Titlu in romana: Printesa gheturilor
Titlu in suedeza: Isprinsessan
Autor: Camilla Läckberg
Apariție: 2004
Followed by: The preacher, Stenhuggaren, Olycksfågeln, The Hidden Child, The Drowning, Fyrvaktaren, Änglamakerskan, Lejontämjaren, Häxan
Nota: 3/5
Erica este o tanara scriitoare ce se intoarce in satul natal dupa decesul parintilor sai. Intoarcerea sa coincide cu o crima a carei victima este o prietena sa din copilarie, Alex. Desi la inceput se banuieste ca femeia s-a sinucis, dupa ce incep sa iasa la iveala anumite aspecte din eveniment, suspiciunile se schimba. Erica se implica in toata povestea legata de Alexandra, rugata fiind de parintii femeii sa scrie un text si este prima care incepe sa aiba banuieli cu privire la decesul prietenei ei din copilarie.
Actiunea romanului nu se centreaza doar asupra crimei, ci cunoastem detalii din viata Ericai: relatia complicata pe care o are cu sora sa de cand aceasta este casatorita cu un barbat egoist si manipulator, dorul de parintii ei si durerea pe care o simte cand isi da seama ca trebuie sa renunte la casa parinteasca.
Erica il reintalneste pe Patrick, unul din politistii care se ocupa de caz si cei doi se reimprietenesc. Si viata acestuia este destul de complicata, el vine dintr-o relatie dureroasa, dar sperantele ii vor reveni incet. Cei doi au fost prieteni in copilarie iar Patrick chiar a fost indragostit de ea.
Asa cum am mentionat si la inceput, protagonista noastra este scriitoare si acesta este aspectul care mi-a placut cel mai mult la roman. Ea scrie biografii dar, odata cu evenimentul legat de Alexandra, Erica incearca o noua metoda de a scrie si practic un nou stil.
Punctul central al romanului sunt secretele. Toti au secrete si toate vor iesi la iveala pe masura ce trec paginile. Aparentele inseala si in aceasta carte acest lucru ne este dovedit din plin.
Am uitat sa mentionez ca mi s-a parut interesant si modul in care autoarea Camilla Läckberg a conturat scena crimei. Alexandra este gasita in cada din baia casei sale din oras, dupa mai multe zile de la deces. Trupul ii este inghetat, are turturi si Alexandra pare o printesa a gheturilor.
Ce nu mi-a placut atat de mult a fost faptul ca intreaga istorie nu are prea multa credibilitate din cauza intrigilor cusute in jurul povestii. Sunt o multime de oameni din micul oras implicati in panza paianjenului care a fost tesuta de Alexandra. Pentru un oras asa de mic e greu de crezut toata nebunia creata si atat de bine pusa la punct.
“Printesa ghetuilor” este un thriller interesant care nu iti da multe indicii cu privire la cine ar putea fi criminalul, si de aceea recomand lectura. Te face sa ramai interesata de subiect, si din cate am inteles face parte dintr-o serie cu numele Fjällbacka, acesta fiind si numele micului oras. in aceasta serie, de 10 volume, protagonistii sunt Erica si Patrick.
One Reply to “Printesa gheturilor (#1 Fjällbacka) – Camilla Läckberg”