Cărți populare #1

Ce au în comun Taylor Jenkins Reid, Alex Michaelides și Agnès Martin-Lugand? Ei bine, au scris trei cărți care au fost iubite de cititori dar care mie mi-au cam înșelat așteptările. De aceea, de cele mai multe ori aștept puțin înainte de a cumpăra cărți atât de intens promovate și lăudate (hype fiind termenul folosit).

În astfel de cazuri ne întrebăm dacă problema e la noi sau la carte. Iar eu v-aș spune că nu e nici o problemă de nici o parte pentru că, poate nu a fost momentul potrivit pentru lectura respectivă, poate aștepările au fost prea mari, generate de experiența anterioară cu romanele autorului sau de lauda din online, sau pur și simplu suntem deja experimentați cu privire la un anumit gen și cartea respectivă e mai slabă decât altele din același gen pe care le-am citit.

În cazul autorilor menționați mai sus, am citit Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo, Pacienta tăcută și Oamenii fericiți citesc și beau cafea și la ele mă voi referi mai jos. Apoi, pe principiul “dacă nu ți-a plăcut asta, citește asta” o să vă recomand și câte o carte pe care eu o găsesc similară dar care mi-a plăcut mult mai mult.

Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo încă face vâlvă în online și eu nu am reușit încă să înțeleg de ce. Autoarea nu are neapărat un stil deosebit de a expune povestea iar legătura fostei vedete de la Hollywood cu ziarista este, din punctul meu de vedere, destul de previzibilă. Mi-a plăcut însă adevărata poveste de dragoste a vedetei, sau ceea ce cred eu că a fost adevărata poveste de dragoste.

Pacienta tăcută a făcut și ea destul de multă vâlvă în online și îmi amintesc că aveam așteptări destul de mari atunci când am început să o citesc. Însă prin mâna mea mai trecuseră destul de multe thrillere și cărți de mister și a fost previzibilă, într-atât încât am fost chiar dezamagită de faptul că m-am lăsat impresionată de vorbele care o situau ca o poveste surprinzătoare, cu legături la care nimeni nu se aștepta.

Oamenii fericiți citesc și beau cafea are un titlu foarte frumos, care-l păcălește pe orice cititor. Și spun că păcălește pentru că nu prea e vorba despre nici un fel de citit sau băut de cafea. Ideea e bună dar titlul ar fi trebuit să fie diferit sau povestea modificată astfel încât să ne îndeplinească și nouă, cititorilor, așteptările. Protagonista acestui roman fuge din Paris ca să se vindece, pe cât posibil, de trauma prin care a trecut. M-a dezamăgit pentru că nu a pus mai mult accent pe cafeneaua din Paris.

Nu spun că au fost cărți proaste ci că pe mine nu m-au impresionat. Și dacă sunteți într-o situație similară sau chiar dacă voi iubiți aceste trei cărți, vă recomand să încercați și propunerile următoare.

Femei de Oscar de Melanie Benjamin ar fi recomandarea care ar înlocui Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo. Spune povestea a două femei, două prietene care au făcut parte dintre cei care au pus bazele industriei filmului. Și se axează și pe poveștile de dragoste și legăturile de familie pe care cele două le au.

Văduva de Fiona Barton mi se pare o carte de mister destul de interesantă. Din greșeală, eu am citit întâi volumul doi al seriei din care face parte și apoi am citit acest prim volum, cunoscând astfel punctul de vedere al soției un bărbat bănuit de crimă, după ce cunoșteam deja cazul. Nu mi se pare că e destul de prezentă printre cititori și de aceea aș recomanda-o în locul cărții Pacienta tăcută.

E cineva acolo? de Marian Keyes. Aceasta e o carte ce a rămas în mintea mea de când am citit-o, în liceu. Spune povestea Annei, o tânără care se trezește practic pe canapeaua părinților ei în Dublin și vrea să se întoarcă în New York la viața ei și la soțul ei. Doar că el nu-i răspunde oricâte mesaje îi trimite ea. E tot despre vindecare și cred că acesta e aspectul pentru care am ales-o ca recomandare în locul cărții Oamenii fericiți citesc și beau cafea.


Acestea sunt cărțile populare despre care m-am gândit să scriu. Sunt sigură că fiecare dintre noi are astfel de cărți care sunt populare și iubite dar care nu crează neapărat aceleași impresii și sentimente și în noi, și rămânem puțin dezamăgiți. Dacă vrei, te invit să – mi spui și tu câteva astfel de titluri.

Femeia care mi-a furat viața – Marian Keyes

Titlu în engleză: The woman who stole my life

Autoare: Marian Keyes

Apariție: 6 noiembrie 2014

Notă: 4/5

Alte cărți ale autoarei: Pepenașul, E cineva acolo?, Vacanța lui Rachel, Lucy Sullivan se mărită, Un tip mortal

Marian Keyes este o autoare pe care o citesc încă din liceu și care, de atunci, a rămas favorita mea în materie de lecturi chick-lit.

În “Femeia care mi-a furat viața” o întâlnim pe Stella Sweeney, o femeie cu o viață normală alături de soțul ei și de copii lor. Ea lucrează alături de sora ei într-un salon de înfrumusețare și într-o bună zi, devine renumită datorită unei cărți de dezvoltare personală pe care se presupune că a scris-o.

Înainte de aceste eveniment nefericit, Stella se îmbolnăvește subit și grav și ajunge imobilizată într-un pat de spital, nefiind capabilă să se miște. Ea poate comunica doar cu ajutorul privirii iar unul dintre medicii care o tratează este un neurolog pe nume Mannix Taylor. Întâmplarea face ca cei doi să se mai fi văzut înainte, atunci când au fost implicați într-un accident rutier.

După recuperare, Stella află că Mannix a scris o carte cu numele său, o carte inspirată din viața și întâmplarea nefericită prin care a trecut. Femeia ajunge astfel extrem de renumită iar culmile înalte pe care a ajuns o vor duce până la New York. Dar, în afara faimei câștigate, lucrurile se vor schimba considerabil în viața Stellei iar Mannix va juca în continuare un rol extrem de important.

Nu m-am dat în vânt foarte mult după unele dintre personaje, mai ales după soțul Stellei care, mi s-a părut cam egoist dar cumva are grijă karma și de el.

“Femeia care mi-a furat viața” este o lectură amuzantă, plăcută și distractivă care te va ține interesat de poveste până la final.

The Break – Marian Keyes

pussy888

Titlu în spaniolă: Una pareja casi perfecta

Autor: Marian Keyes

Alte cărți ale autoarei: E cineva acolo? (Anybody out there?), Pepenașul (Watermelon). Sushi pentru începători (Sushi for beginners), altele

Apariție: 2017

Notă: 3/5

Așa cum am mai afirmat și în trecut, Marian Keyes este autoarea mea preferată atunci când vine vorba despre cărți chick-lit, autoare pe care eu am descoperit-o prin liceu cu E cineva acolo?, pe care o recomand și acum, la atâția ani distanță.

The Break este o apariție relativ recentă, din 2017 și nu a fost încă tradusă în limba română. Ne spune povestea unui cuplu, format din Amy și Hugh în care, bărbatul decide să ia o pauză de 6 luni de la viața de familie și să plece în lume, fără să-i dea vreun semn soției în toată această perioadă. Îi cere să aibă încredere că în 6 luni el se va întoarce acasă și vor fi din nou o familie, alături de copii lor. Doar că, în 6 luni, multe lucruri se pot schimba iar promisiunile pot fi date uitării. Iar acum, înainte de a merge mai departe, vă invit să vă gândiți ce ați face voi în locul lui Amy.

Decizia lui Hugh este prezentată chiar în primele pagini și m-a scos din sărite egoismul său: 6 luni de libertate, fără nici o veste, timp în care soția ta trebuie să se ocupe de tot și toate și în care ea își imaginează tot ce faci tu, cu cine știe cine, și cu banii care ar fi trebuit folosiți în alt scop. Mi s-a părut nedrept și Hugh mi-a fost antipatic instantaneu.

Dar, odată cu trecerea paginilor, m-am mai înmuiat, pentru că trebuie luate în considerare și condițiile care au dus la decizia lui Hugh, dar pe care vă las să le descoperiți singuri.

Așadar, Amy rămâne să se descurce singură cu cele două fiice ale sale și cu nepoata sa pe care practic, a adoptat-o. Iar lucrurile se complică destul de tare pentru femeia trecută de 40 ani, care are și o afacere împreună cu 2 prieteni. Desigur, nici Amy nu este o femeie fără de păcat și deci, rămâne de văzut dacă cei doi vor reuși să redevină un cuplu atunci când, și dacă, Hugh se va întoarce acasă.

Ceea ce apreciez eu la cărțile lui Marian Keyes sunt lecțiile pe care le obținem prin intermediul lecturii. Pentru că, indiferent cât de enervant mi s-a părut mie Hugh, povestea lui și a lui Amy nu e neapărat ceva nemaiîntâlnit în viața reală și putem să învățăm ceva din ea.

În plus, avem ocazia să cunoaștem mai multe tipologii de personaje și diferite relații între acestea. Vă recomand această lectură deși, finalul nu a fost chiar pe măsura așteptărilor mele (și de aici punctajul de 3/5 stele pe Goodreads), dar este o carte plăcută și ușor de parcurs, în ciuda numărului destul de mare de pagini.

Un an la Oxford – Julia Whelan

Titlu în engleză: My Oxford year

Autor: Julia Whelan

Apariție: 24 aprilie 2018

Notă: 3/5

Cred că această carte a fost una din cărțile cele mai cumpărate și citite în vara anului trecut. O vedeam mai peste tot pe Instagram și mi-a trezit și mie interesul. Eu am ales să ascult povestea Ellei Duran și a anului său la Oxford.

Ella Duran este o tânără în vârstă de 24 ani care locuiește în Statele Unite ale Americii și care în ultimii 10 ani și-a dorit să ajungă să studieze la Oxford. Dorința îi este împlinită și primește o bursă Rhodes dar din păcate momentul pare cam nepotrivit pentru că, în același timp i se oferă și șansa de a fi parte din campania prezidențială a unui politician aflat pe culmile succesului.

Cu promisiunea că va lucra de la distanță și va da totul chiar și aflându-se atât de departe, Ella pornește în călătoria pe care și-a dorit-o. Totuși, lucrurile par să înceapă cu stângul și tânăra începe să aibă îndoieli cu privire la ceea ce credea ea despre Oxford atunci când află că unul din cursurile ei va fi susținut de un tânăr antipatic pe care l-a cunoscut chiar în ziua sosirii ei în Oxford. Este vorba despre Jamie Davenport, cu care Ella ajunge să interacționeze mai mult decât și-ar fi dorit la început.

Atunci când tot vedeam această carte pe instagram, nu știam nimic despre ea, iar titlul mă făcuse să mă gândesc la o poveste conturată mult mai diferit decât ceea ce am găsit ascultând cartea. Acesta este un aspect care m-a suprins și plăcut și neplăcut, pentru că până la urmă nu este vina cărții faptul că eu aveam niște așteptări nerealiste, ținând cont că nu știam nimic despre povestea creată de Julia Whelan. Iar partea plăcută a venit din povestea de dragoste pe care o întâlnim. Deși mi se pare un pic nerealist să poți să dai totul la un job extrem de greu, în timp ce ești la capătul lumii și studiezi într-unul din locurile cele mai prestigioase din lume și-ți mai faci și o relația pentru care încerci să dai mai mult decât e posibil, m-a impresionat povestea celor doi și puterea bărbatului pe care avem ocazia să îl cunoaștem cu ajutorul Ellei.

Un an la Oxford de Julia Whelan este o lectură plăcută, care vă poate atinge, și cu care vă puteți refugia liniștiti pe canapea sau în balcon la soare, cu un ceai sau chiar cu un pahar de vin, mai ales zilele acestea când nu putem ieși din casă.

Vreau să fiu V.I.P – Lauren Weisberger

Titlu în engleză: Everyone worth knowing

Autor: Lauren Weisberger

Apariție: 2005

Notă: 3/5

Type: Audiobook

Viața lui Bette Robinson nu este rea deloc: are 26 ani, un apartament în Manhattan și e o posibilă viitoare asociată într-o bancă de investiții. Dar într-o zi, decide să renunțe la job, într-un moment de impulsivitate.

Timp de câteva luni, nu face nimic deosebit, doar își plimbă câinele. Într-o zi, o cunoaște pe Kelly, directoarea unei agenții de relații publice și ajunge să lucreze pentru ea. Practic, noul său job presupune doar să se distreze, să meargă în cluburi, în compania unor VIP-uri. Iar asta înseamnă că și ea intră în vizorul ziariștilor și lucrurile o iau razna total.

Bette se trezește în brațele unuia din cei mai faimoși bărbați din New York, dar de fapt atenția sa este captată de un tânăr care lucrează la unul din cluburile unde ea merge într-o seară.

Cartea este amuzantă, are o mulțime de încurcături în care intră Bette și la un moment dat nu mai știi cum or să se descurce ițele. Avem parte și de un triunghi amoros dar, așa cum se întâmplă de fiecare dată, doar unul este câștigătorul inimii Bettei.

Pe lângă ea, avem ocazia să mai cunoaștem și alte personaje, colege și colegi ai ei de la agenția de publicitate, prietena Bettei, bărbatul faimos cu care este asociată, tânărul de la club și nu în ultimul rând, unchiul Bettei și iubitul acestuia. Cei doi din urmă sunt cei care o introduc în lumea nebună a VIP-urilor.

Vreau să fiu VIP de Lauren Weisberger este o lectură potrivită de vară, distractivă, pe care o puteți lua cu voi pe plajă.