Ultimul tren spre Londra – Meg Waite Clayton

Ultimul tren spre Londra de Meg Waite Clayton este prima carte pe care am terminat-o de citit la început de an. Și mi-a plăcut atât de mult încât am scris repede despre ea pe instagram, chiar dacă aveam alte cărți pe care intenționam să le arăt acolo înaintea acesteia.

Acțiunea începe în anul 1936, când o cunoaștem pe Tanti Truus, pe numele său complet Gertruida Wijmuller-Meijer, o neînfricată olandeză care salvează copilași din Germania și îi ajută să treacă granița pentru a se salva de la pieire.

În același timp, în Viena, tânărul adolescent Stephan Neuman nu-i consideră pe naziști un pericol pentru viața sa. El este un copil născut într-o familie bogată, care deține o fabrică de ciocolată. Se împrietenește cu Zofie-Helene, nepoata frizerului său, o nemaipomenită matematiciană. Mama fetei este o ziaristă care scrie articole pătimașe împotriva naziștilor.

Pe măsură ce puterea naziștilor în Austria crește, situația familiei lui Stephan se înrăutățește, mama lui Zofie-Helene este luată din ce în ce mai mult în vizor și în scenă apare și Adolf Eichman. Auzind de situația din Austria, Truus hotărăște să facă ceva pentru copii evreilor din acea țară. Cere ajutorul Marii Britanii și merge mai departe cu visul său de a salva cât mai mulți copii va putea. Iar destinul ei se va intersecta cu cel al tinerilor Stephan și Zofie-Helene.

Ce mi-a plăcut să descopăr a fost faptul că tanti Truss chiar a existat și chiar s-a ocupat cu salvarea copiilor, dar și că era din țara care m-a adoptat de aproape un an. Mi-a mai plăcut și prietenia dintre Stephan și Zofie-Helene, cum a evoluat și cum s-au susținut mereu, și la bine și la greu.

Mi-aș dori să citesc și povestea lui Zofie-Helene, separat într-un roman, poate pe viitor. Cred că ar putea fi interesantă povestea ei și a soțului ei.

Deși poate părea prea devreme să afirm asta, s-ar putea ca acest roman să intre pe lista cu cele mai frumoase cărți citite anul acesta.