Am tot văzut în ultima vreme tot felul de provocări pe la cititori, și mai ales provocări legate de cărți pe care aceștia vor să le citească în toamna ce urmează să vină și asta mi-a făcut și mie poftă de un nou reading challenge de toamnă. Am ales așadar, cinci cărți din biblioteca mea pe care vreau să le citesc în următoarele luni. Opțiunile sunt strict din bibliotecă pentru că am mult prea multe cărți necitite la care îmi doresc să ajung.
Cei care pleacă și cei ce rămân, al treilea volum al tetralogiei napolitane scrisă de Elena Ferrante este prima la care vreau să ajung. Toamna are un loc special în sufletul meu și îmi dă mereu impresia că e un nou început, probabil din cauza faptului că școala începe toamna. Consider astfel că această carte se potrivește cumva cu ceea ce reprezintă toamna. Sunt curioasă să mai aflu ce s-a mai întâmplat cu cele două prietene
Istoria secretă de Donna Tartt este cartea lunii septembrie la clubul de carte Povești cu Mikelutza de pe discord și este o carte pe care îmi doresc să o citesc de foarte mult timp. Și ea cred că se potrivește cu ceea ce se întâmplă legat de anul academic, întrucât, din câte știu, acțiunea se petrece într-o universitate.
Fetele din livada cu meri de Nikola Scott are o copertă care te poate duce cu gândul la vară. Însă mie îmi dă un vibe de toamnă și fiind un roman de ficțiune istorică, nu putea să lipsească din această listă.
Educație fatală de Naomi Novik este un fantasy young adult. Îmi e dor să citesc o astfel de carte în care acțiunea să aibă legătură cu o școală de magie. Singura problemă este aceea că nu am și cel de-al doilea volum în bibliotecă și va trebui să aștept puțin înainte să îl citesc, dacă reușește să mă prindă tare în mrejele magiei Școlii Solomonarilor.
Și ultima dar nu cea din urmă, Cartea poștală de Anne Berest este tot un roman de ficțiune istorică cu ceva mister legat de o carte poștală, așa cum ne indică și numele. Nu știu altceva nimic despre această carte și nu țin minte să o fi văzut pe la alți cititori pe internet până acum.
Acestea sunt titlurile pe care le-am ales, și la care sper să ajung în următoarele luni. Voi aveți vreo carte pe care vă doriți neapărat să o citiți toamna asta?
Pe măsură ce ne apropiam de jumătatea lunii aprilie, mă gândeam că poate nu o să mai mențin tradiția de a face o retrospectivă a cărților pe care le-am citit și pe care le-am cumpărat în primul trimestru al anului, dar până la umă nu am putut renunța.
Ce am citit
Spre deosebire de alți ani, cred că acesta a început destul de bine, în materie de cărți citite. Însă trebuie să recunosc că niciuna dintre lecturi nu m-a convins să îi dau 5 stele pe Goodreads și, drept urmare, niciuna nu va ajunge în topul celor mai bune cărți citite în acest an.
Luna ianuarie a fost cea cu cel mai mare număr de cărți, dar nu pentru că le-am început și terminat pe toate în decursul celor 31 de zile, ci pentru că am terminat de citit 2 din cărțile pe care le-am început în 2019. Este vorba despre Podul spionilor de Giles Whittell și Dosar Stalin: genialissimul generalissim de Vlad Tismăneanu și Marius Stan. Aceasta din urmă nu m-a impresionat mai deloc, pentru că este pur și simplu scrisă ca un schimb de impresii ale celor doi autori. Categoric, așteptările mele au fost eronate cu privire la ea.
Un thriller pe care mi l-am dorit de când l-am văzut prima dată este Colivia de aur de Camilla Läckberg și care mi-a plăcut destul de mult. Alte două cărți pe care le-am citit sunt Femei care au renunțat la bărbați de Karine Lambert și Înainte să fim ai voștri de Lisa Wingate.
Fetița pe care au lăsat-o în urmă de Roxanne Veletzos este o carte care m-a surprins plăcut. Acțiunea se petrece în mare parte în București și asta mi-a plăcut foarte mult. Iar o altă carte citită este Bătrânul și marea de Ernest Hemingway, ea aflându-se pe lista mea de lecturi pentru anul 2020, despre care am scris aici.
În februarie, am citit o carte despre care cred că nu este tradusă în limba română. Este vorba despre The boy at the top of the mountain de John Boyne și a fost o lectură interesantă. Este vorba despre un copil greu încercat în viață care, ajunge să locuiască în casa lui Hitler.
Am continuat cu Flash-uri din sens opus de Marian Godină, despre care toată lumea vorbea de bine atunci când a apărut dar, mie mi s-a părut nici bună, nici rea. Anotimpul ploilor de Tatiana de Rosnay i-a urmat și spre deosebire de alte cărți ale autoarei, aceasta mi-a plăcut mai puțin.
Am continuat cu o carte de Michael Cunningham, Crăiasa zăpezii, Cu un pas prea departe de Tina Seskis și Femeia care mi-a furat viața de Marian Keyes. Aceasta din urmă este autoarea mea preferată de chick-lit dar, pentru prima dată, a creat un personaj masculin pe care l-am disprețuit profund.
În luna martie am început cu Necunoscuta din Tanger de Christine Mangan, care m-a dezamăgit. Următoarele lecturi ale lunii au fost Autonom de Annalee Newitz, Russian winterde Daphne Kalotay și Summer in February de Jonathan Smith, ultimele două nefiind traduse în limba română din câte știu.
Ultima lectură a trimestrului a fost Cea mai norocoasă fată de Jessica Knoll.
Cărți noi
Pentru luna martie aveam planificată o călătorie în România dar, dată fiind situația actuală, a trebuit să o anulez. Din păcate apucasem deja să fac 3 comenzi de cărți în februarie, atunci când încă nu știam că nu voi mai merge acasă.
Cărțile pe care le-am comandat de la Libris sunt: Văduvele de la castel de Jessica Shattuck, Finalul și Legendar de Stephenie Garber, Ultima de L.S. Hilton, Trei femei de Lisa Taddeo. Cadou la această comandă am primit Silver Bay de Jojo Moyes.
De la Elefant am făcut două comenzi care cuprind următoarele cărți: Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert, Acolo unde cântă racii de Delia Owens, Podul de lut de Markus Zusak, Evadare de la Auschwitz de Joel C. Rosenberg, Arta subtilă a nepăsării de Mark Manson, Surorile Spring de Anna Toddși Argintul preschimbatde Naomi Novik.
Familia lui Miryem se află în pragul sărăciei în ciuda faptului că de mai multe generații se ocupă cu împrumutul banilor. Doar că, din cauza faptului că tatăl ei nu este foarte priceput în această meserie, în loc să câștige bani de pe urma împrumuturilor, ei pierd bani. Asta până când Miryem decide să intre în afacere și apelează la bunicul ei pentru a-i oferi un avânt. Curând, ea devine aproape o expertă în această activitate și reușește chiar să ajute o tânără și pe frații ei, victime ale abuzului tatălui lor.
Miryem o angajează pe Wanda, oferindu-i o șansă la viață și la un astfel de trai decât cel pe care aceasta și frații ei îl aveau alături de tatăl lor.
Din păcate, Miryem atrage și atenția unor creaturi mistice, numite Staryk, din cauza abilităților ei de a transforma argintul în aur.
În același timp, o cunoaștem și pe Irina, fiica unui duce, care află că i s-a pregătit o căsătorie aranjată cu țarul Mirnatius, chiar dacă el nu are nici un interes pentru ea. Acesta este posedat de un demon de foc, Chernobog, iar Staryk reprezintă gheața. Astfel, Naomi Novik a pregătit scenariul unei bătălii între gheață și foc.
Miryem este în situația în care ar putea ajunge fără voia sa căsătorită cu Staryk, care vrea să instaleze iarna eternă în ținut, iar Irina trebuie să se căsătorească cu demonul de foc, ceea ce ar putea transforma ținutul într-un deșert dacă acesta-l învinge pe Staryk. Nici una dintre variante nu e bună, așa că destinul stă în mâinile celor două fete.
Argintul preschimbat este o operă interesantă, cu o mulțime de elemente fantastice care te țin prins în paginile cărții pentru a afla cum se termină povestea.
A sosit și vremea să facem o retrospectivă a celui de-al doilea trimestru din anul 2019. A fost o perioadă extrem de productivă, zic eu, atât din punct de vedere al lecturilor cât și din punct de vedere al cărților cumpărate. Am profitat de ocazia că am mers în România în iunie și am cumpărat câteva din cărțile pe care le aveam pe listă.
Ce am citit
Luna aprilie a început acolo unde terminasem luna martie, și anume la audiobookuri. Prima carte audio a fos A piece of world de Christina Baker Kline, și a fost urmată de The Reader de Bernhard Schlink și Flowers of Algernon de Daniel Keyes. Pe toate le aveam pe listă mea de citit de ceva timp. Tot de la Diana de la Cărți de iubit am auzit de Călărețul de aramă de Paullina Simons, primul volum al seriei cu același nume, așa că am citit-o și eu, după ce m-a convins prin vlogul ei. A urmat Oscar și Tanti Roz de Éric-Emmanuel Schmitt, despre care am auzit numai lucruri bune și care mi-a plăcut foarte mult.
Tot în aprilie am citit Iubire amară de Elena Ferrante, prima carte de la această autoare pe care avut ocazia să o lecturez. De tetralogia napolitană mă feresc deocamdată. Reinas malditas de Cristina Morató, Ursul și privighetoarea (The bear and the nightingale) (#1 Winternight) de Katherine Arden, Spinning Silver de Naomi Novik (care va fi tradusă la noi în această toamnă) și Maytreyi de Mircea Eliade sunt cărțile cu care am încheiat luna.
În mai am terminat de citit City of Dark Magic (#1 City of dark magic) de Magnus Flyte pe care o începusem în aprilie. A fost urmată de Winter de Marissa Meyer, al patrulea volum al seriei Cronicile lunare (până în acest moment, în România s-au tradus doar primele două volume), The lost girls of Paris de Pam Jenoff care mi-a plăcut foarte multși Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak, care m-a surprins plăcut și ea.
În aceeași perioadă, am citit și Secrets of a charmed life de Susan Meissner, Girl at war de Sara Nović și Warlight de Michael Ondaatje care se aflau și ele de ceva timp în lista mea de citit de pe Goodreads. Faimoasa A walk to remember (O plimbare de neuitat) de Nicholas Sparks a fost și ea printre lecturile mele. Luna mai s-a încheiat cu The almost moon de Alice Seboldși The bookshop on the corner de Jenny Colgan.
Ultima lună din acest trimestru a debutat cu Fly Away (#2 Aleea cu licurici) de Kristin Hannah, continuarea primului volum, care mi-a plăcut atât de mult anul trecut. Still Alice de Lisa Genova era o carte de care mă temeam, dar abia aștept să vă povestesc despre ea.
Audible, una din aplicațiile de cărți audio pe care le folosesc, oferă lunar o serie de cărți gratuite, iar în luna iunie am văzut acolo un autor pe care l-am mai citit: Francesc Miralles cu a lui Mátame Eternamente. În concediul din România, am citit Înainte de cădere de Noah Hawley, pe care eu am primit-o de la Diana Solomon, și pe care am oferit-o mai departe Eugeniei Boca. A urmat al treila volum al seriei Trei coroane întunecate, Două domnii întunecate de Kendare Blake și al patrulea volum al seria Regina Roșie, Furtuna războiului de Victoria Aveyard. Luna s-a încheiat cu Sașenka (#1 Moscova) de Simon Sebag Montefiore.
Cărți noi în biblioteca mea
La această categorie nu o să menționez și cărțile audio pe care le-am ascultat, pentru că aș repeta mai bine de 60-70% din titlurile menționate mai sus.
În lunile aprilie și mai am profitat de reducerile sporadice din România (de pe Libris, Elefant sau Cartepedia) pentru a-mi comanda: Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, Omul din Sankt Petersburg de Ken Follet, Femeia din cabina 10 de Ruth Ware, Înainte să fim ai voștri de Lisa Wingate, Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Aleksievici, Grădina de iarnă de Kristin Hannah, Două domnii întunecate de Kendare Blake, Fiica ceasornicarului de Kate Morton, Furtuna războiului de Victoria Aveyard și Autonom de Annalee Newitz.
Din Belgia, mi-am cumpărat de la un anticariat două cărți în limba engleză: Girl with a pearl earring de Tracy Chevalier și Summer in February de Jonathan Smith. Iar într-o zi, am intrat într-o librărie de lângă casă, unde au un raft micuț cu romane în limba engleză, și am găsit o carte superbă (după copertă): Enchanteé de Gita Trelease.
Cam atât pentru acest trimestru. Aștept să îmi împărtășiți și voi lecturile cele mai faine pe care le-ați avut în ultimul timp și ce cărți noi au intrat în biblioteca voastră.
Articolul de trimestrul trecut poate fi citit aici.