Titlu în spaniolă: Una pareja casi perfecta
Autor: Marian Keyes
Alte cărți ale autoarei: E cineva acolo? (Anybody out there?), Pepenașul (Watermelon). Sushi pentru începători (Sushi for beginners), altele
Apariție: 2017
Notă: 3/5
Așa cum am mai afirmat și în trecut, Marian Keyes este autoarea mea preferată atunci când vine vorba despre cărți chick-lit, autoare pe care eu am descoperit-o prin liceu cu E cineva acolo?, pe care o recomand și acum, la atâția ani distanță.
The Break este o apariție relativ recentă, din 2017 și nu a fost încă tradusă în limba română. Ne spune povestea unui cuplu, format din Amy și Hugh în care, bărbatul decide să ia o pauză de 6 luni de la viața de familie și să plece în lume, fără să-i dea vreun semn soției în toată această perioadă. Îi cere să aibă încredere că în 6 luni el se va întoarce acasă și vor fi din nou o familie, alături de copii lor. Doar că, în 6 luni, multe lucruri se pot schimba iar promisiunile pot fi date uitării. Iar acum, înainte de a merge mai departe, vă invit să vă gândiți ce ați face voi în locul lui Amy.
Decizia lui Hugh este prezentată chiar în primele pagini și m-a scos din sărite egoismul său: 6 luni de libertate, fără nici o veste, timp în care soția ta trebuie să se ocupe de tot și toate și în care ea își imaginează tot ce faci tu, cu cine știe cine, și cu banii care ar fi trebuit folosiți în alt scop. Mi s-a părut nedrept și Hugh mi-a fost antipatic instantaneu.
Dar, odată cu trecerea paginilor, m-am mai înmuiat, pentru că trebuie luate în considerare și condițiile care au dus la decizia lui Hugh, dar pe care vă las să le descoperiți singuri.
Așadar, Amy rămâne să se descurce singură cu cele două fiice ale sale și cu nepoata sa pe care practic, a adoptat-o. Iar lucrurile se complică destul de tare pentru femeia trecută de 40 ani, care are și o afacere împreună cu 2 prieteni. Desigur, nici Amy nu este o femeie fără de păcat și deci, rămâne de văzut dacă cei doi vor reuși să redevină un cuplu atunci când, și dacă, Hugh se va întoarce acasă.
Ceea ce apreciez eu la cărțile lui Marian Keyes sunt lecțiile pe care le obținem prin intermediul lecturii. Pentru că, indiferent cât de enervant mi s-a părut mie Hugh, povestea lui și a lui Amy nu e neapărat ceva nemaiîntâlnit în viața reală și putem să învățăm ceva din ea.
În plus, avem ocazia să cunoaștem mai multe tipologii de personaje și diferite relații între acestea. Vă recomand această lectură deși, finalul nu a fost chiar pe măsura așteptărilor mele (și de aici punctajul de 3/5 stele pe Goodreads), dar este o carte plăcută și ușor de parcurs, în ciuda numărului destul de mare de pagini.