Posts

Posted on

Cărți cu titluri similare

Acum câțiva ani am descoperit pe youtube un booktuber din Spania care făcea o dată sau poate de două ori pe an un video despre cărți care au aceeași copertă sau oricum erau foarte asemănătoare. Mi-am adus aminte de asta acum vreo două săptămâni, când am început să citesc Frumoasele adormite de Stephen King. Pornind de la acest titlu, am făcut o întreagă listă de cărți care au fie același titlu fie o parte din titlu este similar.

Așadar, când am început cartea lui King, mi-am dat seama că pe lista mea de cărți pe care vreau să le citesc, de pe Goodreads, am doi autori care au scris Frumoasele adormite. Primul este așa cum am menționat anterior regele cărților horror iar cel de-al doilea este Yasunari Kawabata. În cazul amândurora, frumoasele adormite sunt femeile, doar că motivele par a fi diferite.

Un alt exemplu de titluri exact la fel sunt Evadare de la Auschwitz de Joel C. Rosenberg și Andrei Pogojev. Așa cum spune și numele cărților, acestea sunt două povești ale unor supraviețuitori ai Holocaustului.

Alte titluri similare au ca subiect următoarele: vieți secrete de scriitori, case, fete și femei aflate undeva, croitorese, istorii, soții (multe soții), fete cu paltoane sau fete care au anumite lucruri sau accesorii, fiice și jurnale.

1. Viața secretă a scriitorilor de Guillaume Musso și Viața secretă a marilor scriitori de Robert Schnakenberg. Le-am citit pe amândouă și trebuie să recunosc că cea din urmă mi-a plăcut mult mai mult pentru că mi-a permis să aflu aspecte reale și mai puțin cunoscute din viața unor mari scriitori. Cartea lui Guillaume Musso este o ficțiune de mister.

2. Casa germană de Annette Hess și Casa olandeză de Ann Patchett. Prima este încă pe lista mea de cărți de citit dar intuiesc că are legătură cu cel de-al Doilea Război Mondial, în timp ce pe cea de-a doua am citit-o deja în primele mele luni în Olanda și este mai degrabă o poveste a unei familii, o poveste de iubire și sacrificii iar acțiunea nu are loc în țara ce-mi este mie gazdă acum.

3. Fata din tren de Paula Hawkins și Fata din Brooklyn de Guillaume Musso. Am citit romanul lui Hawkins în 2016 și m-a fascinat atât de tare că am terminat-o de pe o zi pe alta. Și cartea lui Musso mi-a plăcut foarte mult, e tot o carte de mister pe care am citit-o în 2017 și țin minte că tot încercam să îmi dau seama ce a pățit fata din Brooklyn. Abia așteptam să ajung la final ca să înțeleg tot labirintul acela din carte.

4. Femeia din cabina 10 de Ruth Ware și Femeia de la fereastră de A.J. Finn. Ambele reprezintă primele mele lecturi ale celor doi autori și sunt cărți de suspans și mister.

5. Croitoreasa de la Dachau de Mary Chamberlain și Croitoresele de la Auschwitz de Lucy Adlington. Pe una am citit-o deja, cealaltă, și anume cartea lui Adlington abia ce s-a tradus în limba română dar, ambele au legătură, așa cum probabil v-ați dat seama, cu lagărele de concentrare și cu această meserie pe care unele femei trebuiau să o facă.

6. Istoria albinelor și Istoria apelor de Maja Lunde, Istoria iubirii de Nicole Krauss și Istoria secretă de Donna Tartt. Am citit două din aceste titluri și anume cartea lui Nicole Krauss, pentru care probabil nu am ales cel mai bun moment de lectură pentru că nu mi-a prea plăcut, și Istoria albinelor care este de fapt primul volum al unei serii numite Klimakvartetten (Cvartetul climatic) scris de autoarea norvegiană Maja Lunde. Istoria apelor este cel de-al doilea volum al acestei serii. Toate cele patru cărți menționate sunt cărți de ficțiune.

7. Și acum urmează cea mai mare categorie: cea a soțiilor. Soțiile cuiva: Soția plantatorului de ceai de Dinah Jefferies, Soția aviatorului de Melanie Benjamin, Soția bancherului de Cristina Alger și Soția diplomatului de Pam Jenoff. Acestea sunt cărți de ficțiune sau ficțiune istorică, cu excepția soției bancherului care este o carte thriller. Eu le-am citit pe primele două și cartea scrisă de Melanie Benjamin m-a impresionat. Ea scrie adesea despre femei puternice aflate în umbra unor bărbați puternici și renumiți.

Soția care se află undeva: Soția de la etaj de Rachel Hawkins, Soția dintre noi de Greer Hendricks și Soția din Paris de Paula McLain. Alte soții: Soția călătorului în timp de Audrey Niffenegger și Soția perfectă de J.P. Delaney. Dintre acestea, am citit doar Soția din Paris și Soția călătorului în timp și ambele mi-au plăcut foarte mult. Prima, este povestea de dragoste dintre Hemingway și una din soțiile sale iar cea de-a doua este o carte de dragoste ce transcende limitele imposibilului. Celelalte titluri menționate sunt cărți de mister/thriller.

8. Fata cu palton albastru de Monica Hesse și Fata cu palton roșu de Kate Hamer. Prima este o ficțiune istorică a Amsterdamului ocupat de naziști iar cea de-a doua este o carte de suspans/mister.

Fata ce deține ceva: Fata cu fragi de Lisa Stromme, Fata cu cercel de perlă de Tracy Chevalier și Fata cu toate darurile de M.R. Carey. Dintre acestea, nu am citit cartea lui Tracy Chevalier dar este pe listă, îndeosebi pentru că face referire la un tablou al unui important pictor olandez ale cărui opere am avut ocazia să le văd. Fata cu fragi e o carte de ficțiune/ficțiune istorică, frumoasă ca un tablou și cu o atmosferă deosebită. Cartea lui M.R. Carey este o carte distopică.

9. Fiica ceasornicarului de Kate Morton, Fiica Reichului de Louise Fein și Fiica Papei de Dario Fo. Le-am citit pe toate trei și toate sunt ficțiuni istorice. Prima face referire la artiștii din Frăția Magenta, din a doua jumătate a anilor 1800, cea de-a doua își are acțiunea în Germania nazistă iar cea de-a treia ne duce destul de mult în trecut, până în anii 1500, la Lucrezia Borgia.

10. Jurnalul Annei Frank de Anna Frank și Jurnalul Reniei de Renia Spiegel. Primul jurnal e probabil mai faimos decât cel de-al doilea pentru că Jurnalul Reniei a fost descoperit după 70 ani. Dar, ambele sunt cărți de non-ficțiune unde Anne Frank și Renia ne povestesc viața lor, ambele fiind doar niște adolescente atunci când țara lor este invadată (Olanda și Polonia).

Acestea au fost titlurile pe care eu le-am citit sau care se află pe lista mea interminabilă de cărți de citit și care au titluri similare sau identice. Cred că e interesant să ne uităm din când în când la cărți și în felul acesta, în ideea că poate descoperim povești noi. Dacă în viitor voi mai găsi alte titluri asemănătoare, voi mai face un alt articol. Până atunci, dacă ați întâlnit și voi astfel de cazuri, puteți să le menționați în comentarii. 🙂

Posted on

Auschwitz, ultima stație. Povestea mea din lagăr 1943 – 1954 – Eddy de Wind

Titlu în olandeză: Eindstation Auschwitz

Autor: Eddy de Wind

Apariție: 1946

Notă: 5/5

Auschwitz, ultima stație. Povestea mea din lagăr 1943 – 1945 de Eddy de Wind este o altă poveste a unui supraviețuitor din lagărul de la Auschwitz. Dar ceea ce o face deosebită și extrem de importantă este faptul că a fost scrisă imediat ce nemții au plecat din lagăr, încă în timpul războiului, lăsând astfel o urmă clară a întâmplărilor și neavând amintiri alterate.

Am terminat-o de citit pe 6 februarie, la 116 ani de la nașterea lui Eliazar (Eddy) de Wind, printr-o coincidență, întrucât data nașterii a fost menționată la final de carte.

Atunci când am achiziționat-o, nu știam nimic despre ea, nimic mai mult decât îmi zicea titlul. Nu știam nici că autorul s-a născut și a crescut în Olanda, țara mea adoptivă de aproape un an. Astfel de coincidențe mă încântă. Născut la Haga, Eddy a studiat medicina la universitatea din Leiden și, cu ajutorul profesorilor săi, reușește să își încheie studiile mai repede, devenind astfel ultimul evreu din Leiden care-și ia diploma de absolvire.

În 1943, Eddy se oferă voluntar să meargă la Westerbork, în lagărul de tranzit al evreilor din estul Olandei, în speranța că o va găsi acolo pe mama lui. Din păcate, atunci când el ajunge acolo, ea fusese deja deportată la Auschwitz, despre care nu se știau prea multe despre ceea ce era de fapt acel loc. În acest lagăr o cunoaște pe viitoarea lui soție, Friedel. Împreună vor fi deportați în același Auschwitz unde a ajuns și mama lui.

Despre acest cuplu se poate spune că au fost norocoși, în măsura în care cineva care a ajuns în acel lagăr de concentrare poate fi considerat norocos, pentru că reușesc să țină legătura și să se vadă ocazional. Asta durează până aproape de final, când Friedel care a supraviețuit Blocului 10, al victimelor lui Mengele, trebuie să pornească într-un marș al morții, iar Eddy rămâne în lagăr.

Acesta este și momentul în care Eddy începe să-și scrie povestea, dar nu o face la persoana întâi, ci conturează un personaj pe care îl numește Hans van Dam. Cred că unul din motivele care au dus la alegerea unui nume diferit de al său ar putea fi și teama sa ca al său caiet să nu pice în mâinile cui nu trebuie.

Prima dată cartea a fost publicată în 1946, în Olanda, deci imediat după război. La acel moment, Eddy se întorsese în țara natală și o regăsește și pe Friedel. La 12 ani după Auschwitz, cei doi se despart și mai târziu Eddy se recăsătorește cu o femeie care nu este evreică. De ce contează și e menționat acest aspect? Pentru că, spre surprinderea mea, Eddy este “judecat” pentru această alegere, văzută de o parte din comunitatea evreiască ca pe o trădare. De-a lungul timpului, Eddy de Wind a suferit de de sindromul supraviețuitorului, KZ, fiind primul, sau printre primii care au discutat despre acest subiect pe larg. Un alt aspect asupra căruia s-a concentrat a fost cum au fost influențate generațiile viitoare de ceea ce s-a întâmplat la Auschwitz.

Fraza mea preferată din carte: “Trebuie să rămân în viață ca să povestesc toate astea, să le povestesc tuturor, să conving oamenii că totul a fost adevărat…” Ce trist este că, în zilele noastre mai sunt oameni care neagă Holocaustul, sau consideră că poveștile spuse de supraviețuitori au fost exagerate.

Mi-a plăcut foarte mult povestea lui Eddy, nu atât pentru că am aflat încă un punct de vedere, încă o poveste a unui supraviețuitor al infernului ci și pentru ce ni se spune despre viața lui înainte și după Auschwitz. Mi-aș dori să aflu și povestea din punctul de vedere a lui Friedel, îndeosebi pentru că ea a stat aproape tot timpul în Blocul 10 dar nu aflăm dacă a fost sau nu supusă vreunui tratament experimental împotriva voinței ei. Și totuși, la final ceva despre viața ei de după Auschwitz este menționat, ceva ce ne face să ne întrebăm care-i povestea ei.

Posted on

Cărți citite în luna ianuarie 2022 și TBR februarie

Luna ianuarie a fost destul de productivă cu privire la lecturi. Am reușit să termin două cărți începute în 2021, una dintre ele chiar în ulima zi a lunii. Însă prima carte pe care am terminat-o de citit a fost Ultimul tren spre Londra de Meg Waite Clayton despre care am scris aici.

Pasărea vopsită de Jerzy Kosinski este cea de-a doua carte pe care am terminat-o în ianuarie. A fost o carte cu totul diferită față de alte cărți pe care le-am citit care au legătură cu cel de-al Doilea Război Mondial.

Cea de-a treia carte a fost Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare de Suzanne Collins, care are legătură cu Jocurile foamei și pe care am inclus-o în reading challenge-ul meu cu serii.

Următoarea lectură a fost una din cărțile începute în 2021, Băiatul de pe pod de M.R. Carey, cel de-al doilea volum al seriei Fata cu toate darurile.

Am reușit să ascult și un audiobook, în limba spaniolă, El tiempo entre costuras (The time in between) de Maria Dueñas. Am văzut serialul acum câțiva ani și mi-a plăcut mult de tot, de aceea mi-am dorit să citesc și cartea.

O altă carte pe care am citit-o și care face parte din challenge-ul #lecturiin2022 este Inocenții de Ioana Pârvulescu. Mi-am dorit să citesc mai mulți autori români în acest an și am început foarte bine. Inocenții este o carte deosebită și v-o recomand dacă vreți să citiți și voi autori români contemporani.

Ultima carte pe care am terminat-o chiar în ultima zi a lunii, este o carte începută în 2021. Este vorba despre Home Deus. Scurtă istorie a viitorului de Yuval Noah Harari. Mi-a plăcut destul de mult, deși am citit-o extrem de încet, ceea ce e de așteptat atunci când vorbim de cărți de non-ficțiune.

În februarie aș vrea să termin de ascultat audiobook-ul 999-The extraordinary young women of the first official Jewish Transport to Auschwitz de Heather Dune Macadam, pe care eu îl ascult în limba spaniolă. Alte titluri pe care le am pe listă sunt: Marele Gatsby de F.Scott Fitzgerald, pentru categoria clasici, Auschwizt, ultima stațiede Eddy de Wind, pentru că îmi place să citesc despre al doilea război Mondial și Holocaust, Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina, pentru ficțiune istorică, Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm de Matthew Walker, ca non-ficțiune și parte din challenge-ul #lecturiin2022, iar în format ebook și parte din challenge-ul legat de serii aș vrea să citesc Fata care trebuia să moară de David Lagercrantz, cel de-al șaselea volum al seriei Millenium.

Acestea au fost cele 7 cărți pe care le-am terminat de citit în această lună și cele câteva care pe care aș vrea să le citesc în luna februarie.

Posted on

Băiatul de pe pod (#2 Fata cu toate darurile) – M.R. Carey

Titlu în engleză: The boy on the bridge

Autor: M.R. Carey

Serie: Fata cu toate darurile

Alte cărți în serie: 1.Fata cu toate darurile

Apariție: 2 mai 2017

Notă: 3/5

Am citit primul volum al seriei Fata cu toate darurile prin 2019 și 3 ani mai târziu, în aceeași lună, ianuarie, am citit și cel de-al doilea volum al seriei scrise de M.R. Carey, Băiatul de pe pod. Îmi doream să închid seria, fiind și parte din seriile mele începute și neterminate, la care lucrez anul acesta 🙂

Așadar, acțiunea romanului se întâmplă în același context al Marii Britanii decimate de virusul Cordyceps, un virus care atacă creierul oamenilor și îi transformă în înfometați, adică un fel de zombies. Supraviețuitorii, cei care încă nu au fost atinși de acest virus sunt grupați în Beacon, și speră să găsească un remediu împotriva acestui virus. Din punct de vedere al perioadei, acțiunea din Băiatul de pe pod se petrece cu ceva timp înaintea celei din primul volum al seriei, transformând-o astfel în ceea ce se numește prequel.

Un grup de oameni de știință și soldați pornesc pe urmele unei alte expediții făcute de colegii lor cu ceva timp înainte pentru a descoperi ce ascund probele plasate de aceștia în diferite orașe sau alte locații din țara înțesată de înfometați și junkers. La bordul lui Rosie, tancul care îi adăpostește, se află și Stephen Greaves, un băiat cu autism care a fost luat în această expediție la cererea doctorului Samrina Khan, care l-a luat cumva sub aripa ei de când a fost salvat.

Deși Stephen și Samrina ar putea fi considerați personajele principale în această carte, și numeroasele personaje care îi însoțesc au povești cel puțin la fel de interesante și formează legături frumoase sau mai puțin frumoase, care cauzează schimbări în evoluția acțiunii din roman. Stephen este probabil personajul meu favorit din roman, cu el am empatizat cel mai tare deși nu am fost mereu de acord cu alegerile sale.

Turnura pe care o iau lucrurile la final m-a dezamăgit puțin și asta m-a făcut să îi dau 3 stele din 5 pe Goodreads. Tot ce a fost construit pe parcursul lecturii a făcut să pară lipsit de sens pentru mine, să pară de umplutură acest al doilea volum.

Posted on

Ultimul tren spre Londra – Meg Waite Clayton

Titlu în engleză: The last train to London

Autor: Mey Waite Clayton

Apariție: 10 septembrie 2019

Notă: 5/5

Ultimul tren spre Londra de Meg Waite Clayton este prima carte pe care am terminat-o de citit la început de an. Și mi-a plăcut atât de mult încât am scris repede despre ea pe instagram, chiar dacă aveam alte cărți pe care intenționam să le arăt acolo înaintea acesteia.

Acțiunea începe în anul 1936, când o cunoaștem pe Tanti Truus, pe numele său complet Gertruida Wijmuller-Meijer, o neînfricată olandeză care salvează copilași din Germania și îi ajută să treacă granița pentru a se salva de la pieire.

În același timp, în Viena, tânărul adolescent Stephan Neuman nu-i consideră pe naziști un pericol pentru viața sa. El este un copil născut într-o familie bogată, care deține o fabrică de ciocolată. Se împrietenește cu Zofie-Helene, nepoata frizerului său, o nemaipomenită matematiciană. Mama fetei este o ziaristă care scrie articole pătimașe împotriva naziștilor.

Pe măsură ce puterea naziștilor în Austria crește, situația familiei lui Stephan se înrăutățește, mama lui Zofie-Helene este luată din ce în ce mai mult în vizor și în scenă apare și Adolf Eichman. Auzind de situația din Austria, Truus hotărăște să facă ceva pentru copii evreilor din acea țară. Cere ajutorul Marii Britanii și merge mai departe cu visul său de a salva cât mai mulți copii va putea. Iar destinul ei se va intersecta cu cel al tinerilor Stephan și Zofie-Helene.

Ce mi-a plăcut să descopăr a fost faptul că tanti Truss chiar a existat și chiar s-a ocupat cu salvarea copiilor, dar și că era din țara care m-a adoptat de aproape un an. Mi-a mai plăcut și prietenia dintre Stephan și Zofie-Helene, cum a evoluat și cum s-au susținut mereu, și la bine și la greu.

Mi-aș dori să citesc și povestea lui Zofie-Helene, separat într-un roman, poate pe viitor. Cred că ar putea fi interesantă povestea ei și a soțului ei.

Deși poate părea prea devreme să afirm asta, s-ar putea ca acest roman să intre pe lista cu cele mai frumoase cărți citite anul acesta.