Pofta de ciocolata – Care Santos

Titlu in romana: Pofta de ciocolata

Titlu in catalana: Desig de xocolata

Autor: Care Santos

Apariție: 2014

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Acum aproape un an de zile am participat la lansarea oficiala a cartii Pofta de ciocolata, la libraria Humanitas Cismigiu, unde a fost prezenta si autoarea, Care Santos, pe care am avut in sfarsit placerea sa o cunosc, si sa-i spun ca o citesc de la liceu, cartea ei, Te dire quien eres fiind prima carte in spaniola pe care am citit-o. M-am indragostit inca de pe atunci de stilul ei de a scris, si nu am piedut nici o ocazie de a o citi. Asa cum v-am mentionat aici, aici si aici, Care Santos este de departe unul dintre autorii mei preferati, iar la capitolul contemporani spanioli, se bate cu Carlos Ruiz Zafón.

Cartea Pofta de ciocolata care face parte din biblioteca mea s-a transformat intr-o autentica comoara pentru mine, pentru ca autoarea mi-a scris si cateva cuvinte in limba ei materna, pe care si eu o vorbesc: catalana, si mi-a urat sa nu-mi lipseasca niciodata nici ciocolata nici literatura, doua lucruri pe care eu le iubesc enorm.

Pofta de ciocolata ne conduce prin viata a trei femei din epoci diferite, care au in comun doua lucruri: toate trei au locuit in Barcelona, acest minunat oras pe care cu siguranta toti cei care l-au vizitat il iubesc, si o ciocolatiera ce a trecut prin mainile fiecareia dintre protagonistele noastre.

Sara traieste in prezent si face parte dintr-o familie cu mare renume in domeniul ciocolatei, renume pe care ea il duce mai departe cu mandrie. Si-a cunoscut sotul, si pe prietenul cel mai bun al celor doi soti, Oriol Pariot, tocmai la un curs de ciocolata si odata cu prietenia lor a aparut si ciocolatiera in viata lor, in acest mic obiect incapand exact trei cesti de ciocolata.

Aurora a trait in secolul XIX, si a fost fiica unei servitoare ce a murit la nasterea ei. A avut norocul sa fie crescuta in familia pe care o servea mama ei, dar tot pentru a o servi pe fiica acestora, nascuta in aceeasi perioada cu Aurora.

Mariana a trait in secolul XVIII iar sotul ei este cel mai faimos ciocolatier din oras. Acesta a creat si o masina pentru a face ciocolata, o masina care este ravnita de ceilalti ciocolatieri din oras, de catre englezi si de catre francezi.

Povestea este una originala si foarte frumos legata, pentru ca pana la urma sunt 3 povesti separate dar care au acest punct de legatura pe care il descoperi pe masura ce trec paginile. Pentru ca ciocolatiera nu a ajuns intamplator in mainile fiecareia dintre cele trei femei, ci in spatele aventurii se afla povestea ciocolatierei.

Dintre toate cele trei povesti, cea a Sarei m-a atras cel mai mult si mi s-a parut cea mai interesanta si intriganta. Rolul foarte important pe care il are Oriol in viata ei si a sotului ei a fost punctul culminant pentru mine si implicarea ciocolatierei in acest amestec de intrigi ofera si deznodamantul, dupa ce tot ea ne-a oferit inceputul.

¨… ai cumparat un obiect incarcat de povesti. Daca-ti apleci urechea, vei putea sa le-asculti, sunt sigur. E clar ca tu esti omul pe care il asteptam de douazeci si cinci de ani. Zic eu ca lucrurile se-ntampla cum si cand trebuie sa se-ntample, nici o secunda mai devreme¨.

Trebuie sa cititi aceasta frumoasa carte, insotiti sau nu de o ciocolata calda si incalziti de razele soarelui de primavara. Va fi savuroasa, va garantez!

Toti pleaca – Wendy Guerra

Titlu in romana: Toti pleaca

Titlu in spaniola: Todos se van

Autor: Wendy Guerra

Apariție: 2006

Nota: 3/5

Încăperi ferecate

Cuba este un subiect care imi atrage atentia din ce in ce mai des in ultima vreme. Asa am ajuns sa citesc ¨Toti pleaca¨ de Wendy Guerra, o carte despre care se spune ca are la baza chiar jurnalul autoarei.  Aceasta carte nu a fost publicata in Cuba pentru ca nu a trecut testul cenzurii.

Wendy Guerra impleteste viata ei de copil si de adolescenta cu fapte istorice, cum ar fi: razboiul din Angola, criza de la ambasada Peru din 1980,  actiunea intreaga a cartii desfasurandu-se in perioada anilor 70 si 80.

Personajul principal al cartii este Nieve Guerra, o fata nascuta in luna decembrie a anului 1970. Asa cum am mentionat si mai sus, povestea ei se imparte intre jurnalul copilariei si cel al adolescentei.

Cartea incepe cu povestile spuse de Nieve cand inca nu implinise 8 ani. Aceste povestiri sunt scurte si destul de la obiect, dar despre care uneori am impresia ca nu apartin unui copil.

Fetita Nieve creste in Cienfuegos impreuna cu mama ei si cu Fausto, iubitul acesteia, un suedez foarte dezinhibat. Tatal fetei va obtine custodia ei dupa ce ii va acuza pe cei doi adulti de comportament imoral, desi el nu se ocupa deloc de fiica lui, ba chiar o bate si o lasa nemancata. Toate acestea contribuie la o nota mutare in viata lui Nieve, ea ajungand intr-un centru pentru minori unde nu o duce neaparat mai bine, asa cum va puteti imagina. In acel moment, mama fetei are o reactie pe care la inceput nu am prea inteles-o.

Spre finalul primei parti are loc refugierea numeroasa a cubanezilor in ambasada Peru, incercand astfel sa plece din tara. Este, din cate am inteles, un eveniment extrem de important din istoria tarii. In acele momente, Nieve deja locuia la Havana impreuna cu mama ei, iar la scoala ei au loc tot felul de actiuni impotriva celor care vor sa plece.

In cea de-a doua parte a acestei carti, in jurnalul adolescentei lui Nieve, o regasim pe aceasta semnificativ schimbata. Studiaza artele si incepe sa isi traiasca viata: se indragosteste si are o gramada de probleme cauzate de lucrurile interzise pe care le face. Nu poate pleca din tara pentru ca este minora si nu are autorizatie de la tatal ei, care intre timp a fugit din Cuba.

Intreaga ei poveste este marcata de plecarea oamenilor din jur: Fausto, tatal ei, mama ei ocazional, iubitii ei.

Ce nu mi-a placut la aceasta carte este prima parte, pentru ca desi ilustreaza copilaria, se simte ca este scrisa din punct de vedere al unui adult mai degraba. Chiar daca autoarea s-a inspirat poate din jurnalul ei, tot nu m-a convins.

Mi-ar fi placut sa se centreze mai mult pe adolescenta ei, fara sa omita desigur aspectele extrem de importante din copilarie. Va recomand cartea si pentru ca este usor de citit si scurta, dar si pentru ceea ce ilustreaza.

 

 

Aerul pe care il respiri – Care Santos

aerul-pe-care-il-respiriTitlu in spaniola: Aerul pe care il respiri

Titlu original: El aire que respiras

Autor: Care Santos

Apariție: 2013

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Am amanat momentul inceperii lecturii acestei carti pentru ca vroiam sa o savurez cum se cuvine si m-am convins ca momentul potrivit a fost acela al lansarii in Romania al cartii „Pofta de ciocolata” („Desig de xocolata” in catalana orig.), cand am avut ocazia sa o cunosc personal pe autoare, lucru care m-a bucurat enorm. Am mai spus si in alte recenzii cat de mult imi place Care Santos.
S-a vorbit in termeni foarte frumosi despre acest roman si mi-am zis gata, trebuie, asa ca m-am pierdut pret de cateva zile in filele incarcate de istorie catalana ale lui Care Santos. Ce poate fi mai frumos decat o carte despre carti (cel putin pentru mine este un subiect minunat).
Si pentru ca e atat de speciala, nu pot sa trec cu vederea urmatoarele cuvinte de pe insasi coperta romanului, si care au fost puse acolo cu un anume rol, zic eu, pe care nu il pot dezvalui: „ Cartile ne vorbesc… dar nu toata lumea stie sa le asculte!”. As mai adauga „si sa le inteleaga”.
Si de aceasta data Barcelona este orasul in care are loc actiunea cartii. Virginia tocmai a mostenit o afacere de familie, un anticariat pe care i l-a lasat mosternire tatal sau, Antoni Roges. Ea este putin coplesita de toate lucrurile detinute de tatal sau, asa ca ii cere ajutorul unei prietene, devenita scriitoare, atunci cand gaseste o serie de documente care au apartinut unui anume Guillot.
Va fi prietena Virginiei care care va pune cap la cap lucrurile si va scoate la iveala tot ce ascund aceste documente.
Astfel, ne intoarcem in Barcelona secolului XIX, in casa lui Guillot, de unde s-au furat 13 carti foarte importante din punct de vedere al continutului lor. Acestea reprezinta o colectie speciala si disparitia lor nu poate iesi la iveala pentru ca nu se stie cu adevarat despre existenta lor. Viata mai multor personaje din carte va fi strans legata de una dintre cartile din colectia disparuta.
Acest roman are o multime de personaje importante si uneori e dificil de urmarit si de tinut minte toata povestea fiecaruia dintre ele dar, in acelasi timp, da un aspect aparte povestii din „Aerul pe care il respiri”.
Care Santos ne incanta cu acelasi stil frumos de a scrie, ca intotdeauna si acest roman se citeste la fel de usor si cu drag ca si celelalte.

Trenul orfanilor – Christina Baker Kline

trenul-orfanilorTitlu in spaniola: El tren de los huérfanos

Titlu in engleza: Orphan Train

Autor: Christina Baker Kline

Apariție: 2 Aprilie 2013

Nota: 5/5
Încăperi ferecate

Doar citind titlul curiozitatea creste  si te gandesti oare ce poveste  se ascunde in spatele copertii. Christina Baker Kline a creat aceasta impresionanta carte plecand de la fapte reale: trenul orfanilor chiar a existat in SUA, in perioada cuprinsa intre 1854 si 1929 si calatorea din oras in oras, plin cu copii ce asteptau sa fie infiati si crescuti de o familie, daca aveau noroc, fie sa fie luati si pusi sa munceasca si sa traiasca in conditii greu de imaginat. Cine erau acesti copii si de unde veneau ei? Orfani sau abandonati, cumplet singuri pe lume.

Aceasta este si povestea lui Vivian Dali, nascuta cu numele Niamh Power, venita cu parintii din Irlanda, in incercarea de a avea o viata mai buna. Din pacate, lucrurile cu merg asa cum si-ar fi dorit ei si din cauza unui tragic eveniment, Niamh ajunge in trenul orfanilor.

Are parte de o gramada de probleme si incercari in viata ei, si e nevoita chiar sa renunte la numele ei si sa se transforme intr-o alta persoana.

Multi ani mai tarziu, Vivian o cunoaste pe Molly, o adolescenta de 17 ani care incepe sa lucreze in casa lui Vivian pentru o scurta perioada, datorita unor probleme. Tanara trebuie sa petreaca 40 de ore ajuntand la sortarea unor lucruri. Molly nu s-a gandit niciodata ca intalnirea cu batrana ii va schimba complet viata. La fel ca si Vivian, si Molly a avut o viata grea si in incercarea de a ascunde durerea din sufletul ei, tanara face tot felul de lucruri nebunesti.

Pe masura ce face ordine in cutii alaturi de Vivian, amintiri ies la iveala si descoperim care a fost traseul lui Vivian si cum a ajuns unde este astazi. Nu o sa spun mai multe pentru ca nu vreau sa dezvalui prea mult, dar pot afirma ca este o poveste foarte trista. Amintiri, durere, tristete si multe alte lucruri ies la iveala pe masura ce citim, si in acelasi timp, Molly si Vivian descopera ca au multe lucruri in comun si se ajuta reciproc desi nu isi dau seama.

Cartea fost scrisa pe doua planuri: anul 2011, povestita la persoana a IIIa unde o regasim pe Molly alaturi de Vivian, si pe de alta parte avem periaoda cuprinsa intre 1929 si 1943, povestita la persoana I, unde regasim vocea Vivianei si viata ei.

Recomand cartea cu mult drag, mi-a placut mult, este o poveste emotionanta si trista, privind catre copii tratati ca pe marfuri, dar trezeste in cititor dorinta de a reflecta asupra a ceea ce s-a intamplat in realitate cu o gramada de copii si te face sa te gandesti ce inseamna cu adevarat familie si acasa.

Incaperi ferecate – Care Santos

incaperi-ferecateTitlu in romana: Incaperi ferecate

Titlu original: Habitaciones cerradas

Autor: Care Santos

Apariție: 2011

Nota: 5/5

Încăperi ferecate

Inca de la inceput trebuie sa recunosc ca sunt un fan a lui Care Santos. Pe langa faptul ca e din Spania, tara de care ma leaga niste amintiri extraordinare din adolescenta mea, a fost prima scriitoare a carei carte am citit-o in spaniola, in liceu. Ceva mai tarziu, m-a cucerit iremediabil prin Moartea lui Venus (“La muerte de Venus”), care mi-a dat fiori. Din cate stiu, aceasta nu e tradusa la noi, dar mai multe despre ea puteti citi aici. Ulterior, am citit tot ce am prins in mana scris de catre ea.

Si intr-o zi, a venit randul incaperilor ferecate. Mi-este greu sa exprim in cuvinte ce m-a facut sa simt acest roman. Este extraordinar! Si daca va place Barcelona (si cred ca multi iubesc acest oras), va va placea si mai mult cartea.

Se zice ca acest roman aminteste de “Umbra vantului” de Carlos Ruiz Zafón, despre care am scris aici, si de “Orasul minunilor” de Eduardo Mendoza, pe care nu am apucat sa-l citesc.

Incaperi ferecate ne duce in Barcelona anilor 30, intr-o lume fascinanta, unde-l vom cunoaste pe Amadeo Lax, un renumit pictor al acelor vremuri. Ajungem la el si totodata in acea epoca cu ajutorul Violetei, nepoata lui Amadeo. Aceasta se intoarce in Barcelona, orasul unde s-a nascut, pentru a participa si pentru a se ocupa de cateva renovari la casa ce a apartinut familiei ei.

Odata incepute lucrarile, secretele vor iesi la iveala si vor dezvalui atat adevarata fata a lui Amadeo Lax cat si a sotiei sale, Teresa, a carei disparitie misterioasa imediat dupa nasterea singurului lor copil, ridica multe semne de intrebare cu privire la moralitatea acesteia.

Tot timpul s-a crezut ca Teresa, care era indragostita de Amadeo de cand era doar un copil, a fugit cu cel mai bun prieten al acestuia, Octavio Conde, proprietar al faimoaselor magazine El Siglo. Indurerat, Amadeo a pictat-o pe Teresa pe un intreg perete. Dar ce se ascunde de fapt dincolo de durerea sa?

Incaperi ferecate are de toate: mister, istorie, dragoste, Barcelona. Este foarte bine scrisa si mi-a placut mult ca avem posibilitatea sa cunoastem intreaga istorie a familiei Lax.

Iar implicarea faimoaselor magazine El Siglo, care chiar au existat si chiar au avut sfarsitul pe care  si Care Santos l-a mentionat in cartea sa, m-a facut sa cred ca aceasta poveste poarte fi una reala. M-a tinut tot timpul cu sufletul la gura.

Personajele sunt multe si frumos conturate; printre ele ii avem pe Maria del Roser si pe Rodolfo Lax, strabunicii Violetei, pe Amadeo si Teresa, pe Modesto, baiatul lor, care s-a casatorit cu Valerie si au avut-o pe protagonista noastra, Violeta. Avem parte si de personaje politice ale vremii cum sunt Güell si Macia. Alte doua personaje importante sunt Octavio Conde si Conchita, servitoarea din casa Lax.

Care Santos a creat un roman complex si foarte dificil de scris din punctul meu de vedere, cu un stil ce imbina trecutul si prezentul, cu diverse ramificatii, dar la care nu a lasat intrebari fara raspuns. A reusit in acelasi timp sa creeze o carte care sa te mentina interesat, iar eu nu am putut efectiv sa o scap din mana, si nu de putine ori am ramas cu gura cascata.

Avem si ecranizare, eu inca un am vazut filmul, dar va las mai jos trailerul. Acesta a castigat premiul pentru cel mai bun film in Tokyo la Latin Beat Film Festival.