Titlu in romana: Un barbat si o femeie
Titlu in engleza: The one plus one
Autor: Jojo Moyes
Apariție: 27 februarie 2014
Nota: 3/5
Mi-a fost destul de greu sa incep sa scriu aceasta recenzie deoarece tot ce am citit pana acum de la Jojo Moyes mi-a placut foarte mult. Nu ma intelegeti gresit, si aceasta carte mi-a placut, doar ca nu mi s-a a parut la fel de buna ca celelalte.
Un barbat si o femeie ne prezinta povestea unei familii mai putin obisnuite si a unui barbat bogat, Ed care apare in viata lor si ceea ce vor face impreuna le va schimba vietile pentru totdeauna.
Jess munceste pe branci pentru a-si intretine familia, neavand suportul fostului sau sot care se poarta ca o victima si in plus, femeia se ocupa si de copilul dintr-o casatorie anterioara a acestuia. Nicky este considerat ca fiind parte din familie de catre Jess si de catre surioara lui dar, ca orice adolescent diferit are parte de o multime de probleme la scoala. De fapt el este vazut ca fiind diferit de catre ceilalti, in fond acesta fiind un adolescent normal si inteligent. Tanze este fiica biologica a lui Jess, este foarte desteapta si iubeste matematica.
Ed este tipicul baiat inteligent care reuseste in viata, creeaza o super afacere impreuna cu cel mai bun prieten al sau, dar dintr-o iluzie si din cauza naivitatii sale ajunge pe marginea prapastiei.
Soarta ii aduce pe Jess si pe Ed impreuna, ajutata fiind si de dorinta lui Tanze de a merge la olimpiada de matematica. Aceasta ar avea sansa sa mearga la un liceu privat, primeste bursa dar are nevoie si de participarea la aceasta olimpiada pentru a completa bursa.
Cu catel, cu purcel, cu copii dupa ea, Jess si Ed pleaca cu masina in aventura vietii lor, in care se vor confrunta cu realitatea problemelor pe care incearca sa le ascunda.
Imi place mult Tanze, iar cel mai mult imi place Nicky, dar Jess m-a enervat la culme. A fost atat de imatura si de ireala incat ma scotea din minti, exagera cu precautiile ei si cu decizia de a nu vorbi si de a nu spune lucrurilor pe nume la momentul potrivit.
I-am dat doar 3 stele din 5 atat datorita aspectelor legate de Jess, pe care le-am mentionat cat si din cauza faptului ca este o carte exprem de previzibila. Ne putem da seama cu usurinta inca de la inceput cum se va termina toata povestea, desi recunosc ca e destul de interesant cuprinsul: avem parte atat de momente haioase cat si de situatii dificile.
Un barbat si o femeie este o carte potrivita pentru o zi de weekend, cand avem nevoie de ceva mai usor de lecturat.