Copilul (#2 Kate Waters) – Fiona Barton

Titlu în engleză: The child

Autor: Fiona Barton

Apariție: 27 iunie 2017

Alte cărți din serie: Văduva (#1 The widow), The suspect (#3)

Notă: 4/5

După povestea șocantă din Văduva, primul volum al seriei Kate Waters, Fiona Barton continuă să ne surprindă în Copilul.

În timpul unor demolări, scheletul unui copil este descoperit și acest lucru este anunțat printr-un articol extrem de scurt. Dată fiin vechimea corpului, evenimentul nu atrage prea mult atenția oamenilor, excepție făcând trei femei. Prima dintre ele își dorește să nu se afle teribilul secret pe care îl avea atât de bine ascuns, cea de-a doua își retrăiește coșmarul vieții, iadul prin care a trecut atunci când copilul i-a fost furat din maternitatea unde i-a dat naștere iar cea de-a treia este ziarista Kate Waters care, bănuiește că dincolo de nefericita descoperire se află lucruri care merită aflate și împărtășite, dar mai ales rezolvate.

Orice impresie ți-ai forma la începutul cărții, nu se va compara cu ceea ce vei descoperi pe parcurs despre cele trei naratoare. Și spun despre ele că sunt naratoare pentru că, pe rând, fiecare se tranformă în povestitorul ce-și spune punctul de vedere. Iar pe lângă ele la fel face și câte-un personaj secundar, care va contribui la misterul acestei cărți.

Nu pot spune că am empatizat cu vreuna dintre cele trei femei dar, modul în care a fost scrisă cartea mă făcea să-mi doresc să aflu cât mai repede ce s-a întâmplat cu adevărat și care este povestea copilului.

Copilul este un roman care se citește ușor și destul de repede, un thriller psihologic de efect, pe care îl recomand iubitorilor acestui gen. Nu înțeleg de ce nu îl întâlnesc mai des în online pentru că, dacă ar fi să îl compar cu Pacienta tăcută, din articolul precedent, atât Copilul cât și Văduva sunt mult mai interesente, din punctul meu de vedere, dar Pacienta tăcută a reușit să facă mai multă vâlvă.

Ce am citit și cărți noi în biblioteca mea Q3 2020

Nu îmi vine să cred că deja a trecut și cel de-al treilea trimestru al acestui an și că a venit momentul în care vă povestesc despre ce cărți noi au intrat în biblioteca mea și ce cărți am mai citit în această perioadă.

Ce am citit

Dintre cele trei luni care au trecut de la ultimul articol, luna iulie a fost cea mai productivă din punct de vedere al lecturilor. Am reușit să citesc 7 cărți iar prima dintre ele este Mândrie și prejudecată de Jane Austen. Aceasta a fost urmată de Riviera lui Chanel de Anne de Couray dar care nu o are în centru doar pe Chanel și nici nu e centrată exclusiv pe creațiile ei. Următoarele au fost Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Aleksievici și Devoratoarea de păcate de Megan Campisi, aceasta din urmă fiind una din cele mai originale cărți de ficțiune și fantasy pe care am citit-o în ultima vreme.

O carte destul de iubită printre cititori a fost următoarea mea lectură în luna iulie și este vorba despre Pânza de păianjen de Cella Serghi. Aceasta, împreună cu Ce știu cu adevărat de Oprah Winfrey au fost primele cărți din reading challenge-ul meu de vară. Luna s-a încheiat cu Prietena mea genială, primul volum al seriei cu același nume, scris de Elena Ferrante.

În luna august, am început cu Pacienta tăcută de Alex Michaelides, o carte care a cucerit mulți cititori dar, despre care eu cred că nu își merită într-atât faima. O carte de non-ficțiune a fost Siajul morții. Ultima călătorie a navei Lusitania de Erik Larsson iar a treia pe listă este Prințesa Diana. Povestea nespunsă de Monica Ali, despre care inițial am crezut că este tot o carte de non-ficțiune dar, m-am înșelat.

Următoarele lecturi au fost Îmi pare rău, sunt așteptă de Agnès Martin-Lugand și tot o non-ficțiune O librărie în Berlin. Extraordinara evadare a unei femei din calea nazismului de Françoise Frenkel iar vara s-a încheiat cu un thriller/mister, fiind al doilea volum al seriei Kate Waters de Fiona Barton, Copilul.

Septembrie a început cu Biblioteca din Paris de Janet Skeslien Charles și primul volum al seriei Regii blestemați de Maurice Druon, Regele de fier, despre care se spune că a inspirat seria Urzeala tronurilor. Următoarele trei lecturi mi-au plăcut foarte mult: Fata cu fragi de Lisa Stromme, Victimă fără chip (#1 Fabian Risk) de Stefan Ahnhem și Acolo unde cântă racii de Delia Owens. Am încheiat cu Măștile fricii de Camelia Cavadia, o carte destul de iubită printre cititorii români.

Cărți noi

În luna iulie am profitat de ofertele de pe elefant și mi-am luat: Fetița care privea trenurile plecând de Ruperto Long, Cartea oglinzilor de Eugen Ovidiu Chirovici, Pianistul. Amintiri din Varșovia 1939-1945 de Wladyslaw Szpilman, Viața secretă a scriitorilor de Guillaume Musso, Supraviețuitorii de Georgia Hunter, Arta de a-ți crea amintiri de Meik Wiking, Atlasul fericirii de Helen Russell, Viața după Auschwitz de Eva Schloss, Anna Karenina de Lev Tolstoi și Dragostea în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez. În acel moment încă mai credeam că o să merg în septembrie acasă dar, din păcate planurile mi-au fost date peste cap.

În septembrie am dat vreo patru comenzi consistente, după cum urmează: de la Elefant mi-am mai luat Nesupunere de Naomi Alderman, Prințese necuviincioase de Linda Rodriguez McRobbie și Alb letal de Robert Galbraith. De la Cartepedia am cumpărat Alias Grace de Margaret Atwood, Circe de Madeline Miller, Fata cu palton roșu de Kate Hamer, Viaţa secretă a marilor scriitori de Robert Schnakenberg și Fata cu palton albastru de Monica Hesse. De la Litera, pentru că au avut super oferte, mi-am luat Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz de Jeremy Dronfield, Ultimul tren spre Londra de Meg Waite Clayton, Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes, Poate ar fi bine sa discuti cu cineva de Lori Gottlieb și Titani ai istoriei. Giganții care ne-au modelat lumea de Simon Sebag Montefiore.

Cea mai mare comandă a fost la Libris: Doamna Nobel de Lisa Stromme, Dosar permanent de Edward Snowden, Ghetoul interior de Santiago H. Amigorena, Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare de Suzanne Collins, Străinul de Stephen King, Institutul de Stephen King, Kafka pe malul mării de Haruki Murakami, Testamentele de Margaret Atwood, Zuleiha deschide ochii de Guzel Iahina, Copiii de pe Volga de Guzel Iahina, Călătoria Cilkăi de Heather Morris, Cimitirul animalelor de Stephen King, Eliberare de Imogen Kealey, O viață amânată. Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz de Dita Kraus, Croitoreasa de la Dachau de Mary Chamberlain și G – Daniel Sanchez Pardos

Știu că sunt multe dar nu dau foarte multe comenzi atunci când sunt oferte și prefer să dau o comandă mai mare la o anumită perioadă de timp, dat fiind și faptul că nu locuiesc în România. Și, pe principiul dacă Mohamed nu merge la munte, vine muntele la Mohamed, m-am hotărât să fac ceva astfel încât să călătorească o parte din aceste cărți până la mine. Abia aștept să am o toamnă plină de lecturi frumoase.

Spor la citi să aveți!

Reading challenge de vară

Știu că sfârșitul lunii iulie se apropie dar, pentru mine, luna august a devenit în ultimii ani un fel de etalon de vacanță de vară așa că, deși nu am planificat nici un concediu pentru această lună, am ales totuși să fac un reading challenge de vară dar, unul puțin diferit de altele făcute până acum.

Am ales o serie de cărți din diferite tipuri, cărți pe care îmi doream să le citesc dar la care parcă nu ajungeam niciodată și, planul este ca, pe măsură ce termin de citit lecturile curente, să extrag din grămada respectivă de bilețele un alt titlu sau poate chiar două. Am ales deja două titlu aseară și din fericire am ales două cărți din categorii diferite.

Înainte să vă spun exact care sunt categoriile și titlurile aferente, vreau să menționez și faptul că lecturile mele nu se vor limita doar la această listă. Dacă o să am poftă să citesc altceva o să aleg fără nici o problemă mai ales că, pe listă sunt atât de multe titluri încât nu cred că o să îmi ajungă timpul să le citesc pe toate până în septembrie.

Non ficțiune

  1. O librărie în Berlin: extraordinara evadare a unei femei din calea nazismului – Françoise Frenkel
  2. Ce știu cu adevărat – Oprah Winfrey
  3. Siajul morții. Ultima călătorie a navei Lusitania – Erik Larson
  4. Vremuri second hand – Svetlana Aleksievici

Ficțiune istorică

  1. Biblioteca din Paris – Janet Skeslien Charles
  2. Arhitectul parizian – Charles Belfoure
  3. Regii blestemați. I. Regele de fier – Druon Maurice

Ficțiune

  1. Vanessa mea cea întunecată – Kate Elizabeth Russell
  2. Swing time – Zadie Smith
  3. Primăvara în Toscana – Santa Montefiore
  4. Cabaret Biarritz – José C. Vales
  5. Prietena mea genială (#1 Prietena mea genială) – Elena Ferrante
  6. Măștile fricii – Camelia Cavadia
  7. Îmi pare rău, sunt așteptată – Agnès Martin-Lugand
  8. Hoțul de oglinzi – Martin Seay
  9. Prințesa Diana. Povestea nespusă – Monica Ali
  10. Pânza de păianjen – Cella Serghi

Clasici

  1. Rațiune și simțire – Jane Austen
  2. Anna Karenina – Lev Tolstoi

Thriller/Mister

  1. Pacienta tăcută – Alex Michaelides
  2. Lanțul – Adrian McKinty
  3. Crede-mă când mint – J.P. Delaney
  4. Copilul – Fiona Barton
  5. Tu – Caroline Kepnes
  6. Victimă fără chip (#1 Fabian Risk) – Stefan Ahnhem

Cam astea sunt categoriile și cărțile alese pentru acest reading challenge. Dintre ele, am tras la sorți două: Pânza de păianjen de Cella Serghi și Ce știu cu adevărat de Oprah Winfrey. De prima m-am ferit mult timp, deși mă atrage mult prin titlu iar pe a doua am vrut să o citesc de cum am dat cu ochii de ea. Așadar, una-i caldă, alta nu prea.

Așa cum vă spuneam, probabil nu voi avea timp să le citesc pe toate, dar măcar voi parcurge câteva dintre ele în perioada ce urmează. Spor la citit să avem!

Văduva (#1 Kate Waters) – Fiona Barton

Titlu în engleză: The widow

Autor: Fiona Barton

Apariție: 14 ianuarie 2016

Alte cărți din serie: Copilul (#2 The child), The suspect (#3)

Notă: 4/5

Văduva este prima carte a seriei Kate Waters scrisă de Fiona Barton, iar eu îmi aduc aminte perfect când am citit-o, în timpul unei vacanțe de anul trecut. M-a uimit de cum a început, pentru că am ales-o fără să știu nimic despre ea, fără să citesc sinopsisul.

Aceasta este povestea lui Jean și Glen Taylor, un cuplu în vârstă, aparent normali. Însă bărbatul a devenit faimos după ce chipul i-a apărut pe prima pagină a tuturor ziarelor, fiind acuzat de dispariția unui copil din zona unde cuplul locuiește. Mai apoi, acuzația a fost retrasă, negăsindu-se suficiente prove împotriva sa. Ce știe Jean despre toată această situație? Are sau nu legătură cu acest caz? Acestea sunt întrebările care rămân în mintea tuturor și ale căror răspunsuri avem ocazia să le descoperim în paginile acestei lecturi.

Atunci când Glen moare, Jean se simte puțin pierdută și orice mișcare pe care o execută, o face să se gândească ce ar spune soțul ei despre asta. În același timp, își dorește să se elibereze, și să nu mai fie prizionera gândurilor și faptelor bărbatului alături de care și-a petrecut viața.

Două personaje importante în parcursul acțiunii sunt Kate Waters și Bob Sparkers. Kate este ziaristă și se apropie de Jean, în încercarea de a afla adevărul cu privire la cazul dispariției fetiței. Bos este polițist și își dă tot interesul în acestă situație, ajungând chiar să își contureze viața privată în jurul acestui caz.

Dintre personaje, Glen mi-a plăcut cel mai puțin. În general, personajele duplicitare și ascunse nu prea reușesc să mă atragă.

În ciuda subiectului delicat atins, dar de actualitate, Fiona Barton, reușește să te facă să nu lași cartea din mână până nu afli tot ce s-a întâmplat și care a fost rolul lui Glen și al lui Jean în toată povestea dispariției micuței fetițe.

Ce am mai citit Q3 2019

În mod normal, la fiecare trei luni scriu un articol despre ce cărți noi au intrat în biblioteca mea și ce am mai citit dar, de această dată o să vorbesc doar despre ce mai mai citit în cel de-al treilea trimestru al anului. Am ales să fac asta pentru că nu am mai cumpărat nici o carte nouă, cu excepția celor în format ebook sau audiobook pe care le citesc pe Audible și Scribd și pe care uneori “le dau înapoi”.

Ce am citit

În luna iulie am terminat Rețeaua Alice (The Alice Network) de Kate Quinn, pe care am început să o ascult în iunie. A fost urmată de un ebook de Pam Jenoff, în limba spaniolă, numită Las cosas que amamos (The things we cherised) și de un alt audiobook, tot în limba spaniolă, dar care a fost tradus și la noi: Sub un cer sângeriu de Mark T Sullivan.

Această lună a fost productivă în materie de lecturi de tot felul. Am citit în sfârșit și Fiica ceasornicarului de Kate Morton, în acea ediție superbă în limba română. Apoi, pentru că am văzut-o la Eugenia de la Despre cărți , am citit și eu Pactul de Jodi Picoult. Următoarea lectură a fost Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, carte pe care mi-am dorit-o de când am văzut-o prima dată și care mie mi-a plăcut, în ciuda părerilor împărțite. Este până la urmă, o poveste reală.

Am încheiat această lună cu două lecturi în limba spaniolă: La bailarina de Auschwitz (The choice) de Edith Eger și Largo pétalo de mar de Isabel Allende, dar sper că, măcar cea de-a doua va fi tradusă în limba română.

În luna august mi s-a făcut dor să citesc o carte fantasy, așa că am ales volumul trei din seria Tronul de cleștar de Sarah J Maas, Moștenitoarea focului. Apoi, am trecut într-o altă extremă, la un clasic, cu La răscruce de vânturi de Emily Bronte, pentru ca acesteia să îi urmeze tot o carte dintr-o serie. Este vorba despre cel de-al treilea volum al seriei Lumikki Andersson, Negru ca abanosul de Salla Simukka.

Tot cu o serie am continuat, și am început La corte reluciente de Richelle Mead. Este primul volum al seriei cu același nume, dar nu știu cât de curând o să vreau să citesc și volumul doi. Spre finalul lunii am citit Sub aceeași stea de John Green și Sora pierdută de Flynn Berry și am ascultat Un an la Oxford de Julia Whelan despre care am avut anumite așteptări dar s-a dovedit a fi despre cu totul altceva decât ceea ce credeam eu. Am încheiat cu The summer before the war de Helen Simonson.

Septembrie a fost ceva mai puțin bogată în lecturi. Am citit Nimbo, cel de-al doilea volum al seriei Arc of a Scythe de Neal Shusterman, al cărei prim volum a fost tradus și la noi (Secera). A urmat o carte de Dario Fo, în limba spaniolă, La reina Cristina de Suecia, tradusă în limba română cu numele Ca din întâmplare, femeie: regina Cristina a Suediei.

Pentru prima dată după mult timp, am recitit o carte, și este vorba despre Altfel…și totuși Alice de Lisa Genova, care mi-a plăcut foarte mult și la prima lectură dar și la cea de-a doua. Am încheiat luna cu Văduva de Fiona Barton, care se afla pe lista mea de citit de mai mult timp, și în mod total nepotrivit cu subiectul cărții, am terminat-o în vacanță.

Cam astea au fost lecturile celui de-al treilea trimestru al anului ce parcă zboară. Vă invit și pe voi să îmi spuneți ce ați citit în ultimul timp și să îmi recomandați cărți.