Biblioteca sufletelor (#3 Miss Peregrine) – Ransom Riggs

Titlu în engleză: Library of souls

Autor: Ransom Riggs

Apariție: 22 septembrie 2015

Preceded by: Căminul copiilor deosebiți, Orașul pustiu

Followed by: A map of days

Notă: 3/5

Încăperi ferecate

Biblioteca sufletelor este cel de-al treilea volum al seriei cu numele Miss Peregrine’s Peculiar Children (la noi au păstrat ca nume al seriei doar Miss Peregrine). Această serie a fost primită cu bucurie mare de cititori, dar i-a dezamăgit în mare parte, cel puțin din ce am mai văzut și auzit eu. În acest moment, Biblioteca sufletelor are o medie de 4.15/5 steluțe pe Goodreads, deținând astfel primul loc în funcție de note, dintre cele 3 volume ale seriei, traduse și la noi. În ultimul trimestru al al anului 2018 a fost publicat și cel de-al patrulea volum, numit A map of days.

În ceea ce mă privește, nu mă simt neapărat atașată de această serie scrisă de Ransom Riggs dar, mi-am dorit să o termin de citit. Și cel mai probabil o să cumpăr și volumul 4 atunci când va fi tradus în limba română.

Aveam ceva așteptări de la Biblioteca sufletelor pentru că, pe mine titlul acestei cărți chiar m-a făcut să mă gândesc la o bibliotecă propriu-zisă dar, lucrurile au cam mers pe un alt făgaș.

Jacob și prietenii lui duc o luptă contra-cronometru în încercarea de a salva pe Miss Peregrine, dar obstacolele din calea lor sunt din ce în ce mai mari și mai periculoase. Din fericire, băiatul își dezvoltă tot mai mult puterile, iar asta îi ajută să scape ca prin urechile acului de la un destin tragic.

De astfel, acestui grup de deosebiți i se adaugă personaje noi și împreună vor duce această bătălie până la final. Sunt ca o familie, cu bune și cu rele.

Un alt punct central al poveștii este și relația dintre Emma și Jacob. Dintre cei doi, Emma a fost mult mai ok, din punctul meu de vedere, pe când Jacob nu mi se pare că a evoluat foarte mult de la primul volum până acum, în afara acelor puteri pe care le descoperă și dezvoltă.

Vă invit să citiți această carte, dacă vreți să aflați dacă deosebiții reușesc să o salveze pe Miss Peregrine și ce decizie va lua Jacob cu privire la viața lui: va rămâne alături de deosebiți sau se va întoarce la părinții săi?

Orasul pustiu (#2 Miss Peregrine) – Ransom Riggs

Titlu in romana: Orasul pustiu

Titlu in engleza: Hollow City

Autor:  Ransom Riggs

Apariție: 14 ianuarie 2014

Preceded by: Caminul copiilor deosebiti

Followed by:  Biblioteca sufletelor

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Orașul pustiu începe acolo unde s-a terminat primul volum al seriei lui Miss Peregrine, cu fuga lui Jacob Portman și al  prietenilor săi de la casa de pe insula unde locuiau până atunci alături de Alma Peregrine.  Cu toții au ca țel găsirea unei soluții pentru ea, deoarece nu se mai poate transforma din pasăre în om.

Împreună ajung după o călătorie grea și cu obstacole, în Londra, pe care o găsesc distrusă de bombe și este oarecum de înțeles întrucât acțiunea se desfășoară în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Jacob și prietenii săi caută o alta ymbrynă care ar putea-o ajuta pe Miss Peregrine să iasă din starea ăn care se află. Ei sunt presați de timp deoarece, cu cât trec mai multe zile, cu atât va fi mai greu, dacă nu imposibil să revină la forma sa umană.

Copii deosebiți își pun la încercare puterile și  colaborează pentru a face față tuturor problemelor pe care le vor avea de înfruntat, și asta mi-a plăcut foarte mult. Implicarea lor și evidențierea lor în acest volum este de apreciat pentru că ne dă șansa să-i cunoaștem mai bine. Ei întâlnesc și alți deosebiți care li se vor alătura și îi vor ajuta în această aventură.

La fel ca și în volumul anterior, textul este însoțit de fotografii care ne ajută imaginația în crearea chipurilor copiilor deosebiți. Orașul pustiu are ceva mai multă acține și aventură decât prima carte și asta mi-a plăcut destul de mult.

Ce nu mi-a plăcut a fost ezitarea și dubiile personajului Jacob în ceea ce privește alegerea pe care o are de făcut. Dar să zicem că este de înțeles, deoarece este până la urmă un adolescent. Relația dintre el și Emma avansează natural și cu o anume maturitate. Deși țelul principal al cărții era transformarea Almei înapoi din pasăre în om, mi se pare că atunci când i-a sosit vremea, autorul a trecut destul de repede și de ușor peste moment. Mă așteptam la mai mult de la această situație.

Coperta îmi place super mult și chiar are legătură cu o scenă din carte, o scenă care este preferata mea. Este vorba despre un moment extrem de înduioșător, dar este cel care mi-a rămas în minte.

Finalul acestui volum este unul care oferă deschiderea pentru ultima carte a seriei, numită Biblioteca sufletelor. Nu ezitați să citiți cărțile, deoarece spre deosebire de filmul făcut după primul volum, relația dintre personaje este alta. De exemplu, fata care-i place lui Jacob în carte nu este aceeași cu cea din film. Deci, nu este suficient să vedeți ecranizarea ca să cunoașteți povestea copiilor deosebiți ai lui Miss Peregrine.

 

Serii de citit in 2018

Zilele trecute ma gandeam la ce serii am inceput dar pe care inca nu le-am terminat fie pentru ca nu au aparut inca toate volumelein limba romana, fie pentru ca intre timp atentia mi-a fost captata de alte carti. Am incercat asadar sa fac o lista cu ce mi-as dori sa citesc in 2018, din ceea ce deja am inceput desi, din pacate, nu stiu ce sanse sunt sa apara toate sau macar unul din volume anul acesta. Fara alte prelungiri, sa-i dam drumul:

  1. Regina rosie, volumul #3 Colivia regelui de Victoria Aveyard care deja se poate precomanda pe site-ul celor de la Nemira. Incerc sa nu ma entuziasmez prea tare si sa dau iama in wishlist, intrucat mi-am propus sa limitez cumparaturile in primul trimestru al anului, deoarece am in biblioteca o multime de romane necitite. Nu stiu insa cat o sa rezist, pentru ca imi doresc sa continui seria al carei prim volum mi-a placut mult in timp ce cel de-al doilea nu m-a mai incantat atat de tare dar nici atat de putin incat sa nu imi doresc sa vad ce s-a mai intamplat cu Mare si Cal. Despre primele doua volume ale seriei am scris aici si aici.
  2. Trei coroane intunecate, volumul #2 One dark throne si #3 Two dark thrones de Kendare Blake care vor aparea la editura Leda Edge  cel mai probabil, asa cum s-a intamplat si cu primul volum. In mod sigur anul acesta apare cel de-al doilea volum al seriei in limba romana, si dupa finalul primei parti, mor de nerabdare. Despre Trei coroane intunecate am scris aici.
  3. Urgia si zorile, volumul #2 Trandafirul & hangerul de Renee Ahdied care va apare la editura Epica, pentru a continua traditia aparitiei primului volum. Abia astept sa vad spre ce ne poarta pasii Seherezadei si ai lui Khalid.
  4. Un cantec de gheata si foc, volumul #5 Dansul dragonilor de George R.R. Martin. Acesta este un roman pe care il putem gasi in limba romana la editura Nemira. Este o serie pe care o iubesc si pe care as reciti-o la un moment dat.
  5. Inainte sa te cunosc, volumul #3 Still me de Jojo Moyes care cred ca va aparea la editura Litera, asa cum au aparut si volumele anterioare. Categoric volumul II nu a mai fost la fel de emotionant si deosebit ca primul volum dar continuam sa o insotim pe Lou in povestea ei. Despre volumul I si II am scris aici si aici.
  6. Regina tinutului Tearling, volumul #2 The invasion of the Tearling si #3 The fate of the Tearling  de Erika Johansen. Primul volum al seriei a aparut la editura Trei si despre el am scris aici. Mi-as dori sa apara si celelalte doua volume in limba romana, desi nu stiu ce sanse sunt. Poate-mi fac curaj sa ii intreb pe cei de la editura si va dau si voua de veste. Mi se pare prea putin cunoscuta la noi aceasta serie, si e minunata, merita sa fie cunoscuta de mai multi cititori si chiar va incurajez sa o cumparati si sa o cititi. Daca nu o sa apara curand, o sa o citesc probabil in spaniola.
  7. Calatoareavolumul #5 The fiery cross, #6 A breath of snow and ashes, #7 An echo in the bone si #8 Written in my own heart’s blood de Diana Gabaldon. Deja super faimoasa serie Calatoarea a fost tradusa la noi si ne putem bucura de primele patru volume la editura Nemira. Probabil si urmatoarele doua ne vor bucura anul acesta, daca nu, macar cel de-al cincilea volum al seriei, pentru a nu-i pierde din vedere pe Jamie si pe Claire.
  8. Cronicile lunare, volumul #4 Winter de Marissa Meyer. Primul volum, Cinder a aparut deja la editura Epica si ma bucur ca in sfarsit s-a hotarat cineva sa o traduca pe Marissa Meyer care ne aduce o reinterpretare a povestilor copilariei. Bravo! Eu am citit primele trei volume in limba spaniola si probabil voi proceda la fel si cu cel de-al patrulea volum, deoarece nu mai am rabdare. Dar va incurajez sa cititi seria, o sa va placa, garantez.
  9. Alba ca zapada, volumul #2 Alb ca zapada si #3 Negru ca abanosul de Salla Simukka traduse la noi la editura Trei. Am citit deja primul volum si am scris despre el aici. Desi este o serie pentru adolescenti, mie mi-a placut, are aventura si se citeste usor si repede.
  10. Frank McCourt, volumul #2 ‘Tis a memoir si #3 Teacher man de Frank McCourt. Primul volum al seriei, Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza a aparut la editura Art. Este un gen pe care nu l-as fi vazut neaparat incadrat intr-un astfel de top al meu, o data pentru ca este o autobiografie si o data pentru ca nu am intalnit pana acum autobiografii impartite in mai multe volume, dar si-a facut loc usor in sufletul meu, e o carte care impresioneaza. O puteti gasi si pe site-ul celor de la Libris.
  11. Maestravolumul #3 Ultima de L.S. Hilton. Volumele 1 si 2 au aparut la editura Litera si banuiesc ca si cel de-al treilea va fi tradus tot acolo, lucru care sper sa se intample anul acesta. Este un thriller interesant despre care puteti afla mai multe aici si aici.

Cam aceasta ar fi lista seriilor cu a caror lectura as vrea sa continui anul acesta. Timp sa fie, ca in rest dorinta exista. Ma gandesc chiar sa ma provoc sa citesc o carte dintr-o serie in fiecare luna.  Voi ce va doriti sa cititi in 2018?

Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza – Frank McCourt

Titlu in romana: Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza

Titlu in engleza:  Angela´s ashes: a memoir

Autor:  Frank McCourt

Apariție: 1996

Followed by: ´Tis a memoir, Teacher man

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Am terminat de doar cateva zile acest roman al lui Frank McCourt si am simtit nevoie sa las sa se aseze in mintea mea toate gandurile si sentimentele pe care mi le-a generat aceasta lectura. Cartea mi-a fost oferita de cei de la Libris si face parte din literatura universala. Autorul povesteste despre copilaria sa in aceasta prima parte a seriei autobiografice.

„Cand imi aduc aminte de copilaria mea, ma intreb cum de am supravietuit. A fost, desigur, o copilarie nefericita – o copilarie fericita abia daca merita pomenita. Mai rea decat copilaria nefericita obisnuita este copilaria irlandeza nefericita, iar si mai rea este copilaria irlandeza catolica nefericita.“

Intr-adevar, asa cum mentioneaza Frank McCourt in fragmentul de mai sus, copilaria sa a fost una extrem de grea. Nu puteam sa nu ma gandesc la asta pe masura ce treceau paginile. E incredibil cum a reusit sa treaca peste toate momentele grele si nu putine au fost clipele cand s-a aflat pe marginea prapastiei dintre viata si moarte.

Frank s-a nascut in Brooklyn in timpul Marii Crize Economice dintr-un tata din Irlanda de Nord si o mama tot din Irlanda dar din Sud. Atunci cand micutul are 4 ani, familia sa se intoarce in tara natala din cauza vietii grele pe care o duc in America. Dar ceea ce gasesc acasa este mult mai greu decat ce au lasat in tara tuturor posibilitatilor.

Despre Malachy si Angela McCourt nu am prea multe cuvinte de lauda. Poate e din cauza lipsei educatiei si din cauza saraciei in care au trait mai toata viata, dar sa faci atatia copii si sa nu poti avea grija de ei mi se pare prea mult. Tatal este un betiv in toata regula, nu are un serviciu stabil si atunci cand il are bea toti banii capatati la sfarsit de saptamana, in timp ce copii mor de foame, nu au cu ce sa se imbrace sau sa se incalzeasca. S-asa locuiesc in conditii mizere. Despre mama mi-a ramas in gand doar ca fumeaza si ca asteapta ca sotul sa aduca bani acasa. Insa putin tot o apreciez pentru momentele cand lupta pentru copii ei si ii sustine, asa cum poate.

Odata cu plecarea tatalui la razboiul din Anglia, familia se cam destrama si Angela ramane de izbeliste cu copii. Frank preia incet incet fraiele familiei, incepe sa munceasca de la o varsta frageda, uneori face lucruri nu tocmai potrivite dar, doar asa reuseste sa-si scoata la liman mama si fratii. Dintre copii familiei, numai cativa reusesc sa supravietuiasca conditiilor grele si bolilor ce ii lovesc. Acestea sunt unele din momentele cele mai grele ale lecturii.

Imi place modul cum este scrisa cartea, autorul avand un mod aparte de a pune pe hartie intamplarile din viata sa. Cele mai haioase momente mi se pare cele de la scoala, unde profesorul spunea ceva si copii repetau pe bucati ceea ce spunea dascalul.

¨Domnul se asaza la catedra, cu batul in fata lui. Ii spune lui Intrebare sa termine cu smiorcaitul si sa fie barbat. Daca mai aude pe careva din clasa ca pune intrebari stupide sau ca vorbeste despre Colecta, o sa-l bata cu nuiaua pana-i tasneste sangele. 
Ce-o sa fac, baieti?
O sa-l bateti cu nuiaua, domnule.
Pana cand?
Pana tasneste sangele, domnule.¨

Imi place Frank, imi place cum creste si cum evolueaza, cum se indragosteste. Este un copil puternic, care se maturizeaza pe zi ce trece.

Inchei aici parerea mea despre Cenusa Angelei: o copilarie irlandeza dar abia astept sa citesc si urmatoarele volume ale lui Frank McCourt si sa aflu ce s-a intamplat cu el.

Povestea slujitoarei – Margaret Atwood

Titlu in romana: Povestea slujitoarei

Titlu in engleza: The Handmaid’s Tale

Autor:  Margaret Atwood

Apariție: 1985

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Despre acest roman am auzit de la Carti+Alina, atunci cand Alina i-a facut o recenzie pe canalul ei de Youtube, in martie anul acesta. Povestea m-a atras foarte mult si cand am prins ocazia am cumparat cartea. Pentru mine, romanul lui Margaret Atwood reprezinta o cruda idee despre ce cale ar putea urma omenirea daca religia va prelua fraiele societatii.

Actiunea se petrece in Statele Unite, intr-un viitor nu foarte indepartat in care femeile fertile devin proprietate a societatii si sunt folosite pentru a facilita perpetuarea speciei. Acest lucru transforma femeile in obiecte si le imparte in sotii, matusi, care se ocupa de educarea femeilor fertile, servitoare, care se ocupa de curatenie si mancare si slujitoare, acestea din urma fiind cele care vor da copii atat de doriti de familiile bune. In plus, acestea nu mai au numele de dinainte de instaurarea acestui nou sistem, ci folosesc parte din numele familiei carora le-au fost repartizate.

Cunoastem toate lucrurile din perspectiva lui Offred, care ne povesteste prezentul si trecutul ei.  Inainte, aceasta a avut propria ei familie, un sot, un copil, prietene, un serviciu dar, rand pe rand, a asistat neputincioasa la rapirea tuturor lucrurilor si oamenilor importanti pentru ea.

M-a uimit brutalitatea cu care sunt tratate femeile in cadrul institutiilor unde matusile le invata noua randuiala. Ca sa nu mai spun despre ceremoniile ce au loc in fiecare familie, pentru reproducere sau cum sunt spanzurati oamenii, cu cate un sac in cap pentru a nu li se vedea chipul.

Ce mi s-a parut extrem de enervant este ca aceasta randuiala afecteaza in special femeile, desi si barbatilor li s-au impus anumite restrictii. Iar vina infertilitatii ce a afectat societatea este pusa tot in carca sexului feminin, desi probabil multi dintre barbati sunt si ei afectati de infertilitate.

Mai presus de scenele greu de digerat pentru multi cititori si mai ales pentru multi dintre cei care au vazut si serialul (pentru ca da, avem si un serial super, pe care vi-l recomand), Margaret Atwood transmite, din punctul meu de vedere, o serie de semnale legate atat de puterea religiei, cat si a anumitor aspecte legate de rolul femeii in familie si in societate. Desi a fost scrisa in anul 1985, povestea e de actualitate si nu pare departe de a fi pusa in aplicare.

Pentru ca este unul din cele mai bune romane citite de mine anul acesta, va recomand aceasta distopie.