Titlu in engleza: Panic
Autor: Lauren Oliver
Apariție: 4 martie 2014
Nota: 4/5
Incep recenziile in luna iulie cu o carte pe care o recomand pentru vara pentru ca si actiunea ei se petrece tot in timpul vacantei de vara si pentru ca ¨Panica¨ este o carte usor de citit si placuta. Intrigant a fost faptul ca pe coperta nu avem prea multe detalii despre subiectul cartii si nu stim la ce sa ne asteptam, iar daca ai citit seria ¨Divergent¨ te gandesti la ce a pregatit oare autoarea de aceasta data.
Locul unde are loc intreaga actiune a cartii este Carp, un oras mic despre care aflam chiar de la protagonistii nostri ca este genul de localitate din care vrei sa pleci pentru ca nu-s prea multe de facut.
Dar de la ce vine numele cartii?
¨Panica¨ este denumirea pe care locuitorii micului oras au dat-o unui joc care are loc pe intreaga durata a verii. In fiecare zi a anului scolar, elevii liceului doneaza cate un dolar, iar banii stransi vor ajunge la castigator, oferindu-i acestuia biletul de plecare spre o viata mai buna si, de ce nu, chiar faima. Anul acesta premiul este cel mai mare din istoria lui, ceea ce motiveaza enorm participantii. Un alt element specific jocului este acela ca nu stii niciodata cine face parte din juriu. Nu ai habar despre cum te vor contacta pentru urmatoarele probe si nici cum vor fi acestea.
Heather se inscrie la concurs din impuls, in momentul in care il vede pe fostul ei prieten cu noua lui iubita. Practic, ceea ce o indeamna este durerea si faptul ca nu stie incotro se indreapta viata ei acum ca liceul se termina. Dodge se inscrie la concurs din razbunare. Sora lui a participat si ea la acest joc intr-un an anterior. Natalie, concursanta si ea, e cea mai buna prietena a lui Heather si mi se pare ca nu-i pica prea bine participarea acesteia din urma. Al patrulea personaj al carui rol il urmarim in aceasta aventura este Bishop. Trebuie sa spun ca rolul acestuia este previzibil.
Dincolo de probele jocului, ii cunoastem pe acesti patru tineri si in viata lor de zi cu zi, le cunoastem familiile si problemele pe care sunt nevoiti sa le infrunte. Ii cunoastem ca prieteni buni sau ca dusmani.
Panica nu-i un joc simplu sau usor. Nu de putine ori participantii isi pun viata in pericol. Dar pana la urma aceasta nebunie se poate rezuma la invingerea temerilor. Cine va castiga marele premiu si cum se va termina acest joc va invit sa descoperiti citind cartea. Cred ca Lauren Oliver nu a dezamagit nici de aceasta data si o spun mai ales pentru cei carora le-a placut seria ¨Delirium¨, despre care am scris aici, aici si aici.
Atentie insa, pentru ca au fost voci care au afirmat ca aceasta carte se poate asemana cu ¨Jocurile foamei¨. Eu inca nu am citit aceasta serie si nu am vazut nici filmele ca sa nu-mi stric surpriza, insa cred, din ce am auzit despre seria mentionata ca e mult mai complexa si interesanta.
One Reply to “Panica – Lauren Oliver”