19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019 – update Iulie 2019

În articolul 19 cărți pe care vreau să le citesc în 2019, pe care l-am scris în luna ianuarie 2019, am povestit câte ceva despre cărțile pe care vreau neapărat să le citesc anul acesta. Și după ce prima jumătate a anului a trecut deja, consider că e momentul să fac o actualizare cu privire la ce am citit și ce îmi rămâne de citit pentru următoarele 6 luni din 2019.

Dar înainte de a începe, trebuie să menționez că zilele astea citesc Fiica ceasornicarului (The clockmaker’s daughter) de Kate Morton.

Ce mai am de citit

Cea mai mare parte a cărților pe care voiam să le citesc anul acesta, rămâne cea a celor necitite, care începe cu Alb letal (#4 Cormoran Strike) – Robert Galbraith, Tatuatorul de la Auschwitz – Heather Morris, pe care o am cu mine în Belgia și va urma curând și al doilea volum al seriei Arc of a Scythe, Thunderhead – Neal Shusterman

Încă îmi este puțin teamă să mă apuc de Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman. Și mă feresc și de Ape House – Sara Gruen, Magicianul – John Fowles și The summer before the war – Helen Simonson. Am fost de multe ori pe punctul de a le asculta pe Audible, dar în ultimul moment am ales altceva. Sper să ajung totuși la ele, dacă nu vara asta, măcar în toamnă. The thief of time – John Boyne este și ea o carte pe care o mai am de citit, urmată de al treilea volum din seria Silozul, Silozul. Generațiile – Hugh Howey și de tot al treilea volum al seriei Shades o magic, A conjuring of light – V.E. Schwab.

Ultima dar nu cea din urmă rămâne o carte a lui Kristin Hannah, numită Un nou început.

Ce am citit

  1. Fly Away (#2 Firefly Lane) – Kristin Hannah. 
  2. Furtuna războiului (#4 Regina Roșie) – Victoria Aveyard. 
  3. Ursul și privighetoarea (#1 Winternight trilogy) – Katherine Arden. 
  4. Un gentleman la Moscova – Amor Towles. 
  5. Station eleven – Emily St. John Mandel. A fost tradusă la noi cu numele Simfonia itinerantă.
  6. Soția călătorului în timp – Audrey Niffenegger. 
  7. Călărețul de aramă (#1 Călărețul de aramă) – Paulina Simons.

Despre unele dintre ele puteți să citiți deja pe blog. Până atunci însă, vă invit să îmi spuneți ce carte v-ați fi dorit să citiți anul acesta și dacă ați reușit să faceți asta până acum sau dacă ați amânat-o pentru semestrul doi al anului 2019.

Cele mai frumoase carti citite in 2017

Mai sunt doar cateva zile pana vine 2018 si vreau sa impart cu voi cele mai frumoase carti citite anul acesta, asa cum am facut si anul trecut. Si tot de cateva zile Goodreads mi-a facut un rezumat a ceea ce am lecturat.

De data aceasta am impartit in categorii cele mai frumoase carti citite anul acesta, dar mi-a fost la fel de greu sa aleg, ca si anul trecut. Am constatat ca desi avem impresia ca am dat mai putine note de 5, m-am inselat. Cred ca peste 30 din cele 88 de carti citite au o asemenea nota. M-am pus pe taiat titluri si am aplicat un fel de metoda Konmari dar fara succes. Ordinea este aleatorie.v

Thrillere sau cartile care nu-s pentru stomacul tuturor.

  • Jocul lui Gerald – Stephen King. 

    Prima carte a autorului pe care am citit-o si care m-a facut sa ma indragostesc de stilul sau. In plus are si ecranizare, una destul de buna daca ar fi sa ma intrebi pe mine. Dar nici nu se putea altfel cu o astfel de carte. Recenzia ei o puteti gasi aici. Am primit o multime de recomandari legate de Cimitirul animalelor si o voi include pe lista mea pentru anul urmator.

  • Locuri intunecate – Gillian Flynn.

    Tocmai am terminat-o de citit de doar cateva zile si mi se pare geniala! am vanat-o cateva luni si mi-era putin teama ca nu o sa se ridice la inaltimea asteptarilor, dar efectiv autoarea este si ea printre cei mai buni scriitori de acest gen, din punctul meu de vedere. Efectiv nu mi-am dat seama cine a fost vinovatul! Si trebuie sa va spun ca autoarea mai are un titlu printre favoritele de anul acesta.

  • Fata din Brooklyn – Guillaume Musso.

    Ceva mai soft de aceasta data. Acest roman te tine cu sufletul la gura pana la final iar modul in care a fost construit inceputul iti trezeste interesul inca de la primele pagini. Recenzia aici.

  • Cariera malefica (#3 Cormoran Strike) – Robert Galbraith.

    Trisez putin incluzand aceasta carte aici, deoarece face parte dintr-o serie si ar trebui sa o mentionez acolo dar, subiectul m-a facut sa aleg sa o pun aici. Trebuie sa va spun de asemenea ca ar trebui sa cititi intreaga serie dedicata lui Cormoran Strike. Si ca sa va conving o sa va mai spun ca Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling (daca nu stiati deja). Recenzia acestui volum o puteti gasi aici, si pentru partea I si a IIa a seriei aici si aici.

  • Obiecte ascutite – Gillian Flynn.

    Asa cum spuneam si mai sus, mai am o carte a autoarei inclusa in acest top si asta pentru ca mi-a fost imposibil sa aleg intre cele doua titluri ale acesteia. Recenzia obiectelor ascutite se afla aici.

  • Barbati care urasc femeile (#1 Millenium) – Stieg Larsson.

    Inca o trisare pentru includerea acestui titlu in aceast categorie, dar am facut-o pentru ca romanele seriei Millenium se pot citi si separat, din punctul meu de vedere. Stieg Larsson a devenit la fel ca si Stephen King, un clasic al thrillerelor si desi nu am terminat de citit intregul roman (am facut rost de varianta impartita in doua parti), mi-a placut atat de mult pana acum incat categoric trebuie sa faca parte din lecturile preferate ale acestui an.

Lecturi obligatorii

  • Fahrenheit 451 – Ray Bradbury.

    Nu a primit neaparat 5/5 ci mai degraba un 4/5 pentru ca mi se pare ca a fost prea scurta si la subiect, dar cartea are o tema extrem de faina si de interesanta. Indicii? E cu pompieri, dar nu unii care sting focul ci unii care-l aprind.

  • Colectionarul – John Fowles.

    Acest roman te va tulbura, pot sa garantez. John Fowles ne arata pana unde poate ajunge o minte bolnava. Recenzia aici.

  • Ferma animalelor – George Orwell.

    Nu este despre ferma din Guvernul Romaniei din zilele astea, dar nu degeaba li s-a facut unora cadou aceasta carte. Si daca nu ati citit-o trebuie sa o faceti! Reflecta foarte bine unde se poate ajunge si unde ne aflam noi acum, in ciuda faptului ca a fost scris in 1945. Recenzia aici.

  • Povestea slujtoarei – Margaret Atwood.

    Chiar stiu oameni care nu au putut vedea serialul si categoric nu pot citi cartea si inteleg ca ideea ii oripileaza. Pe mine mai degraba ma ingrijoreaza pentru ca am impresia ca spune mai mult din realitate si poate viitor decat vrem sa credem. Recenzia.

Serii

  • Regina Rosie (#1 Regina Rosie) – Victoria Aveyard.

    O vom cunoaste pe fetita cu fulgerele, cea care va rasturna societatea impartita intre argintii si rosii, intre puternici si slabi, intre conducatori si condusi. Mi-era dor de o carte asa, si cum am mentionat si in recenzie, daca v-au placut eroinele din Delirium, Cronicile Lunare sau Divergent, va veti indragosti si de Mare Barrow.

  • Iuresul sabiilor si Festinul ciorilor (#3 si #4 Un cantec de gheata si foc) – George R.R. Martin.

    Nu puteau sa lipseasca aceste carti nici din topul anului acesta. Nu va lasati descurajati de marimea cartilor sau de faptul ca ati vazut serialul. Merita! Si la fel cum ii spuneam cuiva pe Facebook zilele trecute, nici eu nu intelegeam ce vede toata lumea la serial&carti, pana nu am citit si pana nu am vazut serialul. Dar este mult prea bine construita lumea din cartile astea ca sa o ratezi.

  • Defecti (#1 Defecti) – Cecelia Ahern.

    Da, Cecelia Ahern s-a apucat de serii young adult. Si chiar de unora nu le place, mie mi-a placut atat de mult incat imediat am pus mana si pe volumul doi. E chiar o poveste din care avem ce invata. Recenzia aici.

  • Trei coroane intunecate (#1 Trei coroane intunecate) – Kendare Blake.

    S-ar putea ca primele 50-100 de pagini sa nu vi se para deloc extraordinare. Dar stiti cand devine super? In ultimele 10 pagini. DA! Finalul m-a lasat masca, si desi am avut tendinta de a-mi contura o parere similara, nu m-a dus gandul chiar pana acolo. Imediat am cautat volumul doi, care nu aparuse inca. A aparut intre timp dar deocamdata nu este tradus in limba romana. Recenzia aici.

  • Jocul coroanei (#1 Jocul coroanei) – Evelyn Skye.

    Una din cele mai bune serii pe care le-am citit vreodata. Da, are trio amoros, dar nu intr-acolo mi se pare ca se centreaza povestea. Actiunea se petrece in Rusia si e fascinant. Iar volumul doi a aparut deja si la noi si se numeste Destinul coroanei.

  • Regina adevarata (#1 Regina tinutului Tearling) – Erika Johansen.

    Este cea mai recenta serie pe care am inceput-o si imi place mult de tot, intr-atat incat nu stiu daca voi mai astepta sa apara volumul doi si in limba romana. Povestea mi se pare una originala si intriganta.

  • Outlander (#1 Outlander) – Diana Gabaldon.

    In realitate sunt pe la volumul 4 al seriei, dar cred ca primul volum este cel care mi-a ramas cel mai aproape pana acum. Pentru cei care nu stiu nimic despre seria asta: Claire calatoreste in timp. Daca va pasioneaza subiectul, istoria si va plac povestile de dragoste o sa iubiti si seria aceasta. Recenziile: volumul 1, volumul 2, volumul 3.

Non fictiune

  • Arsa de vie – Souad. Titlul este unul sugestiv, nu? Povestea este una cat se poate de reala si dincolo de asta, cartea este despre puterea de a lupta si despre cum e viata in unele colturi de lume. Recenzia aici.
  • Soldatii de zinc – Svetlana Aleksievici.

    Autoarea este una dintre preferatele mele in ceea ce priveste bucati de istorie si carti de non fictiune. Fiecare carte a ei are un subiect diferit dar la fel de important. In acest roman Svetlana Aleksievici aduce in prim plan marturii cutremuratoare ale victimelor unui razboi despre care eu nu stiam. Recenzia aici.

  • Auschwitz. Alive 70 de ani coord. Romeo Couti.

    O carte despre care stiu prea putini oameni, dar care reuneste marturii ale catorva dintre supravietuitorii holocaustului. Asa cum am mai spus-o, mi se pare important sa citim astfel de carti pentru a incerca sa intelegem ceea ce s-a intamplat si sa facem tot ce putem pentru a nu se repeta greselile.  Recenzia aici.

  • Un baiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson.

    Un alt supravietuitor al dezastrului nazist si-a pus pe hartie povestea. O carte scurta, dar pe care nu o poti uita usor. Recenzia aici.

  • Lista lui Schindler – Thomas Keneally.

    Povestea reala a omului care a reusit sa salveze evrei riscand totul. Am auzit ca are si ecranizare.

Restul – diverse

  • O mare de lacrimi – Ruta Sepetys.

    Fictiune istorica ce ne spune povestea cutremuratoare a celei mai mari tragedii maritime din istorie. Recenzia aici.

  • Ultima scrisoare de dragoste – Jojo Moyes.

    Cea mai frumoasa carte de dragoste pe care am citit-o anul acesta. Au fost cateva titluri deosebite, mai ales in prima parte a anului dar aceasta a castigat. Recenzia aici.

  • Circul noptii – Erin Morgenstern.

    Cel mai plin de magie roman al anului. Recenzia aici.

  • Toate acele locuri minunate – Jennifer Niven.

    Cred ca e o carte pe care o iubesti sau o urasti. Stiti cum sunt notele pe Goodreads? Are fie o stea fie cinci stele. Dar sunt mai multe de cinci, deoarece media este 4.19.  “O emoţionantă poveste de dragoste despre o fată care învaţă să trăiască de la un băiat care vrea să moară.” Recenzia aici.

  • Pofta de ciocolata – Care Santos.

    Iar trisez putin, deoarece aceasta carte a fost printre ultimele, sau chiar ultima pe care am citit-o la final de decembrie 2016 dar nu am mai apucat sa o includ in articolul de anul trecut. Ce poate fi mai bun decat ciocolata bauta dintr-o ciocolatiera si povestile a trei femei din trei epoci diferite? Recenzia aici.

Inchei aici aceasta lista si va invit sa-mi spuneti si voi care au fost preferatele voastre de anul acesta.

Cariera malefica (Cormoran Strike #3) – Robert Galbraith

Titlu in romana: Cariera malefica

Titlu in engleza: Career of evil

Autor:  Robert Galbraith

Apariție: 20 octombrie 2015

Preceded by: Chemarea cucului, Viermele de matase

Nota: 4/5

Încăperi ferecate

Dintre toate cele trei carti dedicate lui Cormoran Strike, “Cariera malefica” mi se pare de departe cea mai infricosatoare. Sigur, nici la cele doua anterioare nu am reusit sa imi dau seama cine este faptasul, pana aproape de final, dar aceasta a treia parte a seriei m-a bulversat cel mai mult.

In acest roman o regasim pe Robin mai confuza ca oricand si pe Strike mai ciudat ca oricand dar, mai apropiat de asistenta lui decat in anterioarele carti. De altfel e normal, intrucat ne dam cu totii seama incotro va evolua relatia lor.

Femeia primeste un pachet, pe care il astepta, dar care se dovedeste a fi cu totul altceva. In locul invitatiilor de nunta, cutia contine un picior. Destinatarul initial era Cormoran, iar piciorul pare a fi trimis cu un mesaj anume, dat fiind ca detectivului ii lipseste o bucata de picior, dar in ultimul moment cel care a trimis pachetul a schimbat destinatarul si a pus numele lui Robin. Practic aceasta se transforma si ea in tinta criminalului si totul nu mai este doar problema lui Cormoran.

Interventia politiei in acest caz atrage cu sine si o publicitate nedorita, iar detectivul si asistenta lui pierd usor usor clienti. Astfel cei doi se concentreaza mai mult pe gasirea celui ce vrea sa le faca rau, iar lista nu e scurta. Aflam o multime de detalii din viata de adolescent a lui Cormoran iar trecutul lui se impleteste cu prezentul si reusim sa il cunoastem ceva mai bine.

O voce pe care o regasim pe langa cea a lui Robin si a lui Cormoran, este aceea a criminalului. Acesta descrie cu lux de detalii ce a facut, cum a facut si ce fel de viata duce, lucruri care te lasa cu gura cascata. E greu de crezut ca minte umana poate face asa ceva.

Dat fiind ca acest caz ii implica atat de direct pe Cormoran si pe Robin, am impresia ca a fost cel mai greu de rezolvat pentru Cormoran. A fost pacalit de o gramada de ori, iar iubita pe care o are imi pare ca nu-si are rolul in acest roman.

Ma cam enerveaza si Robin cu nesigurantele si problemele ei, mi se pare ca ar trebui sa fie ceva mai ferma si mai puternica, asa cum se dovedeste ca este si din punct de vedere profesional.

Categoric recomand si Cariera malefica pentru actiunea legata de cazul prezentat, mi se pare geniala punerea in scena a acestuia si am o vaga banuiala ca seria nu se termina cu acest roman, iar din ce am vazut pe Goodreads ar urma si un al patrulea volum, dar nu se stie cand, pe site-ul oficial nu apare nimic legat de acest subiect.

De altfel, dupa serie s-a facut si un serial  care se numeste Strike si al carui prim episod va aparea la finele lunii august 2017, adica in 2 – 3 zile (IMDB).

 

Sursa foto: Goodreads