Cărți noi în biblioteca mea și ce am mai citit Q2 2019

A sosit și vremea să facem o retrospectivă a celui de-al doilea trimestru din anul 2019. A fost o perioadă extrem de productivă, zic eu, atât din punct de vedere al lecturilor cât și din punct de vedere al cărților cumpărate. Am profitat de ocazia că am mers în România în iunie și am cumpărat câteva din cărțile pe care le aveam pe listă.

Ce am citit

Luna aprilie a început acolo unde terminasem luna martie, și anume la audiobookuri. Prima carte audio a fos A piece of world de Christina Baker Kline, și a fost urmată de The Reader de Bernhard Schlink și Flowers of Algernon de Daniel Keyes. Pe toate le aveam pe listă mea de citit de ceva timp. Tot de la Diana de la Cărți de iubit am auzit de Călărețul de aramă de Paullina Simons, primul volum al seriei cu același nume, așa că am citit-o și eu, după ce m-a convins prin vlogul ei. A urmat Oscar și Tanti Roz de Éric-Emmanuel Schmitt, despre care am auzit numai lucruri bune și care mi-a plăcut foarte mult.

Tot în aprilie am citit Iubire amară de Elena Ferrante, prima carte de la această autoare pe care avut ocazia să o lecturez. De tetralogia napolitană mă feresc deocamdată. Reinas malditas de Cristina Morató, Ursul și privighetoarea (The bear and the nightingale) (#1 Winternight) de Katherine Arden, Spinning Silver de Naomi Novik (care va fi tradusă la noi în această toamnă) și Maytreyi de Mircea Eliade sunt cărțile cu care am încheiat luna.

În mai am terminat de citit City of Dark Magic (#1 City of dark magic) de Magnus Flyte pe care o începusem în aprilie. A fost urmată de Winter de Marissa Meyer, al patrulea volum al seriei Cronicile lunare (până în acest moment, în România s-au tradus doar primele două volume), The lost girls of Paris de Pam Jenoff care mi-a plăcut foarte mult și Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak, care m-a surprins plăcut și ea.

În aceeași perioadă, am citit și Secrets of a charmed life de Susan Meissner, Girl at war de Sara Nović și Warlight de Michael Ondaatje care se aflau și ele de ceva timp în lista mea de citit de pe Goodreads. Faimoasa A walk to remember (O plimbare de neuitat) de Nicholas Sparks a fost și ea printre lecturile mele. Luna mai s-a încheiat cu The almost moon de Alice Sebold și The bookshop on the corner de Jenny Colgan.

Ultima lună din acest trimestru a debutat cu Fly Away (#2 Aleea cu licurici) de Kristin Hannah, continuarea primului volum, care mi-a plăcut atât de mult anul trecut. Still Alice de Lisa Genova era o carte de care mă temeam, dar abia aștept să vă povestesc despre ea.

Audible, una din aplicațiile de cărți audio pe care le folosesc, oferă lunar o serie de cărți gratuite, iar în luna iunie am văzut acolo un autor pe care l-am mai citit: Francesc Miralles cu a lui Mátame Eternamente. În concediul din România, am citit Înainte de cădere de Noah Hawley, pe care eu am primit-o de la Diana Solomon, și pe care am oferit-o mai departe Eugeniei Boca. A urmat al treila volum al seriei Trei coroane întunecate, Două domnii întunecate de Kendare Blake și al patrulea volum al seria Regina Roșie, Furtuna războiului de Victoria Aveyard. Luna s-a încheiat cu Sașenka (#1 Moscova) de Simon Sebag Montefiore.

Cărți noi în biblioteca mea

La această categorie nu o să menționez și cărțile audio pe care le-am ascultat, pentru că aș repeta mai bine de 60-70% din titlurile menționate mai sus.

În lunile aprilie și mai am profitat de reducerile sporadice din România (de pe Libris, Elefant sau Cartepedia) pentru a-mi comanda: Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, Omul din Sankt Petersburg de Ken Follet, Femeia din cabina 10 de Ruth Ware, Înainte să fim ai voștri de Lisa Wingate, Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Aleksievici, Grădina de iarnă de Kristin Hannah, Două domnii întunecate de Kendare Blake, Fiica ceasornicarului de Kate Morton, Furtuna războiului de Victoria Aveyard și Autonom de Annalee Newitz.

Din Belgia, mi-am cumpărat de la un anticariat două cărți în limba engleză: Girl with a pearl earring de Tracy Chevalier și Summer in February de Jonathan Smith. Iar într-o zi, am intrat într-o librărie de lângă casă, unde au un raft micuț cu romane în limba engleză, și am găsit o carte superbă (după copertă): Enchanteé de Gita Trelease.

Cam atât pentru acest trimestru. Aștept să îmi împărtășiți și voi lecturile cele mai faine pe care le-ați avut în ultimul timp și ce cărți noi au intrat în biblioteca voastră.

Articolul de trimestrul trecut poate fi citit aici.

Book haul si ce am mai citit Q1 2018

Anul acesta imi doresc sa continui seria de articole trimestriale cu rezumatul cartilor citite si cumparate la fiecare trei luni. Si cum prima parte a anului a trecut foarte repede, iata ca a sosit momentul primei retrospective a lui 2018. Si doar aruncand o privire asupra titlurilor ce au facut parte din lista mea de lecturi, pot sa afirm ca thrillerele au predominat.

Ce am citit:

In primele zile ale lunii ianuarie am terminat de citit ¨Tobele toamnei¨ cel de-al patrulea volum al seriei Calatoarea de Diana Gabaldon. A urmat ¨Ruta subterana¨ de Colson Whitehead pe care am primit-o de la Libris. Luna ianuarie nu a fost prea productiva si scurta lista de lecturi a fost incheiata de ¨Castelul din nori s-a sfaramat¨ (#3 Millenium) de Stieg Larsson si ¨Fata dinainte¨ de J.P. Delaney.

In luna februarie am capatat mai mult timp liber si astfel m-am putut bucurat de mai multe carti: am continuat cu volumul patru din Millenium ¨Prizoniera in panza de paianjen¨ de David Lagercrantz si volumul 5 ¨Dintre pentru dinte¨ de acelasi autor, care a continuat seria inceputa de Stieg Larsson. Am continuat cu ¨Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza¨ de Frank McCourt si cu ¨Splendida cetate a celor o mie de sori¨ de Khaled Hosseini si am terminat luna cu ¨El día que se perdió la cordura¨ de Javier Castillo si ¨Un sir infinit de testoase¨ de John Green, un roman atat de laudat in ultima vreme.

Martie a sosit cu zapezi, si eu am citit o carte pe masura: ¨Printesa gheturilor¨  de Camilla Läckberg. O noutate pentru mine a fost reprezentata de primul roman grafic pe care mi l-am cumparat: ¨Persepolis¨ volumul I de Marjane Satrapi. Am citit si cele doua carti primite de la Libris in prima luna a primaverii: ¨Partea intunecata a magiei¨ de V.E. Schwab pe care mi-am dorit-o din suflet si care nu m-a dezamagit, si ¨Iubita locotenentului francez¨ de John Fowles. Pentru cea de-a doua tura de zapada, am continuat cu ¨Sacrificiul din miezul iernii¨ de Mons Kallentoft. Spre finalul lunii, m-am bucurat de doua carti extrem de interesante: ¨Se numea Sarah¨de Tatiana de Rosnay si ¨Castelul de sticla¨ de Jeannette Walls.

Carti noi in biblioteca mea

Pentru inceputul acestui an mi-am dorit sa incep sa citesc mai multe carti din biblioteca mea inainte de a cumpara altele noi. M-am tinut cu greu de aceasta pseudo provocare pe care mi-am impus-o, in asteptarea titlurilor pe care mi le doresc.

Asadar, in luna ianuarie am cumparat de pe Emag trei carti: ¨Un sir infinit de testaose¨ de John Green, ¨Castelul de sticla¨  de Jeannette Walls si ¨Vremuri second-hand¨ de Svetlana Aleksievici. La acestea am primit cadou cartea ¨Amo(u)r¨ de Maxim Crocer. Tot in prima luna a lui 2018 am primit de la Libris cartea ¨Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza¨ de Frank McCourt.

In februarie, cei de la Libris mi+au trimis doua carti: ¨Iubita locotenentului francez¨ de John Fowles si ¨Partea intunecata a magiei¨ de V.E. Schwab. Tot atunci mi-am cumparat din nou de pe Emag primul meu roman grafic ¨Persepolis¨ in doua volume, de Marjane Satrapi, ¨Sapiens Scurta istorie a omenirii¨ de Yuval Noah Harari si ¨Femeia-cameleon¨ de Taylor Stevens.

In martie mi-am cumparat doar o carte, la lansarea careia am participat pe 1 martie. Este vorba despre ¨Jumatate de viata¨ de Care Santos.

Voi ce carti ati citit si v-ati cumparat pana acum in 2018?

 

Book haul si ce am mai citit Q4 2017

Nu puteam sa nu inchei runda de carti citite si carti cumparate sau primite de-a lungul fiecarui trimestru al anului, asa ca iata-ma cu ultimul articol pentru anul 2017. Cel pentru trimestrul trei il puteti citi aici.

Ce am citit:

In luna octombrie am terminat de citit monstruletul de El laberinto de los espíritus  de Carlos Ruiz Zafón, apoi am trecut la o carte pe care o aveam in biblioteca de ceva timp dar pe care nu apucasem sa o citesc: O mare de lacrimi de Ruta Sepetys. De altfel, m-am bucurat si de Casa spiritelor de Isabel Allende unde autoarea i-a ilustrat pe cei din familia ei. Cu mine in calatoria in Aranda de Duero a pleacat Domina de L.S. Hilton, al doilea volum al seriei Maestra, un thriller cu un personaj cel putin interesant.

In luna noiembrie, prima carte pe care am terminat-o de citit a fost Lista lui Schindler de Thomas Keneally, pe care am imprumutat-o de la o colega. Este o carte pe care o recomand tuturor. Aceasta a fost urmata de Madonele din Leningrad de Debra Dean si de Rosu ca sangele, primul volum al seriei Alb ca zapada de Salla Simukka.

O carte de care-mi era teama, pentru ca nu stiam exct la ce sa ma astept, desi auzisem pareri si pareri despre ea, a fost Jocul coroanei primul volum al seriei cu acelasi nume scrisa de Evelyn Skye. Este fermecatoare, atat atmosfera creata in Rusia cat si personajele principale. Am devenit dependenta de aceasta saga.

Am reusit sa termin si Omagiu Cataloniei de George Orwell, pe care am cautat-o indelung. Imi doream sa o citesc mai ales in contextul problemelor cu care s-a confruntat Catalonia incepand cu referendumul din octombrie si pentru ca ma leaga multe amintiri de aceasta zona.

Belgravia de Julian Fellowes, autorul Downton Abbey impreuna cu Fata care citea in metrou de Christine Feret-Fleury au incheiat luna noiembrie.

Luna decembrie a venit cu o provocare de care nu prea am reusit sa ma tin, dar macar am incercat. Destinul coroanei de Evelyn Skye este al doilea volum al seriei Jocul Coroanei si incheie minunat povestea. Am descoperit apoi o minunata serie Regina tinutului Tearling, al carei prim volum se numeste  Regina adevarata de Erika Johansen.

O alta carte pe care am cautat-o mult deoarece stocurile se epuizau foarte repede, este Locuri intunecatede Gillian Flynn. Este printre cele mai bune carti citite anul acesta. Au urmat Mas alla del invierno de Isabel Allende,  o carte la care m-a atras coperta si titlul dar pe care nu am mai apucat sa o cumpar in format fizic, asa ca am citit-o in format ebook. E cu totul altceva decat ceea ce credeam, dar a fost numai buna pentru zilele libere. Si inchei cu cea mai buna carte pe care am citit-o in intreg trimestrul, si poate in intreg anul: Barbati care urasc femeil de Stieg Larsson, primul volum al seriei Millenium.

Carti noi in biblioteca mea

Am cumparat mult mai putine carti decat in perioadele anterioare deoarece am incercat sa citesc cat mai mult din ceea ce aveam deja in biblioteca. In luna octombrie am cumparat primele doua carti din saga Alba ca zapada de Salla Simukka: Rosu ca sangele si Alb ca zapada si Maestrul si margareta de Mihail Bulgakov. Cartea lunii de la Libris: Domina de L.S. Hilton iar de la Madrid mi-am cumparat de Javier Sierra – La dama azul, de C.J. Sansom Herejia si de Gadea Fitera – Como arena entre tus dedos.

In luna noiembrie am primit de la Libris cartea Belgravia de Julian Fellowes. De asemenea am profitat de reducerile de Black Friday si am cumparat: Regina adevarata de Erika Johansen, Povesti de seara pentru fete rebele de Elena Favilli si de Francesca Cavallo, pe care mi-o dorem de cand a aparut (am vazut pe bookdepository ca a aparut si volumul 2), Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay, Jocurile foamei de Suzanne Collins (toate cele 3 volume), Destinul coroanei de Evelyn Skye, pe care deja am citit-o pentru ca nu mai aveam rabdare, Locuri intunecate de Gillian Flynn (bifata de asemenea pe lista lecturilor din 2017) si Fata care citea in metrou de Christine Féret-Fleury pe care de asemenea am citit-o.

Nu puteam sa lipsesc nici de la Gaudeamus, de unde mi-am luat Agnes Grey de Anne Bronte in limba engleza si de la standul editurii ALL mi-am cumparat patru carti: Disparuti fara urma de Cecelia Ahern, Anticarul de Julian Sanchez, Glasul mortilor de Julian Sanchez si Vei fi acolo? de Guillaume Musso.

In aceeasi zi in care am vizitat Gaudeamus, am dat intamplator si peste o super oferta la Carrefour, de unde mi-am luat Oryx si Crake de Margaret Atwood si Ce-am pierdut in foc de Mariana Enriquez.

Luna cadourilor a fost extrem de speciala: am primit Simpatizantul de Viet Thanh Nguyen de la un cititor cu care-mi mai imprumut carti, secret santa mi-a daruit Castele de furie de Alessandro Baricco, Mos Nicolae a venit cu Atlas frumusetii de Mihaela Noroc si mi-am cumparat si Mica enciclopedie Lykke de Meik Wiking. Cei de la Libris mi-au oferit Ruta subterna de Colson Whitehead, pe care o citesc in prezent.

Ati citit vreuna dintre romanele mentionate? Ce carti ati gasit sub brad?

 

Book haul si ce am mai citit Q3 2017

Continui seria articolelor despre ce am citit si ce carti am cumparat in fiecare trimestru al anului 2017. Primele doua articole le puteti citi aici si aici si de aceasta data a venit randul perioadei cuprinse intre iulie si septembrie. Sa incepem.

Ce am citit

Iulie a fost o luna extrem de productiva din punct de vedere al lecturilor, desi in prima jumatate  de luna am avut o aventura care m-a scos putin din ritm. Ferma animalelor de George Orwell este o carte pe care am citit-o spre final de iunie, dar nu stiu de ce nu am bagat-o in articolul aferent trimestrului doi. Am citit si cel de-al treilea volum al seriei Calatoarea, de Diana Gabaldon, numit Cercul de piatra (in spaniola Viajera) si Amantul japonez de Isabel Allende, care m-a uimit. Povestea slujitoarei de Margaret Atwood este una din cele mai bune carti pe care le-am citit anul acesta. Au urmat Copilul zanelor de Philippa Gregory si Auschwitz. Alive 70 ani de Romeo Couti pe care le-am primit de la Libris  si Multumesc pentru amintiri  de Cecelia Ahern pe care am primit-o de la Editura All. Am incheiat cu trei super carti: Fetele de inghetata de Dorothy Koomson, Cariera malefica (al treilea volum al seriei dedicate lui Cormoran Strike) de Robert Galbraith si Urgia si zorile (prima carte a seriei) de Renee Ahdieh.

In august am citit la fel de mult: La marginea apei de Sara Gruen, pe care am primit-o de la Libris si Fata din Brooklyn de Guillaume Musso pe care am primit-o de la Editura All. Au urmat Oamenii fericiti citesc si beau cafea de Agnes Martin Lugand si O zi din sapte de Lauren Oliver pe care le-am citit in format electronic. Au urmat doua povesti de dragoste: Sotia plantatorului de ceai de Dinah Jefferies si Un barbat si o femeie de Jojo Moyes. Am terminat si cel de-al patrulea volum al seriei Cantec de gheata si foc de George R.R. Martin, Festinul ciorilor. Luna august s-a incheiat cu 3 carti extrem de diferite: Un baiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson, Pecetea mortii (primul volum al seriei) de Veronica Roth si Maestra de L.S. Hilton.

Septembrie nu a fost prea productiv, am simtit si ca mi-a zburat timpul si nu am prea avut timp sa ma bucur de carti. Am citit Istoria iubirii de Nicole Krauss, pe care mi-am dorit-o mult de tot, Defecti si Perfecti de Cecelia Ahern, prima dintre cele doua fiind primita de la Editura All iar pe cea de-a doua am citit-o in spaniola deoarece nu e inca tradusa la noi. Am citit si Calatoresc singura de Samuel Bjork, clasicul Jane Eyre de Charlotte Bronte, mai am putin din El laberinto de los espíritus  de Carlos Ruiz Zafón (un monstrulet de carte de 928 pagini) si am inceput Omagiu Cataloniei de George Orwell, pe care o citesc in spaniola deoarece nu am reusit sa o gasesc in romana.

Carti noi in biblioteca mea

Aceste trei luni au fost la fel de productive ca si prima jumatate a anului pentru biblioteca mea. Nu mai putin de 25 de carti noi si-au facut loc pe rafturile mele. De pe un grup de pe Facebook am cumparat Intr-o padure intunecata de Ruth Ware si Steaua lui Strindberg de Jan Wallentin. Apoi, de pe elefant am facut o comanda maricica, intr-o zi cu mari reduceri: Sotia plantatorului de ceai de Dinah Jefferies, Uratii de Scott Westerfeld, Un baiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson, Jertfa iubirii (cunoscuta si sub numele de Fata pe care ai lasat-o in urma) de Jojo Moyes si Vampirii din Morganville volumul 1 Casa de sticla de Rachel Caine.

De la Editura All am primit Fata din Brooklyn de Guillaume Musso si Multumesc pentru amintiri de Cecelia Ahern iar de la Libria am primit Auschwitz. Alive 70 ani de Romeo Couti si Copilul zanelor de Philippa Gregory. De la Targul Cartii mi-am cumparat primele doua volume ale seriei Scarlet de Alexandra Ripley (o continuare a cartii Pe aripile vantului de Margaret Mitchell), o carte din colectia Adevarul, de Mihail Sebastian care cuprinde atat Accidentul  pe care o am deja de la Libris cat si  Orasul cu salcami, si am cumparat-o pe aceasta din urma. Cea de-a treia carte pe care am cumparat-o este Orasul oaselor volumul doi al seriei Intrumente mortale de Cassandra Clare.

In august am primit de la Libris cartea La marginea apei de Sara Gruen, pe care mi-am dorit-o foarte mult inca de la aparitia ei. Tot in august am descoperit si magazinul de pe Magheru al celor de la Nemira si am gasit acolo la 10 lei bucata Manuscrisul gasit la Saragosa de Dan Potocki si Poveste de iarna de Mary Helprin. Nici pe elefant nu l-am evitat: mi-am cumparat 3 carti pe care mi le doream mult: Istoria iubirii de Nicole Krauss, Saga favoritelor de Jean des Cars si Mica enciclopedie Hugge. Reteta daneza a fericirii de Meik Wiking, aceasta din urma fiind cea mai mare supriza pentru mine. Desi am vrut sa o iau de la Bookfest, nu am gasit-o in ziua in care am fost eu si apoi o vedeam peste tot. Desi mi-o doream nu aveam mari asteptari de la ea si de aici si surpriza: este foarte interesanta si contine multe lucruri pe care le poti pune in aplicare.

Prima luna se toamna a venit cu o carte de la Libris Calatoresc singura de Samuel Bjork si cu Defecti de Cecelia Ahern, pe care am primit-o de la Editura All la evenimentul de lansare al cartii. Apoi am avut o pauza de la cumparaturile de carti si doar spre sfarsit am mai cumparat 3 carti. Prima este Familia lui Pascual Duarte de Camilo José Cela, pe care am gasit-o in Auchan la doar 5 lei. Pe celelalte doua le-am luat de pe un grup de pe Facebook, cu doar 5 lei fiecare: Moarte subita de J.K. Rowling si Iarn la Lisabona de Antonio Muñoz Molina.

Inchei aici lista tuturor cartilor pe care le-am cumparat sau le-am primit in aceasta perioada, si profit de ocazie sa va spun si de aceasta data ca am facut economii, cumparand de la alti cititori, sau profitand de reduceri si cautand prin anticariate.

Book haul si ce am mai citit Q2 2017

Asa cum va povesteam in articolul pregatit pentru primul trimestru al anului 2017, vreau sa fac o situatie a cartilor citite si a cartilor cumparate la fiecare 3 luni. Sa incepem cu listele pentru Q2.

Ce am citit

Aprilie a inceput bine, a fost o luna plina de carti faine. Am reusit sa termin cel de-al treilea volum al seriei Cantec de gheata si foc, intitulat Iuresul sabiilor de George R.R. Martin si nu cred ca mai e nevoie sa va spun cat de mult imi place seria asta. Voi continua si cu volumul patru, dar pentru moment nu mai am acces la Bookster asa ca trebuie sa vad cum pot sa fac. Am citit si doua carti pe care mi le-au oferit cei de la Libris, Cel mai frumos loc din lume e chiar aici de Care Santos si Francesc Miralles si Soldatii de zinc de Svetlana Aleksievici. O alta carte scrisa de Care Santos pe care o regasim pe lista pentru luna aceasta este Diamante azul, roman care sper sa se traduca curand si la noi. Au urmat O cale ingusta spre nordul indepartat de Richard Flanagan si Fata pe care ai lasat-o in urma de Jojo Moyes, si am incheiat luna cu Printre tonuri cenusii  de Ruta Sepetys si Circul noptii de Erin Morgenstern. Dupa cum puteti observa, a fost o luna plina de carti cu subiecte extrem de diferite.

Mai a venit cu o mare schimbare in viata mea, asa ca nu am avut prea mult timp de citit. Am pus in sfarsit mana pe primul volum al seriei Outlander, Calatoarea de Diana Gabaldon si m-a fascinat. Cei de la Libris, mi-au oferit Casatorie de placere de Tahar Ben Jelloun si Obiecte ascutite de Gillian Flynn. Cum In ape adanci de Paula Hawkins a aparut pe 24 mai la Bookfest, nu am ratat-o. Pana la finalul lunii era si citita, urmeaza curand si recenzia. Panica de Lauren Oliver si Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven au fost si ele printre lecturile lunii.

Iunie a fost o luna ceva mai productiva decat predecesoarea sa. Am incercat De vorba cu Emma de Vitali Cipileaga, pe care nu am putut sa o termin, deoarece nu mi-a placut deloc si am lasat-o balta. Eu nu prea fac asta, dar nu am mai avut rabdare cu ea. O carte care mi-a placut foarte mult si m-a surprins a fost Trei coroane intunecate de Kendare Blake, primul volum al seriei cu acelasi nume. Abia astept sa citesc si urmatorul volum.  A urmat cel de-al doilea volum al seriei Outlander, Atrapada en el tiempo (Talismanul) de Diana Gabaldon, pe care l-am citit in limba spaniola. Carrie de Stephen King a urmat si mai apoi Chimista de Stephenie Meyer. Tot Libris Accidentul mi-a oferit doua carti, tot diferite dar foarte frumoase: de Mihail Sebastian si Cruzimea de Scott Bergstrom.

 

Carti noi in biblioteca mea

In aprilie am facut doua comenzi la Libris care au continut: Jocul coroanei de Evelyn Skye, Dracul si mumia de Stelian Tanase, Fetita care nu zambea niciodata de Lola Lafon, Sabia de sticla (Regina rosie II) de Victoria Aveyard, Jane Eyre de Charlotte Bronte, Parada de Paste de Richard Yates. Tot in aceasta luna am cumparat pentru prima data o carte de pe un grup de pe Facebook: Caraval de Stephenie Garber.

In mai, nu am putut rezista din nou reducerilor, asa ca am comandar de la Elefant Panica de Lauren Oliver, pe care am citit-o deja, Mandrie si prejudecata de Jane Austen, Trei coroane intunecate de Kendare Blake (citita si ea) si Urgia si zorile  de Renee Ahdieh. Cei de la Libris mi-au oferit Obiecte ascutite de Gillian Flynn si Casatorie de placere de Tahar Ben Jelloun. Tot in mai a fost si Bookfest si am incercat sa nu exagerez, asa ca m-am intors acasa cu: In ape adanci  de Paula Hawkins, pe care am citit-o repede, repede, Povestea slujitoarei de Margaret Atwood, pe care abia astept sa o citesc si Oblomov de I.A. Goncearov.

In iunie am plecat din compania unde lucram si colegii au complotat si mi-au oferit un cadou care a constat in doua carti (bineinteles), pe care mi le doream: Talismanul al doilea volum al seriei Outlander de Diana Gabaldon si Un barbat si o femeie de Jojo Moyes, pe care mi-o doream de la Bookfest dar pe care nu am gasit-o in prima zi la standul celor de la Litera.

Mi-am mai luat si de pe un grup de pe Facebook doua carti: Maestra de L.S. Hilton si Mesagerul  de Markus Zusak, la un pret foarte bun fiecare. Cei de la Libris mi-au oferit Accidentul de Mihail Sebastian si Cruzimea de Scott Bergstrom, iar de la Antic exlibris mi-am cumparat Cantul lui Ahile de Madeline Miller si Fetele de inghetata de Dorothy Koomson.

Asadar si in acest trimestru am economisit o gramada de bani, profitand de ofertele Libris si Elefant si de preturile bune de pe grupuri (cartile sunt noi noute) sau de la Antic ex Libris unde gasiti carti de la 5 lei, tot noi.