentru ca: griji, stres, munca etc.

Bine ai venit maturitate, adio somn. Este insa o bola vindecabila, conditia primordiala este sa ai incredere. Ai incredere in tine in primul rand, crede va ti se va schimba somnul, apoi ai incredere in aceasta carte si aplica sfaturile de acolo.

Articol scris de InfraSunete, scriu despre carti pe blogul meu Scriitori Romani Contemporani la rubrica Esenta de Carte. 

Sotia plantatorului de ceai – Dinah Jefferies

Titlu in romana: Sotia plantatorului de ceai

Titlu in engleza: The tea planter´s wife

Autor:  Dinah Jefferies

Apariție: 27 august 2015

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

¨Sotia plantatorului de ceai¨ a ajuns la mine datorita reclamei intense facute pe Facebook. Si ma refer la cititori. Nu am citit pareri foarte detaliate, doar o vedeam recomandata si desi nu stiam la ce sa ma astept, a fost o supriz placuta. Nu mi se pare neaparat genul de carte pe care am citit-o in ultima vreme, dar mi-a colorat frumos cateva zile de vacanta.

Actiunea incepe in anii 1925, cand Gwendolyn Hooper se casatoreste si-si urmeaza sotul in Ceylon. Din pacate face intreaga calatorie singura, intrucat Laurence a fost nevoit sa se intoarca mai repede. Este nerabdatoare sa il reintalneasca si prima seara pe care o petrec impreuna in superba lume noua pentru tanara sotie este exact cum se astepta.

Din momentul in care ajung la resedinta lor, barbatul se schimba si asta o sperie putin pe Gwendolyn. Aceasta incepe sa se ocupe de casa, sa cunoasca muncitorii si plantatiile de ceai din jurul casei. Intr-o lume in care exista o separare clara intre muncitori si stapani, femeia incearca sa-i ajute pe cei care au nevoie, chiar daca primeste critici pentru asta.

Atmosfera din Ceylon este de poveste, imi place cum autoarea a creat peisajul. Insa problemele nu lipsesc. Fericirea care soseste atunci cand afla ca vor deveni parinti este umbrita cumnata lui Gwendolyn, mereu prezenta si extrem de ciudata din punctul meu de vedere, si de prezenta unei femei din Ameria, vaduva, si cu care Laurence a avut o legatura. Gelozia este prezenta in sufletul femeii, oricat incearca sa lupte cu ea.

In seara cand da nastere celor doi copii, descopera un lucru care ii va schimba soarta pentru totdeauna. Risca sa piarda totul din cauza a ceea ce ar explica culoarea pielii unuia dintre copii si asta o face sa ia o decizie gresita. Asta este si ce nu mi-a placut: ca nu a avut curajul si puterea de a spune adevarul si de infrunta orice ar fi venit cu asta. Si pentru acest lucru a platit enorm.

In concluzie, povestea mi-a placut mult, finalul e frumos, desi au parte de atat de multe probleme, Laurence si Gwen trec peste toate impreuna si invata sa comunice si faca sa functioneze relatia pe care o au. Este un bun exemplu ca poti merge mai departe chiar daca uneori nu iei cele mai bune decizii. Si cel care a salvat totul in aceasta carte a fost, din punctul meu de vedere, Laurence, chiar daca vocea noastra este Gwendolyn.