Titlu in spaniola: Los magos
Titlu original: The Magicians
Autor: Lev Grossman
Apariție: 2009
Followed by: The Magician king, The Magician’s Land
Nota: 3/5
Inainte sa gasesc cartile, nu auzisem mai nimic despre seria Magicienii, si cand am citit descrierea, am crezut ca va fi un fel de Harry Potter mai mare. Nu mi-a placut la fel de mult ca seria vrajitorului favorit al multor adolescent si tineri, dar m-a captat destul de mult.
Daca ar fi sa definesc aceasta carte intr-un sigur cuvant, acesta ar fi ¨socant¨. Aceasta este impresia pe care mi-a lasat-o saga aceasta cu magicieni. Fanii Harry Potter care au citit Magicienii ar putea indragi (poate nu la fel de mult) personajele, si eu personal, inevitabil, am vrut sa regasesc ceva din vrajitorul meu preferat in Quentin. Nu am avut noroc, dar am dat peste un personaj unic si original.
Povestea magicienilor se centreaza mult pe Quentin Coldwater, un tanar ce se pregateste de admiterea la facultate, impreuna cu prietenii si colegii sai. Doar ca viata sa este schimbata de neprevazut, si se trezeste cu un plic ciudat in mana, in loc de o recomandare dupa interviul ce trebuia sa aiba loc. Un plic esential pentru viitorul sau. Ajunge la Brakebills, un fel de Hogwarts in contextul magicienilor, nedespartit de lumea cartilor dedícate micutilor frati Chatwin si taramului Fillory, cu care a crescut.
Descopera ca Fillory chiar exista si sufera un soc, cu atat mai mult cu cat cam tot ce e scris in cartile micilor magicieni se dovedeste a fi real.
Povestea lui Quentin si a prietenilor sai este cea a unor adolescente normali pana la un anumit punct, doar ca este presarata cu magie, diferita de cea din Harry Potter, mult mai puternica si mai violenta.
Quentin este indragostit, sufera, invata, se descopera pe sine si pe ceilalti, se apropie de ai lui, se indeparteaza si strica prietenii cu altii din lumea in care a crescut.
Au fost multe momente care m-au socat prin modul direct cum sunt descrise si am avut chiar si momente cand am zis ca totul mi se pare o prostie, asa de tare ma enerva. Mi-as fi dorit un Quentin mai stapan pe sine, mai sincer uneori, mai hotarat. Comparativ cu Harry, acesta din urma pare chiar mai matur si inteligent. Quentin e chiar prostanac uneori.
Are si ecranizare, sub forma unui serial ce mie personal nu mi se pare ca are prea multe in comun cu cartea, dar ma uit ca-mi aduce imaginea personajelor pe care mi le-am imaginat in timp ce citeam.