Anul trecut scriam despre seriile pe care îmi doream să le termin de citit în 2022 și îmi alesesem vreo douăsprezece titluri pe care le puteți descoperi dând click pe linkul de mai sus. Dintre acestea, nu am reușit să citesc patru. Așadar, opt din douăsprezece ar fi o statistică acceptabilă, mai ales că pot considera că am terminat șase serii și anume:
Arc of a Scythe (Secera) de Neal Shusterman – un fantasy care mi-a plăcut destul de mult, mai ales primul volum.
Caraval de Stephanie Garber – tot un fantasy drăguț, care mi se pare mie că devine un pic mai dark spre finalul seriei.
Trilogia Moscova de Simon Sebag Montefiore – historical fiction cu acțiunea în Rusia din prima parte a secolului XX. Mi-au plăcut mai ales primul și cel de-al treilea volum.
Millenium – serie începută de Stieg Larsson și încheiată (momentan) de David Lagercrantz. Cărți de mister/thriller. Volumele lui Larsson rămân preferatele mele.
Liliac girls de Martha Hall Kelly – tot historical fiction. Mi-au plăcut destul de mult poveștile spuse de autoare, cu punctele de vedere a trei femei în fiecare volum.
Jocurile foamei de Suzanne Collins – faimoasa distopie care a furat inimile multor cititori este și una din favoritele mele.
În afara acestora, am reușit să mai avansez și cu alte serii care nu erau pe lista inițială, și asta plănuiesc să fac și în 2023. În primul rând, vreau să citesc cele patru cărți la care nu am ajuns în 2022: ultimul volum al seriei The queen of the Tearling, The fate of the Tearling de Erika Johansen (fantasy), ultimul volum al seriei Călărețul de aramă, Grădina de vară de Paullina Simons (romance/historical fiction), volumul 5 din seria Cormoran Strike, Troubled blood de Robert Galbraith (mister/thriller) și volumul 2 (și ultimul) din seria Catedrala mării, Moștenitorii pământului de Ildefonso Falcones (historical fiction).
În al doilea rând, vreau să ajung și la următoarele: volumul doi din seria Războiul Rozelor de Conn Iggulden, Treimea (historical fiction), volumele 2 și 3 ale seriei The winternight trilogy de Katherine Arden, The girl în the tower și The winter of the witch (fantasy, Rusia), volumele 3 și 4 ale seriei Prietena mea genială de Elena Ferrante, Cei care pleacă și cei de rămân și Povestea fetiței pierdute (ficțiune, Italia), volumul 3 al seriei Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, Trei surori (historical fiction, Al Doilea Război Mondial) și volumul 4 al seriei Helen Grace de M.J. Arlidge, Ghici care-i mincinosul (thriller).
Acestea sunt cărțile care fac parte dintr-o serie și, pe care îmi doresc să le citesc în 2023. Spor la citit să avem!