Simțeam nevoia să citesc ceva relaxant și distractiv și am ales acest roman al lui Sophie Kinsella pentru că știam că nu o să mă dezamăgească.
Samantha Sweeting este o tânără avocată ce lucrează într-un cabinet extrem de cunoscut din Londra. Este specializată în drept financiar și își dorește cu ardoare să devină asociată. Visul aproape i se îndeplinește, dar în timp ce așteaptă anunțul oficial cu privire la numirea ei, descoperă pe biroul său dezordonat o hârtie extrem de importantă. Este vorba despre o afacere de nu mai puțin de 50 milioane de lire, dar termenul este depășit iar clientul a pierdut acești bani.
Confuză și panicată, Samantha fuge din birou, se urcă în primul tren și ajunge într-un sat. Din întâmplare, ajunge în casa unor oameni ce o confundă cu noua lor asistentă. Femeia nu dezminte lucrurile, deși nu este în stare să gătească nimic, dar speră cî până a doua zi să clarifice lucrurile.
Tot în casa acelor oameni, Samantha îl cunoaște pe Nathaniel, grădinarul. Acesta își dă seama imediat că Samantha nu are nimic de a face cu bucătăria sau cu curățeniam dar nu spune nimic. Ba din contră, o ajută și o roagă pe mama lui să o învețe să gătească. Samantha descoperă satfel o viață despre care nici nu bănuia că o să îi placă. În același timp, nu renunță la ideea de a afla adevărul cu privire la hârtia buclucașă pe care a găsit-o pe biroul său și care a adus-o în situația aceasta.
Iar ceea ce află, îi redă speranța de a-și recupera viața avută până în acel punct critic. Dar oare își mai dorește să-și dedice întreaga viață afacerii și să renunțe la micile plăceri ale vieții descoperite în micul sat, alături de Nathaniel?
Supermenajera este o lectură plăcută, distractivă, ce se citește ușor și repede și care te atrage ușor în poveste. Toate personajele sunt interesante, haioase, în special șefii Samanthei.
Păstrând tradiția, nu pot să închei anul 2018 fără să scriu articolul cu ce cărți noi au intrat în biblioteca mea și ce am mai citit în ultimul trimestru al acestui an.
Ce am citit
În luna octombrie am început cu
Disecție de Han Kang și apoi a urmat Oryx și Crake de Margaret Atwood, care se afla pe lista mea de lecturi de ceva timp. Aceasta din urmă este prima parte a unei serii cu numele MaddAddam, care ne prezintă un viitor greu de imaginat în acest moment, dar deloc imposibil, după părerea mea.
Tot
în aceeași lună, am ascultat două audiobookuri, în limba engleză: Little fires everywhere de Celeste Ng (tradusă la noi sub numele Mici focuri pretutindeni) și Twenties girl de Sophie Kinsella (tradusă la noi la Polirom cu numele Fata fantomă). Am încercat să ma obișnuiesc cu tipul acesta de lectură, și am ales cărți ușoare. Sunt genul de persoană care se plictisește destul de repede, și este simplu să fiu distrasă de altceva atunci când ascult și să nu fiu atentă la lectură.
Am încheiat această lună de toamnă cu Aleea cu licurici de Kristin Hannah, care mi-a plăcut foarte mult (puteți afla mai multe în curând, într-un articol pe blog) și cu o carte care nu este încă tradusă la noi Scythe de Neal Shusterman, primul volum al seriei Arc of a Scythe. De foarte mult timp nu am mai fost așa de captivată de o serie. Mi-a plăcut foarte mult, se află printre favoritele anului și o să vă povestesc curând pe blog despre ea.
Cum sfârșitul de an era foarte aproape iar eu eram departe de îndeplinirea reading challenge-ului de pe Goodreads, am încercat să citesc cât mai mult pentru a recupera din diferență. Iar luna noiembrie a fost una extrem de productivă din punctul acesta de vedere și ținând cont de toate schimbările din viața mea.
Am reușit să termin Grădina speranței de Diane Ackerman, pe care o începusem în octombrie. A urmat Viață după viață de Kate Atkinson, care m-a introdus într-o poveste diferită de ceea ce am citit eu până atunci. O mică favoare de Darcey Bell m-a însoțit în călătoria mea spre un nou început. Am terminat și audiobookul Eleanor Oliphant is completely fine de Gail Honeyman. Cartea este extrem de cunoscută și este tradusă la noi cu numele Eleanor Oliphant se simte excelent.
Au urmat trei lecturi în limba spaniolă. Prima a fost The undomestic goddess de Sophie Kinsella (în spaniolă La reina de la casa , în română Supermenajera). A doua a fost La casa de Riverton de Kate Morton (tradusă la noi cu numele Casa de la Riverton), prima carte a autoarei pe care o citesc, și în ciuda faptului ca e foarte lăudată pe mine nu m-a dat pe spate. O sa continui să citesc și alte cărți să vedem dacă or să îmi placă mai mult. Iar ultima carte în limba spaniolă a fost primul volum al seriei Familia Royal, La princesa de papel de Erin Watt (cunoscută la noi sub numele Prințesa de hârtie). Luna s-a încheiat cu o carte de la Libris: Cazul Joan M de James M. Cain.
Luna decembrie a fost și mai productivă decât anterioara. Am continuat seria Familia Royal, de Erin Watt cu volumele 2 și 3: Prințul de hârtie și Palatul de hârtie. Au urmat două cărți în spaniolă: El viaje de las novias de Jojo Moyes (tradusă la noi cu numele În căutarea unui destin) și La niña del cristal de Jeffrey Ford, carte care încă nu este tradusă la noi, din câte știu. Am reușit să citesc și Sapiens. Scurtă istorie a omenirii de Yuval Noah Harari și am început o serie thriller care se numește Helen Grace, de M.J. Arlidge, iar primul volum se numește Ghici cine moare primul (în spaniolă Tú te vas, tú te quedas).
Între Crăciun și sfârșitul anului îmi propusesem să citesc 7 cărți, despre care v-am scris în acest articol. Am început cu Urmașii de sânge și os de Tomi Adeyemi, apoi cu Orice om îi este teamă: un partid, doi ani și trei premieri de Radu Paraschivescu și am continuat cu Zăpada mieilor de Jenny Hubbard și Ultima scăpare de Federico Axat. Sunt 4 din 7 iar în prezent am trecut de jumătatea cărții Biblioteca sufletelor, cel de-al treilea volum al seriei Miss Peregrine, de Ransom Riggs.
Cărți noi în biblioteca mea
Așa cum spuneam și în articolul trecut, am încercat să cumpăr cât mai puține cărți, din dorința de a le termina pe cele neîncepute din biblioteca mea. Asta ținând cont și de faptul că am plecat din țară și am putut să îmi iau cu mine doar câteva cărți.
În octombrie m-am ținut departe de cumpărături. La început de noiembrie am primit de la Libris două cărți: Cazul Joan M de James M Cain și O mică favoare de Darcey Bell. Tot în aceeași lună am dat o comandă pe site-ul lor și mi-am luat: Ultima scăpare de Federico Axat, Urmașii de sânge și os (#1 Zestrea Orishei) de Tomi Adeyemi, Negru ca abanosul (#3 Lumikki Andersson) de Salla Simukka și Zăpada mieilor de Jenny Hubbard. Câteva zile mai târziu, am dat o comandă și pe Emag și mi-am luat Povestea mea de Michelle Obama, cu care plănuiesc să încep anul 2019.
În luna decembrie am reușit să cumpăr doar o carte. De fapt este un album cu rețete, poze frumoase și câteva povești. Este vorba despre Crăciun la New York de Lisa Nieschlag și Lars Wentrup.
Închei aici seria de articole trimestriale pentru 2018 dar voi continua să scriu și în 2019. Vă doresc un an nou bogat în lecturi!
Sophie Kinsella ne distreaza de fiecare data cu operele ei haioase, si daca nu stiati, a scris si sub pseudonimul Madeleine Wickham. Una dintre cartile scrise cu acest nume este Tanara mireasa, in care ne spune povestea lui Milly Havill, care realizeaza importanta unui secret din trecut cu putin timp inainte de casatoria ei cu Simon.
Atunci cand avea 18 ani Milly a cunoscut un cuplu gay cu care s-a imprietenit si a terminat ajutandu-i sa fie impreuna, casatorindu-se cu unul dintre ei, pentru ca el sa poata obtine viza si sa poata ramane in tara. Dupa casatorie Milly nu i-a mai vazut niciodata pe cei doi. La un moment dat i-a trimis actele de divort sotului ei Alan, dar nu a mai avut nici un fel de veste de la el. Pana cand, se vede nevoita sa investigheze ce s-a intamplat intrucat secretul ei, despre care nu stie nimeni din familia ei risca sa se afle. Si cel mai important este faptul ca nici viitorul ei sot nu stie absolut nimic si acesta este un lucru stupid.
Se presupune ca atunci cand iei decizia de a te casatori, ar trebui sa imparti toate lucrurile cu el, si ca din procesul cunoasterii a doi oameni face parte si dezvaluirea trecutului. De aceea nu inteleg de ce Milly nu ii spune lui Simon ce a facut cand avea 18 ani. Cred ca ar fi scapat de o gramada de griji si de incurcaturi, dar altfel povestea nu ar mai fi avut acelasi farmec, nu?
E o carte haioasa, care iti da ocazia sa iei o pauza de la literatura un pic mai incarcata, dar in acelasi timp m-au enervat o gramada de situatii din carte si asta m-a facut sa ii dau doar 4/5. Spre sfarsit, actiunea devine mult mai buna, si nu iti vine sa mai lasi cartea din mana.
Pentru cine nu stie, Sophie Kinsella este creatoarea lui Becky Bloomwood, faimosul personaj innebunit dupa cumparaturi, in care poate ca ne regasim fiecare dintre noi la un moment dat, fie ca e vorba despre carti, haine, produse pentru make-up, gadget-uri sau compomente pentru calculatoare.
De aceasta data, Sophie Kinsella ne spune povestea lui Lexi Smart, o fata care se trezeste intr-o dimineata si descopera ca viata ei e cu totul alta decat seara trecuta. Cartea asta a trezit in mine niste intrebari si raspunsuri, oricat de prosteasca a sunat ideea unei schimbari de pe azi pe maine.
Lexi avea un job prost platit, dinti strambi si o viata sentimentala pe butuci, cand intr-o dimineata se trezeste la spital si descopera ca are o dantura perfecta, unghii perfecte si e foarte bogata si casatorita.
Din punct de vedere al imbinarii elementelor de la inceputul cartii, unde o cunoastem pe Lexi si al elementelor de dupa, cand se trezeste la spital, cartea mi se pare senzational de bine scrisa.
Ideea a fost foarte buna, iti da impresia ca esti parte din poveste si odata cu Lexi te crezi si tu intr-un vis.
Sophie Kinsella a creat un puzzle unde impreuna cu protagonista, cititorul are ocazia sa reconstruiasca si sa descopere etape si oameni din perioada cuprinsa intre seara dezastruoasa si ziua minunata.
Povestea este scrisa la persoana intai, asa ca e usor sa te asociezi cu personajul. Cartea e usor de citit si distractiva, conturata cu niste personaje foarte faine: Lexi e simpatica asa dezastruoasa asa cum e ea, ceea ce da culoare si credibilitate; sotul ei, Eric, tipicul bogatan care nu vede dincolo de partea materiala si e atat de ridicol incat nu de putine ori m-a pufnit rasul; Jon e personajul masculin cel mai frumos din carte si impreuna cu Fi, Carolyn si Debs, prietene lui Lexi, o ajuta pe aceasta sa afle adevarul. Cu ele va fi un pic mai greu, dar pana la urma se dau si ele pe brazda.
Cartea m-a facut sa rad, si m-a ajutat sa ma deconectez, mai ales in perioada asta un pic cam incarcata pentru mine, in care am simtit nevoia sa citesc ceva haios si usor.
